Dispunerea măsurii controlului judiciar şi nepronunţare asupra arestării preventive solicitate de Parchet, în cursul urmăririi penale


Prin încheierea nr. 7 din 28.09.2014 a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Zimnicea s-a dispus, în baza art. 211 şi art. 214 C. proc. pen. luarea măsurii controlului judiciar fata de inculpatul C.M. şi, în baza art. 215 alin. 1 C. proc. pen. s-au impus inculpatului sa respecte următoarele obligaţii:
-să se prezinte in fata organului de urmărire penala, a judecătorului de drepturi si libertăţi, a judecătorului  de camera preliminara sau a instanţei de judecata ori de cate ori sunt chemaţi.
-să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se afla cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
-să se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de cate ori este chemat.
În baza art. 215 alin. 2 C.proc.pen. s-a pus în vedere inculpatului C.M. ca pe durata măsurii controlului judiciar acesta să respecte următoarele obligaţii:
– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale cu partea vătămată, partea civilă,  cu martorii audiaţi în cauză, sa nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alţi participanţi la comiterea infracţiunii sau de martori;
– să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;
– să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenta;
– să nu participe la adunări în care sunt persoane cunoscute cu comportament antisocial, sa nu comunice cu aceste persoane;
– să nu consume alcool;
– să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;
            În baza art. 215 alin. 3 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului cu privire la faptul că în cazul în care încalcă cu rea-credinţă obligaţiile stabilite de instanţă, măsura poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive sau cu măsura arestului la domiciliu.
Pentru a dispune astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 202 alin. 1 C. proc. pen., „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.”Potrivit alin. (3) al art. 202 C. proc. pen., “orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”.
Faţă de aceste dispoziţii legale, s-a apreciat că din lucrările dosarului nu rezultă existenţa condiţiilor prevăzute de art. 223 alin. 1 care să justifice luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat. Astfel, inculpatul, in seara de 27.09.2014 a fost surprins de partea vătămată împreună cu alţi consăteni in timp ce sustrăgea porumb de pe terenul acesteia. In încercarea de a scapa de urmăritori a lovit-o pe partea vătămata si a fugit de la locul faptei. In acel moment inculpatul C.M. nu avea nici o calitate procesuala, întrucat, ulterior săvârsirii faptei s-a pus in mişcare acţiunea penala prin ordonanta din 28.09.2014 fata de acest inculpat. Prin urmare instanţa a apreciat că fuga de la locul faptei nu echivalează cu sustragerea suspectului sau a inculpatului de la urmărirea penala. După ce s-a pus in mişcare acţiunea penala faţă de inculpatul C.M.  acesta nu a mai săvârşit acte materiale de natura a crea convingerea instanţei că ar încerca să împiedice efectuarea actelor de urmărire penala.
 Faţă de măsura reţinerii dispusă prin ordonanţa din 28.09.2014 orele 14:00 s-a apreciat ca aceasta a fost dispusă in mod nelegal, întrucât audierea suspectului s-a făcut intre orele 14:40-15:20. Conform art.209 alin.5 C.proc.pen. ”masura retinerii poate fi luata numai după audierea suspectului sau inculpatului, in prezenta avocatului ales sau numit din oficiu.” De asemenea la orele 14:00 avocatul din oficiu a depus la dosar delegaţie pentru asistenta juridica obligatorie, delegaţie eliberata la data de 28.09.2014 orele 14.00.
Pentru aceste argumente a fost respinsă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea de luare a măsurii arestării preventive fata de inculpatul C.M.
Conform art. 227 alin. 2 C.proc.pen. dacă judecătorul de drepturi si libertăţi respinge propunerea parchetului de luare a măsurii arestării preventive poate dispune aplicarea uneia din masurile preventive prevăzute de art. 202 alin. 4 lit.b-d, respectiv, control judiciar, control judiciar pe cauţiune si arestul la domiciliu. In baza art. 211 C. proc. pen. luarea măsurii controlului judiciar poate fi dispusă daca aceasta este necesara pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin.1 C.proc.pen.
In baza art. 227 alin.2 si art.211 C.proc.pen. instanţa a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar fata de inculpatul C.M. întrucât este suficienta pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal. Aceasta măsura reprezintă tot o forma de restrângere a libertăţii, si in acest caz instanţa o consideră a fi cea mai adecvata fata de atitudinea procesuala a inculpatului de recunoaştere a faptei si fata de lipsa antecedentelor penale. De asemenea s-a apreciat ca inculpatul nu prezintă un pericol pentru  ordinea publica, întrucât actele de violenta exercitate reprezintă un mecanism de apărare al persoanei, manifestat într-o situaţie de criza. Desigur că împrejurările in care a fost săvârşită fapta, vor fi avute in vedere ulterior de instanta, cu ocazia efectuării cercetării judecătoreşti.
Faţă de aceste considerente, in baza art.227 alin.1 C.proc.pen., a fost respinsă propunerea Parchetului de pe langa Judecatoria Zimnicea de luare a masurii arestarii preventive fata de inculpatul C.M. şi în baza art.211 si art. 214 C.proc.pen. s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar fata de inculpat, făcându-se aplicarea dispoziţiilor  art. 215 alin. 1 şi 2 C.proc. pen.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea acesteia şi desfiinţarea încheierii atacate şi rejudecând cauză să se dispună admiterea propunerii de arestare preventivă faţă de inculpatul C.M.
În motivarea contestaţiei, parchetul a arătat că în mod eronat instanţa a considerat că inculpatul C.M. nu s-a sustras de la urmărirea penală, în încheierea menţionată se arată că la data comiterii faptei numitul C.M. nu avea calitatea de inculpat pentru această faptă şi că astfel nu se poate reţine aşadar că s-a sustras de la urmărirea penală, neexistând alte acte materiale de natură a încerca să împiedice efectuarea actelor de urmărire penală.
Consideră că în general este imposibil ca autorul să aibă deja calitatea de inculpat la momentul comiterii faptei, deoarece organele de cercetare nu au cum să prevadă cine şi ce faptă va comite. De altfel, nu se poate pune în mişcare acţiunea penală înainte ca fapta să se fi săvârşit.
Menţionează că după comiterea faptei şi fuga de la locul săvârşirii acesteia, inculpatul C.M.  a sesizat prin 112 organele de cercetare cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras în acea noapte calul şi căruţa. Consideră că scopul acestei sesizări este tocmai sustragerea de la urmărirea penală prin inducerea în eroare a organele de cercetare.
A mai arătat că în mod eronat instanţa a considerat ca nelegală măsura reţinerii. Instanţa face referire în mod eronat la ora reţinerii raportat la ora la care a fost audiat inculpatul de către procurorul de caz,după punerea în mişcare acţiunii penale, nu raportat la ora audierii ca suspect, calitate ce o avea persoana cercetată la momentul luării acestei măsuri.
Consideră că eventuala nelegalitate a măsurii reţinerii nu face imposibilă luarea măsurii arestării preventive, instanţa putând fi sesizată cu propunere de arestare preventivă cu inculpatul aflat în stare de libertate.
Deşi în referatul cu propunere de arestare preventivă procurorul face
referire şi la necesitatea luării măsurii arestării preventive în considerarea
pericolului pentru ordinea publică pe care îl reprezintă inculpatul (situaţii prevăzute de art. 223 alin. 2 din codul de procedură penală, instanţa în mod nelegal nu a luat în considerare şi aceste situaţii, susţinând în motivarea încheierii contestate că inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Potrivit art. 223 alin. 2 C. proc. pen., măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Comiterea faptei de către inculpatul C.M.  rezultă din următoarele probe: plângere şi declaraţii părţii civile, proces verbal de cercetare la faţa locului, planşe foto, proces verbal de reconstituire, fişă de intervenţie la eveniment, proces verbal verificare registru camera de gardă a Spitalului Z., procese verbale predare – primire bunuri sustrase, declaraţii martori, declaraţii inculpat, fiind îndeplinită cerinţa prevăzută de lege în sensul să existe suficiente probe, toate acestea, aflate la dosarul de urmărire penală şi care formează un material probator din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetat penal.
În raport cu conţinutul acestor mijloace de probă, apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 202 alin. 1 C. proc. pen., existând suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunea şi că se impune arestarea acestuia bazată pe elemente de fapt ferme.
Mai mult, în art. 5 parag. 1 din C.E.D.O, una din condiţiile prevăzute pentru măsurile privative de libertate este să existe motive verosimile de a bănui că persoanele au săvârşit infracţiunea, bazate pe fapte sincere şi autentice.
Pentru infracţiunea săvârşită de inculpat, legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare, respectiv infracţiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 rap. la art. 234 alin. 1 lit. a şi lit. d C. penal care este pedepsită de legiuitor cu închisoare de la 3 la 10 ani.Nu există o cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, nefiind incident în cauză vreunul din cazurile prevăzute la art. 16. alin. 1 C. proc. pen. A fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunea pentru care există suspiciunea că a fost săvârşită de inculpat iar privarea de libertate să fie necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Se apreciază că fapta inculpatului prezintă un grad de pericol social ridicat şi impune luarea faţă de acesta a măsurii arestării preventive deoarece, în concret, acţiunea sa evidenţiază o periculozitate sporită.
Gravitatea infracţiunii săvârşite de inculpat este reflectată şi de pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă, privită şi din perspectiva noii politici penale.
În cazul infracţiunilor, pericolul concret pentru ordinea publică este dat şi de pericolul social generic stabilit de legiuitor pentru aceste infracţiuni, (ţinând cont şi de rezonanţa şi implicaţiile negative majore şi asupra opiniei publice) astfel că probele care privesc existenţa faptei şi făptuitorului fac în acelaşi timp şi dovada pericolului social concret.
Sub acest aspect, existenţa pericolului public concret rezultă din însuşi pericolul social al infracţiunii de care este acuzat inculpatul, de reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare din partea unor alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai unor astfel de fapte.
Ţinând seama şi de faptul că procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, se consideră că buna desfăşurarea a procesului penal implică şi apărarea ordinii publice.
De asemenea, s-a arătat că instanţa nu s-a pronunţat asupra propunerii de arestare preventivă a inculpatului C.M. formulată de parchet prin referatul din 28.09.2014.
 Deşi în motivarea încheierii instanţa precizează că va respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea, în dispozitiv instanţa nu s-a pronunţat cu privire la admiterea/respingerea propunerii, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 227 alin. 1 din codul de procedură penală, ci a dispus direct luarea unei alte măsuri, în baza unui alt text de lege decât cel legal.
Temeiul juridic al luării măsurii controlului judiciar dispuse de instanţă este greşit.
Instanţa a luat măsura controlului judiciar în baza art. 214 Cod de procedură penală, articol ce face referire la luarea acestei măsuri de către judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată şi nu în temeiul art. 227 alin. 2 din codul de procedură penală, articol care prevede posibilitatea judecătorului de drepturi şi libertăţi atunci când respinge propunerea de arestare preventivă de a dispune aplicarea uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. 4 lit. b şi d Cod procedură penală.
Examinând contestaţia, prin prisma motivelor invocate şi în baza art. 4251 Cod procedură penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Teleorman o apreciază ca fiind întemeiată având în vedere următoarele:
La data de 28.09.2014, prin referatul întocmit de procuror în dosarul penal nr. 1181P/2014, Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Zimnicea cu propunere de arestare preventivă a inculpatului C.M., cercetat pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie în formă calificată prev. de art. 233 CP comb. cu art. 234 al 1 lit a şi d Cod penal.
S-a reţinut în sarcina inculpatului că, în fapt, în noaptea de 27/28.09.2014 împreună cu mai multe persoane au hotărât să se deplaseze cu căruţa în extravilanul com. P., la cultura de porumb a numitului CMG pentru a sustrage ştiuleţi, ştiind că nu există pază şi că există suficientă vizibilitate pentru cules, datorită apropierii de sat.
În timp ce sustrăgeau ştiuleţi de porumb, datorită distanţei mici de la cultură până la marginea satului şi a zgomotului făcut, aceştia au fost auziţi de martorul D.L. care a luat legătura telefonic cu CMG. proprietar al terenului, şi l-a avertizat despre ce se întâmplă.
Urmare a avertismentului, CMG s-a deplasat la faţa locului însoţit de mai mulţi prieteni, printre care şi F.I. Aceştia s-au apropiat de locul de unde se sustrăgea porumb, au văzut o căruţă plină pe trei sferturi cu ştiuleţi şi au recunoscut după voce pe autorii furtului. CMG a strigat la hoţi să se oprească, însă aceştia s-au urcat în căruţă şi au fugit pentru a nu fi prinşi şi pentru a păstra bunurile sustrase. CMG şi prietenii săi au fugit după ei.
F.I. a ajuns căruţa din urmă, a strigat la C.M. pe poreclă să se oprească deoarece l-a recunoscut, a prins calul de hăţuri şi a oprit căruţa. În acest timp restul urmăritorilor se apropiau rapid de căruţă şi de autorii furtului.
Pentru a-şi asigura scăparea şi a păstra bunurile sustrase, C.M. a coborât din căruţă, a mers la F.I. şi a încercat să îl lovească cu un obiect tăietor-înţepător. F.I. s-a ferit, însă în cele din urmă a fost lovit de două ori. Una din lovituri a tăiat doar hainele de pe el, iar cealaltă i-a produs o plagă înjunghiată profundă la nivelul omoplatului stâng. Imediat C.M. şi celelalte persoane aflate cu el au fugit, lăsând calul şi căruţa la fata locului. F.I. a fost dus de urgenţă la spital pentru a i se acorda îngrijire medicală.
Ulterior, pentru a induce în eroare organele de cercetare, inculpatul a apelat prin 112 organele de poliţie reclamând că i s-au sustras calul şi căruţa.
Prin încheierea nr. 7 din 28.09.2014 pronunţată în dosarul 2525/339/2014 judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Zimnicea a dispus luarea faţă de inculpatul C:M. a măsurii controlului judiciar, reţinând ca temei legal dispoziţiile art. 211 şi art. 214 C. proc. pen.
Sub aspectul temeiului legal reţinut de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond, la respingerea propunerii de arestare preventivă formulată de parchet, se constată că acesta este greşit, având în vedere dispoziţiile art. 227 Cod procedură penală care reglementează procedura de soluţionare în cazul respingerii propunerii de arestare preventivă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi.
Se reţine că dispoziţiile art. 211 Cod procedură penală invocate de judecătorul de drepturi şi libertăţi reglementează posibilitatea dispunerii măsurii preventive a controlului judiciar de către organul de urmărire penală, de către judecătorul de cameră preliminară şi de către instanţa de judecată.
Totodată, se constată că în mod greşit, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra propunerii de arestare preventivă, deşi potrivit dispoziţiilor art. 223 şi urm. Cod procedură penală acesta avea obligaţia de a pronunţa o soluţie, fie de admitere, fie de respingere a acestei propuneri.
În aceste condiţii, se apreciază că încheierea pronunţată în fond este nelegală, motiv pentru care se impune desfiinţarea acesteia în tot, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de control judiciar urmând a soluţiona cauza în fond.
Astfel, având în vedere probele administrate în cauză, se apreciază că propunerea de arestare preventivă a inculpatului C.M., formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea este neîntemeiată urmând a fi respinsă.
Se apreciază astfel, având în vedere faptul că în cauză nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 223 Cod procedură penală.
Sub acest aspect, se reţine că prin propunerea formulată a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 223 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, fără a fi motivată sub acest aspect, făcându-se referire numai la pericolul pentru ordinea publică şi nu la pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului.
Trecând peste acestea, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul tribunalului, analizând îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 223 Cod procedură penală, pentru a se putea dispune luarea măsurii arestării preventive, constată că acestea nu sunt întrunite în cauză.
Astfel, reţine că inculpatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, în formă calificată, prevăzută de art. 233 raportat la art. 234 alin. 1 lit. a şi d Cod penal.
De asemenea se constată, că din probele administrate de organele de urmărire penală coroborate cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului date în faza de urmărire penală şi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond şi de control judiciar, rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetat.
Însă, în cauză nu se identifică niciuna din situaţiile prevăzute de art. 223 alin. 1 Cod procedură penală şi, deşi pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea presupus a fi comisă de inculpat este mai mare de 5 ani închisoare, cea de-a doua condiţie prevăzută de alin. 2 al art. 223 Cod procedură penală, ce constă în constatarea că privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, nu este îndeplinită. De altfel, nici în motivele invocate de parchet nu se regăseşte invocată starea de pericol pe care ar reprezenta-o lăsarea în libertate a inculpatului şi nici probele în susţinerea acesteia.
Se apreciază astfel având în vedere atât circumstanţele săvârşirii faptei, prejudiciul relativ redus al acesteia, faptul că acesta a fost recuperat integral cât şi circumstanţele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, s-a prezentat la organele de urmărire penală şi la instanţă atunci când a fost citat, a avut o atitudine sinceră recunoscând faptele care i se impută, regretându-le, are o familie, are trei copii în întreţinere.
Având în vedere faptul că în cauză există probe din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetat precum şi argumentele expuse anterior, se apreciază, în raport de dispoziţiile art. 202 Cod procedură penală, că pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal în cauză este necesară şi proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse inculpatului, instituirea măsurii preventive a controlului judiciar.
În consecinţă, în temeiul art. 227 alin. 2 Cod procedură penală se va dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul C.M.
În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală se va impune inculpatului respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penala, la judecătorul de drepturi şi libertăţi sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la IPJ Teleorman, Serviciul Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de acest organ de poliţie sau ori de câte ori este chema;
În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar,  inculpatul va trebui să respecte şi următoarele obligaţii:
a) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Teleorman, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar pe rolul căruia se află cauza;
c) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală se va atrage atenţia inculpatului C.M. că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Faţă de cele argumentele expuse, s-a dispus admiterea contestaţiei formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea împotriva încheierii nr. 7 pronunţată în camera de consiliu, la data de 28.09.2014, de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Zimnicea şi în baza art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală s-a desfiinţat încheierea contestată, urmând a se dispune în sensul celor de mai sus.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariu avocat oficiu, în sumă de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.