Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Domeniu: acţiune în constatare; principiul nemo dat quod non habet;


Domeniu: acţiune în constatare; principiul nemo dat quod non habet;

Respinge acţiunea ca neântemeiată

Prin sentinţa civilă nr. 11509/26.06.2013, instanţa a respins cererea având ca obiect acţiunea în constatare formulată de reclamanta C.A. cu domiciliul în …., în contradictoriu cu pârâţii M.G. şi I.G. cu domiciliul în ….., ca neîntemeiată.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 38766/281/2012 la data de 21.11.2012, reclamanta C.A. i-a chemat în judecată pe pârâţii M.G. şi I.G., pentru ca instanţa, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren de 403 mp, cu privire la imobilul  situat în …., solicitând totodată pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 07.09.2005, în baza contractului de vânzare cumpărare încheiat cu pârâţii-înstrăinători M.G. şi I.G., autentificat sub nr. 6406, a dobândit dreptul de proprietate asupra cotei indivize de 1/2 din terenul în suprafaţă totală de 11.560 mp, ce face parte din Tarlaua 1, Parcela L 46/12/b, situat în extravilanul com. ….
Reclamanta a precizat că prin sentinţa civilă nr. 5735 din 27.04.2010, pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. 715/281/2008 s-a dispus ieşirea din indiviziune asupra imobilului potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză.
A mai arătat reclamanta că, urmare a tranzacţiei consfinţite prin sentinţa civilă nr.  7520 din 30.06.2011, pronunţată de judecătoria Ploieşti în dosarul nr. 1466/281/2008, a înstrăinat numitului V.D. 4718 mp din suprafaţa totală de 5780 mp.
Reclamanta a susţinut că deşi potrivit actelor translative de proprietate încheiate succesiv  a rămas proprietară asupra unei suprafeţe de 1602 mp, în realitate, susţine acesta în continuare, în urma măsurătorilor cadastrale a rezultat o suprafaţa excedentară de 403 mp, cu privire la care a formulat prezenta acţiune.
În susţinerea cererii, au fost depuse în copie: Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6406 la data de 07.09.2005, sentinţa civilă nr.  7520 din 30.06.2011, pronunţată de judecătoria Ploieşti în dosarul nr. 1466/281/2008, sentinţa civilă nr. 5735 din 27.04.2010, pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. 715/281/2008, certificat de atestare fiscală.
În drept, au fost invocate disp. art. 111 CPC, 1434 şi urm, 1481, 1482 si 1743 alin. 2 NCC.
Pârâţii nu au formulat întâmpinare.
Instanţa a încuviinţat în cauză pentru reclamantă probele cu înscrisuri, testimonială  cu martorii IC şi VE, interogatoriul pârâţilor şi expertiza tehnică judiciară specialitatea topografie.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut că dreptul de proprietate se poate dobândi, in condiţiile legii, prin convenţie, testament, moştenire legala, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de buna-credinţa in cazul bunurilor mobile si al fructelor, prin ocupaţiune, tradiţiune, precum si prin hotărâre judecătorească, atunci când ea este translativa de proprietate prin ea însăşi.
Potrivit dispoz. art. 1169 C.civ. „cel ce face o propunerea înaintea judecăţii trebuie să o dovedească” .
In speţă, reclamanta nu a făcut dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren învederate prin vreunul din modurile generale prevăzute de lege.
Astfel, analizând acţiunea prin prisma cererii de pronunţare a unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare instanţa a constatat că,  pentru a pronunţa o astfel de hotărâre, trebuie să analizeze condiţiile de valabilitate ale vânzării-cumpărării.
Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanţa constată că în temeiul contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu reclamanta la 07.09.2005, pârâţii au transmis acesteia dreptul de proprietate asupra cotei indivize de 1/2 din terenul în suprafaţă totală de 11.560 mp, ce face parte din Tarlaua 1, Parcela L 46/12/b, situat în extravilanul ……
Ulterior ieşirii din indiviziune asupra terenului dispusă prin sentinţa civilă nr. 5735 din 27.04.2010, din suprafaţa totală de teren aflată în proprietatea sa, 5780 mp, reclamanta a înstrăinat numitului V.D. 4718 mp, rămânând proprietară asupra unei suprafeţe de 1602 mp.
Potrivit celor reţinute în concluziile raportului de expertiză în specialitatea  topografie, întocmit de expert Grigorescu Eugen (fila 38), în urma măsurătorilor realizate la faţa locului a rezultat o suprafaţa de teren excedentar de 360 mp, după vânzarea suprafeţei de teren către numitul V. D.
In speţă, instanţa a reţinut că nu s-a făcut dovada faptului ca paraţii au fost proprietari ai terenului excedentar în litigiu, pentru a putea transmite dreptul lor, ei transmiţând în temeiul contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu reclamanta la 07.09.2005 doar dreptul de proprietate asupra cotei indivize de 1/2 din terenul în suprafaţă totală de 11.560 mp ( 5780 mp după partaj), şi nu asupra unei cotei indivize de 1/2 dintr-o suprafaţă totală de 12.280 mp ( urmând ca după partaj să îi fi revenit reclamantei 6140 mp), din care să rezulte  excedentul de 360 mp constat cu ocazia efectuării expertizei( sau 403 mp cum a învederat reclamanta în cererea de chemare în judecată).
Astfel prin contractul încheiat la 07.09.2005 pârâţii au transmis reclamantei numai acel drept de care au putut dispune şi care se afla în patrimoniul lor la acel moment, contractul fiind translativ de proprietate, situaţie în care vânzătorul trebuie să fie titularul dreptului de ce înstrăinează, în caz contrar el neputând transmite dreptul ce face obiectul contractului ( nemo dat quod non habet).
Întrucât pentru a opera transmiterea dreptului de proprietate este necesară existenţa acestuia în patrimoniul vânzătorului, instanţa a constatat că nu se poate pronunţa o hotărâre care să ţină locul unui contract de vânzare cumpărare autentificat şi prin care se transmite dreptul de proprietate asupra terenului, pentru că s-ar încălca condiţiile imperative a legii.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1.743 alin 2 din N.C.Civil (privind vânzarea unui imobil determinat cu indicarea suprafeţei), invocat de reclamantă prin raportare la art. 111 CPC ca temei al acţiunii în constatare ( oricum neaplicabil în speţă faţă de momentul  încheierii convenţiei între părţi, însă o reglementare similara există în cuprinsul art. 1328 Cod Civil 1864), articol ce prevede că „Dacă însă suprafaţa reală se dovedeşte a fi mai mare decât cea stipulată, iar excedentul depăşeşte a douăzecea parte din suprafaţa convenită, cumpărătorul va plăti suplimentul de preţ corespunzător sau va putea obţine rezoluţiunea contractului. Atunci când însă excedentul nu depăşeşte a douăzecea parte din suprafaţa convenită, cumpărătorul nu poate obţine rezoluţiunea, dar nici nu este dator să plătească preţul excedentului.”, instanţa a constatat că acest articol nu reglementează o modalitate specifică de dobândire a dreptului de proprietate ci numai un mod de soluţionare a litigiilor care pot apărea între vânzător si cumpărător în cazul existenţei unor diferenţe cu privire la întinderea imobilului.(Şi în acest caz însă, premisa este că vânzătorul este proprietar şi asupra excedentului de teren, dovada care în prezenta speţă nu s-a făcut)
Cu privire la solicitarea reclamantei de a se face aplicarea disp. art 225 CPC, faţă de neprezentarea pârâţilor la interogatoriul încuviinţat, instanţa a apreciat ca neîntemeiată această solicitare, întrucât în lumina celor mai sus expuse, eventualele răspunsuri ale pârâţilor la cele trei întrebări formulate ( dacă recunosc înstrăinarea suprafeţei de 5780 mp prin contractul din 07.09.2005,  dacă recunosc că reclamanta nu a modificat limitele de hotar, dacă sunt de acord cu admiterea acţiunii) ar fi oricum nerelevante pentru soluţionarea acţiunii.
Faţă de aceste considerente, instanţa a respins cererea ca neîntemeiată.