DREPT CIVIL- Hotărâre care sa tina loc de act autentic


JUDECĂTORIA CĂLĂRAŞI
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 1679/2014
DREPT CIVIL- Hotărâre care sa tina loc de act autentic

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 02.04.2014, sub nr., reclamantul V. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. C., pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate intervenită vânzarea unei suprafeţe de 1,4144 ha teren arabil extravilan, situat pe raza comunei Ciocăneşti, sat Mărgineni, judeţ Călăraşi.
În motivarea cererii formulate, reclamantul a arătat că, la data de 12.04.2013, a încheiat cu pârâtul o promisiune bilaterală de vânzare cumpărare ce avea ca obiect suprafaţa de 1,4144 ha teren arabil extravilan, situat pe raza comunei Ciocăneşti, sat Mărgineni, judeţ Călăraşi.
Reclamantul a arătat că a achitat integral preţul vânzării la momentul încheierii promisiunii bilaterale de vânzare – cumpărare şi că şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin promisiunea menţionată, respectiv a intabulat suprafaţa de teren ce a făcut obiectul contractului.
Reclamantul a mai menţionat şi că, deşi a solicitat pârâtului să se prezinte la notar pentru a încheia contractul de vânzare – cumpărare, acesta nu a dat curs solicitărilor formulate.
Aşadar, reclamantul a solicitat instanţei să constate că şi-a îndeplinit obligaţiile asumate şi să admită cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1279 alin. 3, art. 1669 alin. 1, 2, 3 Cod civil.
În susţinerea cererii formulate, reclamantul a depus, în copie, promisiunea bilaterală de vânzare – cumpărare încheiată la data de 12.04.2013, titlurile de proprietate nr. emise de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, certificatul de atestare fiscală emis la data de 22.01.2014 şi încheierile nr. emise de O.C.P.I.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 745 lei. 
Pârâtul, deşi legal citat, nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat în instanţă.
Instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri şi proba constând în interogatoriul pârâtul.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Părţile, la data de 12.04.2013, au încheiat promisiunea bilaterală de vânzare – cumpărare autentificată sub nr., având ca obiect vânzarea unui teren în suprafaţă de 1,4144 ha teren arabil extravilan, situat pe raza comunei Ciocăneşti, sat Mărgineni, judeţ Călăraşi.
Prin antecontractul încheiat, părţile şi-au asumat obligaţia de a încheia în formă autentică contractul de vânzare – cumpărare în termen de 90 de zile lucrătoare de la primirea încheierii de intabulare a suprafeţei de teren.
De asemenea, reclamantul, prin antecontractul încheiat, şi-a asumat obligaţia de a întocmi documentaţia cadastrală pentru suprafaţa de teren ce formează obiectul antecontractului menţionat.
Instanţa reţine şi că preţul vânzării a fost stabilit la suma de 12730 lei, pârâtul primind suma menţionată la data autentificării promisiunii bilaterale de vânzare – cumpărare, aşa cum rezultă din cuprinsul antecontractului întocmit.
Din promisiunea bilaterală de vânzare – cumpărare autentificată sub nr., instanţa constată că obiectul antecontractului este reprezentat de suprafaţa totală de 1,4144 ha teren arabil extravilan, situat pe raza comunei Ciocăneşti, sat Mărgineni, judeţ Călăraşi, compusă din următoarele suprafeţe:
– suprafaţa de 3658 mp, teren arabil extravilan,
– suprafaţa de 2018 mp, teren arabil extravilan,
– suprafaţa de 3468 mp,
– suprafaţa de 5000 mp,
Instanţa apreciază prin raportare la titlurile de proprietate  nr., respectiv nr. emise de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, că pârâtul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafeţelor de teren menţionate.
Instanţa constată că, aşa cum rezultă din Încheierile nr. emise de O.C.P.I., reclamantul şi-a îndeplinit obligaţia de a  întocmi documentaţia cadastrală pentru suprafaţa de teren ce formează obiectul promisiunii de vânzare – cumpărare încheiate.
Totodată, instanţa constată că, deşi a fost legal citat cu menţiunea de a se prezenta pentru a fi administrată proba cu interogatoriu, pârâtul nu s-a prezentat în faţa instanţei.
În temeiul dispoziţiilor art. 358 C.proc.civ., instanţa consideră neprezentarea pârâtului pentru a fi administrată proba cu interogatoriu, o recunoaştere a susţinerilor reclamantului, în sensul că acesta a refuzat să se prezinte la notar pentru a încheia contractul de vânzare – cumpărare în formă autentică.
Potrivit art. 1669 alin. 1 Cod Civil, când una din părţile care au încheiat promisiunea bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis cealaltă parte poate cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, dacă toate celelalte condiţii de validitate sunt îndeplinite.
Practic, în lumina dispoziţiilor legale menţionate, executarea silită a obligaţiei de a face asumate de pârâtul P. C. prin antecontractul încheiat, este posibilă prin pronunţarea, de către instanţă, a unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare, acţiune ce vizează numai suplinirea consimţământului părţilor, la încheierea în forma autentică a actului juridic intervenit. De aceea, se presupune, prin ipoteză, un antecontract valabil încheiat, în care celelalte clauze contractuale au fost respectate.
Prin urmare, întrucât din administrarea probelor rezultă că, deşi reclamantul şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin promisiunea bilaterală de vânzare – cumpărare autentificată sub nr. , pârâtul nu s-a prezentat la notar pentru a încheia contractul de vânzare – cumpărare în formă autentică, în temeiul art. 1669 alin. 1, instanţa va admite cererea de chemare în judecată.
Prezenta hotărâre ţine loc de contract de vânzare, cu privire la suprafeţele de teren ce au rezultat din măsurătorile realizate, la momentul efectuării documentaţiei cadastrale în baza titlurilor de proprietate nr. ., respectiv nr. . emise de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
Astfel, prezenta hotărâre ţine loc de contract de vânzare, încheiat între reclamantul V. D., în calitate de cumpărător, şi pârâtul P. C., în calitate de vânzător, având ca obiect dreptul de proprietate asupra suprafeţei totale de 1,4144 ha teren arabil extravilan, situat pe raza comunei Ciocăneşti, sat Mărgineni, judeţ Călăraşi, preţul fiind în cuantum de 12730 lei.

-definitivă prin neapelare