Atât faptul că apartamentul a fost obţinut de reclamant pe baza unui contract de închiriere de la locul de muncă, cât şi împrejurarea că, la divorţ, imobilul în discuţie a fost atribuit soţiei, care, ulterior, l-a cumpărat, nu pot conduce la concluzia că scopul urmărit de pârâtă la încheierea căsătoriei a fost acela de a obţine doar folosinţa locuinţei, iar nu de a stabili raporturi specifice căsătoriei, atribuirea locuinţei unuia dintre soţi cu ocazia divorţului fiind o consecinţă legală a desfacerii căsătoriei.
C.S.J., Secţia civilă, decizia nr. 1890 din 15 mai 2002,
Reclamantul I.F. a chemat în judecată pe pârâta N.E. pentru a se constata nulitatea absolută a căsătoriei intervenite între părţi la 8 decembrie 1982 şi desfăcute prin divorţ, conform sentinţei civile nr. 6643 din 15 octombrie 1992, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, motivând că pârâta a încheiat căsătoria în mod fictiv, numai pentru a obţine dreptul asupra întregului imobil ce-i fusese atribuit acestuia în temeiul Legii nr. 5/1973 de la unitatea unde-şi desfăşura activitatea.
Investit cu soluţionarea cauzei, conform art 2 pct 1 lit h) C. proc. civ., Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a pronunţat sentinţa nr. 618 din 12 iunie 2001, prin care a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Apelul formulat de reclamant a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 484 din 9 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă.
Reclamantul a declarat recurs împotriva menţionatei decizii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând aceleaşi motive din apel.
Astfel, recurentul a arătat că instanţa a ignorat înscrisurile aflate la dosar, respectiv hotărârile judecătoreşti referitoare la soluţionarea procesului de şi actele referitoare la dobândirea apartamentului pe numele său, ca accesoriu al contractului de muncă, probe cu care a dovedit că scopul urmărit de pârâtă la încheierea căsătoriei a fost acela de a obţine folosinţa şi, apoi, cumpărarea apartamentului, după desfacerea căsătoriei.
Recursul nu este fondat. .
Aşa după cum, în mod corect, a reţinut instanţa de apel prin decizia pronunţată, menţinând soluţia instanţei de fond, în speţă nu s-a dovedit cauza de nulitate a căsătoriei invocată de reclamant, respectiv fictivitatea acestei căsătorii decurgând din scopul urmărit de pârâtă la încheierea ei (8 decembrie 1982), şi anume acela de a obţine doar folosinţa locuinţei, iar nu de a stabili raporturi specifice căsătoriei.
împrejurarea că apartamentul a fost obţinut de reclamant pe bază de contract de închiriere de la locul de muncă, este lipsită de relevanţă în aprecierea scopului urmărit de pârâtă la încheierea căsătoriei.
De asemenea, din împrejurarea că, la divorţ, apartamentul a fost atribuit soţiei, care ulterior 1-a cumpărat, nu se poate reţine ca dovedit scopul ilicit invocat de reclamant, întrucât atribuirea locuinţei unuia dintre soţi cu ocazia divorţului este o consecinţă legală a desfacerii căsătoriei.
