Deportarea în U.R.S.S. Inaplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 221/2009 Deţinuţi politici


Decizia civilă nr. 156/A din 28.09.2011 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr. 1411 din 28 iunie 2010 a Tribunalului Galaţi s-au respins ca nefondate acţiunile conexe, formulate de reclamantele D.M. şi L.N.

Pentru a decide astfel, instanţa a avut în vedere următoarele:

Pentru a decide astfel, instanţa a avut în vedere următoarele:

Din hotărârea nr.857/25 iulie 1991 emisă de Comisia pentru aplicarea Decretului nr.118/1990, judeţul Galaţi rezultă că D.M. a fost deportat în U.R.S.S. în perioada 15 ianuarie 1945 – 1 decembrie 1949, iar din hotărârea nr.2015/20 ianuarie 1994 emisă de aceeaşi comisie reiese că acesta a fost prizonier (dos.938787/25 aprilie 1993).

Potrivit art.3 din Legea nr.221/2009, măsurile administrative cu caracter politic sunt acelea luate de organele fostei miliţii sau autorităţi care au avut ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe actele normative prevăzute de acest text.

Prin urmare, reţinerea autorului reclamantei (D.M.) ca prizonier de război în U.R.S.S. nu se încadrează în măsurile sus-menţionate.

Potrivit art.4 al.2 din Legea nr.221/2009 se poate constata caracterul politic şi pentru alte măsuri administrative, prevederile art.1 al.3 aplicându-se în mod corespunzător.

Interpretând art.1 al.3 în scopul calificării unei măsuri administrative ca având caracter politic, se desprinde concluzia că măsura trebuia să fie luată în perioada 1945-1989 şi să fie aplicată cu privire la o faptă pentru săvârşirea căreia s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art.2 al.1 din OUG nr.214/1999.

În cauza de faţă, constituirea autorului reclamantelor ca prizonier de război de partea sovietică nu a constituit o măsură administrativă luată de Statul Român prin autorităţile sale şi nu se circumscrie cazurilor pentru acordarea de despăgubiri potrivit Legii nr.221/2009.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele ce au susţinut că instanţa nu a avut în vedere prima hotărâre a Comisiei pentru aplicarea Decretului nr. 118/1990 care atestă faptul că autorul lor D.M. a fost deportat în U.R.S.S., raportându-se doar la calitatea de prizonier de război.

Prin decizia civilă nr. 156/A din 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi s-a respins ca nefondat apelul.

Din motivele de apel rezultă că situaţia premisă pe care reclamantele şi-au întemeiat acţiunea împotriva Statului Român este actul deportării sale în URSS, în perioada ianuarie 1945 – decembrie 1949.

În situaţia dată, indiferent de traumele suferite de în perioada în care a fost supusă acestei măsuri precum şi de cele perpetuate de-a lungul întregii sale vieţi de după încetarea măsurii şi pentru a căror realitate, memoriei colective a societăţii nici nu i-ar mai fi necesare alte dovezi suplimentare în afara celor deja devenite notorii – reclamantele nu pot beneficia de despăgubirile prevăzute de Legea nr.221/2009 pe care şi-au întemeiat acţiunea pentru că fapta generatoare de prejudicii se situează în afara cadrului limitativ şi special al acestei legi pentru următoarele considerente :

În primul rând, se impune cu evidenţă faptul că în situaţia dată este vorba de o măsură administrativă dispusă anterior datei de 06.03.1945 şi nu de o condamnare cu caracter politic desemnată de art.1 alin.2 şi art.2 al Legii nr.221/2009 sau determinabilă ca atare de către instanţă conform art.1 alin.3 şi 4 al aceleiaşi legi.

În al doilea rând, pentru ca măsura să atragă acordarea în cauză a despăgubirilor pentru daune morale trebuie în mod obligatoriu să fi avut caracter politic în sensul dispoziţiilor art.3 din Legea nr.221/2009, adică să fi fost aplicată fie de fosta miliţie, fie de fosta securitate română – instituţie cu atribuţii în acest sens de regimul politic comunist instaurat cu data de 06.03.1945 – iar faptele pentru care s-a aplicat măsura să figureze în conţinutul actelor normative (toate adoptate după anul 1950), enumerate la punctele a-f din articolul menţionat.

Susţinerile reclamantelor precum şi probele dosarului dovedesc că măsura administrativă de deportare în URSS a autorului lor s-a dispus pentru o situaţie existentă înainte de perioada de referinţă a legii (06.03.1945), la o dată anterioară acestui moment (mai exact în ianuarie 1945) şi de către alte autorităţi decât cele ale căror decizii sunt considerate de Legea nr.221/2009 a fi generatoare de despăgubiri (respectiv fosta miliţie sau fost securitate a statului comunist).