Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

DREPT  PROCESUAL CIVIL. ADMINISTRAREA LUCRARII DE SPECIALITATE DE CATRE INSTANTA CIVILA ÎN  CONSONANTA CU PRINCIPIUL NEMIJLOCIRII.


SECTIA  I – A CIVILA

Materie: DREPT  PROCESUAL CIVIL. ADMINISTRAREA LUCRARII DE SPECIALITATE DE CATRE INSTANTA CIVILA ÎN  CONSONANTA CU PRINCIPIUL NEMIJLOCIRII.

– Art. 169 alin. 1 si art. 168 alin. 2 Cod procedura civila
– Art. 948 Cod civil
 
Pentru corecta solutionare a unei actiuni în constatarea nulitatii unui act juridic  pe  motiv  ca în cauza consimtamântul nu provine de la  o persoana cu discernamânt, este necesar sa se stabileasca  pe calea unei expertize  psihiatrice daca partea cocontractanta avea sau nu discernamânt la data încheierii actului respectiv. În speta, desi pe parcursul ambelor cicluri procesuale  instanta a  dispus efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice, reclamantul nu s-a prezentat spre a fi examinat  în comisie medico legala psihiatrica care sa faca aprecieri asupra  discernamântului  sau la data încheierii contractului.
Lucrarile  de specialitate  de care se prevaleaza recurentul reclamant  au fost  întocmite  în dosare distincte, ele vizeaza alte perioade decât  cea din litigiu,  prin urmare ar fi contrar principiului nemijlocirii sa se  dea curs  cererii recurentului exclusiv pe baza  probelor  administrate de organele de cercetare  penala, fara administrarea lucrarii de specialitate de catre instanta civila.

           DECIZIA CIVILA NR. 962/2014-R din 06.11.2014
          (Dosar nr. 19834/271/2010)

Prin sentinta civila nr. 11194 din 20 septembrie 2012 pronuntata de Judecatoria O în dosar nr. 19834/271/2010, s-au respins exceptiile lipsei calitatii procesuale active si a insuficientei timbrari a cererii reconventionale, invocate de reclamant, s-a admis în parte cererea principala formulata de reclamantul M D A, în contradictoriu cu pârâtii L A M, G E, G R, G R, s-a dispus rezolutiunea contractului de vânzare cumparare autentificat sub nr. 3873/16.11.2004, a fost obligat reclamantul sa restituie pârâtilor suma de 12.000 euro în lei la cursul BNR de la data platii, s-a respins ca neîntemeiata cererea reconventionala precizata formulata de reclamantii reconventionali L A M, G E, G R, G R în contradictoriu cu pârâtii reconventionali M D A si M D R cu domiciliul procedural ales în B, nr.23, judetul B, s-a respins ca neîntemeiata cererea de interventie în interesul reclamantului formulata de intervenientul accesoriu M D R în contradictoriu cu pârâtii L A M, G E, G R, G R, s-a dispus acordarea onorariului pentru asistenta juridica gratuita pe seama av. G C si R I în suma de 500 lei fiecare din fondurile Ministerului Justitiei, s-a dispus acordarea onorariului pentru asistenta juridica gratuita pe seama av. S A în suma de 200 lei din fondurile Ministerului Justitiei, au fost obligati pârâtii reclamanti reconventionali sa achite Statului Român suma de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre prima instanta a retinut ca cererea reconventionala a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru de 17.000 lei, astfel ca a fost respinsa exceptia insuficientei timbrari.
Reclamantul este parte în contractul de vânzare cumparare autentificat sub nr. 3837/16.11.2004, a carui anulare o solicita; exista identitate între subiectul raportului juridic de drept substantial si subiectul raportului juridic de drept procesual, exceptia lipsei calitatii procesuale active fiind respinsa.
Contractul de vânzare cumparare autentificat sub nr. 3837/16.11.2004 reprezinta o promisiune bilaterala de vânzare cumparare prin care partile s-au obligat sa perfecteze vânzarea cumpararea si sa achite întreg pretul de 15.000 euro pâna la 25.01.2005, data pâna la care reclamantul, în calitate de promitent vânzator s-a obligat sa obtina titlurile de proprietate în baza Legii 18/1991 pentru toate suprafetele de teren.
Existenta discernamântului este una dintre conditiile necesare  pentru valabilitatea consimtamântului la încheierea actului juridic. Prezenta discernamântului este o stare de fapt ce se prezuma la persoanele fizice cu capacitate deplina de exercitiu. Reclamantul nu a fost pus sub interdictie, iar lipsa de discernamânt la data de 16.11.2004 invocata se impune a fi dovedita. Lipsa discernamântului la încheierea actului juridic atrage nulitatea relativa.
Instanta de control judiciar, casând hotarârile Judecatoriei O. si a Tribunalului Bihor, a apreciat ca este necesar  ca lipsa discernamântului sa fie stabilita pe baza unei expertize medico legale efectuate în prezentul dosar. În vederea administrarii acestei probe instanta de fond a citat în doua rânduri reclamantul pentru a se prezenta la Serviciul de Medicina Legala din O. pentru efectuarea expertizei, respectiv pentru datele de 23.05.2012 si 27.06.2012, costurile fiind suportate de pârâti, dar reclamantul nu s-a conformat.
Martorul S G a declarat ca a însotit pe pârâta L M si pe defunctul G P  la sfârsitul lunii septembrie 2004 la casa reclamantului pentru a discuta despre vânzarea unor imobile pentru care reclamantul a dat anunt în ziar. Martorul nu a participat la discutia dintre parti, dar a asistat la discutiile de la sfârsit, când reclamantul le-a spus cumparatorilor ca îi asteapta peste 10 zile cu restul de bani. Martorul a declarat ca reclamantul i s-a parut un om lucid, coerent, care avea constiinta actelor sale.
Martorul P C a fost de asemenea prezent la discutiile dintre parti anterioare semnarii antecontractului, însotindu-i pe cumparatori la locuinta reclamantului. Martorul îsi aminteste ca negocierile au avut în iarna anului 2004 si ca s-a discutat cu acea ocazie despre vânzarea de teren intravilan  cu casa de locuit si anexe gospodaresti, de teren extravilan si de padure. Terenurile au fost identificate de parti prin deplasare la fata locului. Cu aceasta ocazie reclamantul a afirmat ca el este proprietarul terenurilor si a prezentat cumparatorilor mai multe documente cu care face dovada dreptului sau de proprietate.
Fata de declaratiile martorilor si de lipsa unei expertize medico-legale, instanta de fond a apreciat ca reclamantul avea discernamânt la 16.11.2004, data încheierii actului juridic. 
Din probele administrate nu reiese nicio actiune a pârâtilor cumparatori sau a unor terte persoane de inducere în eroare a reclamantului cu ocazia încheierii promisiunii bilaterale de vânzare cumparare. Din contra, astfel cum declara martorul Pop Claudiu, reclamantul este cel care nu le-a prezentat cumparatorilor situatia reala, pretinzându-se în fata cumparatorilor ca fiind proprietarul terenurilor vizionate.
Promisiunea bilaterala de vânzare cumparare da nastere la o obligatie de a face în sarcina ambelor parti, aceea de a încheia pe viitor contractul autentic de vânzare cumparare. Pronuntarea unei hotarâri care sa tina loc de vânzare cumparare în temeiul art. 1073 si 1077 Cod civil de la 1864 presupune sa nu existe nici un impediment pentru transferarea dreptului de proprietate, hotarârea judecatoreasca urmând doar sa înlocuiasca acordul partilor.
Instanta de fond a apreciat ca reclamantul nu este titular al drepturilor de proprietate pe care s-a obligat sa le transfere si nici mandatar al proprietarului. Astfel, suprafata de teren de 46.279 mp înscrisa initial în titlul de proprietate al antecesorului defunctei Bucur Victoria Ana se afla în proprietatea intervenientului accesoriu M D R, iar pentru diferenta de 5.321 mp nu a fost înca eliberat titlul de proprietate, reclamantul neîndeplinindu-si obligatia de a-l obtine.
S-a retinut ca M M a decedat la 29.03.2003, iar contractul de vânzare cumparare a fost încheiat la 16.11.2004, la mai mult de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, astfel ca nu poate fi considerat un act de acceptare tacita de catre reclamant a mostenirii dupa mama sa, în conditiile art. 689 Cod civil. Ca atare, în mod corect s-a retinut în certificatul de mostenitor autentificat sub nr. 521/25.11.2004 ca reclamantul este strain de succesiune.
Singurul mostenitor al averii defunctei M M este nepotul sau, intervenientul accesoriu M D R, în temeiul testamentului autentificat sub nr. 172/25.01.2001 si certificatului de mostenitor autentificat sub nr. 521/25.11.2004.
Hotarârea judecatoreasca ce tine loc de vânzare cumparare are efect constitutiv, pentru viitor. Faptul ca reclamantul si mandantara B V A nu detin în patrimoniul lor drepturile de proprietate asupra imobilelor din antecontract si faptul ca nu au fost eliberate titluri de proprietate sunt impedimente pentru ca dreptul de proprietatea asupra imobilelor sa fie transferat pârâtilor, în calitate de cumparatori.
S-a mai retinut ca reclamantul nu si-a îndeplinit obligatiile aferente contractului de vânzare cumparare autentificat sub nr. 3837/16.11.2004, astfel s-a apreciat ca se impune în cauza rezolutiunea acestui act juridic, cu repunerea partilor în situatia anterioara. Pârâtii nu au intrat în posesia imobilelor, dar reclamantul a primit suma de 12.000 euro cu titlu de pret, fiind obligat sa o restituie în lei la cursul BNR de la data platii.
Oferta reala de plata a sumei de 12.000 euro nu a fost realizata prin executorul judecatoresc, asadar nu sunt îndeplinite conditiile pentru a se constata ca pretul achitat se afla la dispozitia pârâtilor.
Fata de cele de mai sus, instanta de fond a admis în parte cererea reclamantului, în sensul ca a dispus rezolutiunea contractului de vânzare cumparare autentificat sub nr. 3837/16.11.2004 si restituirea catre pârâti a sumei de 12.000 euro, fiind respins capatul de cerere privind constatarea nulitatii contractului. Ca urmare, au fost respinse ca neîntemeiate cererea reconventionala si cererea intervenientului accesoriu de constatare a nulitatii contractului de vânzare cumparare.
În primul ciclu procesual, la Judecatoria O., s-a stabilit onorariul de 200 lei în favoarea av. S A din fondurile Ministerului Justitiei, acesta fiind mentinut si de prezenta instanta. În acest dosar reclamantul si intervenientul accesoriu au beneficiat de asistenta juridica gratuita, astfel ca s-a stabilit în favoarea av. G C si av. R I un onorariu de 500 lei fiecare, din fondurile Ministerului Justitiei.
În temeiul art. 18 din OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civila, aceste cheltuieli au fost puse în sarcina pârâtilor, care au fost obligati în favoarea Statului Român la suma de 1.200 lei.
În apel reclamantul a suportat cheltuieli de 1.190 lei reprezentând onorariu avocat, astfel cum, s-a retinut în dispozitivul deciziei civile a Tribunalul Bihor, dar aceasta cheltuiala nu a fost stabilita în sarcina pârâtilor, fata de solutia de admitere în parte a cererii principale, în temeiul art. 276 Cod proc. civ. Pentru aceleasi considerente pârâtii nu au fost obligati la plata catre reclamant a taxei judiciare de timbru achitate în primul ciclu procesual.
Împotriva acestei hotarâri, în termen legal, a declarat apel reclamantul M D A, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentintei apelate, în sensul de a se constata ca nu a avut discernamânt la data încheierii actului si ca urmare sa se constatate nulitatea absoluta, cât si nulitatea relativa a acestuia.
Împotriva aceleiasi hotarâri, în termen legal si timbrat cu 539 lei taxa timbru si 5 lei timbru judiciar, au declarat apel pârâtii reclamanti reconventionali L A M, G E, G R si G R solicitând admiterea apelului, în principal modificarea in intregime a hotarârii atacate, respingerea actiunii introductive de instanta si a cererii de interventie, admiterea cererii reconventionale , în sensul de a se pronunta o hotarâre care sa tina loc de contract de vânzare cumparare autentic conform contractului de vanzare-cumparare din data de 16.11 004 incheiat intre reclamant, in calitate de vânzator in nume propriu cat si in calitate de imputerncit al paratei reconventionale B V (decedata in timpul procesului) si paratii reclamanti reconventionali in calitate de cumparatori, cu privire la imobilele casa si teren inscrise in CF 56011 B provenita din conversia pe hârtie a CF nr. 230 B nr.top.384, 385 precum si in CF 2772 B nr.top.853 si CF 2575 B nr.top.855, cu rectificarea CF in sensul intabularii dreptului lor de proprietate, anularea Certificatului de Mostenitor nr.521/25.11.2004 emis de BNP C L C, constatarea calitatii de mostenitor rezervatar al reclamantului dupa def. sa mama M M decedata la data de 29.03.2003,
În subsidiar, pronuntarea unei hotarâri care sa tina loc de act autentic ca urmare a faptului ca reclamantul nu poate înstraina in calitate de mostenitor rezervatar dupa def. sa mama M M decedata la 29.03.2003 decat rezerva succesorala, admiterea in parte a cererii reconventionale si actiunea introductiva de instanta numai pentru portiunea din imobilele vândute care reprezinta rezerva succesorala, precum si pentru suprafetele de teren înstrainate de catre B V prin procura autentica, dispunând pentru diferenta rezolutiunea partiala a contractului, anularea partiala a Certificatului de mostenitor nr.521/25.11.2004 constatând ca reclamantul are calitate de mostenitor rezervatar dupa def. sa mama M M, repunerea in situatia anterioara pentru partea care nu poate fi înstrainata cu obligarea pârâtilor reconventionali la restituirea partiala a pretului platit.    
Prin decizia  civila nr. 42/A din data de 14.02.2014 pronuntata de Tribunalul B, în dosar nr. 19834/2717/2010, s-a respins apelul formulat de apelantul M D A.
S-a admis ca fondat apelul civil introdus de apelantii L A M, G E, G R si G R, toti cu domiciliul procesual ales în comuna M, sat D, nr. 187, judetul B în contradictoriu cu intimatii M D A si M D R, cu domiciliul procedural ales în B, nr.23, judetul B împotriva sentintei civile nr. 11194 din 20 septembrie 2012 pronuntata de Judecatoria O, pe care a schimbat-o în parte, în sensul ca :
S-a admis în parte actiunea reconventionala precizata formulata de reclamantii reconventionali L A M, G E, G R si G R în contradictoriu cu pârâtul reconventional M D A.
S-a înlaturat dispozitia de obligare a pârâtilor reclamanti reconventionali sa achite Statului Român suma de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Au fost mentinute restul dispozitiilor sentintei apelate.
A fost obligat intimatul M D A în favoarea apelantilor la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata partiale în apel.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de apel a avut în vedere urmatoarele considerente:
Cât priveste apelul declarat de M D A, criticile formulate au vizat în esenta faptul ca instanta de fond gresit a solutionat cauza fara a retine lipsa sa de discernamânt la data încheierii antecontractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 3873 din 16.11.2004 de BNP M A si implicit nulitatea actului cu pierderea avansului eventual platit de catre pârâti, din vina exclusiva a acestora. De asemenea, a subliniat apelantul în cuprinsul motivelor de apel ca prima instanta a refuzat sa respecte hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile si nu este corecta retinerea instantei de fond în rejudecare conform careia, prin decizia de casare cu trimitere pronuntata de Curtea de Apel O  s-ar fi dispus o noua expertizare medico-legala a sa.
Examinând aceste critici, instanta de apel a retinut ca prin antecontractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 3876 din 16.11.2004 de BNP M A, apelantul, promitent vânzator, în nume propriu si în calitate de împuternicit al pârâtei reconventionale B V, decedata pe parcursul procesului, s-a obligat sa înstraineze  intimatilor reclamanti reconventionali, în calitate de promitenti cumparatori, imobilele evidentiate în cuprinsul acestui act. Partile au stipulat pretul contractului la suma de 15.000 euro,  din care apelantul reclamant a declarat ca a primit suma de 12.000 euro la data semnarii promisiunii de vânzare-cumparare, diferenta urmând a fi achitata pâna la data de 25.01.2005. S-a mai inserat în antecontract ca apelantul se obliga sa predea cheile si folosinta casei de locuit pâna la data de 01.12.2004 si sa obtina documentatia pentru terenuri pâna la data de 25.01.2005, respectiv sa faca demersuri pe lânga Primaria comunei B pentru urgentarea procedurii de eliberare a titlului de proprietate pe terenul de 47900 mp si pentru care defunctei M M i s-a eliberat adeverinta de proprietate nr. 162 din 22.01.1993, precum si pentru terenul de 5321 mp si sa obtina certificatul de mostenitor pentru casa de locuit si pentru terenul aferent de 7252 mp.
Prin certificatul de mostenitor autentificat sub nr. 521 din 25.11.2004 s-a constatat calitatea de mostenitor testamentar al intervenientului intimat M D R dupa defuncta M M, decedata la data de 29.03.2003, certificat eliberat în baza testamentului autentificat sub nr. 172 din 25.01.2001 prin care defuncta a testat întreaga sa avere mobila si imobila intimatului de mai sus.
S-a mai retinut ca titlul de proprietate nr. 1161 din 13.12.2002, emis pe seama antecesorului pârâtei defuncte B V A, care a dat apelantului procura speciala autentificata sub nr. 763/20.05.2002, a fost anulat irevocabil prin Sentinta Civila nr. 363/2007 pronuntata de Judecatoria A în dosar nr. 1190/177/2006 constatându-se ca intimatul intervenient M D R este îndreptatit la reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. top. 853, înscris în CF 2772 si nr. top. 855 înscris în CF 2575 B, fiind emis pe seama acestuia titlul de proprietate nr. 6236 din 22.08.2007.
Încheierea contractelor nu poate fi în fond despartita de elementele tinând de validitatea actului încheiat, orice conventie se încheie în ideea validitatii sale. Validitatea contractului presupune mai mult decât o simpla analiza a mecanismului de formare a acordului de vointa, aceasta presupune o examinare de sine statatoare a ceea ce art. 948 Cod civil denumeste „conditii esentiale pentru validitatea conventiei” si care sunt : capacitatea, consimtamântul, obiectul si cauza. Cercetarea validitatii presupune examinarea capacitatii partilor contractante atât sub aspectul capacitatii de folosinta cât si sub acela a capacitatii lor de exercitiu. Presupune si o cercetare de continut al contractului privind vointa juridica. Consimtamântul nu poate fi cercetat în el însusi, rupt de ceea ce se afla dincolo de manifestarea exterioara, acesta nu poate fi examinat fara a se lua în considerare vointa interna, element de ordin psihologic ce poate explica, fundamenta sau uneori infirma manifestarea exterioara de vointa. Pentru valabilitatea consimtamântului la încheierea unui act juridic, existenta discernamântului la acea data, este una din conditiile necesare. De asemenea, prezenta consimtamântului este o stare de fapt care se prezuma la persoane fizice cu capacitate deplina de exercitiu.
Avându-se în vedere aspectele sus retinute si probatiunea administrata în prezenta cauza, instanta de apel a retinut ca în deplina concordanta cu probele administrate, instanta de fond a apreciat ca apelantul a avut discernamânt la data încheierii actului din 16 noiembrie 2004. Prezenta sau lipsa discernamântului fiind o stare de fapt, absenta temporara invocata poate fi dovedita prin orice mijloace de proba. Este adevarat ca la dosarul cauzei s-a depus expertiza efectuata în dosar nr. 551/P/2004/2005 al Parchetului Militar O, raportul de expertiza medico-legala psihiatrica efectuata în dosar nr. 10215/12286/2012 a Inspectoratului de Politie al Judetului Bihor, expertiza efectuata de  Institutul de Medicala Legala C în dosar nr. 6993/211/2012 al Judecatoriei C N prin care s-a stabilit ca apelantul este suferind de schizofrenie paranoida în evolutie sub tratament, discernamântul sau fiind absent la datele de 06.09.2004, 26.04.2005, data expertizarii în dosar nr. 551/P/2004/2005, data de 11.12.2008 si data de 07.12.2012 retinuta  în cel de al doilea raport de expertiza, însa în raport de aceste acte, instanta de apel  nu poate prezuma ca la data încheierii promisiunii de vânzare-cumparare din 16.11.2004 discernamântul apelantului era absent, în conditiile în care existenta si lipsa discernamântului ca si conditie necesara pentru validitatea consimtamântului obligatoriu trebuie raportata si analizata la data încheierii actului si nu la alte date, anterioare sau ulterioare acestui moment si care, raportat la data încheierii actului în speta, nu sunt concludente coroborat si cu faptul ca reclamantul nu a fost pus sub interdictie.
Din actele dosarului rezulta ca instanta de fond, în rejudecare, a încuviintat efectuarea unei expertize de specialitate pentru a se stabili daca la data încheierii promisiunii de vânzare-cumparare apelantul a avut sau nu discernamânt, expertiza care nu a mai fost efectuata deoarece apelantul, desi a fost citat pentru datele din 23.05.2012 si 27.06.2012 de a se prezenta în vederea expertizarii, acesta nu s-a conformat, fiind si achitat costul acestei expertize de catre intimatii reclamanti reconventionali, astfel cum rezulta din adresa nr. 2796/IV/351 din 21 octombrie 2013 a Serviciul de Medicina Legala a Judetului B.
Considerând concludenta proba cu expertiza medico-legala, instanta de apel a dispus citarea apelantului pentru a se prezenta în vederea expertizarii, stabilind si o data în acest scop, la 04 decembrie 2013, însa apelantul nu a dat curs celor stabilite de instanta.
Referitor la sustinerea apelantului ca prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare nu s-a dispus efectuarea unei expertize, instanta de apel a apreciat-o ca neîntemeiata. În  considerentele deciziei civile nr. 1203/2010-R pronuntata de Curtea de Apel O, instanta de control judiciar a retinut ca instanta de judecata a apreciat lipsa discernamântului reclamantului la data încheierii antecontractului, exclusiv pe baza raportului de expertiza din dosar nr. 551/P/2004/2005 si în vederea administrarii probelor cu respectarea principiului nemijlocirii si al contradictorialitatii, a casat decizia pronuntata în apel, a desfiintat sentinta primei instante cu trimiterea cauzei pentru o noua judecare la instanta de fond care sa tina seama de considerentele acestei decizii.
Codul de procedura civila a consacrat prin dispozitiile art. 169 alin. 1 si art. 168 alin. 2 Cod procedura civila principiul nemijlocirii, care consta în obligatia pentru instanta de a cerceta direct si imediat toate elementele care servesc la lamurirea împrejurarilor cauzei. Acest principiu al nemijlocirii a fost învederat de instanta de control judiciar pentru a fi avut în vedere de instanta de fond în rejudecare si aceasta în conditiile în care, în decizia de casare cu trimitere spre rejudecare si care este obligatorie pentru judecatorul fondului conform art. 315 alin. 1 Cod procedura civila, s-a stabilit ca instantele au retinut lipsa discernamântului la data încheierii actului exclusiv pe o expertiza efectuata în alt dosar, contrar principiului nemijlocirii care presupune ca administrarea probelor sa se încuviinteze direct de catre instanta cu respectarea principiului contradictorialitatii în prezenta completare a probatiunii, inclusiv a probei cu expertiza medico legala. Si cum trimiterea instantei de casare s-a facut la prezumtia retinuta de instanta în baza unui raport de expertiza într-un alt dosar contrar principiului nemijlocirii, casarea în vederea administrarii probelor cu respectarea acestui principiu, viza inclusiv proba cu expertiza medico-legala.
Cât priveste critica adusa sentintei apelate sub aspectul obligarii la restituirea sumei de 12.000 euro, instanta de apel a retinut ca prin precizarea cererii reconventionale formulate de reclamantii reconventionali s-a solicitat instantei de fond prin petitul subsidiar repunerea partilor în situatia anterioara încheierii actului pentru partea care nu poate fi înstrainata. Prin hotarârea apelata, instanta de fond, constatând îndeplinite conditiile prevazute de lege, a dispus rezolutiunea actului si pe cale de consecinta a repus partile în situatia anterioara prin stabilirea în sarcina apelantului a obligatiei de restituire a pretului încasat la cursul BNR de la data platii, în temeiul principiului resoluta iure dantis, resolvitur ius accipientis. Desi prin cererea de chemare în judecata reclamantul apelant a solicitat a se constata nulitatea absoluta, a se dispune rezilierea antecontractului încheiat între parti cu obligarea sa la  restituirea catre cumparator a avansului primit din pretul de vânzare-cumparare si a se constata buna sa credinta, precum si faptul ca nu i se poate retine o vina pentru neperfectarea actului, sens în care a depus la dosar, prin registratura instantei, la data de 09 februarie 2005, un script intitulat oferta reala de plata în favoarea intimatilor reclamanti reconventionali privind suma de 12.000 euro pe care arata ca trebuie sa le plateasca acestora, procedura care nu a fost realizata prin executor judecatoresc conform art. 587 Cod procedura civila, nefiind îndeplinite conditiile pentru a se constatat ca acest avans se afla la dispozitia partilor, prin motivele de apel se critica aceasta dispozitie.
În motivele în fapt apelantul a aratat ca intimatii reclamanti reconventionali nu au solicitat printr-un capat de cerere restituirea avansului, nu a timbrat acest capat de cerere si au pierdut acest avans din vina exclusiva a acestora, ori din actele dosarului rezulta ca prin cererea intitulata precizarea actiunii reconventionala, intimatii reclamanti reconventionali au solicitat repunerea partilor în situatia anterioara, ceea ce înseamna restituirea a tot ceea ce au prestat în temeiul contractului si prima instanta desfiintând antecontractul, corect a facut aplicarea principiului resoluta iure dantis, resolvitur ius accipientis.
Sub aspectul timbrajului, instanta de apel a facut aplicarea dispozitiilor art. 20 alin. 5 din Legea 146/1997 stabilind în sarcina apelantilor reclamanti reconventionali obligatia de completare a taxei de timbru aferenta cererii reconventionale precizate, în cuantum de 1.078 lei, prin Încheierea pronuntata în sedinta publica din 22.02.2013, obligatie îndeplinita prin depunerea la dosar a chitantei de plata din 05.04.2013, fila 53 dosar apel.
Cât priveste apelul formulat de apelantii pârâti reclamanti reconventionali, instanta de apel a retinut ca în cauza nu sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege pentru pronuntarea unei hotarâri care sa tina loc de act autentic de vânzare-cumparare. Pentru a produce efectele antecontractului, trebuie ca la momentul cererii partea vânzatoare sa fie proprietarul imobilului în litigiu pentru ca numai în aceasta situatie poate avea loc transferul dreptului de proprietate din patrimoniul vânzatorului în patrimoniul cumparatorului. Faptul ca vânzatorul nu si-a respectat obligatiile stipulate în antecontract, nu poate avea consecinta obligarii în continuare la respectarea promisiunii, întrucât nu mai poate fi realizata. Astfel, prin certificatul de mostenitor autentificat sub nr. 521 din 25.11.2004 s-a constat calitatea de mostenitor testamentar al defunctei M M a intimatului M D R, eliberat în baza testamentului autentificat sub nr. 172 din 25.01.2001 prin care defuncta a testat întreaga sa avere mobila si imobila în favoarea acestuia. Intimatul reclamant are calitatea de fiu si mostenitor rezervatar al defunctei M M si pentru a putea dispune de rezerva succesorala, conditia prevazuta de lege este de acceptare a succesiunii în termenul prevazut de lege. În certificatul de mostenitor nr.  521 din 25.11.2004, s-a constatat ca reclamantul este strain de succesiunea defunctei. Din probatiunea administrata în cauza  nu rezulta ca intimatul reclamant ar fi facut acte de acceptare tacita a succesiunii defunctei M M, inclusiv antecontractul în cauza a fost încheiat dupa împlinirea termenului de 6 luni prevazut de lege. Nu se poate considera, conform sustinerilor apelantilor ca prin publicarea unui anunt în ziar acesta a facut un act de acceptare a succesiunii defunctei sale mame, întrucât aceasta publicare, în opinia instantei de apel, nu reprezinta un act neîndoielnic de acceptare a succesiunii. Nici trimiterea apelantilor la dosarul nr. 1016/177/2010 nu poate constitui un act de acceptare în termen a succesiunii, pentru ca aceasta actiune a fost formulata abia în anul 2010 si în acest dosar reclamantul intimat a renuntat la judecata. Faptul renuntarii la judecata nu poate fi considerat un act de rea credinta, în lipsa altor elemente aceasta corespunde principiului disponibilitatii partii în procesul civil.
Intimatul reclamant nefiind acceptant nici expres si nici tacit al succesiunii defunctei M M si nici titular al dreptului de proprietate pe care s-a obligat sa le transfere, corect prima instanta a apreciat ca nu sunt îndeplinite conditiile pentru pronuntarea unei hotarâri care sa tina loc de act autentic. Nici în calitate de mandatar al defunctei pârâte B V A aceasta conditie nu este îndeplinita, deoarece titlul de proprietate al antecesorului acesteia P G cu nr. 1161 din 13.12.2002 a fost anulat, fiind emis un alt titlu de proprietate pentru acest teren cu nr. 6236 din 22.08.2007 în favoarea intervenientului intimat M D R, în baza Sentintei Civile nr. 363/2007 pronuntata de Judecatoria A, iar pentru diferenta de 5321 mp nu s-a facut dovada eliberarii în temeiul legii fondului funciar a titlului de proprietate.
Instanta de apel, având în vedere ca prin precizarea actiunii reconventionale, apelantii reclamanti reconventionali au formulat un capat de cerere subsidiar prin care s-a solicitat rezolutiunea antecontractului de vânzare-cumparare si repunerea partilor în situatia anterioara, iar prima instanta desi a dispus rezolutiunea antecontractului si obligarea reclamantului intimat la plata avansului, în mod eronat a respins actiunea reconventionala precizata în loc de admiterea în parte a actiunii reconventionale precizate, criticile apelantilor sub acest aspect fiind apreciate ca întemeiate. Întemeiate sunt în opinia instantei de apel si criticile apelantilor pârâti reclamanti reconventionali privind dispozitia de obligare a acestora la plata sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecata în favoarea Statului Român. Conform art. 18 din OUG nr. 51/2008, cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviintarea ajutorului public, vor fi puse în sarcina celeilalte parti,  daca aceasta a cazut în pretentiile sale, partea cazuta în pretentii va fi obligata la plata catre stat a acestor sume. Fata de solutia de admitere în parte a actiunii principale si de admitere în parte a actiunii reconventionale precizate, nu se poate retine ca apelantii pârâti reclamanti reconventionali au cazut în pretentiile reclamantului intimat, nefiind incidente în cauza dispozitiile art. 18 din OUG nr. 51/2008.
În contextul considerentelor sus expuse, instanta de apel a apreciat apelul formulat de apelantul reclamant ca fiind nefondat, respingându-l ca atare si în temeiul art. 296 Cod procedura civila a admis ca fondat apelul formulat de apelantii reclamanti reconventionali împotriva sentintei apelate pe care a schimbat-o în parte, în sensul ca a admis în parte actiunea reconventionala precizata, a înlaturat dispozitia de obligare a pârâtilor reclamanti reconventionali la plata cheltuielilor de judecata în favoarea Statului Român si a mentinut restul dispozitiilor sentintei apelate.
În temeiul art. 274 coroborat cu art. 276 Cod procedura civila, retinând culpa procesuala a intimatului M D A l-a obligat pe acesta în favoarea apelantilor L A M, G E, G R si G R, la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata partiale în apel, reprezentând taxa timbru si onorariu avocatial, justificate cu chitantele de plata depuse la dosar.
Împotriva acestei hotarâri, în termen legal, scutit de la plata taxei de timbru, a declarat recurs, M D A, solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a deciziei recurate.
Prin motivele de recurs au fost invocate urmatoarele:
– decizia recurata este esential nelegala si vadit netemeinica, neconforma dispozitiilor legale în vigoare si cu probele administrate în cauza:
– calitatea de pârâti si totodata de reclamanti reconventionali nu le poate fi atribuita pârâtilor  din aceasta cauza, deoarece prezentul dosar  are ca obiect rejudecarea dosarului nr. 9829/271/2004, caz în care dosarul trebuia sa-si pastreze numarul unic de la înregistrare;
– rejudecarea cauzei a fost dispusa în anumite limite  si ca atare sunt pastrate anumite  acte de judecata, probele  ramânând câstigate cauzei;
– cererea reconventionala nu a fost formulata în termenul legal, de asemenea nu a fost timbrata la valoare, ca atare instanta nu poate sa le acorde pârâtilor calitatea de  reclamanti  reconventionali;
– proba cu martori nu poate fi admisa, existând  unul din cazurile  în care proba cu martori nu este admisibila;
– instanta a dat o interpretare proprie declaratiilor de martori, ce difera de cea reala, astfel, în timp ce instanta nu a luat în considerare biletele de iesire  din clinicile de psihiatrie, de specialitate, rapoartele de expertiza medico legala psihiatrica, care se refera tocmai la momentul semnarii înscrisului denumit „contract de vânzare cumparare”, pe de alta parte aceeasi instanta a luat în considerare  presupunerile  martorilor cu privire la starea de sanatate psihica a recurentului;
– nu au existat martori asistenti la încheierea contractului, astfel ca proba  cu martori nu putea fi admisa;
– nu exista nici o dovada ca recurentul ar fi dat anuntul la ziar cu referire la imobilele din litigiu, în plus anuntul a aparut la peste  un an de la iesirea sa din termenul de optiune succesorala;
– la data încheierii asa numitului contract, recurentul nu detinea un act de identitate valabil si nu a putut prezenta nici un act de proprietate;
– pârâtii fiind  în deplina cunostinta de cauza ca imobilele nu îi apartin;
– pârâtii, profitând  ca fiul si sotia sa erau internati în spital, l-au determinat pe recurent sa mearga cu ei la notarul public, el neretinând sa fi primit  vreun ban de la pârâti;
– pretul de vânzare este neserios, ridicol, de zece ori mai mic decât  cel real;
– instanta, în rejudecarea cauzei, le-a dat pârâtilor si ceea ce nu au cerut, cererea privind  obligarea la plata  sumei de  12.000 EURO nefiind timbrata în mod distinct si nici solicitata în mod expres;
– nelegal, instanta de apel a schimbat si dispozitia de obligare a pârâtilor la plata cheltuielilor de judecata;
– recurentul nu a intrat  niciodata în posesia, proprietatea  vreunui bun ce face obiectul mostenirii dupa defuncta sa mama;
– Curtea de Apel O.  nu a îndrumat, în rejudecarea cauzei, efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice;
– concluziile  raportului de expertiza din dosarul penal sunt  foarte clare, recurentul nu a avut discernamânt la data semnarii înscrisului;
– în cauza, lipsa discernamântului, care este o stare de fapt, poate fi probata prin orice mijloace de proba;
– în cauza exista trei rapoarte de  expertiza medico-legala psihiatrica cu referire la perioada  17 martie  2000 – noiembrie  2012, totusi în rejudecare instanta de apel a considerat necesara o alta expertizare medico-legala psihiatrica a recurentului;
– instantele de fond si apel nu au luat în considerare  si nu au respectat  hotarâri judecatoresti definitive  prin care s-a stabilit ca recurentul a fost lipsit de discernamânt în perioada 17 martie 2000 – 25 mai 2004, deci si la data semnarii contractului, fiind astfel gresita afirmatia instantei ca a avut  discernamânt la data semnarii contractului;
– nu a fost  citat pentru expertiza dispusa de instanta de  apel si nici nu i s-a comunicat respectiva dispozitie a instantei; recurentul nu invoca propria  vina în vederea constatarii nulitatii contractului, ci faptul ca nu sunt îndeplinite conditiile esentiale  pentru validitatea  unui contract: lipsa consimtamântului, faptul  ca el nu era proprietarul imobilelor, acestea nu au fost determinate, respectiv  identificate;
– Pârâtii nu au probat ca ar fi putut  face plata  la termenul  stabilit, neîndeplinindu-si obligatiile contractuale, oferta  lor  de plata fiind tardiva, de asemenea au declarat nereal ca ar  fi achitat  un avans.
În drept  sunt invocate dispozitiile  Codului civil si ale codului de procedura civila aplicabile  în speta, Constitutia României.
Prin întâmpinare, intimatii au solicitat  respingerea recursului ca nefondat  cu motivarea ca ei au fost de buna credinta când  au cumparat prin contract bunurile din litigiu iar pentru a obtine banii necesari au vândut propriul apartament din O, neavând  nicio culpa în declansarea acestui litigiu; ei au platit un avans  de  12.000 EURO ca sa afle ulterior  ca recurentul nu le putea vinde întreaga avere deoarece mama sa facuse un testament prin care lasa întreaga avere intervenientului, astfel ca în mod  corect s-a dispus rezolutiunea contractului autentic si obligarea recurentului la  restituirea avansului în suma de 12.000 EURO.
Examinând hotarârea recurata, prin prisma motivelor invocate cât si din oficiu, instanta de recurs a constatat urmatoarele:
Sub aspectul cadrului procesual, este de retinut  ca, în cadrul celui de al doilea ciclu procesual, prin actul înregistrat la  Judecatoria O în ziua de 08.12.2010, L A M, G E, G R si G R au formulat  precizari  ale cererii reconventionale, iar una  dintre aceste precizari, formulate în subsidiar, vizând cererea de rezolutiune a contractului de vânzare cumparare încheiat la data de 16.11.2014, are ca obiect si repunerea în situatia anterioara pentru partea  din imobile care nu poate  fi înstrainata cu obligarea pârâtilor reconventionali  la restituirea partiala a pretului platit de cumparatori. Prin urmare, instanta a fost  legal sesizata cu judecarea cererii având ca obiect restituirea pretului având  obligatia sa se pronunte  asupra  tuturor cererilor, astfel cum s-a si procedat în speta, iar  sub aspectul taxei judiciare de timbru, cererea reconventionala a fost timbrata în consonanta cu prevederile art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997, privind taxele  judiciare de timbru, initial pe parcursul judecarii cauzei în prima instanta cu suma  de  850 lei  ( fila  187 din dosarul judecatoriei), iar mai apoi, în etapa apelului, în baza dispozitiei instantei de apel, data în sedinta  publica din 22.02.2013, s-a depus dovada achitarii diferentei privind  taxa judiciara de timbru aferenta cererii reconventionale în valoare de  1078 lei (filele 43 si 53 din dosarul tribunalului).
Cât priveste  criticile privitoare la  numarul unic de dosar, este de retinut  ca initial, în anul 2004, actiunea dedusa judecatii a  fost înregistrata  sub  nr. de dosar  nr. 9829/2004 – devenit  9829/271/2004 -, dosarul primind la data de 06.10.2010 un numar nou de înregistrare, respectiv nr. 19834/271/2010, datorita trimiterii acestuia pentru o noua judecare a cauzei la Judecatoria O, potrivit dispozitiilor din Regulamentul  de ordine interioara al instantelor judecatoresti.
Nici sustinerile recurentului în sensul ca nu ar fi încasat pretul nu pot fi primite, astfel în cuprinsul cererii introductive de instanta, titularul acesteia, acum recurent, a facut vorbire despre avansul primit din pretul de vânzare cumparare, solicitând  obligarea sa la restituirea  catre cumparatori a  respectivului avans, iar ulterior prin actul înregistrat la Judecatoria O la data de 09.02.2005, acelasi recurent a formulat oferta reala de plata adresata pârâtilor G P si L A M prin care recurentul le oferea suma  de 12.000 EURO primita la încheierea contractului încheiat între parti la data de 16 noiembrie  2004. Continut similar a avut si actul înregistrat la Judecatoria O pentru termenul de judecata din 11.04.2004, cuprinzând  tot  o oferta reala de  plata adresata  acelorasi pârâti, prin care recurentul se oferea sa le ramburseze suma primita de la acestia, respectiv 12.000 EURO (9.000 + dobânda  negociata), în  vederea solutionarii pe cale amiabila a litigiului.
Or, tocmai suma de  12.000 EURO apare stipulata si în antecontractul de vânzare cumparare autentificat  sub nr. 3873 din 16 noiembrie  2004 de Biroul Norului Public M A, suma cu referire  la care în continutul actului autentic s-a specificat  ca a fost primita de vânzator la data încheierii contractului, context în care trebuie a fi reliefata forta probanta  a înscrisului autentic. Astfel, mentiunile care alcatuiesc cuprinsul sau continutul înscrisului care constata declaratiile si clauzele stabilite de parti au forta doveditoare   pâna la proba  contrara, iar în speta, nu numai ca nu s-au produs  dovezi în sensul ca respectiva  mentiune privitoare la  predarea sumei de bani aflata în discutie nu ar corespunde realitatii ci, astfel cum rezulta din înscrisurile depuse la dosar pe parcursul litigiului despre care s-a facut vorbire mai sus, recurentul a recunoscut ca a primit la data încheierii contractului suma  de 12.000 EURO.
Data fiind situatia expusa, rezulta cu puterea evidentei ca nu poate fi acceptata critica recurentului vizând dispozitia instantei de apel referitoare la obligatia sa de a restitui  intimatilor suma anterior mentionata.
Pentru corecta solutionare a unei actiuni în constatarea nulitatii unui act juridic pe motiv ca în cauza consimtamântul nu provine de la o persoana cu discernamânt, este necesar sa se stabileasca, pe calea unei expertize psihiatrice daca partea  cocontractanta avea sau nu discernamânt la data încheierii actului respectiv.
Atât în cursul primul ciclu procesual cât si în cadrul celui de al doilea  ciclu procesual, instanta a dispus efectuarea expertizei  medico-legale psihiatrice, însa recurentul nu s-a prezentat spre a fi examinat medico legal  psihiatric, desi a fost înstiintat în acest sens. În acest context, este necesar a se mai reliefa ca, prin actul nr. 2796/IV/351 din 21 octombrie  2013, Serviciul de Medicina Legala al judetului B a precizat  ca, în conformitate  cu metodologia de efectuare a expertizei medico-legale psihiatrice la persoane în viata, este obligatorie  examinarea persoanei în cauza în comisie medico-legala psihiatrica dupa o prealabila programare la sediul Serviciului. În cadrul aceluiasi act, s-a facut  referire  la pozitia exprimata în adresele anterioare din 31.05.2012,  respectiv 30.06.2012, cu nr. 1215/IV/134, prin care s-a raspuns instantei de judecata în sensul ca este absolut necesara examinarea recurentului în comisie medico-legala psihiatrica pentru a putea face aprecieri asupra discernamântului acestuia la data de 12.08.2004 – data publicarii anuntului în ziar si la momentul din 16.11.2004 – data încheierii contractului, însa acesta nu s-a prezentat nici pâna la data redactarii adresei pentru a fi examinat, situatie în care expertiza medico-legala psihiatrica nu a putut fi efectuata.
Lucrarile de specialitate la care face trimitere  recurentul,  au fost întocmite  în dosare distincte, ele vizeaza alte perioade decât cea din litigiu. Astfel, raportul de expertiza medico-legala psihiatrica întocmit de Serviciul de Medicina Legala  al Judetului B finalizat  la data de 4 noiembrie  2012 în dosar nr. 3361/IV/306 al Inspectoratului de Politie al jud. Bihor, prin care s-a concluzionat ca numitul M D A sufera de schizofrenie paranoida în evolutie si ca discernamântul sau raportat la momentul comiterii faptei este absent, vizeaza data de  11.12.2008.
De asemenea,  raportul de expertiza medico-legala psihiatrica întocmit de Institutul de Medicina Legala C N la data de 07.12.2012 a fost efectuat la  solicitarea Judecatoriei C N în dosar nr. 6993/2012 având  ca obiect revocarea masurii de siguranta, Comisia recomandând mentinerea masurii de siguranta cu caracter medical  prevazuta de art. 113 Cod penal.
Aceasta masura fusese instituita anterior în baza unui raport de expertiza medico-legala psihiatrica întocmit  la data de 26.04.2005 de Institutul de Medicina Legala C N, solicitat de Parchetul de pe lânga Judecatoria A, într-un dosar penal în care recurentul era cercetat pentru fapte ce datau din 06.09.2004, concluzionându-se ca acesta prezinta diagnosticul schizofrenie paranoida si ca în  cadrul bolii de care sufera nu are discernamânt pentru faptele  infractionale imputate, sens în care s-a recomandat aplicarea masurilor de siguranta cu caracter medical.
Concluzia ce se desprinde în raport de aspectele reliefate este aceea ca ar fi contrar principiului nemijlocirii sa se dea curs cererii recurentului exclusiv pe  baza probelor administrate de  organele de cercetare penala, fara administrarea  lucrarii de  specialitate de catre  instanta civila.
Fata de considerentele ce preced,  instanta, în baza dispozitiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedura civila, a respins ca nefondat recursul, decizia recurata urmând a fi  pastrata în totul.