Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Drept procesual  civil. Constituie motiv de nelegalitate  care se încadrează  în prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nerespectarea prevederilor art. 673 9Cod procedură  civilă referitoare la criteriile ce trebuie avute în vedere la formarea ş


Drept procesual  civil. Constituie motiv de nelegalitate  care se încadrează  în prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nerespectarea prevederilor art. 673 9Cod procedură  civilă referitoare la criteriile ce trebuie avute în vedere la formarea şi atribuirea loturilor, de către instanţele de fond sesizate cu acţiuni de partaj. Este inadmisibilă calea de atac prin care se critică  nepronunţarea instanţei de fond asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu.

În actuala reglementare a art. 304 C. pr. civ, modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai poate constitui motiv de recurs deoarece, pct. 11 al art. 304, singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000. Curtea a reţinut însă a fi fondat motivul de recurs prin care se invocă îndeplinirea criteriilor prevăzute de dispoziţiile art. 6739-67310 C. pr. civ, în favoarea pârâtului, reţinând că acestea au fost greşit aplicate de Tribunal.
 Motivul de recurs vizând nepronunţarea instanţei de fond şi a celei de apel asupra capetelor de cerere referitoare la întabularea în CF şi la radierea sechestrului asigurator din CF nr. 102872 Sibiu este inadmisibil. Prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, a fost introdus în Codul de procedură civilă, după art. 2812, un nou articol, 2812a, în conformitate cu care, completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului ci numai în condiţiile art. 2812 C. pr. civ.

Secţia I civilă – Decizia nr.707/04  octombrie  2013

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Sibiu sub dosar nr. 871/306/2012, reclamanta ASP  a solicitat în contradictoriu cu pârâţii L.M.  şi L.D.  următoarele:
1.-să se constate calitatea de bun comun aflat în codevălmăşie al imobilului situat în Sibiu,
2.-să se dispună sistarea stării de devălmăşie asupra imobilului menţionat prin partajarea acestuia în modalitatea atribuirii întregului imobil pârâtei LM  şi în temeiul art. 676 al. 2 lit. a Noul Cod civil să se dispună obligarea acesteia la plata sultei corespunzătoare cotei de proprietate către pârâtul LD;
În motivarea acţiunii s-a arătat, în esenţă, că reclamanta este creditoarea personală a pârâtei debitoare aceasta fiind condamnată în baza sentinţei penale 103/2009 a Judecătoriei Sibiu pentru delapidare, şi obligată la plata sumei reprezentând  valoarea prejudiciului cauzat reclamantei.
S-a pornit executarea silită a pârâtei şi executorul judecătoresc a constatat că imobilul în cauză este bun comun al soţilor L. şi nu poate fi executat silit.
Pentru a putea continua executarea silită este necesară ieşirea din indiviziune, aşa cum prevede art. 493 al. 1 Cod de procedură civilă.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 33 codul familiei, art. 358, 669, 671,676, 678, 686 Noul Cod civil, art. 274, art. 376 ind. 9 Cod de procedură civilă.
Pârâtul L.D.  a fost de acord  cu sistarea  stării de devălmăşie, însă a solicitat să se constate  că a avut o contribuţie majoritară  la dobândirea apartamentului bun comun, să-i fie atribuit apartamentul cu obligarea sa la plata sultei în favoarea soţiei sale, să fie înscris dreptul său în cartea funciară  şi să fie radiat sechestrul.
Prin sentinţa civilă nr. 7020/2012 a Judecătoriei Sibiu a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta A.P.S.  în contradictoriu cu pârâţii L.M. şi L.D., a fost admisă în parte acţiunea reconvenţională formulată de pârâtul – L.D.  în contradictoriu cu pârâta L.M. şi reclamanta – pârâtă reconvenţională A.P.S., s-a constatat că cei doi soţi au dobândit în timpul căsătoriei ca bun comun în cote egale de contribuţie de ½ părţi fiecare, imobilul apartament situat în Sibiu,  s-a dispus  sistarea stării de codevălmăşie asupra imobilului de mai sus prin atribuirea definitivă a acestuia către pârâtul L.D. şi a fost obligat acesta  să plătească pârâtei L.M. contravaloarea cotei sale de proprietate în echivalent în lei la data plăţii, în termen de o lună de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri.
Pentru a pronunţa această sentinţă,  instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa penală 103/04.03.2009 a Judecătoriei Sibiu pârâta L.M. a fost condamnată  pentru comiterea infracţiunii de delapidare la o pedeapsă de 10 ani închisoare şi a fost obligată la plata unei sume de bani către reclamanta A.P.S.
În cadrul executării silite a acestui titlu s-a constatat că singurul bun al debitoarei este imobilul din Sibiu, dar că acesta este bun comun al pârâţilor, fiind dobândit în timpul căsătoriei.
În temeiul art. 673 ind. 9, 673 ind. 10 cod de procedură civilă  instanţa a dispus sistarea stării de codevălmăşie a pârâţilor şi a atribuit definitiv imobilul pârâtului L.D.  care a locuit în ultima perioadă în apartament. Instanţa l-a obligat pe pârât la plata către pârâta L.M.  a sumei de bani reprezentând contravaloarea cotei sale de proprietate, în termen de o lună de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Instanţa a avut în vedere că pârâtul a folosit locuinţa şi a subliniat că nu este ţinută să atribuie bunul debitoarei, creditoarea putând urmări cota de proprietate astfel stabilită şi atribuită acesteia.
Prin decizia civilă nr. 119/2013 pronunţată de Tribunalul Sibiu în acelaşi dosar, a fost respins apelul declarat de pârât împotriva sentinţei primei instanţe, apelul său vizând contribuţia majoritară la dobândirea apartamentului. A fost admisă cererea de aderare la apel formulată de reclamantă,  iar sentinţa primei instanţe a fost schimbată în parte în sensul atribuirii imobilului în litigiu pârâtei L.M. şi  al obligării acesteia la plata către pârât a contravalorii cotei sale părţi. În considerentele deciziei s-a reţinut că apelul pârâtului este neîntemeiat, prima instanţă apreciind în mod corect contribuţia soţilor la dobândirea imobilului comun.
În ceea ce priveşte cererea de aderare la apel s-a reţinut că deşi în principiu partajul se face după criteriile prevăzute de art. 6739 Cod procedură civilă, atunci când criteriile de atribuire a bunului partajat nu sunt decisive în favoarea unuia sau altuia dintre soţi, se poate ţine seama la atribuirea bunului şi de interesul creditorilor în realizarea creanţei lor.
În speţă s-a constatat că nici unul dintre soţi nu are altă locuinţă, ambii au avut contribuţie egală la dobândirea imobilului, ambii sunt lipsiţi de venituri sau bunuri suficiente pentru plata sultei către celalalt soţ. Singura împrejurare în sensul că pârâtul ar fi cel care a folosit imobilul în litigiu nu justifică prin el însuşi atribuirea bunului către el. În aceste condiţii, aşa cum s-a stabilit în practica judiciară, trebuie să se ţină seama că ne aflăm într-o procedură având ca finalitate executarea silită a debitoarei, în raport de care soluţia optimă şi echitabilă este cea de atribuire a imobilului către soţia debitoare şi obligarea acesteia la plata la plata unei sulte. Posibilitatea creditorului de a cere partajul bunurilor comune ale soţului debitor în vederea realizării creanţei sale a fost recunoscută tocmai în ideea protejării interesului creditorului şi acest interes impune ca în situaţii în care criteriile de atribuire a bunului nu sunt în mod indiscutabil în favoarea celuilalt soţ, bunul să fie atribuit soţului debitor. Altfel,  creditorul soţului debitor  ar fi prejudiciat prin reducerea drastică a şanselor sale de recuperare a creanţei.   
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul L.D.  solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei şi admiterea în totalitate a cererii reconvenţionale, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia 707/4.10.2013 Curtea de Apel a admis recursul pârâtului, a modificat decizia şi a respins  cererea de aderare la apel formulată de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 7020/2012 a Judecătoriei Sibiu pe care a menţinut-o.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut că în actuala reglementare a art. 304 Cod procedură  civilă, modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai poate constitui motiv de recurs deoarece, pct. 11 al art. 304, singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000. În acest context, criticile pârâtului recurent vizând modul în care instanţa de apel a interpretat probele testimoniale, proba cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtei şi a reţinut o cotă de contribuţie egală a celor doi soţi la dobândirea bunurilor comune, nu au fost  supuse analizei instanţei de recurs, fiind susţineri ce vizează situaţia de fapt. În consecinţă, instanţa de recurs a procedat doar la verificarea legalităţii deciziei recurate, pornind de la starea de fapt definitiv stabilită în etapa procesuală anterioară, respectiv de la constatarea unei cote de contribuţie egale, de 50% a celor doi soţi la dobândirea imobilului în discuţie.
Motivul de recurs vizând nepronunţarea instanţei de fond şi a celei de apel asupra capetelor de cerere referitoare la întabularea în CF şi la radierea sechestrului asigurator din CF nr. 102872 Sibiu este inadmisibil. Prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, a fost introdus în Codul de procedură civilă, după art. 2812, un nou articol, 2812a, în conformitate cu care, completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului ci numai în condiţiile art. 2812 Cod  procedură  civilă.
Faţă de aceste dispoziţii legale, Curtea a constatat că în speţă, pârâtul poate invoca nepronunţarea instanţelor asupra celor două petite ale cererii reconvenţionale doar în procedura prevăzută de art. 2812 Cod procedură civilă, iar analizarea susţinerilor pârâtului sub acest aspect, a fost apreciată ca inadmisibilă.
Curtea a reţinut însă a fi fondat motivul de recurs prin care se invocă îndeplinirea criteriilor prevăzute de dispoziţiile art. 6739-67310 Cod procedură civilă, în favoarea pârâtului.
Acţiunea promovată de reclamantă îşi are temeiul juridic în dispoziţiile art. 678 alin. 1 din noul Cod civil, conform căruia creditorii unui coproprietar pot urmări silit cota lui parte din dreptul asupra bunului comun sau pot cere instanţei împărţeala bunului, caz în care urmărirea se va face asupra părţii de bun sau, după caz, asupra sumei de bani cuvenite debitorului.
Acţiunea reclamantei este o acţiune oblică, aşa cum aceasta este definită de dispoziţiile art. 1560 din Noul Cod civil. Ea este exercitată de reclamantă în numele pârâtei debitoare L.M., însă duce la acelaşi rezultat ca şi cum ar fi fost exercitată de către debitoare.
Deasemenea,  s-a  reţinut că alin. 3 al art. 1560 permite pârâtului să opună reclamantei creditoare toate mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitoarei.
Rezultă din interpretarea şi aplicarea în speţă a prevederilor legale menţionate că reclamanta are dreptul de a se subroga în drepturile debitoarei pentru promovarea acţiunii şi pentru a obţine sistarea stării de indiviziune, însă partajul se impune a fi făcut conform criteriilor şi regulilor instituite de art. 6739 – 67310 Cod procedură civilă, fără ca drepturile creditoarei conferite de textul de lege menţionat ( şi care se limitează la posibilitatea formulării şi susţinerii acţiunii conform dispoziţiilor legale incidente), să se poată constitui într-un criteriu preferenţial de natură să justifice atribuirea imobilului în lotul debitoarei, cu excluderea drepturilor şi criteriilor legale de care se prevalează celălalt coproprietar.
Tribunalul a reţinut că ambii soţi au avut o contribuţie egală la dobândirea imobilului, că ambii sunt lipsiţi de venituri sau bunuri suficiente pentru plata sultei către celălalt soţ şi că pârâtul este cel care a folosit imobilul în litigiu.
Plecând de la starea de fapt constatată de tribunal, Curtea a reţinut că pârâtul este coproprietar asupra cotei de ½ din imobil, a folosit şi foloseşte efectiv locuinţa şi îndeplineşte şi criteriul satisfacerii nevoii de locuinţă, acesta neavând un alt imobil care să-i folosească în acest scop.
Toate aceste împrejurări se circumscriu prevederilor art. 6739 Cod  procedură  civilă, constituindu-se în criterii legale de natură să justifice atribuirea către acesta a imobilului în litigiu,  iar Tribunalul în mod nelegal le-a înlăturat în baza unei prezumţii în sensul că şi pârâtul a profitat de banii delapidaţi de soţia sa pe parcursul unui interval mare de timp. De asemenea, greşit tribunalul a considerat că acţiunea de faţă are ca finalitate executarea silită a debitoarei, în condiţiile în care reclamanta a investit instanţa doar cu o acţiune de partaj, care trebuie analizată doar prin prisma criteriilor prevăzute de art. 6739 Cod  procedură  civilă, text de lege ce nu acordă nicio preferinţă creditorului la atribuirea bunului în patrimoniul debitorului său în detrimentul drepturilor celuilalt coproprietar.
Atribuirea imobilului în lotul pârâtului nu reduce drastic şansele de recuperare a creanţei astfel cum a apreciat Tribunalul deoarece, pe de o parte cele două loturi au valori egale iar pe de altă parte, în măsura în care pârâtul nu achită sulta, reclamanta poate solicita în numele debitoarei sale executarea silită a pârâtului pentru recuperarea sumei datorate cu titlu de sultă pârâtei debitoare.
Faţă de cele ce preced, s-a constatat că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 6739 Cod  procedură civilă şi, în consecinţă soluţia de admitere a cererii de aderare la apel  a fost considerată nelegală, recursul fiind admis în temeiul  art. 304 pct. 9 Cod  procedură  civilă.