Asupra recursului de faţă;
Constată că, prin decizia civila nr. 171/19.02.2015,Tribunalul Braşov a dispus următoarele:
A respins apelul declarat de pârâţii R.A. şi R.I. împotriva Sentinţei civile nr. 8752 din data de 08.07.2014, pronunţată de Judecătoria Braşov.
A obligat apelanţii R.A. şi R.I. la plata sumei de 2000 lei către intimatul R.R., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cheltuielile de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru de 716,55 lei avansate de stat, de care au beneficiat apelanţii ca ajutor public judiciar, au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs în termen motivat recurentele pârâte R.I., soţia defunctului pârât R.A., în nume propriu şi ca moştenitoare a defunctului pârât, R.A. şi R.M. în calitate de fiice ale defunctului pârât care sunt continuatoare ale raportului juridic dedus judecăţii în care a fost implicat în instanţele anterioare şi defunctul R.A..
Prin motivele de recurs critică decizia instanţei de apel pe care o consideră netemeinică, părtinitoare şi nelegală pentru următoarele motive:
Instanţa a ignorant cererea în care pârâtele solicitau dosarul notarial care sta la baza emiteri Certificatului de Moştenitor nr. 24/2008 prin care reclamanţii şi-au însuşit abuziv locuinţa folosindu-se ca document de proprietate Autorizaţia de construcţie, ce a fost emisă de către Primărie pe numele defunctului şi în care nu este menţionat şi numele tatălui reclamanţilor.
Confundarea de către instanţă a bunului patrimonial al defunctului, în sensul că în actul de donaţie este menţionat clar donarea ½ din loc de casa şi nu ½ din loc de casă (teren) şi construcţie (locuinţă) care era parţial ridicată.
Instanţa nu a reţinut în mod corect modul de exprimare ce face diferenţa „am construit casa împreună” acesta se poate referi ca aport fizic, adică a muncit la ridicarea construcţiei dar nu şi ca aport financiar.
Altă situaţie de fapt este cererea de demolare a doua anexe ce au fost ridicate pe partea de proprietate comună şi care obstrucţionează dreptul pârâţilor de proprietate asupra utilităţilor (contor de gaz şi canal contoar apă.)
Altă situaţie de fapt este neprecizarea concretă a instanţei de fond cu privire la dezmembrarea în loturi egale şi echitabile a proprietăţii, şi a părţilor comune ce se vor folosi de reclamant şi pârâţi, conform folosinţei actuale verbale exprimate de către părţi. Conform expertizei topografice partea locuibilă a reclamanţilor este mult mai mare decât cota de ½ din donaţie, această discrepanţă reiese din anexele construite pe partea comună, ce afectează în mod direct dreptul de proprietate al pârâţilor.
Refuzul instanţei de fond de a judeca corect şi echitabil dosarul conexat cu nr. 11279/197/2009, refuzul repetat al instanţei de a schimba expertul în construcţie cerut de către pârâţi şi motivând că durează prea mult judecarea cauzei, instanţa recurge la respingerea dreptului pârâţilor de a recupera valoarea apartamentului în cuantum de 85.000 lei reprezentând valoarea estimată a materialelor ce au fost folosite la construirea apartamentului folosit de către predecesorul reclamanţilor.
În concret, recurentele solicită să fie casată decizia atacată şi trimisă cauza spre rejudecare la Judecătoria Braşov, întrucât sentinţa nr. 8752/08.07.2014 le afectează drepturile succesorale.
Intimaţii reclamanţi R.R. şi D.G. au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, menţinerea deciziei atacate întrucât nu sunt justificate motivele de casare cu trimitere şi obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.
În recurs au fost depuse acte de stare civilă de către recurentele succesoare ale defunctului R.A. pentru a justifica transmiterea calităţii procesuale de la defunctul pârât către acestea şi calitatea de recurente pârâte în cauză.
Analizând recursul formulat instanţa constată că nu este fondat. Din motivele de recurs aşa cum au fost expuse de recurente rezultă că acestea critică hotărârile anterioare, fiind nemulţumite sub aspectul stabilirii stării de fapt deduse judecaţii făcând trimitere expres la starea de fapt pe care o consideră greşit stabilită de instanţe la punctele 3, 4, 5 din cadrul motivelor de recurs. Se mai critică şi modul de apreciere şi interpretare a probelor, critică expusă la punctele 1, 2 ,6 din cererea de recurs.
Aceste critici nu pot constitui motiv de casare a unei hotărâri pronunţate în apel, având în vedere exercitarea recursului ca şi cale extraordinară de atac, nedevolutivă.
Recursul promovat nu se înscrie în cadrul recursurilor promovate în temeiul art. 3041 Cod procedură civilă, pentru care legiuitorul a permis verificarea sentinţei instanţei de fond sub toate aspectele reţinute la fond, deoarece prezentul litigiu, guvernat de regulile de competenţă după criteriul valoric a permis şi exercitarea apelului, recursului în acest context, presupunând doar invocarea motivelor de nelegalitate.
Deşi în partea introductivă a motivelor de recurs se arată că „hotărârea instanţei de apel este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept” – critici ce ar putea fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, cu toate acestea, în dezvoltarea motivelor de recurs nu se susţine decât un alt mod de interpretare a probatoriului administrat. Aşadar, nefiind vorba de evaluarea judecaţii anterioare sub toate aspectele permise în cazul recursului exercitat în baza art. 3041 Cod procedură civilă, prezentul recurs nu poate viza decât elemente de nelegalitate a deciziei şi nu de netemeinicie rezultată din interpretarea probelor sau de neanalizarea unor probe sau perceperea stării de fapt.
Nu se poate reţine încălcarea dreptului pârâţilor prevăzut de art. 6 din CEDO.
În accepţiunea Convenţiei, dreptul la un proces echitabil are mai multe componente şi anume: accesul liber la justiţie; examinarea cauzei în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil; examinarea cauzei de către un tribunal independent, imparţial, stabilit prin lege; publicitatea pronunţării hotărârilor judecătoreşti.
Pentru ca dreptul de acces la o instanţă să fie respectat, trebuie ca instanţa în faţa căreia este adusă cauza să se bucure de jurisdicţie deplină; ea trebuie să fie competentă să analizeze atât aspectele de fapt, cât şi cele de drept ale cauzei. Statele nu sunt obligate să creeze căi de atac. Totuşi, dacă o fac, ele au obligaţia, în temeiul articolului 6 din Convenţie, de a asigura respectarea exigenţelor unui proces echitabil în căile de atac astfel create. Dreptul de acces la o instanţă acoperă, aşadar, şi dreptul de a introduce apel sau recurs, în măsura în care astfel de căi de atac sunt reglementate. Pârâţii au exercitat căile de atac în cauză, promovând atât apel cât şi recurs, facilitându-li-se şi timbrajul acestora, prin admiterea cererii de ajutor public judiciar în sensul scutirii acestora de la plata taxei de timbru în apel şi în recurs.
Din jurisprudenţa organelor de la Strasbourg, rezultă că dreptul de acces la o instanţă are două trăsături fundamentale: el trebuie să fie un drept efectiv, fără a fi însă un drept absolut.
Accesul liber la justiţie este consacrat, ca drept cetăţenesc fundamental, atât prin art. 6 pct. 1 din Convenţie, cât şi prin art. 21 din Constituţia României, prin art. 10 din Declaraţia universală a drepturilor omului, precum şi prin art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Articolul 6 garantează, aşadar, dreptul fiecărei persoane de a avea acces la o instanţă. Acest drept de acces este însă limitat la câmpul de aplicare al dreptului la un proces echitabil, adică la contestaţiile ce poartă asupra drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil.
Accesul efectiv la o instanţă presupune dreptul de a avea acces la toate probele aflate la dosarul cauzei. Ori pârâtului, reclamant reconvenţional R.A. i s-a recunoscut dreptul de a-şi proba pretenţiile prin încuviinţarea probei cu expertiză, martori, înscrisuri – încheiere fila 76 dosar judecătorie.
Termenul în care instanţa soluţionează cererea cu care este sesizată intră în discuţie prin prisma dreptului de acces la justiţie. Dacă simple depăşiri ale termenelor legale de soluţionare nu reprezintă încălcări ale accesului la judecător, totuşi, în măsura în care soluţionarea cererii în afara termenului legal prevăzut lipseşte de interes cererea, o astfel de depăşire va fi considerată ca un obstacol de fapt în calea accesului la justiţie de natură să atragă constatarea încălcării articolului 6 din Convenţie, însă în speţă instanţa de apel a soluţionat intr-un termen scurt apelul, iar instanţa de fond a dat dovada de soluţionare pertinentă a cauzei într-un termen rezonabil în funcţie de circumstanţele cauzei şi de multitudinea probelor administrate.
Cerinţa din art. 6 pct. 1 al Convenţiei, aceea ca o cauză să fie examinată în mod echitabil, trebuie înţeleasă în sensul de a se asigura respectarea principiilor fundamentale ale oricărui proces şi anume principiul contradictorialităţii şi principiul dreptului la apărare, ambele asigurând egalitatea deplină a părţilor în proces.
Contradictorialitatea este principiul care îngăduie părţilor din proces să participe în mod activ şi egal la prezentarea, argumentarea şi dovedirea drepturilor lor în cursul desfăşurării procesului, mai precis să discute şi să combată susţinerile făcute de fiecare dintre ele şi să-şi exprime opinia asupra iniţiativelor instanţei în scopul stabilirii adevărului şi al pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.
În virtutea contradictorialităţii, părţile îşi aduc reciproc la cunoştinţă pretenţiile, apărările şi probele de care înţeleg să se folosească în proces, prin cererile scrise adresate instanţei, judecata nu se poate face decât după legala lor citare, în cursul procesului toate părţile sunt ascultate în mod egal, inclusiv asupra împrejurărilor de fapt sau de drept puse în discuţie de instanţă, în vederea aflării adevărului în cauză, încuviinţarea probelor se face în şedinţă publică, după prealabila lor discutare de către părţi, iar hotărârile judecătoreşti sunt comunicate părţilor, în vederea exercitării căilor legale de atac. Or în speţă, din derularea actelor procedurale în fond şi apel se constată că pârâţilor li s-a permis să propună probe, contradovezi, li s-au încuviinţat cereri în probaţiune, obiecţiuni la expertize, astfel ca nu se poate reţine că ar fi avut loc o încălcare a principiilor care caracterizează un proces echitabil, procedându-se la o apreciere concretă a respectării principiului egalităţii armelor .
Prin urmare, nu sunt aplicabile în speţă motivele de casare ce ar impune trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece conform art. 312 alin. 3 şi alin. 5, hotărârile pronunţate în fond şi apel au judecat „în fond” cauza, s-au pronunţat pe probele administrate, astfel că, nu este incidentă în speţă situaţia unei nesoluţionări pe fond a cauzei, sancţionată de legiuitor prin casarea cu trimitere. Aspectele sesizate de recurente, referitoare la nemulţumirile acestora în legătură cu modul de interpretare a unor probe nu echivalează cu „ necercetarea fondului” prevăzuta de art. 312 alin. 3 şi 5 ca şi motiv de casare.
Pentru aceste considerente, instanţa va respinge recursul formulat obligând recurentele la plata cheltuielilor de judecata în recurs, în temeiul art. 274, art. 277 Cod procedură civilă respectiv câte 1000 lei către fiecare intimat aşa cum rezultă din chitanţele de la filele 36, 37 dosar recurs.
Drept procesual civil. Motive de recurs ce vizează nelegalitatea hotărârii. – art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă anterior şi art. 6 CEDO
Recurs declarat în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Lipsa motivelor de nelegalitate din cuprinsul cererii de recurs. Modul de interpretare a probelor de către instanţa de apel nu poate constitui motiv pentru casarea cu trimitere spre rejudecare sau cu reţinere pentru necercetarea fondului.
