MĂSURĂ DE CONCEDIERE LUATĂ DE ANGAJATOR PE DURATA INCAPACITĂŢII TEMPORARE DE MUNCĂ. NULITATEA DECIZIEI DE CONCEDIERE. ÎNCETAREA DE DREPT A CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCĂ POTRIVIT DISPOZIŢIILOR ART. 56 LIT. C DIN CODUL MUNCII
Art. 56 lit. e din Codul muncii
Art. 76 din Codul muncii
Art. 80 alin. 1 din Codul muncii
Art. 56 lit. c din Codul muncii
Art. 105 din Legea nr. 263/2010
Art. 118 din Legea nr. 263/2010
Analizarea deciziei contestate şi respectiv a măsurii de concediere din perspectiva dispoziţiilor art. 60 alin. 1 lit. a)) din Codul muncii pune în evidenţă încălcarea de către angajator a dispoziţiilor precitate, procedându-se la concedierea apelantului contestator când acesta se afla în incapacitate temporară de muncă, incapacitate adusă la cunoştinţa angajatorului prin înregistrarea certificatului medical la sediul unităţii, după ce, în prealabil, prin intermediul martorei audiate de instanţă, conducerea intimatei fusese înştiinţată despre survenirea stării respective, rezultând astfel cu puterea evidenţei că, în speţă, opera interdicţia de concediere.
Din perspectiva prevederilor art. 76 din Codul muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută, caz în care în aplicarea dispoziţiilor art. 80 alin. 1, la solicitarea expresă a apelantului contestator, intimata va fi obligată la reintegrarea acestuia pe funcţia deţinută anterior concedierii, consecinţa soluţiei de admitere a cererii de reintegrare constând în reluarea raporturilor de muncă, raporturi ce vor fiinţa până la data comunicării deciziei de pensionare, moment în care comunicarea acesteia produce consecinţa încetării de drept a raporturilor de muncă, când încetează totodată calitatea sa de asigurat, în consonanţă cu prevederile art. 56 lit. c) din Codul muncii.
Curtea de Apel Oradea, Secţia I-a civilă
DECIZIA CIVILĂ NR. 246/2015-A din 2 aprilie 2015 (dosar nr.8059/111/2013)
Prin sentinţa civilă nr. 338/LM din 29.04.2014, Tribunalul B., a respins contestaţia formulată de contestatorul J. T. T., domiciliat în loc. O., str. B. D., judeţul B., în contradictoriu cu intimata D. P. A. B. cu sediul în O., str. D. C., judeţul B, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Contestatorul începând cu data de 01.11.1976 în baza contractului de muncă nr.3/1976 încheiat cu O.J.S.P.A. B., a fost angajat ca inginer agronom în cadrul intimatei, iar din anul 1997 a fost numit ca director al Oficiului de Studii Pedologice şi Agrochimice B., conform deciziei nr. 64/14.07.1997 a Direcţiei pentru Agricultură B.
În anul 2010, după ce din oficiu au fost anulate toate deciziile de destituire la nivel naţional a directorilor O.S.P.A., a fost din nou numit ca director al O.S.P.A. B., prin decizia nr.75/16.07.2010 a D.A.D.R.B.
Intimata a emis pe seama contestatorului în temeiul art. 61 lit.”a” şi art. 248 alin.1 litera „e” Decizia nr.57/26.09.2013, prin care s-a dispus încetarea raportului juridic de muncă al acestuia, precum si aplicabilitatea Deciziei nr. 64/1997 a D.G.A.A. Bihor si a Deciziei nr.75/2010 a D.A.D.R. B.
În apărarea sa, ca motiv de nulitate absolută a deciziei contestate s-a invocat de către contestator faptul că la data emiterii deciziei s-a aflat în incapacitate temporară de muncă.
Cu privire la acest aspect, instanţa a reţinut că, într-adevăr la data de 26.09.2013 au fost înregistrate la secretariatul intimatei sub nr. 2877 şi 2878, doua certificate medicale care atestau incapacitatea temporară de muncă. Se mai reţine însă, analizând verso-ul acestora, că certificatele medicale au fost depuse la sediul intimatei abia la ora 15.00 a zilei de 26.09.2013. Astfel certificatul de concediu medical Seria CCMAG Nr. 0408669 a fost înregistrat la intimata cu nr. 2878/26.09.2013, iar certificatul de concediu medical Seria CCMAG Nr. 0408669 a fost înregistrat cu nr. 2877/26.09.2013. Pe acestea există înscrierea expresă a orei de depunere, menţiuni care au fost însuşite sub semnătură de persoana care a depus concediile.
Din întreg probatoriul existent la dosar nu rezultă că, anterior emiterii deciziei contestate, angajatorul ar fi avut cunoştinţă de faptul că petentul, se afla în concediu medical. Certificatul de concediu medical Seria CCMAG Nr. 0408669 a expirat la data de 25.09.2013, iar petentul nu a făcut demersuri prin orice mijloc de comunicare legal să anunţe angajatorul despre starea sănătăţi sale, cu toate că şi-a asumat această obligaţie prin reprezentant, în cuprinsul procesului verbal de şedinţa nr. 2/23.09.2013.
Aceste aspecte rezultă şi din procesul – verbal nr. 38 din 26.09.2013 încheiat la sediul O.S.P.A. B., la ora 12,35, când directorul executiv al intimatei a prezentat salariaţilor din cadrul instituţiei conţinutul Deciziei nr. 57 din 26.09.2013 şi a comunicat-o persoanei responsabile din cadrul compartimentului resurse umane al O.S.P.A. B., pentru punerea ei în aplicare.
Dacă în ceea ce priveşte primul concediu medical unitatea avea cunoştinţă că este aferent perioadei 23.09.2013-25.09.2013, cu privire la existenţa celui de al doilea concediu medical aceasta nu a fost informată.
Instanţa a reţinut că din data de 26.09.2013 angajatorul avea reprezentarea faptului că petentul ar fi trebuit să se prezinte la serviciu, nefiind depus vreun act medical care să justifice lipsa şi nici nu a fost anunţată conducerea unităţii asupra existenţei unui nou concediu medical prin orice mijloc de comunicare.
De altfel din analiza celui de al doilea concediu medical rezultă că acesta a fost emis la data de 25.09.2013, astfel încât încă din data de 25.09.2013 contestatorul se afla în posesia acestuia, dar a omis a înştiinţa şi angajatorul cu privire la situaţia sa.
Prin urmare, chiar dacă până la emiterea deciziei de concediere contestatorul nu a prezentat angajatorului certificatul de concediu medical, aceasta avea obligaţia de a încunoştinţa intimata despre starea de incapacitate temporară de muncă. Contestatorul nu-şi poate invoca propria culpă în neîndeplinirea obligaţiei referitoare la procedura ce trebuia urmată în cazul incapacităţii temporare de muncă.
Pentru a se reţine că în cauză au fost încălcate dispoziţiile art. 60 alin. 1 lit. a) din Codul muncii era necesar a se face dovada că intimatei i-ar fi fost adusă la cunoştinţă până la momentul emiterii deciziei de încetare a contractului de muncă, starea de incapacitate în care se afla contestatorul, fiind evident că nulitatea deciziei de concediere nu poate opera în situaţia în care angajatorul a luat cunoştinţă de această stare, ulterior emiterii deciziei de încetare a contractului de muncă.
Faţă de cele ce preced, instanţa nu a reţinut ca aplicabilă în speţă interdicţia instituită de art. 60 alin. 1 litera”a” din Codul muncii.
Cu privire la susţinerea contestatorului că intimata a emis decizia respectivă prin încălcarea flagrantă a dreptului său la apărare, membrii comisiei de cercetare disciplinară încălcând propria lor hotărâre luată în unanimitate în şedinţa din data de 23.09.2013, aceea de a suspenda cercetarea disciplinară până la încetarea incapacităţii temporare de muncă, când urma să depună acte justificative suplimentare, prin care să combată acuzaţiile nefondate aduse la adresa sa, instanţa a reţinut, că unul dintre elementele definitorii ale raportului de muncă constă în relaţia de subordonare care se stabileşte între subiectele acestui raport, în sensul că persoana care prestează munca, respectiv angajatul, este subordonată celui care organizează munca, respectiv angajatorul.
În virtutea acestui principiu fundamental al raportului de muncă, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a impune salariaţilor reguli de conduită şi de disciplină a muncii în cadrul organizaţiei şi de a aplica, potrivit legii, sancţiuni, în cazul în care salariaţii se abat de la astfel de reguli.
Deşi, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica sancţiuni propriilor angajaţi, un asemenea drept nu poate fi exercitat în afara limitelor stabilite prin lege. Astfel, angajatorul nu poate aplica mai multe sancţiuni pentru aceeaşi abatere disciplinară, fiind de asemenea obligat ca, înainte de a aplica o sancţiune, să aprecieze gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat. În acest sens, este imperativă asigurarea unui echilibru între gravitatea faptei comise şi severitatea sancţiunii aplicate.
Pentru a stabili vinovăţia salariatului şi, în funcţie de gravitatea faptei comise, sancţiunea aplicabilă, angajatorul este obligat ca, înainte de aplicarea sancţiunii, să efectueze o cercetare disciplinară prealabilă.
Cu privire la efectuarea cercetării disciplinare instanţa a reţinut că prin Decizia DA B nr. 55 din 09.09.2013, s-a constituit comisia de cercetare disciplinară prealabilă a activităţii manageriale desfăşurată de contestator în calitate de director al O.S.P.A. B., prezentată in Nota de Control nr. 237182/ 04.09.2013.
Prin adresa nr. 2694 din 09.09.2013, petentul a fost convocat la sediul Direcţiei pentru Agricultură B. din O., str. D. C., în data de 17.09.2013, orele 9,00 în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile a faptelor constatate de către Direcţia Generală Control şi Antifraudă din cadrul M.A.D.R. în Nota de Control nr. 237.182/04.09.2013, privind activitatea managerială desfăşurată în cadrul O.S.P.A. B.
Instanţa a mai reţinut că odată cu convocarea, contestatorului i s-a comunicat inclusiv actul de sesizare al organului de control în copie certificată conform cu originalul, aducându-i-se la cunoştinţă faptul că în cursul cercetării disciplinare prealabile are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere persoanelor împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul de a fi asistat, de către un reprezentant.
În data de 17.09.2013, orele 9,00 contestatorul s-a prezentat în faţa comisiei însoţit de mandatarul său, a depus un memoriu datat cu 16.09.2013, însoţit de un set de acte, constând în actul de numire şi menţinerea în funcţie respectiv, decizia D.G.A.A. B. nr. 64/14.07.1997, adresa D.G.A.A. nr. 705/17.04.1998 privind definitivarea pe postul de conducere, Decizia DADR B nr. 64/ 24.04.2009, Decizia DADR B nr. 75/12.07.2010, adresa MADR nr. 164263/ 30.06.2010, corespondenţa aprobare fonduri investiţii pentru 2013, la O.S.P.A. respectiv, nota de fundamentare nr. 205/23.01.2013, lista de Investiţii nr. 126843/ 06.06.2013, adresa O.S.P.A. B. nr. 277/18.07.2013. Decizia O.S.P.A. B. nr. 853/21.10.2011, Anexa nr. 14 la bilanţ – disponibil din mijloace cu destinaţie specială – Garanţia materială reţinută numitei P A, casier, magazioner, documente control Curtea de Conturi anul 2012, respectiv Decizia nr. 38/2012, adresa O.S.P.A. B. nr. 369/28.09.2012, copie registru unic de control, Contract de prestări servicii nr. 858/28.10.2011, privind efectuarea lucrărilor de arhivare, Extras modificare O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice, Foaie de Capăt, privind construcţie acoperiş, şarpanta, reparaţii corp administrativ şi post trafo, contracte în derulare, respectiv, Oferta de preţ nr. 338/03.09.2013 şi Răspunsul nr. 365/16.09.2013, Oferta de preţuri 363/16.09.2013, şi Răspunsul nr. 366/16.09.2013, Adresa privind oferta de preţ nr. 4074/14.08.2013 şi Răspunsul nr. 315/14.08.2013, Contractele nr. 26, nr. 27, nr. 28 si nr. 29 din 06.09.2013 încheiate cu SC SRL pentru S.C. SA, cu termen de predare 30.09.2013, Contract nr. 25/26.08.2013 încheiat cu P. A. cu termen de predare 16.09.2013, Contract nr. 24/19.08.2013 încheiat cu A. SA, cu termen de predare 20.09.2013, Act adiţional nr. 1/18.04.2013 la Contractul nr.1 din 17.01.2013, încheiat cu SC A. U. N. SRL, cu termen de predare 30.09.2013, Act adiţional nr. 2/18.04.2013 la Contractul nr.2 din 17.01.2013, încheiat cu SC A. U. N. SRL, cu termen de predare 30.09.2013 şi Situaţia de plată faza de birou G. de C.
Din actele depuse rezultă că a fost prezentat contestatorului actul de sesizare, iar ulterior comisia a solicitat acestuia o Notă explicativă cu privire la faptele care i se impută, înregistrată cu nr. 2772/17.09.2013. Contestatorul în nota explicativă a răspuns la întrebările formulate de comisie şi şi-a susţinut apărările în favoarea sa, a formulat motivaţiile pe care le consideră necesare pentru a clarifica situaţia.
Mandatarul contestatorului a solicitat comisiei un termen de câteva zile pentru a depune în completare alte acte în apărare, solicitare care a fost aprobată în unanimitate de către comisia de cercetare în vederea valorificării dreptului său la apărare, stabilindu-se un nou termen de şedinţă pentru data de 23.09.2013, ora 10,00, în aceeaşi locaţie.
Şedinţa de cercetare disciplinară care a avut loc în data de 17.09.2013 a fost consemnată în procesul-verbal de şedinţa nr. 1, document care a fost însuşit cu semnătură atât de către comisie cât şi de către contestator şi avocatul său.
Prin adresa comisiei nr. 2815 din 20.09.2013 contestatorului i s-au comunicat adresele DA B nr. 1926/05.07.2013 şi nr. 1709 din 10.09.2013 pretinse de către acesta la termenul din 17.09.2013, şi totodată comisia a solicitat unele documente care să lămurească situaţia de fapt.
La termenul din data de 23.09.2013, în fata comisiei s-a prezentat doar mandatarul contestatorului, solicitând prin cererea înregistrată la unitatea angajatoare cu nr. 2842/23.09.2013, suspendarea lucrărilor de cercetare prealabilă, întrucât petentul este în imposibilitatea obiectivă de a se prezenta, aflându-se în incapacitate temporară de muncă, dovedită cu adeverinţa medicală înregistrată la D A B cu nr. 2846/23.09.2013.
Raportat la această situaţie, comisia de disciplină a hotărât suspendarea lucrărilor de cercetare disciplinară prealabilă, până la încetarea stării de incapacitate temporară de muncă a contestatorului, menţionându-se în mod expres obligaţia acestuia de a înştiinţa în scris intimata şi comisia asupra acestui fapt, decizie consemnată în procesul-verbal de şedinţă nr. 2/23.09.2013, care a fost însuşit cu semnătură atât de către comisie cât şi de reprezentantul contestatorului.
Întrucât contestatorul nu a înştiinţat instituţia şi comisia, despre situaţia sa ulterioară expirării Certificatului de concediu medical, aşa cum s-a obligat conform procesului-verbal de şedinţă nr. 2/23.09.2013, comisia de cercetare disciplinară prealabilă s-a întrunit în data de 26.09.2013, a analizat aspectele deduse cercetării disciplinare în limitele şi raportat la obiectul sesizării şi a actelor depuse în apărare.
Faţă de cele ce preced, prima instanţă nu a putut reţine că s-ar fi încălcat dreptul la apărare al petentului. Acesta nu poate să-şi invoce propria culpă, în sensul neaducerii la cunoştinţa comisiei a stării sale de incapacitate temporară de muncă. Petentului i s-a asigurat posibilitatea să prezinte încă din data de 17.09.2013 probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul de a fi asistat, de către un reprezentant.
De asemenea cu aceeaşi ocazie acesta a dat şi o notă explicativă cu privire la toate aspectele ce se reţineau în sarcina sa. Contestatorul în data de 17.09.2013 a avut deplină cunoştinţă de faptele ce i se imputau, întrucât actul de sesizare al organului de control în copie certificată conform cu originalul i-a fost comunicat anterior, odată cu convocarea la cercetarea disciplinară.
Raportat la aceste considerente instanţa a constatat că a fost asigurat deplin dreptul la apărare al contestatorului aşa cum este reglementat de dispoziţiile art.251 din Codul muncii.
S-a mai opinat că nu poate fi reţinut ca motiv de nelegalitate a deciziei emisă de intimată, nevizarea actului respectiv de către oficiul juridic al instituţiei emitente, întrucât nu era obligatoriu în acest caz, ca emiterea deciziei de sancţionare disciplinară să poarte şi girul oficiului juridic, fiind suficientă şi producătoare de efecte juridice semnătura angajatorului, contractul individual de muncă fiind un contract bilateral şi sinalagmatic.
Contestatorul mai afirmă că a fost numit director al Oficiului de Studii Pedologice şi Agrochimice B. cu avizul ministerului de resort şi consideră că şi la aplicarea măsurilor luate prin decizia contestată, era obligatoriu, sub sancţiunea nulităţii, avizul ministerului respectiv, ceea ce în cauză nu s-a solicitat şi obţinut. Faţă de aceste aspecte învederate instanţa a reţinut că însăşi procedura de cercetare disciplinară a fost promovată urmare a Notei de Control nr. 237.182/04.09.2013, privind activitatea managerială desfăşurată în cadrul O.S.P.A. B. întocmită către Direcţia Generală Control şi Antifraudă din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, minister ce asigură coordonarea tehnica a O.S.P.A. B., astfel încât nici această apărare nu poate fi primită ca pertinentă soluţionării litigiului.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa a reţinut că la baza emiterii deciziei de concediere nr. 57/26.09.2013 a stat Nota de Control nr. 237.182/04.09.2013, privind activitatea managerială desfăşurata in cadrul Oficiului de Studii Pedologice şi Agrochimice B. întocmită către Direcţia Generala Control si Antifraudă din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Raportul comisiei pentru cercetarea disciplinară prealabilă a activităţii manageriale.
În sarcina contestatorului s-a reţinut încălcarea cu vinovăţie a obligaţiilor de serviciu prevăzute în fişa postului nr. 1/01.09.2010 care constă în neasigurarea resurselor materiale şi financiare pentru desfăşurarea normală a activităţii instituţiei, respectiv plata salariilor şi a contribuţiilor către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetul asigurărilor de sănătate şi furnizori, aplicarea de măsuri care să asigure cadrul normal de desfăşurare a activităţii. S-a mai reţinut un management defectuos prin necrearea resurselor financiare şi materiale pentru desfăşurarea normală a activităţii unităţii, neaplicarea acelor măsuri care să asigure cadrul normal de desfăşurare a activităţii şi neconducerea şi nepropunerea unor măsuri eficiente de rezolvare a problemelor care apar în activitatea unităţii.
Instanţa a apreciat că disciplina muncii este o condiţie obiectivă, necesară şi indispensabilă desfăşurării activităţii fiecărui angajator. Cerinţa respectării unei anumite ordini, a unor reguli, care să coordoneze conduita indivizilor, pentru atingerea scopului comun, se impune cu forţa evidentă valabilă pentru orice activitate umană desfăşurată în colectiv.
În virtutea raportului de subordonare, salariatul trebuie să respecte nu numai obligaţiile generale de muncă prevăzute în actele normative, în contractul colectiv şi individual de muncă, în regulamentul intern, dar şi măsurile dispoziţiile date de angajator, prin decizii, ordine scrise sau verbale în exercitarea atribuţiilor sale de coordonare, îndrumare şi control.
Instanţa a constatat faptul că intimata îi impută ca şi abateri disciplinare contestatorului modul defectuos în care aceasta a înţeles să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu.
Astfel potrivit obligaţiilor de serviciu cuprinse în fişa postului contestatorul era obligat asigure crearea resurselor financiare şi materiale pentru desfăşurarea normală a activităţii unităţii, să urmărească evoluţia productivităţii muncii şi să elimine cauzele deficienţelor apărute, să conducă şi să propună măsuri eficiente de rezolvare a problemelor care apar astfel încât să nu pună în pericol cadrul normal de desfăşurare a activităţii care pot fi afectate de acţiunile sau inacţiunile sale în timpul procesului de muncă.
Instanţa de fond a reţinut din Bilanţul depus la dosar şi Procesul verbal nr. 2874/26.09.2013, că la data controlului efectuat de Direcţia Generală Control şi Antifraudă din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice B. înregistra plăţi restante în valoare de 54.449 de lei, din care 22.221 lei cu titlu de salarii, 16.895 lei la bugetul asigurărilor sociale, 7.895 lei la bugetul de stat, 6.034 de lei la bugetul asigurărilor de sănătate şi 1404 lei la furnizori. De asemenea intimata înregistra cheltuieli aferente perioadei ianuarie-iunie 2013 în valoare totală de 266.764 lei, în condiţiile în care veniturile realizate se cifrau la suma de 103.155 lei. Veniturile proveneau din derularea unor contracte privind efectuarea de studii pedologice, de bonitare teren, agrochimice, scoatere din circuitul agricol, etc., a căror valoare nu a acoperit sumele necesare salarizării personalului, plata utilităţilor şi celelalte cheltuieli necesare derulării activităţii.
Din probele administrate la dosar, prima instanţă a constatat faptul că disfuncţionalităţile constatate de către unitatea intimată în activitatea contestatorului, au existat, acest fapt nefiind negat nici de către aceasta. Deşi la apariţia acestora contestatorul considera că au concurat şi unii factori obiectivi, cum ar fi carenţele de funcţionare ale sistemului de finanţare, precum şi situaţia economiei la nivel european, instanţa a considerat că faţă de situaţia concretă existentă s-ar fi impus din partea contestatorului o preocupare sporită în îndeplinirea corectă şi în concordanţă cu situaţia existentă a sarcinilor de serviciu, pentru a se evita apariţia unor disfuncţionalităţi.
Instanţa, în aprecierea sa, a pornit de la definiţia managementului şi a imaginii a ceea ce ar trebui să fie cu adevărat un manager/director. O definiţie care poate sumariza acest concept ar fi: “acţiunea de coordonare a eforturilor personalului de a atinge rezultatele şi obiectivele propuse folosind resursele existente în mod eficient”.
Contestatorul nu face parte dintre cei care au intrat în prezent în lumea managementului, fiind director al Oficiului de Studii Pedologice şi Agrochimice B. încă din anul 1997, astfel încât nu poate susţine că a fost luat prin surprindere de criza din Europa, ştiind că există şi este profundă, cunoaşte variaţiile cursului euro-leu, şi nu se aştepta ca actualul cadru legislativ şi fiscal să rămână neschimbat măcar un an. Un conducător cunoaşte toţi aceşti factori (de risc) şi are avantajul de a putea planifica modul în care să o ia de la zero, ţinând cont de cele mai excentrice evoluţii posibile. Actuala conjunctură economică nu trebuie să oprească pe nimeni, şansele de succes rămân la fel de mari, dacă planificarea activităţii are la bază pe scenariul realist-pesimist privind mediul economic şi se acţionează în consecinţă.
Faţă de cele ce preced, instanţa de fond a reţinut că faptele săvârşite de contestator chiar dacă prin omisiune, îndeplinesc condiţiile unei abateri disciplinare grave în condiţiile art. 248 alin.1 litera „e”din Codul muncii.
Sancţiunile disciplinare constituie mijloace de constrângere prevăzute de lege, având ca scop apărarea ordinii disciplinare şi dezvoltarea spiritului de răspundere pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, precum şi prevenirea săvârşirii unor acte de indisciplină. Ele sunt măsuri specifice dreptului muncii. În condiţiile expuse, faţă de natura faptelor săvârşite care constituie abatere disciplinară gravă potrivit art. 247 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, de calitatea persoanei vinovate, de studiile acesteia, de poziţia pe care o ocupa în cadrul unităţii intimate în mod corect unitatea intimată a decis că se impune sancţionarea disciplinară a acesteia, sancţiunea aplicată fiind proporţională cu gravitatea abaterilor.
În contextul considerentelor mai sus reţinute, instanţa de fond în temeiul dispoziţiilor legale amintite a respins contestaţia formulată ca fiind neîntemeiată şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimată.
Asistenţii judiciari – participând la constituirea completului de judecată în condiţiile art. 55 alin. 1 din Legea nr. 304 /2004 cu vot consultativ – au exprimat aceeaşi opinie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatorul J. T. T. solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate în sensul admiterii contestaţiei şi în consecinţă, anularea deciziei ca nelegală, reîncadrarea apelantului contestator în funcţia de director al O.S.P.A. B., începând cu data de 26.09.2013, obligarea intimatei la plata despăgubirilor băneşti ce i se cuvin până la reîncadrarea efectivă, egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, cu cheltuieli de judecată, în fond şi apel.
Prin motivele de apel, apelantul a formulat următoarele critici:
– intimata a emis decizia prin încălcarea flagrantă a dreptului la apărare prevăzut de art.251 alin.1 din Codul muncii, deoarece membrii comisiei de cercetare disciplinară au încălcat propria lor hotărâre luată în unanimitate în şedinţa din 23.09.2013, aceea de a suspenda cercetarea disciplinară până la încetarea incapacităţii de muncă a apelantului, când el urma să depună acte justificative suplimentare prin care să combată acuzaţiile aduse la dresa sa;
– la data de 26.09.2013, ora 8,oo, când apelantul era în incapacitate temporară de muncă, justificată cu certificate medicale, membrii comisiei au redactat un raport sumar, înregistrat sub nr. 2874/ 26.09.2013, prin care au reţinut că nu a respectat atribuţiile din fişa postului, fără a analiza în mod concret vreuna din apărările făcute deja, fiind împiedicat astfel să depună o serie de documente prin care să-şi dovedească nevinovăţia, fiind totodată de menţionat că la data respectivă, în timpul programului de muncă fuseseră înregistrate deja cele două certificate medicale care atestau starea sa de incapacitate temporară de muncă şi după data de 25.09.2013;
– referitor la cel de-al doilea motiv de nulitate absolută a deciziei de sancţionare, acela al încălcării flagrante a dispoziţiilor art.60 din Codul muncii, intimata a încercat cu rea-credinţă să acrediteze ideea că apelantul a omis să înştiinţeze instituţia cu privire la incapacitatea de muncă temporară în care se afla, împrejurare preluată de instanţa de fond ca veridică;
– instanţa de fond nu a observat nici faptul că, în data de 26.09.2013, ora 12,35, deci înainte de a expira timpul normal de muncă al zilei, directorul intimatei s-a prezentat la sediul O.S.P.A. B., unde a prezentat salariaţilor decizia de sancţionare a apelantului, „grăbindu-se” să-l instaleze pe noul director al instituţiei;
– în procesul-verbal de şedinţă s-a omis cu rea-credinţă să se menţioneze şi faptul că doamna P. L., contabilul şef al O.S.P.A., a adus la cunoştinţa celor prezenţi că apelantul a înştiinţat instituţia despre continuarea stării de incapacitate temporară de muncă şi că actele medicale doveditoare erau deja depuse la sediul instituţiei;
– la aplicarea măsurilor luate prin decizia contestată, era obligatoriu, sub sancţiunea nulităţii, avizul ministerului de resort, având în vedere că la emiterea deciziei nr.64/14.07.1997 – validată prin adresa nr.705/ 17.04.1998, a fost necesar şi s-a obţinut avizul ministerului de resort, nici sub acest aspect instanţa de fond neaducând argumente pertinente;
– hotărârea instanţei de fond este şi netemeinică deoarece deficienţele recunoscute de contestator au fost generate de cauze obiective, neimputabile contestatorului, iar pe de altă parte temporare, fiind înlăturate în timp util, nici aceste aspecte nefiind examinate de instanţa de fond;
– deşi obiectivele stabilite de organul de control al ministerului vizau existenţa unor elemente care să justifice oportunitatea menţinerii apelantului în funcţia de director, conducerea intimatei şi-a depăşit mandatul, luând măsura disciplinară cea mai gravă şi nejustificată, a încetării tuturor raporturilor sale de muncă.
În drept sunt invocate dispoziţiile art.466, art.480 alin.2, art.453 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului ca fiind nefondat, cu motivarea că întrucât apelantul contestator nu a înştiinţat instituţia şi comisia despre situaţia sa ulterioară expirării certificatului medical, aşa cum s-a obligat conform procesului-verbal de şedinţă nr. 2/ 23.09.2013, comisia de cercetare disciplinară prealabilă s-a întrunit în data de 26.09.2013, analizând aspectele deduse cercetării disciplinare în limitele şi raportat la obiectul sesizării şi a actelor depuse în apărare. Intimata precizează că emiterea şi comunicarea deciziei s-a făcut fără a avea cunoştinţă de faptul că apelantul se afla în concediu medical, fapt dovedit şi cu procesul-verbal nr. 38 din 26.09.2013 încheiat la sediul O.S.P.A. B. la ora 12,35. Adaugă totodată că decizia nr.57 din 26.09.2013 nu a fost emisă cu eludarea dispoziţiilor art.60 alin.1 din Legea nr.53/2003, fiind emisă şi comunicată până la ora 12,35 a zilei de 26.09.2013, iar cu privire la contractul de muncă al apelantului, Institutul Teritorial de Muncă B. i-a comunicat că în Registrul de Evidenţă a Salariaţilor – REVISAL, este înregistrat contractul de muncă nr.1/ 1.11.1997, fără să fie înregistrat un alt contract de muncă în ce-l priveşte pe contestator. Ţinând cont de gravitatea faptelor săvârşite care constituie abatere disciplinară potrivit art.247 alin.2 din Codul muncii, de calitatea persoanei vinovate, de studiile acesteia, de poziţia pe care o ocupă în cadrul instituţiei, intimata arată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că se impunea sancţionarea disciplinară a apelantului.
Prin răspuns la întâmpinare, apelantul a solicitat înlăturarea tuturor susţinerilor intimatei, ca nereale, cu motivarea că intimata i-a încălcat grav dreptul la apărare, fiind încălcate dispoziţiile art.251 alin.1 din Codul muncii, de asemenea au fost încălcate flagrant şi dispoziţiile art.60 alin.1 lit. a) din Codul muncii. Apelantul mai susţine că a făcut dovada stării de incapacitate temporară de muncă, cu acte justificative legale, totuşi intimata cu rea credinţă a dispus încetarea raporturilor de muncă, nu numai din funcţia de director, ci şi din funcţia de salariat.
Examinând sentinţa apelată, prin prisma motivelor de apel cât şi din oficiu, instanţa de apel a constatat următoarele:
Prin decizia nr.64 din 14.07.1997 emisă de Direcţia Generală pentru Agricultură şi Alimentaţie B.-O., apelantul contestator a fost numit în funcţia de director O.S.P.A.- O. pe o perioadă de probă de 3 luni, fiind ulterior definitivat pe postul de conducere conform actului nr.705 din 17.04.1998 emis de Direcţia Generală pentru Agricultură şi Alimentaţie B.
Prin decizia nr.55 din 9.09.2013 emisă de directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură B. a fost numită Comisia pentru cercetarea disciplinară prealabilă a activităţii manageriale a apelantului, iar mai apoi a fost emisă decizia nr.57 din 26.09.2013 prin care, începând cu data de 26.09.2013, s-a decis încetarea raportului de muncă al acestuia având funcţia de director al O.S.P.A. B., conform prevederilor art.61 lit. a) şi art. 248 alin.1 lit. e) din Legea nr.53/2003, începând cu aceeaşi dată încetându-şi aplicabilitatea Decizia Direcţiei Generale pentru Agricultură şi Alimentaţie nr. 64/ 14.07.1997, Decizia directorului executiv al D.A.D.R. B. nr.75/ 16.07.2010 şi contractul de muncă nr. 1/1.11.1997.
În perioada 23 septembrie -25 septembrie 2013, apelantul s-a aflat în concediu medical, conform adeverinţei medicale înregistrate la intimată sub nr.2846 din 23.09.2013 şi certificatului de concediu medical depus la dosarul tribunalului – fila 45.
În ziua de 25 septembrie 2013, a fost emis un nou certificat de concediu medical vizând perioada 25.09.2013-30.09.2013 (fila 46), act ce-a fost înregistrat la Direcţia pentru Agricultură B. sub nr.2878 din data de 26.09.2013 la ora 15.
În aceeaşi zi, însă la ora 12,35 s-a desfăşurat şedinţa având ca ordine de zi prezentarea deciziilor nr.57 şi 58, ambele emise în 26.09.2013, prima vizând încetarea raportului de muncă al apelantului, iar cea de a doua numirea unui nou director până la organizarea concursului, aspecte reliefate în cuprinsul procesului-verbal nr.38 din 26.09.2013 (filele 27-28 din dosarul de apel). În acelaşi act apare consemnat şi faptul că directorul Direcţiei Agricole, H. N., a cerut explicaţii referitoare la concediul medical al apelantului.
Este de observat că la ora la care a fost depus actul medical despre care s-a făcut vorbire mai sus, era deja emisă decizia contestată, însă este important a se reţine că, potrivit probatoriului administrat în etapa apelului, încă în cursul şedinţei mai sus-menţionate, directorul H. N. a fost informat de către contabilul şef al unităţii, P. L., că apelantul contestator se afla în continuare în concediu medical, respectiv în perioada 26-30 septembrie 2013, sens în care aceasta a învederat şi că certificatul medical ce atesta acest lucru se află în posesia sa, totuşi în pofida unei atari situaţii, s-a optat pentru punerea în executare a unui act juridic ce era lovit de nulitate pentru nesocotirea unei interdicţii legale.
Astfel, în primul rând, se impune a se proceda la analizarea deciziei contestate şi respectiv a măsurii concedierii din perspectiva dispoziţiilor art.60 alin.1 lit. a) din Codul muncii, potrivit cărora concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii.
În situaţia în care apelantul contestator s-a aflat la data de 26.09.2013 în concediu medical, în baza certificatului medical emis în ziua anterioară, 25.09.2013, este evident că decizia contestată este nulă, intimata, cu încălcarea dispoziţiilor legale enunţate, procedând la concedierea apelantului când acesta se afla în incapacitate temporară de muncă, incapacitate adusă la cunoştinţa intimatei prin înregistrarea certificatului medical la sediul intimatei, după ce, în prealabil prin intermediul martorei P. L. conducerea intimatei a fost înştiinţată despre survenirea stării respective.
Rezultă cu puterea evidenţei că, în speţă, opera interdicţia de concediere prevăzută de textul de lege sus-enunţat, ceea ce înseamnă că, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că nu au fost încălcate dispoziţiile art.60 alin.1 litera a).
Argumentul adus în sprijinul acestei concluzii în sensul că partea contestatoare nu ar fi înştiinţat instituţia şi comisia despre situaţia ulterioară expirării certificatului de concediu medical, nu poate fi acceptat, având în vedere aspectele relevate mai sus. Este adevărat că, în data de 23.09.2013, Comisia de cercetare hotărâse suspendarea efectuării cercetării disciplinare prealabile până la încetarea motivului de incapacitate temporare de muncă, mandatarului persoanei cercetate punându-i-se în vedere ca, la încetarea stării de incapacitate de muncă a contestatorului, să înştiinţeze Comisia în scris, în ziua următoare a expirării stării de incapacitate pentru reluarea cercetării. Apelantul s-a conformat acestei dispoziţii, astfel, concediul medical i-a expirat în ziua de 25.09.2013, iar a doua zi, şi anume în 26.09.2013, comisia a fost înştiinţată despre survenienţa unui nou certificat medical.
Rezultă cu puterea evidenţei că, în speţă, concedierea a fost efectuată cu încălcarea dispoziţiilor legale mai sus-enunţate, devenind de prisos analizarea celorlalte motive ce vizează nelegalitatea şi netemeinicia deciziei contestate, invocate de apelantul contestator, iar din perspectiva prevederilor art.76 din Codul muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută, caz în care, în aplicarea dispoziţiilor art.80 alin.1 din acelaşi Cod, anularea măsurii angajatorului conduce automat şi la obligarea acestuia la plata despăgubirilor către salariat, în cuantumul cărora intră toate sumele de care ar fi beneficiat cel în cauză dacă nu era concediat (salarii, prime, indemnizaţii, etc.), sume actualizate până la data plăţilor.
Apoi, faţă de solicitarea expresă a apelantului contestator, anularea concedierii are efect repunerea părţilor în situaţia anterioară actului de concediere, intimata urmând a fi obligată la reintegrarea acestuia pe funcţia deţinută anterior concedierii.
Important de reliefat în acest ultim context este împrejurarea că, în perioada posterioară emiterii deciziei contestate, apelantul şi-a depus dosarul de pensionare înregistrat la Casa Judeţeană de Pensii B. sub nr.12218 din 24.10.2013, cererea de pensionare fiind admisă prin Decizia nr.329230 privind acordarea pensiei anticipate parţiale emisă la data de 22 noiembrie 2013, acesta beneficiind de o pensie de asigurări sociale de 1.222 lei.
Potrivit dispoziţiilor art.56 lit. c) din Codul muncii, la data comunicării deciziei de pensionare anticipată parţială, contractul individual de muncă încetează de drept. Textul de lege precitat reglementează situaţiile în care intervine încetarea de drept a contractului individual de muncă, adică acea încetare care exclude voinţa părţilor, ea intervenind direct, prin forţa legii.
Prin urmare, consecinţa soluţiei de admitere a cererii de reintegrare în funcţia ocupată de apelantul contestator, consistă în reluarea raporturilor de muncă, raporturi ce vor fiinţa până la data comunicării deciziei de pensionare, moment în care comunicarea acesteia produce consecinţa încetării de drept a raporturilor de muncă şi când încetează calitatea sa de asigurat, fiindu-i plătite drepturile de pensie, conform dispoziţiilor art.105 din Legea nr.263/2010. De altfel, din perspectiva dispoziţiilor art.118 din aceeaşi lege, este exclusă cumularea pensiei cu alte venituri pentru pensionarii ce beneficiază de pensie anticipată parţial.
Faţă de considerentele ce preced, instanţa, în baza dispoziţiilor art.480 alin.2 din Codul de procedură civilă, a admis apelul, a schimbat în totul sentinţa, a admis contestaţia, pe cale de consecinţă, a anulat decizia contestată, a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior, de la data emiterii deciziei contestate până la data comunicării deciziei de pensionare, cu obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate şi alte drepturi cuvenite în condiţiile dispoziţiilor art.80 alin.1 din Codul muncii, despăgubiri acordate până la data încetării de drept a raporturilor de muncă prin pensionare.
În conformitate cu prevederile art.453 alin.1 din Codul de procedură civilă, intimata a fost obligată la cererea apelantului J. T. T. la plata sumei de 4.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând valoarea onorariului avocaţial în ambele etape procesuale.
