Recuperarea cheltuielilor de şcolarizare efectuate de o instituţie publică convenite de părţi prin act adiţional la contractul individual de muncă .
Art.6 alin 7 din OG.nr.12/2008 ; art. 969 C. civ.
Prin senitnţa civilă nr. 454/8.05.2014 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. 2626/116/2013 a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul S.J.U. Călăraşi împotriva pârâtei V. G.; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 132.698 lei reprezentând c/val. cheltuielilor de personal ocazionate cu pregătirea profesională.
Pentru a pronunţa această soluţie , instanţa a reţinut că parata V.G. a încheiat cu reclamantul contractul individual de muncă nr. 1112/ 8.12.2008 însoţit de actul adiţional nr. 1 /8.12.2008 care prevedea obligativitatea pârâtei de a lucra în cadrul unităţi reclamante o perioadă de minim 5 ani de la obţinerea specializării, în caz contrar fiind obligată la plata cheltuielilor de personal ocazionate cu pregătirea profesională.
După terminarea rezidenţiatului, pârâta si-a depus demisia la data de 22.07.2013 si s-a angajat in cadrul Spitalului O.jud. M.
Urmare demisiei,reclamantul a formulat acţiune pentru recuperarea sumelor de bani in baza art. 3 din Actul adiţional nr. 1 la CIM 1112/08.12.2008.
Tribunalul, analizând acţiunea reclamantului S.J.U. pe baza probelor administrate, a constatat ca este fondata.
Se constata că de la data demisiei si încetarea relaţiilor de muncă, clauza de penalizare prevăzută de art. 3 din actul adiţional la contractul individual de muncă a devenit activă si în ceea ce priveşte condiţiile grele de lucru, acestea au fost cunoscute de pârâtă încă de la semnarea contractului individual de muncă şi nu constituie un motiv exonerator de răspundere materială.
Se susţine că, în perioada în care pârâta a activat în cadrul paratului, acesta nu a făcut nici un fel de cheltuială cu pregătirea sa profesională, deoarece salariul lunar a fost achitat în schimbul activităţii prestate, iar fondurile pentru plata salariilor medicilor rezidenţi proveneau de la bugetul de stat. Totodata se susţine că pentru a angaja răspunderea materială, prejudiciul trebuie să fie material, efectiv, real, direct, cert şi actual, imputarea daunelor eventuale, virtuale ori ipotetice fiind inadmisibilă.
Aceasta abordare a paratei este greșita deoarece in cauza răspunderea este contractuala si nu delictuala cum in mod eronat apreciază parata.
Deși pârâta a contestat plata tuturor drepturilor de către angajator, ulterior a renunţat la efectuarea unei expertize pentru a putea fi dovedita aceasta situaţie. Totodată se constata ca paratei nu i-au fost încălcate dreptul la munca si reclamantul nu i-a restrâns in nici un mod exerciţiul drepturilor sale.
Deşi pârâta afirmă că în speţă, clauza cuprinsa in art. 3 din Actul adiţional este nula, apărarea nu poate fi reţinută deoarece nu face dovada ca s-a constatat prin hotărâre judecătorească existenta vreunei clauze nelegale care sa atragă nulitatea absoluta a acesteia. Clauza referitoare la plata acestei despăgubiri este în concordanţă cu dispoziţiile art.6 alin 7 din OG.nr.12/2008 întrucât pregătirea în specialitate a pârâtei s-a făcut cu scoaterea din producţie (în centrul universitar ales) şi nicidecum în cadrul S.j.u. Călăraşi.
Tribunalul apreciază că actul adiţional intervenit între părţi îşi produce efectele juridice în cauză, atâta timp cât dispoziţiile legale în baza cărora a fost încheiat art.6 alin 7 din OG.nr.12/2008 erau în vigoare la data încheierii sale, iar în timpul cât actul adiţional a fost în fiinţă, nu s-a constatat prin hotărâre judecătorească existenţa vreunei clauze nelegale care să atragă nulitatea absolută a acestuia.
Potrivit probelor administrate în cauză, Tribunalul reţine că intimata a dovedit faptul că şi-a respectat obligaţia asumată prin contractul individual de muncă, respectiv aceea de a achita în condiţiile legii cheltuielile pentru pregătirea în specialitatea medicului rezident pe întreaga perioadă a stagiului şi de a-i menţine acestuia postul vacant pe timpul cursului de specializare,depunând la dosar înscrisurile doveditoare.
Totodată, reclamantul a probat faptul că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin actul adiţional la contractul individual de muncă nr. 1112/2008, respectiv aceea de a lucra în unitate cel puţin 5 ani de la data confirmării sale ca medic în specialitatea neonatologie.
Astfel, reclamantul a demonstrat că parata a avut iniţiativa denunţării unilaterale a contractului individual de muncă, de vreme ce a solicitat expres prin cererea formulată la data de 22.07.2013, încetarea raporturilor de muncă prin demisie.
In consecinţă, având în vedere dispoziţiile imperative ale art.6 alin 7 din OG.nr.12/2008 în vigoare la data încheierii contractului de muncă şi a actului adiţional, precum şi faptul că actul adiţional are putere de lege între părţile contractuale potrivit art. 969 C. civ., Tribunalul constată că cererea de obligare a paratei la plata unei despăgubiri egale cu sumele cheltuite cu pregătirea sa profesionala, este fondata si va fi admisa.
