• Codul de procedura civilă – art. 261 alin. 1 pct. 5
– art. 312 alin. 3 teza finală
Reluarea în considerentele hotărârii primei instanţe, aproape în mod identic, a argumentelor din acţiunea introductivă, nu constituie o motivare în fapt şi în drept şi echivalează cu o necercetare a fondului cauzei deduse judecăţii, nefăcând posibilă nici modificarea sentinţei de instanţa de control judiciar, impunându-se astfel casarea cu trimitere spre rejudecare.
Prin Sentinţa nr. 258/1 februarie 2012 a Tribunalului Mureş s-a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamanta L. E. E., în nume propriu şi în calitate de Preşedinte al C. J. Mureş, în contradictoriu cu pârâta C.C.R., şi în consecinţă, s-a anulat Decizia nr. 1108 din 05.08.2010 a Curţii de Conturi a României – C. C. Mureş precum şi primul punct din Încheierea nr. VI.361 din 14.12.2010 a Curţii de Conturi a României.
În considerentele hotărârii atacate, s-au reţinut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 05 ianuarie 2011 sub nr. 43/102/2011, astfel cum aceasta a fost ulterior precizată, reclamanta L. E. E., în nume propriu şi în calitate de Preşedinte al C. J. Mureş, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.R., anularea Deciziei nr. 1108 din 05.08.2010 a Curţii de Conturi a României – C. C. Mureş precum şi a primului punct din Încheierea nr. VI.361 din 14.12.2010 a Curţii de Conturi a României
În motivarea acţiunii s-a arătat că prin decizia a cărei anulare se solicită s-au dispus măsuri nelegale, constând în obligarea la recuperarea unor „prejudicii”, reprezentând „drepturi necuvenite” acordate angajaţilor C. J. Mureş în anul 2009 cu titlu de drepturi salariale şi drepturi contractuale – punctele 1-5 din decizie – precum şi a sumei de 40.757 lei reprezentând „plata nelegală efectuată în anul 2009 către S.C. C. P. S.A., aferentă unor lucrări de execuţie – punctul 6 din decizie.
Pârâta C.C.R. a formulat întâmpinare, prin care a invocat pe cale de excepţie necompetenţa materială a Tribunalului Mureş – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, a fost soluţionată prin Încheierea din data de 05.12.2011, fiind respinsă, instanţa apreciind că este lipsit de relevanţă că prevederile art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010 a Plenului Curţii de Conturi trimit la curtea de apel în a cărei rază teritorială este situat sediul entităţii verificate de controlorii financiari din cadrul Curţii de Conturi, ca instanţă competentă material a soluţiona acţiunea, deoarece nu poate fi aplicată cu prioritate o regulă dintr-un act infralegislativ în detrimentul normei cu putere de lege care reglementează competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ (art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004 ), în lipsa unei norme derogatorii de aceeaşi forţă juridică cu regula consacrată în Legea contenciosului administrativ.
Instanţa a apreciat că acţiunea reclamantei este întemeiată, arătând în esenţă că, constatările Curţii de conturi privind caracterul nelegal al plăţilor efectuate în cursul anului 2009, sunt nelegale şi, pe cale de consecinţă, a anulat Decizia nr. 1108/2010 a Curţii de Conturi, precum şi primul punct din Încheierea nr. VI.361/2010 a Curţii de Conturi a României.
Împotriva acestei Sentinţe, a declarat recurs în termenul legal C. C. R. pentru C. C. MUREŞ, criticând hotărârea atacată ca nelegală, solicitând modificarea hotărâri atacate şi respingerea acţiunii introductive, pentru următoarele motive:
În motivarea soluţiei de anulare a punctului 1 din Decizie, instanţa de fond preia în totalitate şi integral, cuvânt cu cuvânt, susţinerile reclamantului din cuprinsul contestaţiei formulate pe cale administrativă împotriva deciziei şi din cuprinsul cererii introductive. Astfel, considerentele expuse la pagina 7 din sentinţa civilă recurată sunt identice cu susţinerile reclamantului formulate la pagina 4 din cuprinsul acţiunii şi al contestaţiei. Din acest punct de vedere hotărârea pronunţată este nemotivată, fiind dată cu încălcarea prevederilor art.261 alin 1 pct. 5 Cod proc.civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Pe de altă parte, în raport de prevederile art. 10 alin. 1-3 din Legea nr. 339/2007 majorarea indemnizaţiei Preşedintelui C. J. Mureş cu procentul maxim de 75% este nelegală,, hotărârea atacată fiind nelegală sub acest aspect.
Referitor la punctul 2 din Decizie, similar celor de mai sus, şi în acest caz motivarea cuprinsă la pagina 7 (paragraf ultim) şi pagina 8 din hotărâre este identică susţinerilor reclamantei cuprinse la pagina 5 (paragraf ultim – cele 3 liniuţe), pagina 6 (paragraf 6), pagina 7 (paragraf 3, 4 şi 5) din conţinutul contestaţiei, fapt ce demonstrează nemotivarea sentinţei civile recurate.
Mai mult, instanţa de fond invocă un act normativ străin de natura pricinii, respectiv Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr.32/2010, emis în aplicarea prevederilor Legii – cadru a salarizării nr.330/2009, acte normative aplicabile anului 2010. În speţă, însă, abaterile de la legalitate şi regularitate reţinute în actul de control al auditorilor publici externi vizează exerciţiul bugetar pe anul 2009 astfel încât reglementările invocate nu au aplicabilitate.
Având în vedere inexistenţa unei motivări a instanţei de fond şi, ca atare, imposibilitatea formulării unor critici corespunzătoare de nelegalitate şi netemeinicie pe fondul considerentelor hotărârii recurate, rugăm instanţa de judecată să reţină că, în raport de prevederile art.10 alin (3) din Legea nr.339/2007, puteau beneficia de majorarea salariului de bază cu 75% doar persoanele încadrate în structura de specialitate constituită la nivelul C. J. Mureş, respectiv Direcţia de Dezvoltare Regională şi Implementare Proiecte, nu şi alţi angajaţi ai entităţii verificate, încadraţi pe diferite funcţii în alte compartimente funcţionale.
Referitor la punctul 3 din Decizie privind plata premiului anual prin includerea majorării cu 75% a salariului de bază pentru stimularea financiară a personalului care iniţiază şi implementează proiecte cu finanţare internaţională, corelativ cu abaterea de la legalitate şi regularitate consemnată la pct.2, prin luarea în calculul premiului anual şi a majorării nejustificate de 75%, suma astfel stabilită şi achitată reprezintă de asemenea o cheltuială bugetară nejustificată.
Şi la acest punct, motivarea instanţei -pagina 8 paragraf ultim- preia întocmai susţinerile reclamantului cuprinse în contestaţie şi în acţiunea introductivă la pagina 8 pct. 3 paragraf 2.
Referitor la punctul 4 din Decizie, considerentele instanţei de fond – pagina 9 primul paragraf reproduc susţinerea reclamantului din contestaţie şi cererea introductivă (pagina 9 paragraf 3) fără a se observa că abaterea de la legalitate şi regularitate nu vizează plata sporului de dispozitiv conform sentinţelor civile menţionate ci acordarea acestuia altor 19 angajaţi care nu sunt
nominalizaţi în aceste hotărâri judecătoreşti, în condiţiile în care în anul 2011 actele normative care au reglementat sistemul de stabilire a salariilor pentru personalul din sistemul
bugetar, pe categorii de personal, respectiv funcţionari publici, personal contractual şi funcţii de demnitate publică nu prevăd acordarea, personalului bugetar din cadrul unităţilor
administrativ – teritoriale, a sporului de dispozitiv.
Referitor la acordarea unor sume angajaţilor C. J. Mureş în baza contractului colectiv de munca, reprezentând cheltuieli cu ţinuta şi indemnizaţia
de hrană, cuprinse la punctul 5 din Decizie, potrivit prevederilor art.14 alin. (2) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, “cheltuielile bugetare au destinaţie precisă si limitată şi sunt determinate de autorizările conţinute in legi speciale şi in legile bugetare anuale “.
Or, nici un act normativ şi nici o lege specială nu conţine reglementări prin care entitatea verificată este autorizată să înscrie în buget şi să dispună angajarea şi efectuarea unor asemenea cheltuieli bugetare. Legile bugetare anuale conţin norme legale privind bugetele locale însă nu prevăd efectuarea unor asemenea cheltuieli din fonduri publice prin care ordonatorul principal de credite să dispună plata unor sume de bani reprezentând indemnizaţie de hrană şi norme de reprezentare.
Prin urmare, câtă vreme nu există nici un text de lege şi nici o clauză contractuală care să prevadă aceste sume şi sursele de finanţare, plăţile efectuate sunt nejustificate şi nelegale.
Referitor la măsura dispusă la punctul 6 din Decizie, la termenul de judecată din 18.01.2012, reclamantul a depus la dosarul cauzei nota de constatare şi ordinul de plată nr.25/24.01.2012 prin care executantul a restituit C.J.Mureş suma de 19.909 lei reprezentând plată necuvenită. În aceste condiţii, capătul de cerere având ca obiect anularea acestui punct trebuia respins ca rămas fără obiect şi nu anulat, cum în mod eronat a dispus instanţa de fond.
Prin întâmpinare, Preşedintele C. J. Mureş a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât raportat la prevederile art.304, pct.7 – ca motiv de recurs invocat de către recurentă, considerăm că în niciun caz nu se poate reţine incidenţa acestora în cauză, doar pentru faptul că recurenta este nemulţumită de reţinerea de către instanţa de fond a argumentelor invocate în acţiunea introductivă. Din această perspectivă, instanţa de control judiciar trebuie să observe faptul că hotărârea recurată este motivată iar, invocarea nemotivării ei de către recurentă, nu este susţinută de nici un argument pertinent şi obiectiv.
Raportat la celelalte motive de recurs invocate – art.304, pct. 9 coroborat cu art.3041, este de observat şi reţinut faptul că, fără a arăta în concret care sunt motivele de nelegalitate ale hotărârii recurate, recurenta îşi reiterează practic aceleaşi considerente şi argumente pe care le-a invocat şi în întâmpinarea formulată în prima instanţă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma acestor considerente, precum şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:
Referitor la considerentele hotărârii atacate, este de remarcat că acestea reiau, punctual, aproape identic argumentele avute în vedere atât în motivarea contestaţiei formulate de reclamant, împotriva Decizia nr. 1108/2010, cât şi în motivarea acţiunii introductive.
Astfel, referitor la pct. 1 din Decizie, este de observat că argumentele din hotărârea atacată – alineatele 2–6, fila 604, dosar de fond – sunt identice cu cele cuprinse în acţiune – alineatele 1-5, fila 4, dosar de fond – şi în contestaţie – alineatele 1-5, fila 36, dosar de fond.
În ceea ce priveşte pct. 2 din Decizie, în considerentele hotărârii atacate – alineatul ultim, fila 604, dosar de fond şi alineatul 1, fila 604, verso, dosar de fond – se reiau aproape identic motivele cuprinse în acţiune – alineatul 6, fila 5, dosar de fond; şi în contestaţie – alineatul 6, fila 37, dosar de fond. De asemenea, alineatul 2, fila 604, verso din hotărârea atacată (dosar de fond) este identic cu alineatul 7, fila 6, din acţiune, precum şi cu alineatul 7, fila 38, din contestaţie ( ambele dosar de fond). În acelaşi sens, şi alineatele 3-6 din hotărârea atacată, sunt identice cu argumentele din acţiunea introductivă şi din contestaţie.
Argumentele din hotărârea atacată cu privire la pct. 3 din Decizie, sunt identice cu cele din acţiunea introductivă şi din contestaţie; cu excepţia propoziţiei finale din acţiunea introductivă şi contestaţie.
În aceste condiţii, este de observat că, aşa cum a reţinut şi recurenta, cu privire la aceste puncte din decizia atacată, hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, întrucât reluarea, aproape identică a argumentelor din acţiunea introductivă, nu reprezintă o motivare în fapt şi în drept a Sentinţei, instanţa de recurs neputând exercita, cu privire la aceste argumente, controlul judiciar.
Aşa fiind, este cert că hotărârea atacată este vădit nelegală, însă, modificarea hotărârii atacate, ca urmare a incidenţei motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, nu este posibilă pentru că instanţa a cărei hotărâre este recurată, a soluţionat fondul, fără a intra în cercetarea fondului, cu privire la unele aspecte deduse judecăţii.
Soluţia care se impune este, potrivit art. 312 alin. 3 teza finală Cod procedură civilă, casarea în întregime a hotărârii atacate, pentru a se asigura o judecată unitară a cauzei, caz în care cercetarea de către instanţa de recurs,m în prezenta cale de atac şi a celorlalte motive invocate de pârâta C.C.R., este superfluă.
Aşadar, pentru cele de mai sus, Curtea a admis recursul formulat de C.C.R., potrivit art. 312 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, a casat în întregime hotărârea atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, Tribunalului Mureş.
– art. 312 alin. 3 teza finală
Reluarea în considerentele hotărârii primei instanţe, aproape în mod identic, a argumentelor din acţiunea introductivă, nu constituie o motivare în fapt şi în drept şi echivalează cu o necercetare a fondului cauzei deduse judecăţii, nefăcând posibilă nici modificarea sentinţei de instanţa de control judiciar, impunându-se astfel casarea cu trimitere spre rejudecare.
Prin Sentinţa nr. 258/1 februarie 2012 a Tribunalului Mureş s-a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamanta L. E. E., în nume propriu şi în calitate de Preşedinte al C. J. Mureş, în contradictoriu cu pârâta C.C.R., şi în consecinţă, s-a anulat Decizia nr. 1108 din 05.08.2010 a Curţii de Conturi a României – C. C. Mureş precum şi primul punct din Încheierea nr. VI.361 din 14.12.2010 a Curţii de Conturi a României.
În considerentele hotărârii atacate, s-au reţinut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 05 ianuarie 2011 sub nr. 43/102/2011, astfel cum aceasta a fost ulterior precizată, reclamanta L. E. E., în nume propriu şi în calitate de Preşedinte al C. J. Mureş, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.R., anularea Deciziei nr. 1108 din 05.08.2010 a Curţii de Conturi a României – C. C. Mureş precum şi a primului punct din Încheierea nr. VI.361 din 14.12.2010 a Curţii de Conturi a României
În motivarea acţiunii s-a arătat că prin decizia a cărei anulare se solicită s-au dispus măsuri nelegale, constând în obligarea la recuperarea unor „prejudicii”, reprezentând „drepturi necuvenite” acordate angajaţilor C. J. Mureş în anul 2009 cu titlu de drepturi salariale şi drepturi contractuale – punctele 1-5 din decizie – precum şi a sumei de 40.757 lei reprezentând „plata nelegală efectuată în anul 2009 către S.C. C. P. S.A., aferentă unor lucrări de execuţie – punctul 6 din decizie.
Pârâta C.C.R. a formulat întâmpinare, prin care a invocat pe cale de excepţie necompetenţa materială a Tribunalului Mureş – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, a fost soluţionată prin Încheierea din data de 05.12.2011, fiind respinsă, instanţa apreciind că este lipsit de relevanţă că prevederile art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010 a Plenului Curţii de Conturi trimit la curtea de apel în a cărei rază teritorială este situat sediul entităţii verificate de controlorii financiari din cadrul Curţii de Conturi, ca instanţă competentă material a soluţiona acţiunea, deoarece nu poate fi aplicată cu prioritate o regulă dintr-un act infralegislativ în detrimentul normei cu putere de lege care reglementează competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ (art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004 ), în lipsa unei norme derogatorii de aceeaşi forţă juridică cu regula consacrată în Legea contenciosului administrativ.
Instanţa a apreciat că acţiunea reclamantei este întemeiată, arătând în esenţă că, constatările Curţii de conturi privind caracterul nelegal al plăţilor efectuate în cursul anului 2009, sunt nelegale şi, pe cale de consecinţă, a anulat Decizia nr. 1108/2010 a Curţii de Conturi, precum şi primul punct din Încheierea nr. VI.361/2010 a Curţii de Conturi a României.
Împotriva acestei Sentinţe, a declarat recurs în termenul legal C. C. R. pentru C. C. MUREŞ, criticând hotărârea atacată ca nelegală, solicitând modificarea hotărâri atacate şi respingerea acţiunii introductive, pentru următoarele motive:
În motivarea soluţiei de anulare a punctului 1 din Decizie, instanţa de fond preia în totalitate şi integral, cuvânt cu cuvânt, susţinerile reclamantului din cuprinsul contestaţiei formulate pe cale administrativă împotriva deciziei şi din cuprinsul cererii introductive. Astfel, considerentele expuse la pagina 7 din sentinţa civilă recurată sunt identice cu susţinerile reclamantului formulate la pagina 4 din cuprinsul acţiunii şi al contestaţiei. Din acest punct de vedere hotărârea pronunţată este nemotivată, fiind dată cu încălcarea prevederilor art.261 alin 1 pct. 5 Cod proc.civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Pe de altă parte, în raport de prevederile art. 10 alin. 1-3 din Legea nr. 339/2007 majorarea indemnizaţiei Preşedintelui C. J. Mureş cu procentul maxim de 75% este nelegală,, hotărârea atacată fiind nelegală sub acest aspect.
Referitor la punctul 2 din Decizie, similar celor de mai sus, şi în acest caz motivarea cuprinsă la pagina 7 (paragraf ultim) şi pagina 8 din hotărâre este identică susţinerilor reclamantei cuprinse la pagina 5 (paragraf ultim – cele 3 liniuţe), pagina 6 (paragraf 6), pagina 7 (paragraf 3, 4 şi 5) din conţinutul contestaţiei, fapt ce demonstrează nemotivarea sentinţei civile recurate.
Mai mult, instanţa de fond invocă un act normativ străin de natura pricinii, respectiv Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr.32/2010, emis în aplicarea prevederilor Legii – cadru a salarizării nr.330/2009, acte normative aplicabile anului 2010. În speţă, însă, abaterile de la legalitate şi regularitate reţinute în actul de control al auditorilor publici externi vizează exerciţiul bugetar pe anul 2009 astfel încât reglementările invocate nu au aplicabilitate.
Având în vedere inexistenţa unei motivări a instanţei de fond şi, ca atare, imposibilitatea formulării unor critici corespunzătoare de nelegalitate şi netemeinicie pe fondul considerentelor hotărârii recurate, rugăm instanţa de judecată să reţină că, în raport de prevederile art.10 alin (3) din Legea nr.339/2007, puteau beneficia de majorarea salariului de bază cu 75% doar persoanele încadrate în structura de specialitate constituită la nivelul C. J. Mureş, respectiv Direcţia de Dezvoltare Regională şi Implementare Proiecte, nu şi alţi angajaţi ai entităţii verificate, încadraţi pe diferite funcţii în alte compartimente funcţionale.
Referitor la punctul 3 din Decizie privind plata premiului anual prin includerea majorării cu 75% a salariului de bază pentru stimularea financiară a personalului care iniţiază şi implementează proiecte cu finanţare internaţională, corelativ cu abaterea de la legalitate şi regularitate consemnată la pct.2, prin luarea în calculul premiului anual şi a majorării nejustificate de 75%, suma astfel stabilită şi achitată reprezintă de asemenea o cheltuială bugetară nejustificată.
Şi la acest punct, motivarea instanţei -pagina 8 paragraf ultim- preia întocmai susţinerile reclamantului cuprinse în contestaţie şi în acţiunea introductivă la pagina 8 pct. 3 paragraf 2.
Referitor la punctul 4 din Decizie, considerentele instanţei de fond – pagina 9 primul paragraf reproduc susţinerea reclamantului din contestaţie şi cererea introductivă (pagina 9 paragraf 3) fără a se observa că abaterea de la legalitate şi regularitate nu vizează plata sporului de dispozitiv conform sentinţelor civile menţionate ci acordarea acestuia altor 19 angajaţi care nu sunt
nominalizaţi în aceste hotărâri judecătoreşti, în condiţiile în care în anul 2011 actele normative care au reglementat sistemul de stabilire a salariilor pentru personalul din sistemul
bugetar, pe categorii de personal, respectiv funcţionari publici, personal contractual şi funcţii de demnitate publică nu prevăd acordarea, personalului bugetar din cadrul unităţilor
administrativ – teritoriale, a sporului de dispozitiv.
Referitor la acordarea unor sume angajaţilor C. J. Mureş în baza contractului colectiv de munca, reprezentând cheltuieli cu ţinuta şi indemnizaţia
de hrană, cuprinse la punctul 5 din Decizie, potrivit prevederilor art.14 alin. (2) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, “cheltuielile bugetare au destinaţie precisă si limitată şi sunt determinate de autorizările conţinute in legi speciale şi in legile bugetare anuale “.
Or, nici un act normativ şi nici o lege specială nu conţine reglementări prin care entitatea verificată este autorizată să înscrie în buget şi să dispună angajarea şi efectuarea unor asemenea cheltuieli bugetare. Legile bugetare anuale conţin norme legale privind bugetele locale însă nu prevăd efectuarea unor asemenea cheltuieli din fonduri publice prin care ordonatorul principal de credite să dispună plata unor sume de bani reprezentând indemnizaţie de hrană şi norme de reprezentare.
Prin urmare, câtă vreme nu există nici un text de lege şi nici o clauză contractuală care să prevadă aceste sume şi sursele de finanţare, plăţile efectuate sunt nejustificate şi nelegale.
Referitor la măsura dispusă la punctul 6 din Decizie, la termenul de judecată din 18.01.2012, reclamantul a depus la dosarul cauzei nota de constatare şi ordinul de plată nr.25/24.01.2012 prin care executantul a restituit C.J.Mureş suma de 19.909 lei reprezentând plată necuvenită. În aceste condiţii, capătul de cerere având ca obiect anularea acestui punct trebuia respins ca rămas fără obiect şi nu anulat, cum în mod eronat a dispus instanţa de fond.
Prin întâmpinare, Preşedintele C. J. Mureş a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât raportat la prevederile art.304, pct.7 – ca motiv de recurs invocat de către recurentă, considerăm că în niciun caz nu se poate reţine incidenţa acestora în cauză, doar pentru faptul că recurenta este nemulţumită de reţinerea de către instanţa de fond a argumentelor invocate în acţiunea introductivă. Din această perspectivă, instanţa de control judiciar trebuie să observe faptul că hotărârea recurată este motivată iar, invocarea nemotivării ei de către recurentă, nu este susţinută de nici un argument pertinent şi obiectiv.
Raportat la celelalte motive de recurs invocate – art.304, pct. 9 coroborat cu art.3041, este de observat şi reţinut faptul că, fără a arăta în concret care sunt motivele de nelegalitate ale hotărârii recurate, recurenta îşi reiterează practic aceleaşi considerente şi argumente pe care le-a invocat şi în întâmpinarea formulată în prima instanţă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma acestor considerente, precum şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:
Referitor la considerentele hotărârii atacate, este de remarcat că acestea reiau, punctual, aproape identic argumentele avute în vedere atât în motivarea contestaţiei formulate de reclamant, împotriva Decizia nr. 1108/2010, cât şi în motivarea acţiunii introductive.
Astfel, referitor la pct. 1 din Decizie, este de observat că argumentele din hotărârea atacată – alineatele 2–6, fila 604, dosar de fond – sunt identice cu cele cuprinse în acţiune – alineatele 1-5, fila 4, dosar de fond – şi în contestaţie – alineatele 1-5, fila 36, dosar de fond.
În ceea ce priveşte pct. 2 din Decizie, în considerentele hotărârii atacate – alineatul ultim, fila 604, dosar de fond şi alineatul 1, fila 604, verso, dosar de fond – se reiau aproape identic motivele cuprinse în acţiune – alineatul 6, fila 5, dosar de fond; şi în contestaţie – alineatul 6, fila 37, dosar de fond. De asemenea, alineatul 2, fila 604, verso din hotărârea atacată (dosar de fond) este identic cu alineatul 7, fila 6, din acţiune, precum şi cu alineatul 7, fila 38, din contestaţie ( ambele dosar de fond). În acelaşi sens, şi alineatele 3-6 din hotărârea atacată, sunt identice cu argumentele din acţiunea introductivă şi din contestaţie.
Argumentele din hotărârea atacată cu privire la pct. 3 din Decizie, sunt identice cu cele din acţiunea introductivă şi din contestaţie; cu excepţia propoziţiei finale din acţiunea introductivă şi contestaţie.
În aceste condiţii, este de observat că, aşa cum a reţinut şi recurenta, cu privire la aceste puncte din decizia atacată, hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, întrucât reluarea, aproape identică a argumentelor din acţiunea introductivă, nu reprezintă o motivare în fapt şi în drept a Sentinţei, instanţa de recurs neputând exercita, cu privire la aceste argumente, controlul judiciar.
Aşa fiind, este cert că hotărârea atacată este vădit nelegală, însă, modificarea hotărârii atacate, ca urmare a incidenţei motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, nu este posibilă pentru că instanţa a cărei hotărâre este recurată, a soluţionat fondul, fără a intra în cercetarea fondului, cu privire la unele aspecte deduse judecăţii.
Soluţia care se impune este, potrivit art. 312 alin. 3 teza finală Cod procedură civilă, casarea în întregime a hotărârii atacate, pentru a se asigura o judecată unitară a cauzei, caz în care cercetarea de către instanţa de recurs,m în prezenta cale de atac şi a celorlalte motive invocate de pârâta C.C.R., este superfluă.
Aşadar, pentru cele de mai sus, Curtea a admis recursul formulat de C.C.R., potrivit art. 312 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, a casat în întregime hotărârea atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, Tribunalului Mureş.
