Faliment – acţiune în anulare – abuz de drept


Faliment – acţiune în anulare – abuz de drept

Se poate vorbi de un abuz de drept atunci când titularul acestuia, cu rea credinţă, îl deturnează de la finalitatea lui, dirijându-l spre realizarea unui alt scop decât acela pentru care a fost recunoscut de lege. Consideră Curtea, ca şi judecătorul fondului, că formularea unei contestaţii la cererea de deschidere a procedurii introduse de către creditori nu reprezintă, prin ea însăşi, un abuz de drept procesual, astfel cum acesta a fost definit în considerente anterioare. Contestaţia este reglementată de dispoziţiile legii speciale, iar formularea acesteia nu a determinat, în mod direct, amânarea momentului deschiderii procedurii. Debitoarea era îndrituită să îşi formuleze apărări, bazate pe contestarea creanţelor ce făceau obiectul unor litigii (a se vedea decizia nr.615), iar împrejurarea că aceste apărări au fost calificate de către instanţa de recurs ca nefondate nu poate determina concluzia că ne aflăm în prezenţa unui abuz de drept procesual.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 956 din 10.04.2014)

Prin sentinţa civilă nr.9057/1.11.2013, pronunţată în dosarul nr.41395/3/2012, Tribunalul Bucureşti Secţia a VII a Civilă a respins excepţia tardivităţii formulării cererii ca neîntemeiată, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul BFJ C G SPRL în contradictoriu cu pârâţii SC M SRL prin CI F T şi SC M C R SRL, prin curator special R.R.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa fondului a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a Comercială sub nr.7634/3/2010, creditorul A SPRL a solicitat, în temeiul Legii 85/2006, deschiderea procedurii insolvenţei debitorului SC M C R  SRL, care se află în stare de insolvenţă şi faţă de care deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în sumă de 57955,81   lei, debit.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a Comercială sub nr.13728/3/2010, creditorul SC M & A I F SRL a solicitat, în temeiul Legii 85/2006, deschiderea procedurii insolvenţei debitorului SC M C R SRL, care se află în stare de insolvenţă şi faţă de care deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în sumă de 205295,68  lei, debit.
Prin incheierea de sedinta din data de  25.06.2010 instanta a conexat dosarul nr.  13782/3/2010 la dosar nr. 7634/3/2010.
Prin sentinta comerciala nr. 4820 din 25.06.2010  instanta a respins cererea debitoarei de obligare a creditoarei  SC M & A I Frig SRL  la plata cautiunii. A  respins cererile creditoarelor  in contradictoriu cu debitoarea ca neintemeiate.
Prin decizia comerciala nr.615R din 07.04.2011  Curtea de Apel  Bucuresti  a  admis recursurile creditoarelor, a modificat in parte sentinta nr. 4820 din 25.06.2010 in sensul ca  a  admis cererile creditoarelor, a deschis procedura generala a insolventei impotriva debitoarei  si a trimis dosarul primei instante in vederea luarii primelor masuri.
Dosarul a fost inregistrat sub nr. 7634/3/2010/a1.
Prin incheierea din data de 15.07.2011 instanta  a deschis procedura generala impotriva debitoarei, a desemnat administrat judiciar.
Administratorul judiciar a depus la dosar raportul prevăzut de art.54 din lege şi a notificat propunerea prin care solicită intrarea în faliment a debitorului prin procedura simplificată,  intrucat debitorul nu a predat actele prevazute de art. 28 din  lege.
Având în vedere că au  fost îndeplinite dispoziţiile art.1 al.2 lit. lit. d) din lege, instanta a aprobat prin sentinta civila din data de 11.11.2011  concluziile raportului supus dezbaterii.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 54 alin 5, rap. la art 107 alin. 1 lit D din Legea nr 85/2006 privind procedura insolvenţei, a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului. În baza art.107 alin.2 din lege a ridicat dreptul de administrare al debitorului şi a dispus dizolvarea acestuia.
A reţinut judecătorul sindic că, potrivit art. 81  alin 1 din Legea nr. 85/2006, acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum şi pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se referă art. 79 şi 80, poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. (1) lit. b), dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii.
Lichidatorul judiciar a formulat actiunea in anularea transferurilor patrimoniale la data de 25.10.2012, in termen de 1 an si 3 luni de la data  deschiderii procedurii.
Se invoca de catre  parata E SA faptul ca  raportul prevazut la art. 59  alin 1  din legea insolventei trebuia intocmit si depus la dosarul cauzei din data de 25.08.2011, respectiv la un interval de 40 de zile  de la data deschiderii procedurii. Actiunea  in anulare trebuia depusa in termen de 1 an de la data raportului pe cauze, termen care nu putea depasi 1 an si 6 luni de la data raportului pe cauze, in cazul in care acesta din urma nu ar fi fost depus in termenul de 40 de zile prevazut de lege.
Potrivit art. 81  alin 1 din Legea nr. 85/2006, acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum şi pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se referă art. 79 şi 80, poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. (1) lit. b), dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii.
Administratorul judiciar mentioneaza prin concluziile scrise faptul ca a  formulat  actiunea la momentul la care  a luat cunostinta de actele  care relevau  tranzactiile ce fac obiectul prezentei actiuni  avand in  vedere faptul ca nu au fost puse la  dispozitie de catre reprezentantii  debitoarei actele contabile astfel ca nu a  fost posibila  intocmirea raportului privind cauzele  si imprejurarile care au condus la aparitia starii de insolventa.
Potrivit art. 59  alin 1  din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi şi va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăşi 40 de zile de la data desemnării lichidatorului, un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.
Raportul  intocmit   in conformitate cu dispozitiile art. 59  din legea insolventei reprezinta opinia administratorului/lichidatorului judiciar asupra cauzelor care au dus la  insolventa societatii debitoare, opinie care poate fi formulata doar in baza analizarii actelor contabile  predate de catre debitor  in indeplinirea obligatiei legale prevazute de dispozitiile art. 28   din legea insolventei.
Instituirea unui termen de 1 an  de la  depunerea raportului pe cauze pentru formularea actiunii prevazute de dispozitiile art. 80, dar nu mai tarziu de 1an si 6  luni de la data deschiderii procedurii  tine de  celeritatea procedurii  cat si existenta unei probabilitati crescute de reintregirea a patrimoniului debitoarei, in cazul  in care se constata incidenta art. 79-80 din lege,  ca urmare a  formularii in termen scurt a actiunii.
Cat priveste natura termenului de 1 an,respectiv 1an si 6 luni, instanta retine ca acesta este un termen de decadere, ci nu de prescriptie astfel cum sustine lichidatorului judiciar, nefiind susceptibil de  suspendare  si intrerupere  prin prisma cazurilor prevazute de dispozitiile  art.  13  si 16  din  Decretul nr. 167/1958. In caz de depasire a acestui termen se poate solicita repunerea in termen, caz in care se vor putea invoca imprejurarile care au  determinat imposibilitatea formularii in termen a actiunii.
Instanta considera ca neintocmirea raportului pe cauze din culpa administratorului statutar care nu a depus in termen util documentele contabile ale societatii nu afecteaza dreptul lichidatorului judiciar de a formula actiunea in anularea transferului patrimoniale  cata vreme acesta se incadreaza in termenul de 1 an si 6 luni de la data deschiderii  procedurii, termen  de decadere.
In ceea ce priveste  exceptisa inadmisibilitatii cauzei, instanta retine ca potrivit  art. 79  din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Lichidatorul judiciar invoca in cauza  aplicarea dispozitiilor art. 85  alin 4 din legea insolventei potrivit  carora prezumţia de fraudă se păstrează şi în cazul în care, prin abuz de drepturi procesuale, debitorul a întârziat momentul deschiderii procedurii pentru a expira termenele la care se referă art. 79 şi 80.
In speta, actiunea  a  fost inregistrata pe rolul instantei la data de 10.02.2010. Prin sentinta din data de 25.06.2010 instanta a respins cererea creditoarei ca neintemeiata. Prin decizia Curtii de Apel Bucuresti a fost admis recursul si modificata sentinta  civila in sensul admiterii cererii creditorului.
Prin sentinta din data de 15.07.2011, instanta a deschis procedura generala si a  stabilit  termenele prevazute de dispozitiile art. 62 din lege.
In  cauza sub nr. 7634/3/2010 au fost acordate doar trei termene de judecata, respectiv 16.04.2010, 28.05.2010 si 25.06.2010, data la care instant a ramas in pronuntare.
A apreciat judecătorul că nu se poate retine in cauza existenta  abuzurilor de drepturi procesuale pentru a intarzia deschdierea procedurii, formularea contestaiei  la cererea creditorului reprezentand un drept al debitorului acordat conform legii insolventei, neputand fi sanctionat ca un abuz.
Prin urmare, instanta a constatat ca dispozitiile art. 85 alin 4 din legea  insolventei nu sunt aplicabile in cauza.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs BFJ C G SPRL prin care a solicitat casarea sentinţei atacate nr.9057/01.11.2013 în sensul respingerii excepţiei inadmisibilităţii si trimiterea cauzei la prima instanţa pentru soluţionarea pe fond a acţiunii formulate de BFJ C G SPRL in calitate de lichidator judiciar al SC M C R SRL, pentru următoarele:
În motivarea cererii sale recurentul a arătat ca debitorul SC M C R SRL a întârziat momentul deschiderii procedurii pentru a expira termenele la care se refera art. 79, 80 din Legea 85/2006, prin abuz de drepturi procesuale.
Se susţine de către recurent că prezumţia de fraudă este prevăzută de lege ca o măsură de protecţie a creditorilor contra abuzurilor săvârşite de comerciantul debitor înainte de încetarea plăţilor sau ulterior acestei date prin înstrăinarea unor bunuri din patrimoniul său, în cele mai multe dintre cazuri sub valoarea lor reala.
Având in vedere prezumţia instituita in defavoarea debitorului, administratorul judiciar nu este ţinut sa dovedească acest element: frauda nu trebuie dovedita ci doar afirmata, rămânând ca debitorul, prin administratorul special, sa răstoarne prezumţia de frauda.
In fapt împotriva SC M C R SRL a fost formulata o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei la data de 10.02.2010 ce a făcut obiectul dosarului 7634/3/2010 in care debitoarea a contestat in mod nereal starea de insolventa, prin sentinţa 4820 din 25.06.2010 fiind respinsa cererea creditorilor ca neîntemeiată, împotriva sentinţei s-a formulat recurs care a fost admis prin decizia comerciala nr. 615R/07.04.2011 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, constatandu-se ca debitoarea se afla in stare de insolventa la data de 25.06.2010.
In perioada decembrie 2007 – noiembrie 2008 debitoarea a înstrăinat întreg patrimoniul constând in imobilizări corporale cu o valoare de 20 mii RON (conform înscrisurilor existente in prezenta cauza precum si cele ce fac obiectul acţiunii in anulare în dosarul 41398/3/2012) fapt ce întăreşte prezumţia ca acesta a uzat in mod abuziv de dreptul de a formula contestaţie împotriva cererii de deschidere a procedurii întrucât la acel moment nu mai desfăşura activitate.
După vânzarea întregului patrimoniu începând cu noiembrie 2008 debitoarea a încetat activitatea de unde rezulta clar ca a avut intenţia de a sustrage bunurile ce fac obiectul acţiunii in anulare in dauna creditorilor, si tot odată a precedat la tergiversare deschiderii procedurii insolventei in situaţia clara in care începând cu sfârşitul anului 2008 acesta nu mai avea cu ce sa îşi desfăşoare obiectul de activitate, iar prin abuz de drepturi procesuale a fost contestata starea de insolventa tocmai pentru a expira termenele la care se refera art. 79, 80 din Legea 85/2006.
Fata de situaţiile prezentate se solicită sa se constate ca in mod cert debitoarea a avut clar intenţia de a întârzia momentul deschiderii procedurii pentru a expira termenele la care se refera art. 79, 80 din Legea 85/2006 având in vedere tranzacţiile frauduloase efectuate, contestând, prin abuz de drepturi procesuale, starea de insolventa situaţie nereala aşa cum a fost st constată prin sentinţa de deschidere a procedurii insolventei iar la data de 25.06.2010 debitoarea se afla in stare de insolventa.
Acţiunea in anulare a fost formulată de lichidatorul judiciar în temeiul art. 79 şi art. 80 alin (1) lit. a), b) si c), art. 83, art. 84 alin. 2 şi art. 85 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Constată Curtea cu caracter prealabil că problema supusă cenzurii sale are în vedere, în principal, circumscrierea acţiunii debitoarei care, în opinia reclamantului recurent, a întârziat momentul deschiderii procedurii pentru a expira termenele la care se referă art.79 şi 80 din Legea nr.85/2006, prin abuz de drepturi procesuale.
Observă Curtea că recurentul se limitează a descrie situaţia de fapt care, de altfel, a fost reţinută în mod corect de către judecătorul sindic, subliniind faptul că împotriva SC M C R SRL a fost formulata o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei la data de 10.02.2010 ce a făcut obiectul dosarului 7634/3/2010, in care debitoarea a contestat in mod nereal starea de insolventa, prin sentinţa 4820 din 25.06.2010 fiind respinsa cererea creditorilor ca neîntemeiată; se arată că împotriva sentinţei s-a formulat recurs, care a fost admis prin decizia comerciala nr. 615R/07.04.2011 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, constatându-se ca debitoarea se afla in stare de insolventa la data de 25.06.2010.
Prin urmare, reclamantul recurent consideră că formularea contestaţiei de către debitoare cu referire la cererea de deschidere a procedurii introduse de SC M C R SRL reprezintă abuz de drept procesual atât timp cât, prin decizia comercială nr.615R/7.04.2011 Curtea de Apel Bucureşti a constatat starea de insolvenţă.
Reţine Curtea că, potrivit art.85 alin.4 din Legea nr.85/2006, prezumţia de fraudă se păstrează şi în cazul în care, prin abuz de drepturi procesuale, debitorul a întârziat momentul deschiderii procedurii pentru a expira termenele la care se referă art.79 şi art.80. Dispoziţiile se referă la situaţia în care actul anulabil a fost încheiat la un moment la care actul ar intra, după caz, în perioadele de timp la care se referă art.79 sau art.80 dacă deschiderea procedurii ar interveni în condiţii normale dar, prin abuz de drept procesual, debitorul reuşeşte să tergiverseze deschiderea procedurii astfel încât data încheierii actului respectiv rămâne în afară, în urma perioadelor de timp prevăzute de art.79 sau art.80 şi, prin urmare, deşi în privinţa celorlalte condiţii ar putea fi anulat, acţiunea nu mai poate fi admisă pentru că nu mai este îndeplinită şi condiţia referitoare la perioada suspectă. Totuşi, pentru a fi asimilată această perioadă cu cea caracterizată de lege ca fiind suspectă, este necesară constatarea abuzului de drept procesual în concordanţă cu dispoziţiile art.723 din Codul de procedură civilă.
În opinia Curţii recurentul nu a probat nici în fond, dar nici în calea de atac, abuzul de drept procesual, astfel cum acesta şi-a găsit definirea în doctrină.
Se poate vorbi de un abuz de drept atunci când titularul acestuia, cu rea credinţă, îl deturnează de la finalitatea lui, dirijându-l spre realizarea unui alt scop decât acela pentru care a fost recunoscut de lege. Consideră Curtea, ca şi judecătorul fondului, că formularea unei contestaţii la cererea de deschidere a procedurii introduse de către creditori nu reprezintă, prin ea însăşi, un abuz de drept procesual, astfel cum acesta a fost definit în considerente anterioare. Contestaţia este reglementată de dispoziţiile legii speciale, iar formularea acesteia nu a determinat, în mod direct, amânarea momentului deschiderii procedurii. Debitoarea era îndrituită să îşi formuleze apărări, bazate pe contestarea creanţelor ce făceau obiectul unor litigii (a se vedea decizia nr.615), iar împrejurarea că aceste apărări au fost calificate de către instanţa de recurs ca nefondate nu poate determina concluzia că ne aflăm în prezenţa unui abuz de drept procesual.
În consecinţă, Curtea a apreciat că judecătorul sindic a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, ce se impune a fi menţinută, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 din codul de procedură civilă, a respins recursul, ca nefondat.