Fond funciar. Calitatea de moştenitor
Moştenitorii care nu-şi pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiţi repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor. Ei sunt consideraţi că au acceptat moştenirea prin cererea pe care o fac comisiei.
Din categoria celor care sunt socotiţi repuşi de drept în termenul de 6 luni de acceptare a succesiunii, termen la care se referă art.700 alin.2 C.civ., nu puteau face parte moştenitorii care au renunţat în mod expres la moştenirea lui I.N. (practica instanţelor de drept comun şi cea a I.C.C.J. fiind şi ea unanimă în acest sens), ci doar moştenitorii declaraţi străini de succesiune prin neexprimarea voinţei de a moşteni în conformitate cu dispoziţiile textului citat, cu condiţia că aceştia din urmă să fi formulat în calitate de moştenitor al fostului proprietar al terenurilor agricole o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate la Comisia locală.
Prin sentinţa civilă nr.2350/27.06.2012 pronunţată de Judecătoria Drăgăşani în dosarul nr.418/223/2012, au fost respinse excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor precum şi lipsa de interes; a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii I.I. şi I.P., în contradictoriu cu pârâţii I.I., Comisia de fond funciar A. şi Comisia Judeţeană V. şi s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr.391/14226/02.02.2000, emis pe numele autorului pârâtului.
Deliberând asupra excepţiei invocate prin prisma prevederilor art.137 alin.1 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură cât şi a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea de fond a pricinii, instanţa a reţinut următoarele:
Calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii. Spre deosebire de capacitatea procesuală care se apreciază în general, prin raportare la o anumită categorie de persoane, calitatea procesuală se determină în concret, prin raportare la litigiul dedus judecăţii. Altfel spus, numai o anumită persoană poate fi reclamantă, respectiv pârâtă, în cadrul raportului juridic litigios. Conform art.112 C.pr.civ. reclamantul este cel care are obligaţia de a justifica, atât calitatea sa procesuală cât şi calitatea procesuală a pârâtului, prin indicarea obiectului cererii de chemare în judecată dar şi a motivelor de fapt sau de drept pe care se întemeiază pretenţia acestuia.
În cauză, titulari ai dreptului la acţiune sunt reclamanţii care au calitate de moştenitori ai autorului I.N. în condiţiile în care se pune în discuţie reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor provenite de la autor.
Având în vedere aspectele de fapt şi de drept menţionate mai sus, instanţa a constatat că cei care au pornit acţiunea sunt titulari ai dreptului litigios, şi ca atare, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârât.
În ceea ce priveşte interesul, ca şi condiţie pentru exercitarea acţiunii, acesta este folosul pe care-l urmăreşte în mod practic cel care face o cerere sau o apărare în justiţie, acesta trebuind să fie născut şi actual, reclamantul trebuind să justifice o încălcare a dreptului său de cel pe care-l cheamă în judecată, tocmai pentru a fi obligat să-i respecte dreptul, şi nu în ultimul rând să fie personal.
Astfel, s-a apreciat că reclamanţii justifică acest interes având calitate de moştenitori ai autorului, motiv pentru care se va respinge şi această excepţie.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că potrivit certificatului de moştenitor aflat la fila 17 în dosar, I.T., în calitate de fiu al autorului I.N. cu ocazia dezbaterii succesiunii autorului decedat la 18 august 1982 a renunţat expres la succesiune prin declaraţie autentică.
Potrivit art.13 din Legea nr.18/1991 republicată, în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate: „Calitatea de moştenitor se stabileşte pe baza certificatului de moştenitor sau a hotărârii judecătoreşti definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moştenirii”, iar „moştenitorii care nu-şi pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiţi repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor”.
În acelaşi timp, dispoziţia imperativă de la art.13 alin.(2) din Legea fondului funciar potrivit căreia, în cazul terenurilor ce nu s-au găsit în circuitul civil, moştenitorii sunt repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor, ei fiind consideraţi că au acceptat succesiunea prin cererea pe care o fac comisiei, care nu este infirmată de nici o altă prevedere legală, impune concluzia că toţi succesibilii autorului îndreptăţit ce solicită reconstituirea dreptului sunt, la rândul lor, repuşi de drept în termenul de acceptare a moştenirii cu privire la dreptul de proprietate al autorului lor asupra terenurilor.
În această privinţă este de observat că pot beneficia de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii doar moştenitorii care nu au acceptat-o, în termenul şi condiţiile prev. de art.700 C.civ., iar nu şi cei care au renunţat la succesiune, în condiţiile art.696 C.civ.
De altfel, prin art.13 din Legea nr.18/1991 se prevede că repunerea în termen vizează numai „moştenitorii”, deci persoane care au „calitatea de moştenitor”.
Potrivit art.696 C.civ., eredele care renunţă la succesiune este considerat că nu a avut niciodată această calitate, titlul de moştenitor fiind desfiinţat cu efect retroactiv, moştenitorul fiind considerat ca o persoană străină de moştenire.
De aceea, cel care renunţă la succesiune nu intră în categoria persoanelor care sunt moştenitori, el neputând dovedi această calitate întrucât, în acest caz, nu este vorba de neacceptarea succesiunii în condiţiile art.700 C.civ. şi care este doar prezumat de lege ca renunţător, ci, dimpotrivă, se dovedeşte cu certitudine (declaraţia notarială) că nu este moştenitor, dat fiind că a renunţat expres la succesiune.
Prin efectul renunţării, moştenitorul este socotit că nu a fost niciodată moştenitor, iar vocaţia sa succesorală este retroactiv desfiinţată.
Regula indivizibilităţii patrimoniului succesoral conferă acelaşi caracter indivizibil şi opţiunii succesorale care nu poate fi condiţionată de aspectul cantitativ al patrimoniului succesoral. Renunţarea vizează atât bunurile existente în succesiune la data decesului, cât şi cele care, eventual, ar intra în succesiune.
Ca urmare, beneficiază de dreptul de moştenire a proprietăţii, în temeiul art.13 alin.(2) din Legea nr.18/1991, în sensul repunerii în termenul de acceptare a succesiunii, numai moştenitorii care nu au acceptat-o în termenul prevăzut de lege, iar nu şi cei care au renunţat la succesiune (decizia nr.XI din 5 februarie 2007 a Î.C.C.J. -secţiile unite).
Ca atare, instanţa a concluzionat că I.T., renunţând la succesiunea tatălui său, nu avea calitatea de moştenitor să solicite reconstituirea dreptului de proprietate, iar titlul de proprietate fiind emis pe numele său, este lovit de nulitate absolută, potrivit art.III alin.1 lit.a, pct.i din Legea nr.169/1997.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul I.I., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, în temeiul disp. art.304 pct.9 C.pr.civ. solicitând modificarea acesteia şi pe fond respingerea acţiunii formulate de reclamanţi, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea căii de atac a arătat că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţiile invocate de acesta prin întâmpinare şi anume excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, în condiţiile în care se pune în discuţie reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole provenite de la autorul I.N., întrucât I.I. este descendentul de gradul I al defunctului I.N. şi având în vedere acest lucru se poate presupune că este şi moştenitorul legal acceptant, lucru contrazis de existenţa certificatului de moştenitor eliberat cu grave erori. I.P. este descendentul de gr.II al lui I.N. şi fiul lui I.I., dar acesta nu avea vocaţie la succesiunea lui I.N., având în vedere că descendentul de gr.I I. I. trăia la momentul dezbaterii succesiunii autorului şi trăieşte şi azi (reclamant în prezenta cauză) cu precizarea că potrivit principiului proximităţii gradului de rudenie, rudele de grad mai apropiat le înlătură de la moştenire pe cele în grad mai îndepărtat, ipoteză în care trebuia să fie admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active.
De asemenea, în mod greşit instanţa a respins şi excepţia lipsei de interes a reclamanţilor în exercitarea acţiunii, excepţie invocată de pârât, cu precizarea că cel puţin pentru unul din reclamanţi, trebuia să fie admisă această excepţie, întrucât nu sunt îndeplinite toate cerinţele acestuia (interes legitim, născut şi actual, personal şi direct), doar unul dintre ei având un folos practic în promovare a acţiunii.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurentul consideră că instanţa trebuia să aibă în vedere faptul că niciunul dintre reclamanţi nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile ce fac obiectul titlului a cărui constatare a nulităţii absolute parţiale se solicită, reclamantul, I.I. formulând cerere pentru alte terenuri care provin tot de pe urma autorului I. N. şi pentru care acesta deţine poziţie de rol separat şi nu pentru terenurile din titlul contestat. Terenurile din titlul eliberat pe numele autorului recurentului, I.T., în calitate de moştenitor al defunctului I. N., au fost solicitate doar de I.T. prin cerere de reconstituire şi, chiar dacă autorul I. I. a renunţat în mod expres la succesiunea lui I.N., prin faptul că acesta a formulat cerere de reconstituire adresată Comisiei locale A., aceasta reprezintă o veritabilă retractare a renunţării, instanţa de fond trebuind să aibă în vedere particularităţile speţei şi faptul că dispoziţiile Legii funciare se întrepătrund cu cele de drept succesoral, ipoteză în care, reconstituirea dreptului de care a beneficiat defunctul său tată, I. T. şi de care profită recurentul, nu poate să rămână doar un drept iluzoriu.
În final, recurentul susţine că titlul de proprietate a fost corect eliberat, că nici reclamanţii nu au contestat anterior validarea şi nu a urmat procedura specială prevăzută de art.53 din Legea nr.18/1991, ei neîmpotrivindu-se nici stăpânirii bunurilor imobile, terenurile agricole din titlul de proprietate contestat.
Recursul întruneşte cerinţele impuse de textul art.301 şi art.303 C.pr.civ.
Examinând sentinţa şi criticile formulate de către pârât, în raport de actele şi lucrările dosarului şi dispoziţiile legale incidente, s-a constatat că recursul acestuia este întemeiat, urmând să fie admis pentru considerentele care succed.
În primul rând, din cuprinsul certificatului de moştenitor nr.213/1983, eliberat la data de 16.05.1983 de fostul Notariat de Stat local D. rezultă fără îndoială că, în privinţa succesiunii autorului I. N., decedat la 18.08.1982, a rămas ca unic moştenitor legal acceptant, I.P., în calitate de nepot de fiu, cu o cotă de 1/1 din moştenire, fiind străini de succesiunea lui, prin renunţare în mod expres din partea acestora –moştenitorii săi: soţia fiii şi fiicele, în baza declaraţiilor autentice notariale nr.540, 541, 543, 544/1983, precum şi nepoţii, aceştia din urmă prin neacceptarea succesiunii în condiţiile art.700 C.civ.
Din această perspectivă, în măsura în care intimaţii au demonstrat că autorul comun al părţilor este I.N., cel de la care se pretinde că provine suprafaţa de teren în litigiu, aceştia justifică un interes legitim pentru promovarea acţiunii în contra unui alt pretins comoştenitor al acestora, I.I. despre al cărui tată I. T. (fiul autorului) se susţine că a renunţat la succesiunea autorului comun, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.
Totuşi, ţinând seama că în cadrul procesual creat de reclamanţi, sunt incidente atât prevederile art.696 şi art.700 C.civ., cât şi cele ale art.13 din legea nr.18/1991, republicată, având în vedere că, pe de o parte, este real faptul că I. T. (tatăl recurentului-pârât) este renunţător expres la succesiunea lui I.N., iar pe de altă parte se confirmă şi împrejurarea că, numai în condiţiile în care tatăl reclamantului I.P., respectiv I.I., a renunţat expres în mod la succesiunea aceluiaşi autor comun I.N., el putea moşteni bunurile din certificatul de moştenitor nr.219/16.05.1983, aşa cum se susţine în calea de atac, se impunea ca instanţa de fond dispună completarea probelor în dosar pentru a stabili cu certitudine care sunt persoanele cu vocaţie succesorală reală la succesiunea lui I. N. (dat fiind că textul art.13 alin.2 din Legea nr.18/1991 statuează că: „(2) Moştenitorii care nu-şi pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiţi repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor. Ei sunt consideraţi că au acceptat moştenirea prin cererea pe care o fac comisiei.”
Contrar celor învederate de către recurent, din categoria celor care sunt socotiţi repuşi de drept în termenul de 6 luni acceptare a succesiunii, termen la care se referă art.700 alin.2 C.civ., nu puteau face parte moştenitorii care au renunţat în mod expres la moştenirea lui I.N. (practica instanţelor de drept comun şi cea a I.C.C.J. fiind şi ea unanimă în acest sens), ci doar moştenitorii declaraţi străini de succesiune prin neexprimarea voinţei de a moşteni în conformitate cu dispoziţiile textului citat, cu condiţia că aceştia din urmă să fi formulat în calitate de moştenitor al fostului proprietar al terenurilor agricole o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate la Comisia locală.
Or, în cazul în speţă, încuviinţând doar un probatoriu insuficient şi anume doar proba cu înscrisuri, fără a verifica dacă toate persoanele cu vocaţie conform art.13 din Legea nr.18/1991) de a fi repuse în termenul de a accepta succesiunea autorului I.N. au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor ce provin de la acest autor, şi fără a verifica dacă întreaga suprafaţă de teren de 3.196 m.p., inclusă în titlul de proprietate nr.391/14226/2.02.2000 (fila 26 dosar), eliberat de Comisia Judeţeană V. pe numele autorului pârâtului, I.T., provine exclusiv de la autorul comun (potrivit certificatului de moştenitor şi rolului agricol la defunctului), sau acest titlu cuprinde numai o parte din terenul autorului, în şedinţa publică de astăzi însuşi intimatul prezent I.I. arătând că a formulat cerere de reconstituire doar pentru terenul de 0,12 ha, ce face parte din suprafaţa 3.196 m.p., pentru care nu a primit acte de proprietate, prima instanţă s-a mulţumit să facă o analiză sumară a textelor de lege menţionate şi să aprecieze în final că prin renunţarea la succesiunii tatălui său, I.T. nu avea calitatea de moştenitor pentru a cere reconstituirea dreptului de proprietate, titlul fiind nul.
Or, aşa cum s-a precizat deja în cele ce preced, pentru o corectă stabilire a situaţiei de fapt şi de drept în privinţa calităţii de moştenitori a tuturor părţilor implicate, în primul rând a părţilor aflate în proces, implicit a calităţii procesuale active a reclamanţilor şi interesului juridic real în a promova prezenta acţiune, dar şi pentru stabilirea în fond a drepturilor şi obligaţiilor părţilor în privinţa terenului în litigiu, în funcţie de toate prevederile legale în materie aplicabile, se impunea completarea probei cu înscrisuri şi efectuarea unei expertize tehnice judiciare topografice, ocazie cu care s-ar fi identificat atât suprafaţa de teren ce provine de autor, cât şi suprafaţa de teren pretins solicitată de către reclamanţi.
Cum numai în aceste condiţii se putea aprecia asupra temeiniciei sau netemeiniciei pretenţiilor formulate de reclamanţi cât şi asupra excepţiilor ridicate de pârât prin întâmpinare, iar pentru aceste minime verificări nu s-au făcut, tribunalul apreciind că prin modalitatea de lucru abordată prima instanţă nu procedat la însăşi cercetarea fondului, reţinând că pentru aflarea adevărului în cauză este absolut necesară completarea probelor în sensul menţionat şi fiind de prisos a examina astfel şi celelalte chestiunile ridicate în recurs, în temeiul art.312 alin.(1) şi (61) C.pr.civ., tribunalul a admis recursul ca fiind fondat, a casat în tot sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
