Prin sentinţa civilă nr. 2601/01.11.2013 pronunţată de Tribunalul Covasna – Secţia civilă a fost admisă în parte acţiunea formulată, precizată şi completată de reclamantul V.M. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. C., a fost anulată adresa de răspuns la plângerea prealabilă nr. 69698/13.04.2012 emisă de pârâtă, dispoziţia nr. 74525/24.02.2012 de punere la dispoziţie a reclamantului emis de pârâtul IPJ C. şi dispoziţia nr. 74576/22.06.2012 de prelungire a perioadei de punere la dispoziţie a reclamantului emisă de pârâtul IPJ C. şi s-a dispus repunerea reclamantului V.M. în situaţia anterioară emiterii dispoziţiilor mai sus arătate – în sensul că a obligat pârâtul să acorde reclamantului toate drepturile legale aferente funcţiei ocupate de acesta anterior punerii sale la dispoziţie. Totodată, a fost respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect anularea adresei nr. 69.340/24.02.2012 şi a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect acordarea daunelor interese.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în fapt, reclamantul este absolvent al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri conform certificatului de absolvire nr. 221/15.02.1990, studiile absolvite fiindu-i echivalate în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Anexa I la Legea 420/2003 cu studii superioare de scurtă durată (SSD) – durata 3 ani specializarea administraţie publică locală, iar, anterior punerii la dispoziţie, reclamantul a fost încadrat la IPJ C. în postul de Ofiţer principal I la Serviciul Rutier Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, poziţia nr. 139 din statul de organizare, astfel cum rezultă din fişa postului nr. 157.316/15.11.2011 (fila 29 vol.1), din adresa nr. 43228/01.03.2011 (fila 34) şi cum se precizează expres în actul de punere la dispoziţie (fila 14 dosar).
Prin dispoziţia nr. 74525/24.02.2012 emisă de IPJ C. (fila 14), comunicată reclamantului cu adresa nr. 69340/24.02.2012 (fila 13), s-a dispus punerea acestuia la dispoziţia unităţii „până la clarificarea situaţiei privind nivelul studiilor absolvite, dar nu mai mult de 3 luni”, ulterior fiind aprobată prin Raportul MAI nr. 236680/2012 prelungirea termenului de punere la dispoziţie pentru încă 3 luni, adică până la data de 24 august 2012.
Tribunalul a reţinut că punerea la dispoziţie a reclamantului a avut loc în contextul în care la data de 1 ianuarie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, lege care, în Anexa VII, cuprinde norme cu privire la familia ocupaţională de funcţii bugetare „apărare, ordine publică şi siguranţă naţională” şi în aplicarea căreia au fost emise HG nr. 0292/2011 privind stabilirea funcţiilor pe grade militare, respectiv grade profesionale, pe clase de salarizare şi coeficienţi de ierarhizare a soldelor de funcţie / salariilor de funcţie, pentru personalul militar în activitate, poliţişti, funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi preoţi militari din instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a fost emis Ordinul MAI nr. I/0526/2011 privind aprobarea listelor cu asimilarea funcţiilor pe grade militare/profesionale nivelul studiilor, clase de salarizare şi coeficienţi de ierarhizare prevăzute în statele de organizare ale structurilor MAI, precum şi Ordinul MAI nr. S/214/2011 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, poliţiştilor şi personalului civil din MAI, acte care, potrivit celor arătate de pârâtă în întâmpinare, stipulează că toate funcţiile de ofiţer presupun condiţia studiilor superioare.
Tribunalul a mai reţinut, de asemenea, că, în acest nou cadru normativ, a avut loc reorganizarea I.G.P. conform Dispoziţiei IGPR nr. 038317/30 iunie 2011 (fila 103) prin care a fost aprobat, între altele, Statul de organizare a I.P.J. C., pârâta arătând, de asemenea, că potrivit acestui Stat de funcţii toate funcţiile de ofiţer sunt prevăzute cu studii superioare, nemaifiind prevăzute studiile superioare de scurtă durată (SSD) de natura celor absolvite de reclamant, acest aspect cu privire la obligativitatea studiilor superioare (S) prevăzut în actele normative arătate fiind evidenţiat şi în adresa de răspuns la plângerea prealabilă (fila 20).
Tribunalul a reţinut că, urmare a reorganizării IGPR şi a intrării în vigoare a Legii 284/2010 şi a actelor de organizare mai sus arătate, I.G.P. a înştiinţat toate inspectoratele judeţene la data de 5 august 2011, prin adresa nr. 111.190/05.08.2011 (fila 15), cu privire la faptul că ofiţerilor de poliţie absolvenţi de studii superioare de scurtă durată le sunt aplicabile dispoziţiile art. 22 alin. 8 din Legea nr. 360/2002 care reglementează punerea la dispoziţia unităţii.
Ulterior, la data de 22 februarie 2012, IGPR a emis către IPJ C. o nouă adresă cu nr. 166970/22.02.2012 (fila 9) prin care a reamintit faptul că prin adresa anterioară fuseseră transmise unităţilor precizări cu privire la situaţia ofiţerilor de poliţie absolvenţi de „studii superioare de scurtă durată”, context în care s-a solicitat pârâtei în mod expres să se comunice care au fost măsurile luate în cazul ofiţerilor din cadrul IPJ C. pentru absolvenţi cu astfel de studii, specificându-se că în conformitate cu HG nr. 0292/2011 „în statele de organizare nu mai sunt prevăzute funcţii ce pot fi ocupate de ofiţeri absolvenţi de studii superioare de scurtă durată”.
De asemenea, în adresa IGPR s-a solicitat în mod expres ca „în situaţia în care aceştia se află în incapacitate temporară de muncă sau au raporturile de serviciu suspendate să fie monitorizaţi, urmând ca la reluarea activităţii să se dispună măsuri în consecinţă”.
Drept urmare, la data de 24 feb. 2012 pârâta IPJ C. a emis dispoziţia atacată nr. 74525/24.02.2012 de punere la dispoziţie a reclamantului pentru o perioadă de 3 luni, arătându-se că punerea la dispoziţie se dispune „până la clarificarea situaţiei privind nivelul studiilor absolvite, dar nu mai mult de 3 luni”.
Tribunalul a reţinut că reclamantul a formulat la data de 19 martie 2012 contestaţie împotriva dispoziţiei de punere la dispoziţia unităţii (fila 16), iar prin adresa nr. 69698/13.04.2012 pârâta IPJ C. a răspuns în sensul că aceasta nu poate fi admisă, arătându-se că dispoziţia atacată este legală şi temeinică.
Drept urmare, la data de 01.06.2012 reclamantul a formulat prezenta acţiune în contencios administrativ solicitând în esenţă anularea actului de punere la dispoziţie, a actului de prelungire a perioadei de punere la dispoziţie şi de asemenea anularea adresei de comunicare a dispoziţiei şi a adresei de răspuns la plângerea prealabilă.
În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect anularea adresei nr. 69340/24.02.2012 (fila 13) tribunalul a constatat că această adresă reprezintă un act de încunoştinţare, fiind doar o adresă de comunicare a dispoziţiei prin care s-a dispus punerea la dispoziţie a reclamantului, această adresă neavând natura unui act administrativ în sensul definit de art. 2 alin.1 lit. c din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, adică a unui act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, această natură având-o dispoziţia mai sus arătată, considerente faţă de care acest petit urmează a fi respins ca inadmisibil.
În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect anularea adresei nr. 69698/13.04.2012 tribunalul a constatat că acest act emis de pârâtă materializează poziţia organului administrativ de respingere a plângerii prealabile formulate de reclamant, arătându-se expres în cuprinsul său că dispoziţia atacată este legală şi temeinică şi fiind expuse argumentele în sprijinul acestei soluţii, considerente faţă de care instanţa constată, faţă de natura şi de efectele acestei adrese – actul reprezentând răspunsul pârâtei la plângerea prealabilă în sensul art. 11 din Legea 554/2004, că petitul de anulare a acestei adrese este admisibil.
Pe fond, analizând legalitatea dispoziţiei atacate prin care reclamantul a fost pus la dispoziţia unităţii, tribunalul a constatat că temeiul juridic pe care se întemeiază acest act administrativ îl constituie art. 22 alin. 8 din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, forma în vigoare la data emiterii dispoziţiei atacate, text în conformitate cu care – „în cazurile prevăzute la art. 69 alin. (1) lit. j), precum şi în situaţii temeinic justificate, menţionate în actele administrative emise în acest scop, poliţiştii pot fi puşi la dispoziţia unităţii pe o perioada de cel mult 3 luni, timp în care vor beneficia de drepturile băneşti avute, cu excepţia indemnizaţiei de conducere, după caz. În cazuri excepţionale, cu aprobarea ministrului administraţiei şi internelor, acest termen poate fi prelungit cu încă cel mult 3 luni.”
Prin urmare, punerea la dispoziţie poate avea loc, între altele, în cazul prevăzut de art. 69 alin. 1 lit. j din Legea nr. 360/2002, şi anume ipoteza „când, în urma reorganizării activităţii M.A.I. sau a unei unităţi de poliţie ori a reducerii unor posturi de natura celui ocupat de poliţistul respectiv, nu sunt posibilităţi pentru ca acesta să fie încadrat într-o funcţie similară în aceeaşi unitate sau în alte unităţi”
Prin urmare, textul vizează, cazul în care are loc reducerea unor posturi de natura celui ocupat de poliţist şi nu sunt posibilităţi ca poliţistul să fie încadrat într-o funcţie similară în aceeaşi unitate sau în alte unităţi şi respectiv cazul în care are loc o reorganizare în urma căreia de asemenea nu sunt posibilităţi ca poliţistul să fie încadrat într-o funcţie similară în aceeaşi unitate sau în alte unităţi.
Raportând această dispoziţie la speţa de faţă, în ceea ce priveşte prima dintre ipoteze, tribunalul a avut în vedere că, astfel cum s-a reţinut, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, I.G.P. s-a reorganizat, în acest context având loc de asemenea reorganizarea I.J.P. C., fiind aprobat un nou stat de funcţii prin Dispoziţia IGPR nr. 038317/30 iunie 2011, forma declasificată a acesteia fiind depusă la fila 103 dosar.
Instanţa constată însă că, astfel cum a arătat în cauză prin întâmpinare pârâta IPJ C. şi cum rezultă din toate înscrisurile depusă de pârâtă la dosar (filele 13), în urma reorganizării nu a avut loc o desfiinţare a postului ocupat de reclamant – acela de ofiţer principal 1, ci, din cele arătate de pârâtă, în noul stat de funcţii există în continuare postul de ofiţer principal 1, însă reclamantul nu mai îndeplineşte condiţiile de studii pentru a putea ocupa acest post.
Această concluzie se desprinde din adresa de răspuns la plângerea prealabilă nr. 69698/13.04.2012 (fila 20), din adresa nr. 69640/24.02.2012 (fila 13), este evidenţiat explicit în întâmpinarea depusă la dosar şi este arătat în adresele prin care s-a solicitat IPJ C. (fila 9 vol.2), pârâta nesusţinând, neafirmând sub nicio formă că în urma reorganizării nu a mai fost prevăzut în noul stat de funcţii postul cu denumirea de „Ofiţer principal 1” ocupat de reclamant, care în statul anterior de organizare figura la poziţia 139 (potrivit dispoziţiei de punere la dispoziţie şi fişei postului) sau, cu atât mai puţin, că nu a mai fost prevăzut niciun post de „Ofiţer principal 1, considerente faţă de care tribunalul a constatat că, în cauză, nu este incidentă ipoteza legală a reducerii unor posturi de natura celui ocupat de reclamant.
În ceea ce priveşte cea de a doua ipoteză legală, tribunalul a reţinut, conform celor de mai sus, că a avut loc o reorganizare a IPJ C., însă, din analiza tuturor înscrisurilor depuse la dosar de pârâtă, în limitele caracterului secret al actelor ce reprezintă documentaţia care a stat la baza emiterii dispoziţiei atacate, nu rezultă în mod efectiv că nu este sau nu a fost posibilă ca urmare a reorganizării încadrarea reclamantului într-o funcţie similară celei deţinute anterior reorganizării în aceeaşi unitate sau în alte unităţi similare, din această perspectivă tribunalul reţinând că, după reorganizare, reclamantul a fost în mod efectiv reîncadrat în continuare în aceeaşi funcţie deţinută anterior, noul stat de funcţii intrând în vigoare la data de 6 iulie 2011, potrivit celor arătate de pârâtă în întâmpinare (fila 4 vol II ), reclamantul participând în perioada 20-22 iulie 2011 la susţinerea examenului de profil ( conform adresei IPJ C. de la fila 35 dosar) şi fiind admis cu nota 8,87, aspect necontestat de pârâtă, iar ulterior în data de 15.11.2011 fiindu-i întocmită fişa postului (fila 20 vol.1) vizând încadrarea acestuia – după reorganizare – în aceeaşi funcţie de ofiţer principal 1.
Nu în ultimul rând, este de observat că pârâta a arătat în întâmpinare (fila 4 vol II) şi că structura din care făcea parte reclamantul nu ar fi fost supusă reorganizării, caz în care de asemenea nu rezultă incidenţa art. 69 alin. alin. 1 lit. j din Legea nr. 360/2002.
Pentru aceste considerente, reţinând că după reorganizarea IPJ C. a existat posibilitatea de reîncadrare în noua schemă în sensul vizat de teza a doua a art. 69 alin. 1 lit. j din Legea nr. 36/2002, reclamantul fiind încadrat în aceeaşi funcţie după ce a avut loc reorganizarea, tribunalul a constatat că pârâta nu a probat îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute pentru cele două ipoteze reglementate de art. 69 alin. 1 lit. j din Legea nr. 360/2002, motiv pentru care actul administrativ de punere la dispoziţie a reclamantului care se întemeiază pe art. 22 alin. 8 din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului este nelegal, fiind de asemenea nelegal şi actul ulterior de prelungire a perioadei de punere la dispoziţie, impunându-se anularea acestora.
Drept urmare, tribunalul a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, dispunând conform art. 78 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 raportat la art. 109 din Legea nr. 188/1999 rap. la art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ coroborate şi cu art. 22 alin. 8 teza I raportat la art. 69 alin. 1 lit. j din Legea nr. 360/2002, anularea adresei de răspuns la plângerea prealabilă nr. 69698/13.04.2012 emisă de pârâtă precum şi anularea dispoziţiei nr. 74525/24.02.2012 de punere la dispoziţie a reclamantului emis de pârâta IPJ C. şi a dispoziţiei nr. 74576/22.06.2012 de prelungire a perioadei de punere la dispoziţie a reclamantului emisă de pârâta IPJ C..
Pe cale de consecinţă, văzând în acest sens dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 188/1999 raportat la art. 253 alin.1 din Codul muncii tribunalul a dispus repunerea reclamantului V.M. în situaţia anterioară emiterii dispoziţiilor mai sus arătate – în sensul că va obliga pârâta să acorde reclamantului toate drepturile legale aferente funcţiei ocupate de acesta anterior punerii sale la dispoziţie, în executarea acestei dispoziţii urmând a fi luate în considerare în concret şi efectele dispoziţiei nr. 77901/22.11.2012 emisă ca urmare a suspendării actelor atacate prin decizia Curţii de Apel Braşov şi de asemenea faptul că între timp reclamantul a fost trecut în rezervă începând cu data de 06.03.2013 conform Ordinului MAI nr. II.2741/19.03.2013.
În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect acordarea de daune interese, tribunalul a reţinut că reclamantul a solicitat, pe de o parte, acordarea de daune materiale, iar pe de altă parte acordarea de daune morale, cuantificând suma totală a acestora la 100.000 lei.
Sub acest aspect instanţa va avea în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. 2 din Lege conform căruia – „instanţa poate obliga autoritatea sau instituţia publică … să plătească daune morale şi/sau patrimoniale”, daunele având rolul de a repara prejudiciul suferit ca urmare a emiterii actului administrativ nelegal.
În ceea ce priveşte daunele materiale, se constată, pe de o parte, că reclamantul a arătat că aceste daune constau în drepturile băneşti neacordate ca efect al punerii la dispoziţie, iar sub acest aspect instanţa va avea în vedere că aceste drepturi se acordă reclamantului ca efect al repunerii în situaţia anterioară, iar pe de altă parte se constată că nu a fost indicat, în concret, un alt prejudiciu material ca urmare a emiterii actului de punere la dispoziţie.
Relativ la daunele morale astfel cum s-a reţinut de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de exemplu, prin decizia nr. 663 din 7 februarie 2005 – simplul fapt al anulării actului administrativ, nu este de natură a duce la concluzia producerii de vătămări psihice pentru acordarea daunelor morale, fiind nevoie de existenţa unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera apreciere a instanţei.
În sensul celor de mai sus, tribunalul a constatat că reclamantul a arătat că acestea au constat, pe de o parte, în suferinţa produsă acestuia şi familiei sale prin emiterea dispoziţiei de câtre pârâtă, iar pe de altă parte în aceea că, urmare a emiterii actului de punere la dispoziţie, s-au activat nişte afecţiuni cardiace mai vechi ale reclamantului, astfel că acesta a fost declarat ulterior inapt pentru îndeplinirea serviciului de poliţie.
Sub acest aspect, tribunalul a constatat că, în speţă, actul atacat de reclamant nu a constat în disponibilizarea efectivă a reclamantului, acesta fiind doar pus la dispoziţie, astfel că, prin emiterea acestui act reclamantul nu şi-a pierdut locul de muncă, fiind doar înştiinţat că ar putea exista o astfel de posibilitate în viitor, considerente faţă de care instanţa apreciază că actul respectiv nu a fost de natură să aibă implicaţii de proporţiile invocate de reclamant, respectiv să creeze un prejudiciu moral în sensul invocat de reclamant.
În ceea ce priveşte reactivarea unor afecţiuni mai vechi, instanţa apreciază că nu există o legătură directă de cauzalitate între emiterea dispoziţiei şi starea de boală a reclamantului, în cauză rezultând că reclamantul suferă într-adevăr de mai multe afecţiuni, între care obezitate de gradul 2 cu tulburări funcţionale moderate, disfuncţie ventilatorie restrictivă moderată, angină pectorală clasa II, discopatie vertebrală lombară şi gonartroză stângă reactivată (fila 25), însă nu rezultă că aceste afecţiuni cronice, mai vechi, s-au reactivat sau s-au accentuat strict ca urmare a faptului că reclamantul a fost pus la dispoziţie (fără a fi disponibilizat), fiind de observat că, în ceea ce priveşte cauza pensionării pe caz de boală, în cadrul Deciziei medicale nr. A344/1/05.02.2013 s-a specificat la rubrica aferentă legăturii cauzale a bolii cu îndeplinirea sarcinilor militare menţiunea că este vorba despre o boală obişnuită conform art. 68 alin.1 lit.c din Legea 263/2010, considerente faţă de care instanţa nu va reţine existenţa unui prejudiciu moral în sensul invocat de reclamant.
Prin prisma celor de mai sus, tribunalul a constatat că, în cauză, reclamantul nu a probat prejudiciul moral invocat, sens în care instanţa constată că acest capăt de cerere formulat de reclamant este neîntemeiat, acesta fiind respins ca atare.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul V. M. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei şi admiterea cererii având ca obiect acordarea daunelor interese.
În motivare, a arătat că prin cererea de chemare în judecată a solicitat, în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004 să fie obligată pârâta la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune materiale şi morale, dar prima instanţă a respins această cerere motivat de faptul că nu există legătură de cauzalitate între punerea sa la dispoziţie de către pârâtă şi starea de sănătate.
Recurentul reclamant a susţinut, însă, că, referitor la daunele materiale, deşi a primit drepturile salariale pe perioada punerii sale la dispoziţie, prin emiterea actelor contestate i s-a redus vechimea în muncă, stagiul de cotizare real în condiţii speciale de muncă potrivit HG nr. 1822/2004, Ordinului MAI 489/2005, Ordinului MAI nr. 1140/2006 şi Dispoziţiei IGPR nr. 544/2006, cu implicaţii negative la calculul vechimii, a reducerii vârstei standard de pensionare şi a cuantumului pensiei medicale şi salariul lunar de care beneficia cât timp era în activitate.
Recurentul reclamant a mai susţinut că, referitor la daunele morale, de la data emiterii actului de punere la dispoziţie, atât el, cât şi familia sa, au trecut şi trec prin situaţii critice din punct de vedere psiho-emoţional, ajungând la stări de nervozitate accentuate, insomnii, culminând cu reactivarea unor afecţiuni cardiace mai vechi, care au necesitat internări şi controale medicale repetate, care au condus, în final, la declararea sa ca „apt limitat” în luna septembrie 2012, iar, ulterior, în luna februarie 2013, ca „inapt pentru serviciul în poliţie”.
Or, la data admiterii sale în MAI, recurentul a arătat că era perfect sănătos, afecţiunile fiind dobândite pe parcursul carierei şi că, numai datorită trăirilor determinate de măsurile nelegale luate de pârât, aceste afecţiuni s-au reactivat, chiar dacă decizia medicală 344/2013 nu relevă acest aspect.
În drept a fost invocată aplicarea art. 299, 301-302 şi 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
Cererea de recurs este scutită de obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimatul IPJ C., prin întâmpinare (filele 13-16), a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul V.M..
În susţinerea acestei poziţii procesuale a arătat că, în aplicarea deciziei nr. 3763/R/18.09.2012 a Curţii de Apel Braşov, prin care s-a dispus suspendarea dispoziţiei nr. 74525/24.02.2012 emise de pârâtul IPJ C., de punere la dispoziţie a reclamantului, a fost emisă dispoziţia şefului IPJ C. nr. 77901/21.11.2012, cu aplicare din data de 24.02.2012, de repunere în drepturi a reclamantului, astfel că acesta şi-a reluat funcţia şi drepturile avute anterior punerii la dispoziţie – ofiţer principal I la Serviciul rutier – Biroul DNE. Prin urmare, perioada de punere la dispoziţie a reclamantului nu a avut efect asupra drepturilor sale salariale sau asupra condiţiilor de muncă luate în calcul la întocmirea dosarului de pensie.
În plus, intimatul a mai arătat că, astfel cum rezultă din decizia nr. 2356/20.04.2011 a ICCJ – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, daunele morale reprezintă atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii, onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea acestora nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci trebuie dovedite daunele morale suferite efectiv.
Intimatul a arătat că cel ce solicită acordarea daunelor morale trebuie să dovedească acest prejudiciu, precum şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciul invocat şi fapta autorităţii, aspecte care nu au fost probate în cauză de către reclamant, în condiţiile în care în cuprinsul deciziei medicale nr. A 344/1/05.02.2013 emisă de comisia de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul Medical de Urgenţă B., la rubrica aferentă cauzei bolii sau accidentului cu îndeplinirea obligaţiilor militare s-a consemnat „BO conform art. 68 alin. 1 lit. c din Legea nr. 236/2010”, respectiv boală obişnuită care nu are legătură cu munca.
Intimatul a mai arătat că, în mod corect a reţinut prima instanţă, că simplul fapt al anulării actului administrativ, nu este de natură a duce la concluzia producerii de vătămări psihice pentru acordarea daunelor morale, fiind nevoie de existenţa unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera apreciere a instanţei şi că reclamantul nu şi-a pierdut locul de muncă prin actul anulat, fiind doar înştiinţat că ar putea exista o astfel de posibilitate în viitor, astfel că actul respectiv nu a fost de natură să aibă implicaţii de proporţiile invocate de reclamant, respectiv să creeze un prejudiciu moral în sensul invocat de reclamant.
Părţile nu au mai solicitat administrarea altor probe în recurs.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, a art. 304 Cod procedură civilă. şi recursul declarat de reclamantul V.M., curtea constată că acesta nu este întemeiat.
Motivul de recurs invocat de către reclamant – greşita soluţionare a petitului referitor la acordarea daunelor materiale şi morale în cuantum de 100.000 lei, în condiţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ – se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, dar nu este fondat.
Referitor la daunele materiale, instanţa de recurs constată că reclamantul, prin precizarea cererii de chemare în judecată (fila 107 dosar tribunal), a arătat că acestea constau în diferenţa dintre pensia de boală şi salariul net avut pe perioada în care era în activitate, precum şi în diferenţa dintre cuantumul pensiei calculate şi cel care i s-ar fi cuvenit dacă perioada de punere a sa la dispoziţie s-ar fi considerat vechimea în muncă, stagiul de cotizare real în condiţii speciale de muncă potrivit HG nr. 1822/2004, Ordinului MAI 489/2005, Ordinului MAI nr. 1140/2006 şi Dispoziţiei IGPR nr. 544/2006.
Or, referitor la acestea, curtea constată că recurentul reclamant nu a produs nici o probă, respectiv nu a făcut dovada că perioada de punere a sa la dispoziţie nu a fost considerată vechimea în muncă, stagiu de cotizare real în condiţii speciale de muncă potrivit HG nr. 1822/2004, Ordinului MAI 489/2005, Ordinului MAI nr. 1140/2006 şi Dispoziţiei IGPR nr. 544/2006 şi că nu a fost luată în calcul la stabilirea pensiei.
Referitor la cererea recurentului reclamant de acordare a diferenţei dintre salariul avut anterior punerii sale la dispoziţie şi cuantumul pensiei acordate, instanţa de recurs reţine că acest prejudiciu nu se încadrează în categoria stabilită de art. 22 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv de daune pentru prejudiciul suferit ca urmare a emiterii actului administrativ nelegal, astfel că această cerere apare ca neîntemeiată.
Cu privire la daunele morale, în mod legal a reţinut instanţa de fond că recurentul reclamant avea obligaţia de a proba existenţa unui prejudiciu de ordin moral şi legătura de cauzalitate între acesta şi emiterea actului anulat ca nelegal.
Or, în cauză, pe de o parte, actul anulat de instanţa de fond pentru motive de nelegalitate nu a avut ca efect disponibilizarea efectivă a reclamantului, acesta fiind doar pus la dispoziţie, astfel că recurentul reclamant nu şi-a pierdut locul de muncă, ci a fost încunoştinţat că există, în viitor, o astfel de posibilitate. Pe de altă parte, actele medicale depuse la dosar relevă faptul că boala reclamantului este una obişnuită, iar nu o boală profesională.
Prin urmare, în mod corect prima instanţă a apreciat că actul administrativ nu putea avea consecinţele majore invocate de recurentul reclamant şi că nici prejudiciul moral invocat, nici legătura de cauzalitate dintre emiterea actului nelegal şi prejudiciul arătat nu sunt probate.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul declarat de recurentul reclamant V.M. împotriva sentinţei civile nr. 2601/01.11.2013 pronunţată de Tribunalul Covasna – Secţia civilă pe care o va menţine.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în fapt, reclamantul este absolvent al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri conform certificatului de absolvire nr. 221/15.02.1990, studiile absolvite fiindu-i echivalate în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Anexa I la Legea 420/2003 cu studii superioare de scurtă durată (SSD) – durata 3 ani specializarea administraţie publică locală, iar, anterior punerii la dispoziţie, reclamantul a fost încadrat la IPJ C. în postul de Ofiţer principal I la Serviciul Rutier Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, poziţia nr. 139 din statul de organizare, astfel cum rezultă din fişa postului nr. 157.316/15.11.2011 (fila 29 vol.1), din adresa nr. 43228/01.03.2011 (fila 34) şi cum se precizează expres în actul de punere la dispoziţie (fila 14 dosar).
Prin dispoziţia nr. 74525/24.02.2012 emisă de IPJ C. (fila 14), comunicată reclamantului cu adresa nr. 69340/24.02.2012 (fila 13), s-a dispus punerea acestuia la dispoziţia unităţii „până la clarificarea situaţiei privind nivelul studiilor absolvite, dar nu mai mult de 3 luni”, ulterior fiind aprobată prin Raportul MAI nr. 236680/2012 prelungirea termenului de punere la dispoziţie pentru încă 3 luni, adică până la data de 24 august 2012.
Tribunalul a reţinut că punerea la dispoziţie a reclamantului a avut loc în contextul în care la data de 1 ianuarie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, lege care, în Anexa VII, cuprinde norme cu privire la familia ocupaţională de funcţii bugetare „apărare, ordine publică şi siguranţă naţională” şi în aplicarea căreia au fost emise HG nr. 0292/2011 privind stabilirea funcţiilor pe grade militare, respectiv grade profesionale, pe clase de salarizare şi coeficienţi de ierarhizare a soldelor de funcţie / salariilor de funcţie, pentru personalul militar în activitate, poliţişti, funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi preoţi militari din instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a fost emis Ordinul MAI nr. I/0526/2011 privind aprobarea listelor cu asimilarea funcţiilor pe grade militare/profesionale nivelul studiilor, clase de salarizare şi coeficienţi de ierarhizare prevăzute în statele de organizare ale structurilor MAI, precum şi Ordinul MAI nr. S/214/2011 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, poliţiştilor şi personalului civil din MAI, acte care, potrivit celor arătate de pârâtă în întâmpinare, stipulează că toate funcţiile de ofiţer presupun condiţia studiilor superioare.
Tribunalul a mai reţinut, de asemenea, că, în acest nou cadru normativ, a avut loc reorganizarea I.G.P. conform Dispoziţiei IGPR nr. 038317/30 iunie 2011 (fila 103) prin care a fost aprobat, între altele, Statul de organizare a I.P.J. C., pârâta arătând, de asemenea, că potrivit acestui Stat de funcţii toate funcţiile de ofiţer sunt prevăzute cu studii superioare, nemaifiind prevăzute studiile superioare de scurtă durată (SSD) de natura celor absolvite de reclamant, acest aspect cu privire la obligativitatea studiilor superioare (S) prevăzut în actele normative arătate fiind evidenţiat şi în adresa de răspuns la plângerea prealabilă (fila 20).
Tribunalul a reţinut că, urmare a reorganizării IGPR şi a intrării în vigoare a Legii 284/2010 şi a actelor de organizare mai sus arătate, I.G.P. a înştiinţat toate inspectoratele judeţene la data de 5 august 2011, prin adresa nr. 111.190/05.08.2011 (fila 15), cu privire la faptul că ofiţerilor de poliţie absolvenţi de studii superioare de scurtă durată le sunt aplicabile dispoziţiile art. 22 alin. 8 din Legea nr. 360/2002 care reglementează punerea la dispoziţia unităţii.
Ulterior, la data de 22 februarie 2012, IGPR a emis către IPJ C. o nouă adresă cu nr. 166970/22.02.2012 (fila 9) prin care a reamintit faptul că prin adresa anterioară fuseseră transmise unităţilor precizări cu privire la situaţia ofiţerilor de poliţie absolvenţi de „studii superioare de scurtă durată”, context în care s-a solicitat pârâtei în mod expres să se comunice care au fost măsurile luate în cazul ofiţerilor din cadrul IPJ C. pentru absolvenţi cu astfel de studii, specificându-se că în conformitate cu HG nr. 0292/2011 „în statele de organizare nu mai sunt prevăzute funcţii ce pot fi ocupate de ofiţeri absolvenţi de studii superioare de scurtă durată”.
De asemenea, în adresa IGPR s-a solicitat în mod expres ca „în situaţia în care aceştia se află în incapacitate temporară de muncă sau au raporturile de serviciu suspendate să fie monitorizaţi, urmând ca la reluarea activităţii să se dispună măsuri în consecinţă”.
Drept urmare, la data de 24 feb. 2012 pârâta IPJ C. a emis dispoziţia atacată nr. 74525/24.02.2012 de punere la dispoziţie a reclamantului pentru o perioadă de 3 luni, arătându-se că punerea la dispoziţie se dispune „până la clarificarea situaţiei privind nivelul studiilor absolvite, dar nu mai mult de 3 luni”.
Tribunalul a reţinut că reclamantul a formulat la data de 19 martie 2012 contestaţie împotriva dispoziţiei de punere la dispoziţia unităţii (fila 16), iar prin adresa nr. 69698/13.04.2012 pârâta IPJ C. a răspuns în sensul că aceasta nu poate fi admisă, arătându-se că dispoziţia atacată este legală şi temeinică.
Drept urmare, la data de 01.06.2012 reclamantul a formulat prezenta acţiune în contencios administrativ solicitând în esenţă anularea actului de punere la dispoziţie, a actului de prelungire a perioadei de punere la dispoziţie şi de asemenea anularea adresei de comunicare a dispoziţiei şi a adresei de răspuns la plângerea prealabilă.
În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect anularea adresei nr. 69340/24.02.2012 (fila 13) tribunalul a constatat că această adresă reprezintă un act de încunoştinţare, fiind doar o adresă de comunicare a dispoziţiei prin care s-a dispus punerea la dispoziţie a reclamantului, această adresă neavând natura unui act administrativ în sensul definit de art. 2 alin.1 lit. c din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, adică a unui act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, această natură având-o dispoziţia mai sus arătată, considerente faţă de care acest petit urmează a fi respins ca inadmisibil.
În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect anularea adresei nr. 69698/13.04.2012 tribunalul a constatat că acest act emis de pârâtă materializează poziţia organului administrativ de respingere a plângerii prealabile formulate de reclamant, arătându-se expres în cuprinsul său că dispoziţia atacată este legală şi temeinică şi fiind expuse argumentele în sprijinul acestei soluţii, considerente faţă de care instanţa constată, faţă de natura şi de efectele acestei adrese – actul reprezentând răspunsul pârâtei la plângerea prealabilă în sensul art. 11 din Legea 554/2004, că petitul de anulare a acestei adrese este admisibil.
Pe fond, analizând legalitatea dispoziţiei atacate prin care reclamantul a fost pus la dispoziţia unităţii, tribunalul a constatat că temeiul juridic pe care se întemeiază acest act administrativ îl constituie art. 22 alin. 8 din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, forma în vigoare la data emiterii dispoziţiei atacate, text în conformitate cu care – „în cazurile prevăzute la art. 69 alin. (1) lit. j), precum şi în situaţii temeinic justificate, menţionate în actele administrative emise în acest scop, poliţiştii pot fi puşi la dispoziţia unităţii pe o perioada de cel mult 3 luni, timp în care vor beneficia de drepturile băneşti avute, cu excepţia indemnizaţiei de conducere, după caz. În cazuri excepţionale, cu aprobarea ministrului administraţiei şi internelor, acest termen poate fi prelungit cu încă cel mult 3 luni.”
Prin urmare, punerea la dispoziţie poate avea loc, între altele, în cazul prevăzut de art. 69 alin. 1 lit. j din Legea nr. 360/2002, şi anume ipoteza „când, în urma reorganizării activităţii M.A.I. sau a unei unităţi de poliţie ori a reducerii unor posturi de natura celui ocupat de poliţistul respectiv, nu sunt posibilităţi pentru ca acesta să fie încadrat într-o funcţie similară în aceeaşi unitate sau în alte unităţi”
Prin urmare, textul vizează, cazul în care are loc reducerea unor posturi de natura celui ocupat de poliţist şi nu sunt posibilităţi ca poliţistul să fie încadrat într-o funcţie similară în aceeaşi unitate sau în alte unităţi şi respectiv cazul în care are loc o reorganizare în urma căreia de asemenea nu sunt posibilităţi ca poliţistul să fie încadrat într-o funcţie similară în aceeaşi unitate sau în alte unităţi.
Raportând această dispoziţie la speţa de faţă, în ceea ce priveşte prima dintre ipoteze, tribunalul a avut în vedere că, astfel cum s-a reţinut, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, I.G.P. s-a reorganizat, în acest context având loc de asemenea reorganizarea I.J.P. C., fiind aprobat un nou stat de funcţii prin Dispoziţia IGPR nr. 038317/30 iunie 2011, forma declasificată a acesteia fiind depusă la fila 103 dosar.
Instanţa constată însă că, astfel cum a arătat în cauză prin întâmpinare pârâta IPJ C. şi cum rezultă din toate înscrisurile depusă de pârâtă la dosar (filele 13), în urma reorganizării nu a avut loc o desfiinţare a postului ocupat de reclamant – acela de ofiţer principal 1, ci, din cele arătate de pârâtă, în noul stat de funcţii există în continuare postul de ofiţer principal 1, însă reclamantul nu mai îndeplineşte condiţiile de studii pentru a putea ocupa acest post.
Această concluzie se desprinde din adresa de răspuns la plângerea prealabilă nr. 69698/13.04.2012 (fila 20), din adresa nr. 69640/24.02.2012 (fila 13), este evidenţiat explicit în întâmpinarea depusă la dosar şi este arătat în adresele prin care s-a solicitat IPJ C. (fila 9 vol.2), pârâta nesusţinând, neafirmând sub nicio formă că în urma reorganizării nu a mai fost prevăzut în noul stat de funcţii postul cu denumirea de „Ofiţer principal 1” ocupat de reclamant, care în statul anterior de organizare figura la poziţia 139 (potrivit dispoziţiei de punere la dispoziţie şi fişei postului) sau, cu atât mai puţin, că nu a mai fost prevăzut niciun post de „Ofiţer principal 1, considerente faţă de care tribunalul a constatat că, în cauză, nu este incidentă ipoteza legală a reducerii unor posturi de natura celui ocupat de reclamant.
În ceea ce priveşte cea de a doua ipoteză legală, tribunalul a reţinut, conform celor de mai sus, că a avut loc o reorganizare a IPJ C., însă, din analiza tuturor înscrisurilor depuse la dosar de pârâtă, în limitele caracterului secret al actelor ce reprezintă documentaţia care a stat la baza emiterii dispoziţiei atacate, nu rezultă în mod efectiv că nu este sau nu a fost posibilă ca urmare a reorganizării încadrarea reclamantului într-o funcţie similară celei deţinute anterior reorganizării în aceeaşi unitate sau în alte unităţi similare, din această perspectivă tribunalul reţinând că, după reorganizare, reclamantul a fost în mod efectiv reîncadrat în continuare în aceeaşi funcţie deţinută anterior, noul stat de funcţii intrând în vigoare la data de 6 iulie 2011, potrivit celor arătate de pârâtă în întâmpinare (fila 4 vol II ), reclamantul participând în perioada 20-22 iulie 2011 la susţinerea examenului de profil ( conform adresei IPJ C. de la fila 35 dosar) şi fiind admis cu nota 8,87, aspect necontestat de pârâtă, iar ulterior în data de 15.11.2011 fiindu-i întocmită fişa postului (fila 20 vol.1) vizând încadrarea acestuia – după reorganizare – în aceeaşi funcţie de ofiţer principal 1.
Nu în ultimul rând, este de observat că pârâta a arătat în întâmpinare (fila 4 vol II) şi că structura din care făcea parte reclamantul nu ar fi fost supusă reorganizării, caz în care de asemenea nu rezultă incidenţa art. 69 alin. alin. 1 lit. j din Legea nr. 360/2002.
Pentru aceste considerente, reţinând că după reorganizarea IPJ C. a existat posibilitatea de reîncadrare în noua schemă în sensul vizat de teza a doua a art. 69 alin. 1 lit. j din Legea nr. 36/2002, reclamantul fiind încadrat în aceeaşi funcţie după ce a avut loc reorganizarea, tribunalul a constatat că pârâta nu a probat îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute pentru cele două ipoteze reglementate de art. 69 alin. 1 lit. j din Legea nr. 360/2002, motiv pentru care actul administrativ de punere la dispoziţie a reclamantului care se întemeiază pe art. 22 alin. 8 din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului este nelegal, fiind de asemenea nelegal şi actul ulterior de prelungire a perioadei de punere la dispoziţie, impunându-se anularea acestora.
Drept urmare, tribunalul a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, dispunând conform art. 78 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 raportat la art. 109 din Legea nr. 188/1999 rap. la art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ coroborate şi cu art. 22 alin. 8 teza I raportat la art. 69 alin. 1 lit. j din Legea nr. 360/2002, anularea adresei de răspuns la plângerea prealabilă nr. 69698/13.04.2012 emisă de pârâtă precum şi anularea dispoziţiei nr. 74525/24.02.2012 de punere la dispoziţie a reclamantului emis de pârâta IPJ C. şi a dispoziţiei nr. 74576/22.06.2012 de prelungire a perioadei de punere la dispoziţie a reclamantului emisă de pârâta IPJ C..
Pe cale de consecinţă, văzând în acest sens dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 188/1999 raportat la art. 253 alin.1 din Codul muncii tribunalul a dispus repunerea reclamantului V.M. în situaţia anterioară emiterii dispoziţiilor mai sus arătate – în sensul că va obliga pârâta să acorde reclamantului toate drepturile legale aferente funcţiei ocupate de acesta anterior punerii sale la dispoziţie, în executarea acestei dispoziţii urmând a fi luate în considerare în concret şi efectele dispoziţiei nr. 77901/22.11.2012 emisă ca urmare a suspendării actelor atacate prin decizia Curţii de Apel Braşov şi de asemenea faptul că între timp reclamantul a fost trecut în rezervă începând cu data de 06.03.2013 conform Ordinului MAI nr. II.2741/19.03.2013.
În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect acordarea de daune interese, tribunalul a reţinut că reclamantul a solicitat, pe de o parte, acordarea de daune materiale, iar pe de altă parte acordarea de daune morale, cuantificând suma totală a acestora la 100.000 lei.
Sub acest aspect instanţa va avea în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. 2 din Lege conform căruia – „instanţa poate obliga autoritatea sau instituţia publică … să plătească daune morale şi/sau patrimoniale”, daunele având rolul de a repara prejudiciul suferit ca urmare a emiterii actului administrativ nelegal.
În ceea ce priveşte daunele materiale, se constată, pe de o parte, că reclamantul a arătat că aceste daune constau în drepturile băneşti neacordate ca efect al punerii la dispoziţie, iar sub acest aspect instanţa va avea în vedere că aceste drepturi se acordă reclamantului ca efect al repunerii în situaţia anterioară, iar pe de altă parte se constată că nu a fost indicat, în concret, un alt prejudiciu material ca urmare a emiterii actului de punere la dispoziţie.
Relativ la daunele morale astfel cum s-a reţinut de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de exemplu, prin decizia nr. 663 din 7 februarie 2005 – simplul fapt al anulării actului administrativ, nu este de natură a duce la concluzia producerii de vătămări psihice pentru acordarea daunelor morale, fiind nevoie de existenţa unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera apreciere a instanţei.
În sensul celor de mai sus, tribunalul a constatat că reclamantul a arătat că acestea au constat, pe de o parte, în suferinţa produsă acestuia şi familiei sale prin emiterea dispoziţiei de câtre pârâtă, iar pe de altă parte în aceea că, urmare a emiterii actului de punere la dispoziţie, s-au activat nişte afecţiuni cardiace mai vechi ale reclamantului, astfel că acesta a fost declarat ulterior inapt pentru îndeplinirea serviciului de poliţie.
Sub acest aspect, tribunalul a constatat că, în speţă, actul atacat de reclamant nu a constat în disponibilizarea efectivă a reclamantului, acesta fiind doar pus la dispoziţie, astfel că, prin emiterea acestui act reclamantul nu şi-a pierdut locul de muncă, fiind doar înştiinţat că ar putea exista o astfel de posibilitate în viitor, considerente faţă de care instanţa apreciază că actul respectiv nu a fost de natură să aibă implicaţii de proporţiile invocate de reclamant, respectiv să creeze un prejudiciu moral în sensul invocat de reclamant.
În ceea ce priveşte reactivarea unor afecţiuni mai vechi, instanţa apreciază că nu există o legătură directă de cauzalitate între emiterea dispoziţiei şi starea de boală a reclamantului, în cauză rezultând că reclamantul suferă într-adevăr de mai multe afecţiuni, între care obezitate de gradul 2 cu tulburări funcţionale moderate, disfuncţie ventilatorie restrictivă moderată, angină pectorală clasa II, discopatie vertebrală lombară şi gonartroză stângă reactivată (fila 25), însă nu rezultă că aceste afecţiuni cronice, mai vechi, s-au reactivat sau s-au accentuat strict ca urmare a faptului că reclamantul a fost pus la dispoziţie (fără a fi disponibilizat), fiind de observat că, în ceea ce priveşte cauza pensionării pe caz de boală, în cadrul Deciziei medicale nr. A344/1/05.02.2013 s-a specificat la rubrica aferentă legăturii cauzale a bolii cu îndeplinirea sarcinilor militare menţiunea că este vorba despre o boală obişnuită conform art. 68 alin.1 lit.c din Legea 263/2010, considerente faţă de care instanţa nu va reţine existenţa unui prejudiciu moral în sensul invocat de reclamant.
Prin prisma celor de mai sus, tribunalul a constatat că, în cauză, reclamantul nu a probat prejudiciul moral invocat, sens în care instanţa constată că acest capăt de cerere formulat de reclamant este neîntemeiat, acesta fiind respins ca atare.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul V. M. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei şi admiterea cererii având ca obiect acordarea daunelor interese.
În motivare, a arătat că prin cererea de chemare în judecată a solicitat, în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004 să fie obligată pârâta la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune materiale şi morale, dar prima instanţă a respins această cerere motivat de faptul că nu există legătură de cauzalitate între punerea sa la dispoziţie de către pârâtă şi starea de sănătate.
Recurentul reclamant a susţinut, însă, că, referitor la daunele materiale, deşi a primit drepturile salariale pe perioada punerii sale la dispoziţie, prin emiterea actelor contestate i s-a redus vechimea în muncă, stagiul de cotizare real în condiţii speciale de muncă potrivit HG nr. 1822/2004, Ordinului MAI 489/2005, Ordinului MAI nr. 1140/2006 şi Dispoziţiei IGPR nr. 544/2006, cu implicaţii negative la calculul vechimii, a reducerii vârstei standard de pensionare şi a cuantumului pensiei medicale şi salariul lunar de care beneficia cât timp era în activitate.
Recurentul reclamant a mai susţinut că, referitor la daunele morale, de la data emiterii actului de punere la dispoziţie, atât el, cât şi familia sa, au trecut şi trec prin situaţii critice din punct de vedere psiho-emoţional, ajungând la stări de nervozitate accentuate, insomnii, culminând cu reactivarea unor afecţiuni cardiace mai vechi, care au necesitat internări şi controale medicale repetate, care au condus, în final, la declararea sa ca „apt limitat” în luna septembrie 2012, iar, ulterior, în luna februarie 2013, ca „inapt pentru serviciul în poliţie”.
Or, la data admiterii sale în MAI, recurentul a arătat că era perfect sănătos, afecţiunile fiind dobândite pe parcursul carierei şi că, numai datorită trăirilor determinate de măsurile nelegale luate de pârât, aceste afecţiuni s-au reactivat, chiar dacă decizia medicală 344/2013 nu relevă acest aspect.
În drept a fost invocată aplicarea art. 299, 301-302 şi 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
Cererea de recurs este scutită de obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimatul IPJ C., prin întâmpinare (filele 13-16), a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul V.M..
În susţinerea acestei poziţii procesuale a arătat că, în aplicarea deciziei nr. 3763/R/18.09.2012 a Curţii de Apel Braşov, prin care s-a dispus suspendarea dispoziţiei nr. 74525/24.02.2012 emise de pârâtul IPJ C., de punere la dispoziţie a reclamantului, a fost emisă dispoziţia şefului IPJ C. nr. 77901/21.11.2012, cu aplicare din data de 24.02.2012, de repunere în drepturi a reclamantului, astfel că acesta şi-a reluat funcţia şi drepturile avute anterior punerii la dispoziţie – ofiţer principal I la Serviciul rutier – Biroul DNE. Prin urmare, perioada de punere la dispoziţie a reclamantului nu a avut efect asupra drepturilor sale salariale sau asupra condiţiilor de muncă luate în calcul la întocmirea dosarului de pensie.
În plus, intimatul a mai arătat că, astfel cum rezultă din decizia nr. 2356/20.04.2011 a ICCJ – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, daunele morale reprezintă atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii, onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea acestora nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci trebuie dovedite daunele morale suferite efectiv.
Intimatul a arătat că cel ce solicită acordarea daunelor morale trebuie să dovedească acest prejudiciu, precum şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciul invocat şi fapta autorităţii, aspecte care nu au fost probate în cauză de către reclamant, în condiţiile în care în cuprinsul deciziei medicale nr. A 344/1/05.02.2013 emisă de comisia de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul Medical de Urgenţă B., la rubrica aferentă cauzei bolii sau accidentului cu îndeplinirea obligaţiilor militare s-a consemnat „BO conform art. 68 alin. 1 lit. c din Legea nr. 236/2010”, respectiv boală obişnuită care nu are legătură cu munca.
Intimatul a mai arătat că, în mod corect a reţinut prima instanţă, că simplul fapt al anulării actului administrativ, nu este de natură a duce la concluzia producerii de vătămări psihice pentru acordarea daunelor morale, fiind nevoie de existenţa unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera apreciere a instanţei şi că reclamantul nu şi-a pierdut locul de muncă prin actul anulat, fiind doar înştiinţat că ar putea exista o astfel de posibilitate în viitor, astfel că actul respectiv nu a fost de natură să aibă implicaţii de proporţiile invocate de reclamant, respectiv să creeze un prejudiciu moral în sensul invocat de reclamant.
Părţile nu au mai solicitat administrarea altor probe în recurs.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, a art. 304 Cod procedură civilă. şi recursul declarat de reclamantul V.M., curtea constată că acesta nu este întemeiat.
Motivul de recurs invocat de către reclamant – greşita soluţionare a petitului referitor la acordarea daunelor materiale şi morale în cuantum de 100.000 lei, în condiţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ – se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, dar nu este fondat.
Referitor la daunele materiale, instanţa de recurs constată că reclamantul, prin precizarea cererii de chemare în judecată (fila 107 dosar tribunal), a arătat că acestea constau în diferenţa dintre pensia de boală şi salariul net avut pe perioada în care era în activitate, precum şi în diferenţa dintre cuantumul pensiei calculate şi cel care i s-ar fi cuvenit dacă perioada de punere a sa la dispoziţie s-ar fi considerat vechimea în muncă, stagiul de cotizare real în condiţii speciale de muncă potrivit HG nr. 1822/2004, Ordinului MAI 489/2005, Ordinului MAI nr. 1140/2006 şi Dispoziţiei IGPR nr. 544/2006.
Or, referitor la acestea, curtea constată că recurentul reclamant nu a produs nici o probă, respectiv nu a făcut dovada că perioada de punere a sa la dispoziţie nu a fost considerată vechimea în muncă, stagiu de cotizare real în condiţii speciale de muncă potrivit HG nr. 1822/2004, Ordinului MAI 489/2005, Ordinului MAI nr. 1140/2006 şi Dispoziţiei IGPR nr. 544/2006 şi că nu a fost luată în calcul la stabilirea pensiei.
Referitor la cererea recurentului reclamant de acordare a diferenţei dintre salariul avut anterior punerii sale la dispoziţie şi cuantumul pensiei acordate, instanţa de recurs reţine că acest prejudiciu nu se încadrează în categoria stabilită de art. 22 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv de daune pentru prejudiciul suferit ca urmare a emiterii actului administrativ nelegal, astfel că această cerere apare ca neîntemeiată.
Cu privire la daunele morale, în mod legal a reţinut instanţa de fond că recurentul reclamant avea obligaţia de a proba existenţa unui prejudiciu de ordin moral şi legătura de cauzalitate între acesta şi emiterea actului anulat ca nelegal.
Or, în cauză, pe de o parte, actul anulat de instanţa de fond pentru motive de nelegalitate nu a avut ca efect disponibilizarea efectivă a reclamantului, acesta fiind doar pus la dispoziţie, astfel că recurentul reclamant nu şi-a pierdut locul de muncă, ci a fost încunoştinţat că există, în viitor, o astfel de posibilitate. Pe de altă parte, actele medicale depuse la dosar relevă faptul că boala reclamantului este una obişnuită, iar nu o boală profesională.
Prin urmare, în mod corect prima instanţă a apreciat că actul administrativ nu putea avea consecinţele majore invocate de recurentul reclamant şi că nici prejudiciul moral invocat, nici legătura de cauzalitate dintre emiterea actului nelegal şi prejudiciul arătat nu sunt probate.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul declarat de recurentul reclamant V.M. împotriva sentinţei civile nr. 2601/01.11.2013 pronunţată de Tribunalul Covasna – Secţia civilă pe care o va menţine.
