Prin decizia nr. 1 din data de 07 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 1992/54/2014 s-a respins plângerea formulată de petenta SC x SRL, împotriva deciziei nr. 2918/C5/3438 din 24 noiembrie 2014, pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în contradictoriu cu intimatele Comuna y şi SC z SRL.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare S.C. x S.R.L..
În motivarea contestaţiei, contestatoarea a susţinut, în esenţă, că decizia contestată include omisiuni, iar instanţa nu a cercetat şi nu s-a pronunţat asupra unui aspect deosebit de important invocat ca motiv de casare a deciziei CNSC.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 92 coroborat cu prevederile art. 458, art. 503 şi art. 634 din noul Cod procedură civilă.
Analizând cu prioritate excepţia excepţia inadmisibilităţii, invocată de intimată prin întâmpinare, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 248 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea reţine următoarele:
Împotriva deciziei nr. 1 din data de 07 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 1992/54/2014, decizie pronunţată de către instanţa de achiziţii publice, a formulat prezenta contestaţie în anulare contestatoarea S.C. x S.R.L., susţinând că instanţa nu a cercetat şi nu s-a pronunţat pe motivele de casare indicate, precum şi faptul că aprecierea instanţei conform căreia nu există dispoziţie legală care să impună constituirea unei garanţii este consecinţa unei erori materiale.
Din perspectiva motivelor invocate în contestaţia în anulare, aceasta se încadrează în dispoziţiile art. 503 alin. 2 pct. 2 şi 3 din Noul Cod de procedură civilă, niciun element din cerere nerelevând elemente care să ducă la încadrarea contestaţiei şi pe dispoziţiile art. 503 alin. 1 N.C.proc.civ.
Potrivit art. 503 – „ Obiectul şi motivele contestaţiei în anulare.
(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:
1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;
2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
(3) Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.”
Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 503 N.C.proc.civ., obiectul contestaţiei în anulare este reglementat diferit în funcţie de motivele pentru care se poate exercita această cale extraordinară de atac.
Întrucât contestaţia în anulare formulată se încadrează în dispoziţiile art. 503 alin. 2 pct. 2 şi 3 din Noul Cod de procedură civilă, pentru aplicarea acestor dispoziţii trebuie stabilită natura juridică a plângerii formulată împotriva unei decizii pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
Problema de drept care face obiectul analizei este aceea de a stabili care este natura juridică a acestei căi de atac. În concret, trebuie lămurit dacă plângerea poate fi considerată un recurs, sau rămâne o cale de atac distinctă, având o natură sui generis.
Prevederile O.U.G. nr. 34/2006 instituie norme cu caracter special aplicabile în materia achiziţiilor publice. Potrivit dispoziţiilor art. 281 şi 283 din O.U.G. 34/2006, partea nemulţumită de decizia Consiliului poate formula plângere la curtea de apel în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii contractante. Plângerea este asimilată unei căi de atac şi se soluţionează în complet de 3 judecători potrivit art. 283 alin. 2 din O.U.G. nr. 34/2006.
Plângerea promovată în temeiul O.U.G. nr. 34/2006 are caracterul unei căi de atac împotriva deciziei pronunţată de C.N.S.C., cale de atac specifică materiei achiziţiilor publice.
Plângerea este o etapă judiciară, neavând un caracter distinct de cel declanşat prin contestaţie, decizia C.N.S.C. constituind numai actul supus controlului judiciar, în limitele pronunţării acesteia. În această situaţie, plângerea poate fi utilizată de cei care au avut calitatea de parte la judecata în primă fază a procesului, indiferent de poziţia procesuală pe care a avut-o partea respectivă.
Dispoziţiile art. 281 din O.U.G. nr. 34/2006 limitează cadrul procesual al plângerii la aspecte de nelegalitate sau netemeinicie a deciziei C.N.S.C.
În lămurirea naturii juridice a plângerii, trebuie analizate asemănările şi deosebirile existente între aceasta şi calea de atac a recursului, reglementată de Codul de procedură civilă.
La data de 15.02.2013 a intrat în vigoare noul Cod de procedură civilă şi, în pregătirea intrării în vigoare a codului, O.U.G. nr. 34/2006 a fost modificată substanţial prin O.U.G. nr. 77/2012, astfel că analiza comparativă trebuie făcută ţinând cont de dispoziţiile din Codul de procedură civilă şi din O.U.G. nr. 34/2006.
Sub aspectul asemănărilor, O.U.G. nr. 34/2006 (art. 283 alin. 2), cât şi Codul de procedură civilă au prevăzut ca plângerea, respectiv, recursul, se soluţionează în complet format din 3 judecători. Art. 283 alin. 3 teza întâi din O.U.G. nr. 34/2006, în versiunea anterioară intrării în vigoare a modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 77/2012, prevedea că „plângerea se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 3041 din Codul de procedură civilă” (vechiul Cod de procedură civilă). Potrivit art. 3041 din vechiul Cod de procedură civilă, „recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute la art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele”. Acest din urmă text legal nu a mai fost preluat de legiuitor în noul Cod de procedură civilă.
Sub aspectul deosebirilor existente între plângere şi recurs, trebuie precizate următoarele:
Plângerea este formulată împotriva unei decizii a C.N.S.C., în termen de 10 zile de la comunicare. Plângerea va conţine toate elementele prevăzute în cazul contestaţiei de art. 270 alin. 1 din O.U.G. nr. 34/2006 şi se depune/se transmite de către parte direct Curţii de Apel competente să o soluţioneze. Plângerea vizează atât motive de nelegalitate, cât şi motive de netemeinicie.
În condiţiile art. 483 şi urm. din Noul Cod de procedură civilă, recursul este formulat împotriva unei sentinţe pronunţată de instanţa de fond. Recursul se depune/transmite instanţei a cărei hotărâre se atacă, termenul de recurs, în materia contenciosului administrativ, fiind de 15 zile de la comunicarea hotărârii potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Noul Cod de procedură civilă permite doar casarea unei hotărâri, nu şi modificarea acesteia. De asemenea, Noul Cod de procedură civilă vizează doar motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, nefiind preluate dispoziţiile art. 3041 din vechiul Cod de procedură civilă.
Sub imperiul noului Cod de procedură civilă este exclus orice paralelism între plângere şi recurs. În condiţiile în care, chiar şi după apariţia noului Cod de procedură civilă, plângerea vizează, în continuare, atât aspecte de nelegalitate, cât şi de netemeinicie, în timp ce recursul vizează exclusiv aspecte de nelegalitate, este cert că plângerea este o instituţie juridică distinctă de recurs, cu care nu se poate confunda.
Legiuitorul a stabilit doar faptul că plângerea vizează atât motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie, nu şi faptul că aceasta este ea însăşi un recurs. Dacă ar fi intenţionat să o califice ca fiind recurs, legiuitorul ar fi menţionat în mod expres acest lucru.
Ca urmare, în versiunea actuală a O.U.G. nr. 34/2006 şi a Codului de procedură civilă, plângerea este şi rămâne o cale de atac sui generis, reglementată de o lege specială, distinctă de recurs.
Plângerea formulată împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor la instanţa judecătorească este o cale de atac, aspect ce reiese atât din prevederile O.U.G. nr. 34/2006 care constituie reglementarea specială în materia achiziţiilor publice, cât şi din cele statuate prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la calea de atac împotriva deciziei organului de jurisdicţie administrativă (Decizia nr. 296 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 1 august 2014).
Curtea constată că decizia nr. 1 din data de 07 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 1992/54/2014, atacată cu contestaţie în anulare, nu se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 503 alin. 2 N.C.proc.civ., nefiind o hotărâre pronunţată de o instanţă de recurs, ci o hotărâre pronunţată în calea de atac a plângerii prevăzută de art. 281 din O.U.G. nr. 34/2006.
Deşi completele de achiziţii au componenţa completului de recurs, aceasta nu înseamnă că deciziei pronunţată de curtea de apel în procedura achiziţiei îi sunt aplicabile normele prevăzute de art. 503 alin. 2 N.C.proc.civ.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.
În conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. 2 şi art. 129 din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
În cazul contestaţiei în anulare speciale, condiţia de admisibilitate are în vedere doar obiectul acesteia şi este prevăzută de art. 503 alin. 2 N.C.proc.civ. Astfel, potrivit acestui text, contestaţia în anulare specială poate fi formulată împotriva hotărârilor instanţelor de recurs.
Instanţa judecătorească poate să analizeze în calea de atac a contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. 2 N.C.proc.civ. numai deciziile pronunţate de către instanţa de recurs şi nu decizii pronunţate în materia achiziţiilor publice.
Cum decizia nr. 1 din data de 07 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 1992/54/2014 a fost pronunţată în calea de atac a plângerii împotriva deciziei C.N.S.C., decizia nu poate fi atacată cu contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 503 alin. 2 N.C.proc.civ., astfel că nu pot fi analizate motivele invocate de contestatoare în contestaţia formulată.
Pentru aceste considerente, în raport de condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 503 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea de Apel va respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare S.C. x S.R.L..
În motivarea contestaţiei, contestatoarea a susţinut, în esenţă, că decizia contestată include omisiuni, iar instanţa nu a cercetat şi nu s-a pronunţat asupra unui aspect deosebit de important invocat ca motiv de casare a deciziei CNSC.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 92 coroborat cu prevederile art. 458, art. 503 şi art. 634 din noul Cod procedură civilă.
Analizând cu prioritate excepţia excepţia inadmisibilităţii, invocată de intimată prin întâmpinare, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 248 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea reţine următoarele:
Împotriva deciziei nr. 1 din data de 07 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 1992/54/2014, decizie pronunţată de către instanţa de achiziţii publice, a formulat prezenta contestaţie în anulare contestatoarea S.C. x S.R.L., susţinând că instanţa nu a cercetat şi nu s-a pronunţat pe motivele de casare indicate, precum şi faptul că aprecierea instanţei conform căreia nu există dispoziţie legală care să impună constituirea unei garanţii este consecinţa unei erori materiale.
Din perspectiva motivelor invocate în contestaţia în anulare, aceasta se încadrează în dispoziţiile art. 503 alin. 2 pct. 2 şi 3 din Noul Cod de procedură civilă, niciun element din cerere nerelevând elemente care să ducă la încadrarea contestaţiei şi pe dispoziţiile art. 503 alin. 1 N.C.proc.civ.
Potrivit art. 503 – „ Obiectul şi motivele contestaţiei în anulare.
(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:
1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;
2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
(3) Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.”
Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 503 N.C.proc.civ., obiectul contestaţiei în anulare este reglementat diferit în funcţie de motivele pentru care se poate exercita această cale extraordinară de atac.
Întrucât contestaţia în anulare formulată se încadrează în dispoziţiile art. 503 alin. 2 pct. 2 şi 3 din Noul Cod de procedură civilă, pentru aplicarea acestor dispoziţii trebuie stabilită natura juridică a plângerii formulată împotriva unei decizii pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
Problema de drept care face obiectul analizei este aceea de a stabili care este natura juridică a acestei căi de atac. În concret, trebuie lămurit dacă plângerea poate fi considerată un recurs, sau rămâne o cale de atac distinctă, având o natură sui generis.
Prevederile O.U.G. nr. 34/2006 instituie norme cu caracter special aplicabile în materia achiziţiilor publice. Potrivit dispoziţiilor art. 281 şi 283 din O.U.G. 34/2006, partea nemulţumită de decizia Consiliului poate formula plângere la curtea de apel în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii contractante. Plângerea este asimilată unei căi de atac şi se soluţionează în complet de 3 judecători potrivit art. 283 alin. 2 din O.U.G. nr. 34/2006.
Plângerea promovată în temeiul O.U.G. nr. 34/2006 are caracterul unei căi de atac împotriva deciziei pronunţată de C.N.S.C., cale de atac specifică materiei achiziţiilor publice.
Plângerea este o etapă judiciară, neavând un caracter distinct de cel declanşat prin contestaţie, decizia C.N.S.C. constituind numai actul supus controlului judiciar, în limitele pronunţării acesteia. În această situaţie, plângerea poate fi utilizată de cei care au avut calitatea de parte la judecata în primă fază a procesului, indiferent de poziţia procesuală pe care a avut-o partea respectivă.
Dispoziţiile art. 281 din O.U.G. nr. 34/2006 limitează cadrul procesual al plângerii la aspecte de nelegalitate sau netemeinicie a deciziei C.N.S.C.
În lămurirea naturii juridice a plângerii, trebuie analizate asemănările şi deosebirile existente între aceasta şi calea de atac a recursului, reglementată de Codul de procedură civilă.
La data de 15.02.2013 a intrat în vigoare noul Cod de procedură civilă şi, în pregătirea intrării în vigoare a codului, O.U.G. nr. 34/2006 a fost modificată substanţial prin O.U.G. nr. 77/2012, astfel că analiza comparativă trebuie făcută ţinând cont de dispoziţiile din Codul de procedură civilă şi din O.U.G. nr. 34/2006.
Sub aspectul asemănărilor, O.U.G. nr. 34/2006 (art. 283 alin. 2), cât şi Codul de procedură civilă au prevăzut ca plângerea, respectiv, recursul, se soluţionează în complet format din 3 judecători. Art. 283 alin. 3 teza întâi din O.U.G. nr. 34/2006, în versiunea anterioară intrării în vigoare a modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 77/2012, prevedea că „plângerea se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 3041 din Codul de procedură civilă” (vechiul Cod de procedură civilă). Potrivit art. 3041 din vechiul Cod de procedură civilă, „recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute la art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele”. Acest din urmă text legal nu a mai fost preluat de legiuitor în noul Cod de procedură civilă.
Sub aspectul deosebirilor existente între plângere şi recurs, trebuie precizate următoarele:
Plângerea este formulată împotriva unei decizii a C.N.S.C., în termen de 10 zile de la comunicare. Plângerea va conţine toate elementele prevăzute în cazul contestaţiei de art. 270 alin. 1 din O.U.G. nr. 34/2006 şi se depune/se transmite de către parte direct Curţii de Apel competente să o soluţioneze. Plângerea vizează atât motive de nelegalitate, cât şi motive de netemeinicie.
În condiţiile art. 483 şi urm. din Noul Cod de procedură civilă, recursul este formulat împotriva unei sentinţe pronunţată de instanţa de fond. Recursul se depune/transmite instanţei a cărei hotărâre se atacă, termenul de recurs, în materia contenciosului administrativ, fiind de 15 zile de la comunicarea hotărârii potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Noul Cod de procedură civilă permite doar casarea unei hotărâri, nu şi modificarea acesteia. De asemenea, Noul Cod de procedură civilă vizează doar motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, nefiind preluate dispoziţiile art. 3041 din vechiul Cod de procedură civilă.
Sub imperiul noului Cod de procedură civilă este exclus orice paralelism între plângere şi recurs. În condiţiile în care, chiar şi după apariţia noului Cod de procedură civilă, plângerea vizează, în continuare, atât aspecte de nelegalitate, cât şi de netemeinicie, în timp ce recursul vizează exclusiv aspecte de nelegalitate, este cert că plângerea este o instituţie juridică distinctă de recurs, cu care nu se poate confunda.
Legiuitorul a stabilit doar faptul că plângerea vizează atât motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie, nu şi faptul că aceasta este ea însăşi un recurs. Dacă ar fi intenţionat să o califice ca fiind recurs, legiuitorul ar fi menţionat în mod expres acest lucru.
Ca urmare, în versiunea actuală a O.U.G. nr. 34/2006 şi a Codului de procedură civilă, plângerea este şi rămâne o cale de atac sui generis, reglementată de o lege specială, distinctă de recurs.
Plângerea formulată împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor la instanţa judecătorească este o cale de atac, aspect ce reiese atât din prevederile O.U.G. nr. 34/2006 care constituie reglementarea specială în materia achiziţiilor publice, cât şi din cele statuate prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la calea de atac împotriva deciziei organului de jurisdicţie administrativă (Decizia nr. 296 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 1 august 2014).
Curtea constată că decizia nr. 1 din data de 07 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 1992/54/2014, atacată cu contestaţie în anulare, nu se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 503 alin. 2 N.C.proc.civ., nefiind o hotărâre pronunţată de o instanţă de recurs, ci o hotărâre pronunţată în calea de atac a plângerii prevăzută de art. 281 din O.U.G. nr. 34/2006.
Deşi completele de achiziţii au componenţa completului de recurs, aceasta nu înseamnă că deciziei pronunţată de curtea de apel în procedura achiziţiei îi sunt aplicabile normele prevăzute de art. 503 alin. 2 N.C.proc.civ.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.
În conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. 2 şi art. 129 din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
În cazul contestaţiei în anulare speciale, condiţia de admisibilitate are în vedere doar obiectul acesteia şi este prevăzută de art. 503 alin. 2 N.C.proc.civ. Astfel, potrivit acestui text, contestaţia în anulare specială poate fi formulată împotriva hotărârilor instanţelor de recurs.
Instanţa judecătorească poate să analizeze în calea de atac a contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. 2 N.C.proc.civ. numai deciziile pronunţate de către instanţa de recurs şi nu decizii pronunţate în materia achiziţiilor publice.
Cum decizia nr. 1 din data de 07 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 1992/54/2014 a fost pronunţată în calea de atac a plângerii împotriva deciziei C.N.S.C., decizia nu poate fi atacată cu contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 503 alin. 2 N.C.proc.civ., astfel că nu pot fi analizate motivele invocate de contestatoare în contestaţia formulată.
Pentru aceste considerente, în raport de condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 503 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea de Apel va respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă.
