Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Inadmisibilitatea invocării pe calea recursului a criticilor referitoare la modul de stabilire a timbrajului.


Litigii cu profesioniştii. Inadmisibilitatea invocării pe calea recursului a criticilor referitoare la modul de stabilire a timbrajului.

Prin cererea de recurs, reclamanta a reiterat susţinerile formulate în cererea de reexaminare. Curtea reţine însă că acest motiv nu poate fi reanalizat pe fond de către instanţa de recurs. Aceasta întrucât art. 18 din Legea nr. 146/1997 prevede o altă cale de a contesta taxa judiciară de timbru stabilită de instanţă, şi anume cererea de reexaminare. Reclamanta a utilizat această cale legală, însă prin încheiere irevocabilă, instanţa a reţinut că taxa de timbru a fost corect calculată la valoarea imobilului stabilită prin expertiza tehnică… În raport de caracterul irevocabil al încheierii prin care prima instanţă a respins cererea de reexaminare, este inadmisibilă repunerea în discuţie a problemei de drept ce a fost dezlegată prin Încheierea de la 11.12.2012, întrucât această încheiere premergătoare nu poate fi atacată odată cu fondul.
În măsura în care legiuitorul prevede o cale de atac specială împotriva încheierii ce include modul de stabilire a taxei de timbru, cale de atac ce a fost respinsă, recurenta-reclamantă nu mai poate aduce aceleaşi critici ulterior, nici pe calea recursului

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 842 din 25.03.2014)

I. Prin Sentinţa civilă nr. 367/11.02.2013, pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede – Judeţul Teleorman în dosarul nr. 4608/292/2010*, a fost admisă excepţia insuficientei timbrări şi a fost anulată ca insuficient timbrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. C S.A., prin administrator S.E., în contradictoriu cu pârâţii G.C.F. şi L.N.C., cererea având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2498/20.10.2008 la BNP R.A. cu sediul în A…
Prima instanţă a reţinut că, la solicitarea pârâtei G.C.F., care a contestat evaluarea imobilului ce a făcut obiectul vânzării, a fost întocmit un raport de expertiză tehnică de către expert S.E. Faţă de valoarea stabilită prin expertiză, instanţa a dispus citarea reclamantei cu menţiunea de a achita diferenţa de taxă judiciară de timbru în valoare de 8.119,24 lei, în temeiul art. 2 alin.1 lit.g şi alin. 11 din Legea nr. 146/1997.
La data de 10.01.2013, reclamanta a formulat cerere de ajutor public judiciar, solicitând eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru în valoare de 8.119,24 lei, iar prin încheierea din 14 ianuarie 2013 instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii cererii şi a respins cererea, ca inadmisibilă.
Prin încheierea din 28 ianuarie 2013 s-a dispus citarea reclamantei cu menţiunea achitării diferenţei de taxă judiciară de timbru de 8.119,24 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată, pentru termenul din 11 februarie 2013. Întrucât reclamanta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare, în temeiul art. 20 alin.1,2,3 din Legea nr. 146/1997, a fost anulată cererea ca insuficient timbrată.
II. Împotriva acestei sentinţe, reclamanta SC C SA a declarat recurs, cale de atac recalificată apel faţă de dispoziţiile art. 2821 C.pr.civ. şi de valoarea de peste 100.000 lei a obiectului litigiului.
Apelanta a solicitat casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare, susţinând în esenţă că aspectul timbrajului nu a fost vizat de nici una din criticile aduse sentinţei de fond în primul ciclu procesual finalizat prin Sentinţa civilă nr. 1523/05.07.2011 şi nici în recurs tribunalul nu a reţinut vreo neregulă în legătură cu modul de stabilire a taxei judiciare de timbru. Concluzionând, apelanta a susţinut că, având în vedere şi dispoziţiile art. 315 alin.1 C.pr.civ., aspectele privind stabilirea taxei judiciare de timbru au intrat în puterea lucrului judecat, instanţa de fond fiind obligată ca, după casare, să se rezume la judecarea cauzei din perspectiva soluţiei date în recurs, care a dispus casarea pentru unul din cele 4 motive invocate de recurenta L. (în prezent  G.) C.F.
III. Prin Decizia civilă nr. 72/28.06.2013, pronunţată de Tribunalul Teleorman – Secţia Civilă în dosarul nr. 4608/292/2010*, a fost respins apelul formulat de reclamanta SC C SA împotriva sentinţei judecătoriei, ca nefondat; a mai fost obligată apelanta la plata sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată către intimata G.C.F.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că, în mod corect, a soluţionat judecătoria excepţia netimbrării acţiunii în raport de dispoziţiile art. 137 alin.1 C.pr.civ. raportat la art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997.
Prezumţia de lucru judecat presupune o dezlegare anterioară a anumitor aspecte litigioase în raporturile dintre părţi fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
În speţă, este vorba de un singur litigiu, iar aspectul obligaţiei legale a timbrajului nu a făcut niciodată, pe parcursul ciclurilor procesuale, obiectul unei discuţii contradictorii între părţile litigante, astfel că nu se poate reţine că acest aspect ar fi căzut în puterea lucrului judecat.
Judecătorul fondului avea de soluţionat cauza în rejudecare pe fondul ei însă, nu înainte de a examina aspectul timbrajului, al cărui cuantum intimata-pârâtă G.C.F. l-a contestat. În aceste condiţii, în mod corect judecătorul fondului a dispus, conform art. 5 alin.2 din Normele Metodologie de aplicare a Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, evaluarea imobilului supus judecăţii de către un expert, şi a cuantificat taxa judiciară de timbru în raport de valoarea stabilită de acesta.
În aceste condiţii, nu se poate spune că, în rejudecare, instanţa de fond nu a procedat conform dispoziţiilor art. 315 alin.1 C.pr.civ. şi că şi-ar fi depăşit limitele rejudecării în fond stabilite prin decizia de casare.
IV. Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, a declarat recurs reclamanta SC C SA, solicitând în principal, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, iar în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului, casării sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
În motivarea recursului, reclamanta a formulat următoarele critici de nelegalitate:
1. Instanţa de apel nu a luat act de cererea de amânare formulată de avocatul reclamantei la data de 21.06.2013, pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, dovedită cu adeverinţă medicală (cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct.5 C.pr.civ. 1865).
2. Soluţia instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită şi cu încălcarea legii – a art. 20 din Legea nr. 146/1997 (cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C.pr.civ. 1865).
În acest sens, s-a arătat că pârâta G.C.F. nu a contestat timbrajul în primul ciclu procesual şi nici prin recursul formulat împotriva Sentinţei civile nr. 1523/05.07.2011, demersul său fiind tardiv în al doilea ciclu procesual, la rejudecarea după casare. Nici instanţa de recurs, soluţionând calea de atac prin Decizia nr. 260/02.03.2012, nu a reţinut o neregularitate privind modul de stabilire şi achitare a taxei judiciare de timbru, casarea fiind dispusă pentru că nu a fost verificată respectarea cerinţelor art. 115, 150 şi 152 din Legea nr. 31/1990.
Prin urmare, recurenta consideră că, faţă de dispoziţiile art. 315 alin.1 C.pr.civ., aspectele privind stabilirea taxei judiciare de timbru au intrat în puterea lucrului judecat.
V. Intimata-pârâtă G.C.F. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat (filele 18-21 din dosarul nr. 4608/292/2010* al C.A.B. Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal).
VI. Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a apreciat nefondat recursul, pentru următoarele considerente:
1. Nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 304 pct.5 C.pr.civ. 1865.
Cererea de amânare formulată de avocatul reclamantei, transmisă prin fax în data de 21.06.2013, a fost avută în vedere de tribunal şi soluţionată în sensul respingerii, astfel cum rezultă din Încheierea de şedinţă din 21.06.2013, complet recurs (fila 42 dosar apel). Tribunalul a motivat respingerea acestei cereri arătând că avocatul avea obligaţia substituirii sale, conform Statutului profesiei de avocat.
De altfel, respingerea cererii de amânare este justificată, în condiţiile în care cauza era la al treilea termen de judecată, apelantei i se încuviinţase o cerere de amânare anterioară pentru a lua cunoştinţă de întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă G.C.F., iar instanţa de apel a amânat pronunţarea pentru un termen de 7 zile, pentru a da posibilitatea apelantei să depună concluzii scrise, conform art. 156 alin.2 C.pr.civ. 1865.
Recurenta nu a dovedit o vătămare a dreptului la apărare. Or, potrivit art. 105 alin.2 C.pr.civ. 1865, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. Întrucât, în speţă, nulitatea nu este expres prevăzută de lege, ci este una virtuală, vătămarea nu se prezumă, ci trebuie dovedită.
2. Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în materia taxelor judiciare de timbru, iar decizia pronunţată este legală.
Prin Încheierea de la 26.11.2012, prima instanţă a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de a plăti o diferenţă de 8.119,24 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru.
Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamanta a formulat cerere de reexaminare la data de 04.12.2012, înregistrată cu nr. dosar 4235/292/2012, invocând aceleaşi argumente ca şi la pct.2 din prezentul recurs.
Cererea de reexaminare a fost însă respinsă pe fond, prin Încheierea irevocabilă din 11.12.2012, pronunţată în dosarul nr. 4235/292/2012 al Judecătoriei Roşiorii de Vede – Judeţul Teleorman.
Deşi a fost citată pentru termenul din 11.02.2013 cu menţiunea de a achita diferenţa de taxă de timbru de 8.119,24 lei (fila 138 dosar judecătorie), reclamanta nu s-a conformat. Ca urmare, instanţa a făcut în mod corect aplicarea art. 20 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr. 146/1997, anulând cererea de chemare în judecată.
Prin cererea de recurs, reclamanta a reiterat susţinerile formulate în cererea de reexaminare.
Curtea reţine însă că acest motiv nu poate fi reanalizat pe fond de către instanţa de recurs. Aceasta întrucât art. 18 din Legea nr. 146/1997 prevede o altă cale de a contesta taxa judiciară de timbru stabilită de instanţă, şi anume cererea de reexaminare. Reclamanta a utilizat această cale legală, însă prin încheiere irevocabilă, instanţa a reţinut că taxa de timbru a fost corect calculată la valoarea imobilului stabilită prin expertiza tehnică, iar susţinerile reclamantei potrivit cărora aspectele privind stabilirea taxei de timbru au intrat în puterea lucrului judecat şi aplicarea art. 315 alin.1 C.pr.civ. ar împiedica reanalizarea timbrajului, sunt nefondate. În raport de caracterul irevocabil al încheierii prin care prima instanţă a respins cererea de reexaminare, este inadmisibilă repunerea în discuţie a problemei de drept ce a fost dezlegată prin Încheierea de la 11.12.2012, întrucât această încheiere premergătoare nu poate fi atacată odată cu fondul.
În măsura în care legiuitorul prevede o cale de atac specială împotriva încheierii ce include modul de stabilire a taxei de timbru, cale de atac ce a fost respinsă, recurenta-reclamantă nu mai poate aduce aceleaşi critici ulterior, nici pe calea recursului (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1185/21.03.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia a II-a Civilă în dosarul nr. 5942/2/2011).
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ. 1865, s-a respins recursul ca nefondat.