. Procedura : drept comun. S.P. nr. 1232 din data de 14 noiembrie 2013. Aplicarea legii penale mai favorabile. Inlaturare apărare inculpata privitor la teama de injecţii (fobia de ace).
În baza art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen. (Legea nr. 286/2009) a fost condamnat inculpatul M.V.F. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supuse recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 71 alin. 1 C. pen. 1969 interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi b C.pen. 1969.
În baza art. 81 C. pen. 1969 suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 4 ani calculat conform art. 82 alin. 1 C. pen. 1969.
În baza art. 71 alin. 5 C. pen. 1969 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se suspendă şi pedepsele accesorii.
În baza art. 404 alin. 2 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de încercare.
În baza art. 272 raportat la art. 274 alin. 1 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat .
În baza art.274 alin.1 teza finală raportat la art. 272 alin. 2 C.proc.pen., a fost acordat onorariul apărătorului desemnat din oficiu, din fondurile Ministerului de Justiţie şi rămâne în sarcina statului.
Expunerea motivării :
Inculpata, în declaraţia dată în faţa instanţei, a recunoscut săvârşirea faptei în sensul că a refuzat să sufle în aparatul alcooltest şi, ulterior, a refuzat să i se preleveze probe de sânge, motivând că îi este teamă de injecţii. De asemenea, inculpata a arătat că a consumat băuturi alcoolice şi că nu i s-a adus la cunoştinţă împrejurarea că i se pot recolta şi alte probe biologice în afara celor de sânge şi nici nu s-a oferit să i se recolteze şi alte probe deoarece nu ştia că este posibil.
Instanţa a înlăturat apărarea inculpatei referitoare la teama de injecţii (înţepătură ac) întrucât nu se sprijină pe nicio probă administrată în cauză, adeverinţa medicală depusă la dosar dovedind doar că inculpata este alergică la anumite tipuri de antibiotice. Or, o astfel de fobie ar putea fi reţinută mai degrabă sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, neputând constitui o cauză justificativă sau de neimputabilitate care să înlăture răspunderea penală. De altfel, în cursul urmăririi penale inculpata a declarat că a refuzat recoltarea de probe biologice deoarece nu are încredere în medici şi pe motiv că se afla într-o stare emoţională precară, nefăcând referire la teama sa de injecţii.
Aplicarea legii penale mai favorabile
Referitor la modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile (art. 5 C. pen.), instanţa constată că prin decizia nr. 265/6.052014, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, Curtea Constituţională a stabilit că dispoziţiile art. 5 din Codul penal (Legea nr, 286/2009) sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. În considerente deciziei, Curtea Constituţională a reţinut că, în caz de tranziţie, judecătorul este ţinut de aplicarea legii penale mai favorabile, în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, aşa cum este cazul Codului penal 1969, fie preponderent preventivă, aşa cum este cazul actualului Cod penal. Soluţia se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte, deoarece nu întâmplător cele două coduri, deşi fiecare cu o concepţie unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală.
De asemenea, în legătură cu decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea Constituţională a constatat că odată cu publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, efectele Deciziei nr.2 din 14 aprilie 2014 a instanţei supreme încetează în conformitate cu prevederile art.147 alin.4 din Constituţie şi cu cele ale art.4771 din C.proc.pen.
În aceeaşi măsură, instanţa de contencios constituţional a impus modalitatea de aplicare a deciziei Curţii Constituţionale de către instanţele de judecată, arătând că art. 5 alin. 2 C. pen. nu sunt incidente ca efect al pronunţării prezentei decizii, întrucât, în acest caz, Curtea nu declară neconstituţională o prevedere legală, astfel că nu se produc consecinţe asupra existenţei normative în ordinea juridică a prevederii supuse controlului, ci se stabileşte doar, pe cale de interpretare, un unic înţeles constituţional al art. 5 din Codul penal.
Faţă de acestea, având în vedere că, potrivit art. 147 alin. 4 din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt definitive şi general obligatorii, instanţa constată că singura modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile în cauza de faţă este prin stabilirea, în mod concret, a mecanismului de răspundere penală conform ambelor coduri şi de a aplica inculpatei mecanismul răspunderii penale cel mai favorabil.
Ca o chestiune prealabilă, instanţa a constatat că limitele de pedeapsă prevăzute în art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002 sunt de la 2 la 7 ani închisoare, în timp ce limitele de predeapsă prevăzute de Codul penal 2009 în art. 337, care a preluat incriminarea infracţiunii pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, sunt de la 1 an la 5 ani închisoare
Opţiunea instanţei este în sensul alicării unei pedepse cu închisoarea spre minimul special prevăuzut de lege (2 ani pe vechiul Cod penal, respectiv 1 an pe Codul penal actual). La prima vedere noul Cod apare ca fiind mai favorabil, însă analiza nu se opreşte aici; instanţa trebuie să analizeze şi posibilităţile de individualizare a executării pedepsei.
Sub acest aspect, astfel cum se va arăta, instanţa apreciază că nu se impune executarea pedepsei închisorii în regim de detenţie, opţiunea de individualizare judiciară fiind pe vechiul Cod penal suspendarea executării pedepsei, în timp ce pe noul Cod penal ar fi amânarea aplicării pedepsei.
Rămâne aşadar a se stabili care dintre cele două instituţii este mai favorabilă pentru inculpată.
Astfel, în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei (art.81 şi urm. C.pen. 1969), pe durata termenului de încercare, inculpatului nu i se pot impune respectarea unor anumite măsuri de supraveghere sau să execute diverse obligaţii precum în cazul amânării aplicării pedpsei (art. 85 C. pen. 2009).
Or, este evident că mai favorabilă pentru condamnat este suspendarea executării pedepsei în raport cu amânarea aplicării pedepsei, în condiţiile în care nu va fi supus niciunei măsuri de supraveghere sau obligaţii, chiar dacă în cazul amânării aplicării pedepsei nu se pronunţă o hotărâre de condamnare, inculpatul nefiind supus niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită (art. 90 alin. 1 C. pen. 2009), evident cu condiţia să nu săvârşească din nou o infracţiunea până la expirarea termenului de supraveghere şi să nu se dispună revocarea sau anularea amânării aplicării pedepsei. Cu toate acestea, în aceeaşi situaţie este şi inculpatul pentru care s-a dispus suspendarea executării pedepsei, în condiţiile în care inclusiv pedepsele accesorii se suspendă (art. 71 alin. 5 C. pen. 1969), iar la împlinirea termenului de încercare inculpatul este de drept reabilitat (art. 86 C. pen. 1969).
Aşadar, legea veche este mai favorabilă şi în consecinţă va ultraactiva, fapta inculpatei Mocanu Veronica-Feoela la data de 22.05.2011, în jurul orei 16:30, a condus autoturismul marca Skoda Fabia, cu numărul de înmatriculare CT-08-JZT pe străzile din oraşul Năvodari şi, ajungând la intersecţia cu strada Mării, a pierdut controlul volanului şi a intrat îi coliziune cu autoturism marca Opel Astra cu numărul de înmatriculare CT-70-PEL, iar după producerea accidentului a refuzat testarea aerului expirat (în jurul orei 17:00), precum şi prelevare probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de refuzul al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă prev. de art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.5 C.pen. 2009.
Instanţa nu va reţine susţinerile avocatei inculpatei în sensul că s-ar impune achitarea pe motiv că fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţie în condiţiile în care inculpatei nu i s-a adus la cunoştinţă posibilitatea de a i se recolta şi alte probe biologice în afara celor de sânge, câtă vreme art.87 alin.5 nu face vreo limitare din acest punct de vedere, referindu-se la recoltarea probelor biologice, iar nu doar de sânge.
Or, art.88 alin.2 din OUG nr.195/2002 prevede că stabilirea concentraţiei de alcool sau a prezenţei în organism de substanţe psihoactive se face în instituţiile medico-legale autorizate, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătăţii. De asemenea, recoltarea mostrelor biologice se face cu respectarea normelor stabilite potrivit art.125 lit.c conform căruia Ministerul Sănătăţii Publice are următoarele atribuţii: […] c) elaborează norme privind examinarea medicală a conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere şi tramvaie, precum şi norme privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice şi a stării de influenţă a produselor şi substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere şi tramvaie.
În acest sens a fost emis iniţial Ordinul nr. 376/2006 de aprobare a Normele privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice şi a stării de influenţă a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule şi tramvaie, iar ulterior Ordinul nr. 1512/2013 de aprobare a normelor privind recoltarea, depozitarea şi transportul probelor biologice în vederea probaţiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei sau a prezenţei în organism a substanţelor sau produselor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier. Având în vedere data săvârşirii infracţiunii, instanţa va avea în vedere dispoziţiile primului act normativ.
Or, potrivit art. 6, procedurile de prelevare a probelor biologice sunt următoarele: pentru determinarea alcoolemiei se prelevează 2 (două) probe de sânge din venă la interval de o oră între prelevări, fiecare proba conţinând 10 ml sânge, iar pentru determinarea produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare se prelevează o singura proba de sânge şi în mod obligatoriu 50-100 ml urină.
Conform art. 7 alin. 1 din aceleaşi norme, în situaţiile medicale speciale, în care nu poate fi efectuată cea de-a doua prelevare, precum şi în cazul refuzului de prelevare, se menţionează acest fapt în mod expres în cadrul rubricii „observaţii” a buletinului de examinare clinică, precizându-se motivul neprelevării. În aceste situaţii, cu excepţia refuzului de prelevare, se prelevează 10 ml urina, sub supraveghere, în flacon spălat, care ulterior va fi supus procedurii de sigilare prevăzute la art.13, cu excepţia refuzului de prelevare (alin.2).
Aşadar, pentru determinarea alcoolemiei nu există altă posibilitate decât recoltarea probelor biologice de sânge, iar în cazul refuzului se interzice chiar recoltarea probei de urină. În consecinţă, este lipsită de relevanţă împrejurarea că inculpatei „nu i s-a adus la cunoştinţă posibilitatea de a-i fi recoltate şi alte probe biologice în afara celor de sânge”.
Deşi este o chestiune ce se încadrează în noţiunea de viaţă privată în sensul art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului – dreptul la integritatea fizică a unei persoane, fosta Comisie a statuat în sensul că nu constituie o ingerinţă în viaţa privată obligaţia impusă unui conducător auto de a se supune unui examen al sângelui atunci când este bănuit că a condus un vehicul în stare de ebrietate (cauza X. contra Olanda din 04.12.1978).
Prin urmare, instanţa constată că fapta săvârşită de inculpată constituie infracţiune şi a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.
Sub aspect obiectiv, elementul material al infracţiunii prev. de art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002 constă în refuzul conducătorului unui autovehicul […] de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat; inculpata nu contestă fapta, recunoscând că nu a acceptat să sufle în aparatul alcooltest şi a refuzat recoltarea probelor de sânge necesare pentru stabilirea alcoolemiei, acesta având în plus şi calitatea necesară de a fi subiect activ al infracţiunii, din probele administrate rezultând că la acea dată conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare CT-08-JZT pe drumurile publice.
Prin fapta sa, inculpata a împiedicat desfăşurarea procedurilor prevăzute art.88 din OUG 195/2002 în vederea determinării circumstanţelor în care se desfăşoară circulaţia pe drumurile publice şi stabilirea faptelor ce constituie infracţiuni. Urmarea imediată produsă prin săvârşirea infracţiunii este o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei şi, în subsidiar, o stare de pericol pentru siguranţa desfăşurării circulaţiei pe drumurile publice, legătura de cauzalitate rezultă din însăşi săvârşirea acţiunii prohibite de lege.
Sub aspect subiectiv, inculpata a acţionat cu intenţie directă (art.19 alin.1 pct.1 lit.a C.pen. 1969), prevăzând rezultatul faptei sale, urmărind producerea acestuia, respectiv împiedicarea organele de cercetare penală să constate săvârşirea unei eventuale infracţiuni şi, implicit, împiedicarea activităţii de înfăptuire a justiţiei.
În aceste condiţii, văzând prevederile art. 396 alin. 2 C. proc. pen., instanţa constată că, dincolo de orice îndoială rezonabilă, fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpată, impunându-se condamnarea acesteia pentru săvârşirea infracţiunii de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă prev. de art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 5 C. pen. 2009.
La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere, pe lângă atingerea scopului pedepselor stabilit de art. 52 C. pen, şi dispoziţiile art.72 C. pen, respectiv dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Cu privire la fapta săvârşită, instanţa reţine că infracţiune prevăzute de art.87 alin. 5 din OUG nr.195/2002 protejează valori sociale importante. Astfel, prin săvârşirea acestei fapte este afectată însăşi activitatea de înfăptuirea justiţiei, fapta de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală neputând să fie cercetată şi constatată decât după recoltarea probelor biologice şi efectuarea analizelor menite să determine alcoolemia. Legiuitorul a incriminat, în contrapondere, fapta de refuz de a se supune recoltării probelor biologice, protejând indirect siguranţa circulaţiei pe drumurile publice participanţii la trafic, limitele de pedeapsă prevăzute de lege ( de la 2 ani la 7 ani închisoare) relevând gradul de pericol social al faptei, mai mare chiar decât cel al faptei de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
În concret, inculpata a refuzat atât testarea cu aparatul alcooltest, cât şi recoltarea probelor de sânge, motivele sale fiind puerile – neîncrederea în medici, fobia de seringi, organele de cercetare penală fiind împiedicate să continue cercetările cu privire la o faptă al cărei pericol social abstract este ridicat.
În ceea ce priveşte persoana inculpatei aceasta are 41 de ani, este căsătorită şi are un copil minor în întreţinere, dobândind o calificare de lucrător în comerţ, lucrând ca ospătar-barman, astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar. Totuşi, instanţa nu poate reţine comportarea bună în societate în principal faţă de atitudinea acesteia în faţa instanţei, inclusiv în ultimul cuvânt, şi având în vedere cazierul auto al acesteia, fiind sancţionată contravenţional de două ori, în anul 2004 şi 2005, pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Cu toate acestea, lipsa ancedentelelor penale şi împrejurarea că inculpata este integrată în societate, fiind căsătorită şi având un loc de muncă, determină instanţa să se orienteze către minimul pedepsei închisorii.
În privinţa pedepselor accesorii, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.
Prin urmare, la stabilirea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, instanţa va avea în vedere atât dispoziţiile art.64 şi art.71 C.pen. 1969, dar şi Decizia nr. LXXIV/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Sabou şi Pârcălab contra României, cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord).
Astfel, instanţa subliniază strânsa legătură ce trebuie să existe între infracţiunea săvârşită şi interzicerea unui drept (fapta comisă furnizând premisa că e nevoie de interzicerea acelui drept pentru apărarea valorilor ocrotite de legea penală).Or, natura faptei săvârşite de inculpată, susţine existenţa unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), instanţa apreciind că, faţă de pericolul social concret al faptei nu se impune interzicerea dreptului de a alege.
Faţă de aceste considerente, în baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art.71 alin.1 C.pen. 1969, va interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi b C.pen. 1969.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, faţă de persoana condamnatei – astfel cum s-a reţinut la individualizarea pedepsei, s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 alin. 1 (în sensul că, pedeapsa aplicată în prezenta cauză este închisoare de 1 an, inculpata nu are antecedente penale) instanţa a apreciat că inculpata nu va mai săvârşi infracţiuni, prezenta condamnare constituind un avertisment suficient pentru aceasta, astfel încât s-a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 4 ani.
În baza art.71 alin. 5 C. pen. 1969 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei vor fi suspendate şi pedepsele accesorii.
Se va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de încercare.
În baza art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen. (Legea nr. 286/2009) a fost condamnat inculpatul M.V.F. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supuse recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 71 alin. 1 C. pen. 1969 interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi b C.pen. 1969.
În baza art. 81 C. pen. 1969 suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 4 ani calculat conform art. 82 alin. 1 C. pen. 1969.
În baza art. 71 alin. 5 C. pen. 1969 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se suspendă şi pedepsele accesorii.
În baza art. 404 alin. 2 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de încercare.
În baza art. 272 raportat la art. 274 alin. 1 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat .
În baza art.274 alin.1 teza finală raportat la art. 272 alin. 2 C.proc.pen., a fost acordat onorariul apărătorului desemnat din oficiu, din fondurile Ministerului de Justiţie şi rămâne în sarcina statului.
Expunerea motivării :
Inculpata, în declaraţia dată în faţa instanţei, a recunoscut săvârşirea faptei în sensul că a refuzat să sufle în aparatul alcooltest şi, ulterior, a refuzat să i se preleveze probe de sânge, motivând că îi este teamă de injecţii. De asemenea, inculpata a arătat că a consumat băuturi alcoolice şi că nu i s-a adus la cunoştinţă împrejurarea că i se pot recolta şi alte probe biologice în afara celor de sânge şi nici nu s-a oferit să i se recolteze şi alte probe deoarece nu ştia că este posibil.
Instanţa a înlăturat apărarea inculpatei referitoare la teama de injecţii (înţepătură ac) întrucât nu se sprijină pe nicio probă administrată în cauză, adeverinţa medicală depusă la dosar dovedind doar că inculpata este alergică la anumite tipuri de antibiotice. Or, o astfel de fobie ar putea fi reţinută mai degrabă sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, neputând constitui o cauză justificativă sau de neimputabilitate care să înlăture răspunderea penală. De altfel, în cursul urmăririi penale inculpata a declarat că a refuzat recoltarea de probe biologice deoarece nu are încredere în medici şi pe motiv că se afla într-o stare emoţională precară, nefăcând referire la teama sa de injecţii.
Aplicarea legii penale mai favorabile
Referitor la modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile (art. 5 C. pen.), instanţa constată că prin decizia nr. 265/6.052014, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, Curtea Constituţională a stabilit că dispoziţiile art. 5 din Codul penal (Legea nr, 286/2009) sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. În considerente deciziei, Curtea Constituţională a reţinut că, în caz de tranziţie, judecătorul este ţinut de aplicarea legii penale mai favorabile, în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, aşa cum este cazul Codului penal 1969, fie preponderent preventivă, aşa cum este cazul actualului Cod penal. Soluţia se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte, deoarece nu întâmplător cele două coduri, deşi fiecare cu o concepţie unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală.
De asemenea, în legătură cu decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea Constituţională a constatat că odată cu publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, efectele Deciziei nr.2 din 14 aprilie 2014 a instanţei supreme încetează în conformitate cu prevederile art.147 alin.4 din Constituţie şi cu cele ale art.4771 din C.proc.pen.
În aceeaşi măsură, instanţa de contencios constituţional a impus modalitatea de aplicare a deciziei Curţii Constituţionale de către instanţele de judecată, arătând că art. 5 alin. 2 C. pen. nu sunt incidente ca efect al pronunţării prezentei decizii, întrucât, în acest caz, Curtea nu declară neconstituţională o prevedere legală, astfel că nu se produc consecinţe asupra existenţei normative în ordinea juridică a prevederii supuse controlului, ci se stabileşte doar, pe cale de interpretare, un unic înţeles constituţional al art. 5 din Codul penal.
Faţă de acestea, având în vedere că, potrivit art. 147 alin. 4 din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt definitive şi general obligatorii, instanţa constată că singura modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile în cauza de faţă este prin stabilirea, în mod concret, a mecanismului de răspundere penală conform ambelor coduri şi de a aplica inculpatei mecanismul răspunderii penale cel mai favorabil.
Ca o chestiune prealabilă, instanţa a constatat că limitele de pedeapsă prevăzute în art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002 sunt de la 2 la 7 ani închisoare, în timp ce limitele de predeapsă prevăzute de Codul penal 2009 în art. 337, care a preluat incriminarea infracţiunii pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, sunt de la 1 an la 5 ani închisoare
Opţiunea instanţei este în sensul alicării unei pedepse cu închisoarea spre minimul special prevăuzut de lege (2 ani pe vechiul Cod penal, respectiv 1 an pe Codul penal actual). La prima vedere noul Cod apare ca fiind mai favorabil, însă analiza nu se opreşte aici; instanţa trebuie să analizeze şi posibilităţile de individualizare a executării pedepsei.
Sub acest aspect, astfel cum se va arăta, instanţa apreciază că nu se impune executarea pedepsei închisorii în regim de detenţie, opţiunea de individualizare judiciară fiind pe vechiul Cod penal suspendarea executării pedepsei, în timp ce pe noul Cod penal ar fi amânarea aplicării pedepsei.
Rămâne aşadar a se stabili care dintre cele două instituţii este mai favorabilă pentru inculpată.
Astfel, în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei (art.81 şi urm. C.pen. 1969), pe durata termenului de încercare, inculpatului nu i se pot impune respectarea unor anumite măsuri de supraveghere sau să execute diverse obligaţii precum în cazul amânării aplicării pedpsei (art. 85 C. pen. 2009).
Or, este evident că mai favorabilă pentru condamnat este suspendarea executării pedepsei în raport cu amânarea aplicării pedepsei, în condiţiile în care nu va fi supus niciunei măsuri de supraveghere sau obligaţii, chiar dacă în cazul amânării aplicării pedepsei nu se pronunţă o hotărâre de condamnare, inculpatul nefiind supus niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită (art. 90 alin. 1 C. pen. 2009), evident cu condiţia să nu săvârşească din nou o infracţiunea până la expirarea termenului de supraveghere şi să nu se dispună revocarea sau anularea amânării aplicării pedepsei. Cu toate acestea, în aceeaşi situaţie este şi inculpatul pentru care s-a dispus suspendarea executării pedepsei, în condiţiile în care inclusiv pedepsele accesorii se suspendă (art. 71 alin. 5 C. pen. 1969), iar la împlinirea termenului de încercare inculpatul este de drept reabilitat (art. 86 C. pen. 1969).
Aşadar, legea veche este mai favorabilă şi în consecinţă va ultraactiva, fapta inculpatei Mocanu Veronica-Feoela la data de 22.05.2011, în jurul orei 16:30, a condus autoturismul marca Skoda Fabia, cu numărul de înmatriculare CT-08-JZT pe străzile din oraşul Năvodari şi, ajungând la intersecţia cu strada Mării, a pierdut controlul volanului şi a intrat îi coliziune cu autoturism marca Opel Astra cu numărul de înmatriculare CT-70-PEL, iar după producerea accidentului a refuzat testarea aerului expirat (în jurul orei 17:00), precum şi prelevare probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de refuzul al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă prev. de art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.5 C.pen. 2009.
Instanţa nu va reţine susţinerile avocatei inculpatei în sensul că s-ar impune achitarea pe motiv că fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţie în condiţiile în care inculpatei nu i s-a adus la cunoştinţă posibilitatea de a i se recolta şi alte probe biologice în afara celor de sânge, câtă vreme art.87 alin.5 nu face vreo limitare din acest punct de vedere, referindu-se la recoltarea probelor biologice, iar nu doar de sânge.
Or, art.88 alin.2 din OUG nr.195/2002 prevede că stabilirea concentraţiei de alcool sau a prezenţei în organism de substanţe psihoactive se face în instituţiile medico-legale autorizate, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătăţii. De asemenea, recoltarea mostrelor biologice se face cu respectarea normelor stabilite potrivit art.125 lit.c conform căruia Ministerul Sănătăţii Publice are următoarele atribuţii: […] c) elaborează norme privind examinarea medicală a conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere şi tramvaie, precum şi norme privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice şi a stării de influenţă a produselor şi substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere şi tramvaie.
În acest sens a fost emis iniţial Ordinul nr. 376/2006 de aprobare a Normele privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice şi a stării de influenţă a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule şi tramvaie, iar ulterior Ordinul nr. 1512/2013 de aprobare a normelor privind recoltarea, depozitarea şi transportul probelor biologice în vederea probaţiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei sau a prezenţei în organism a substanţelor sau produselor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier. Având în vedere data săvârşirii infracţiunii, instanţa va avea în vedere dispoziţiile primului act normativ.
Or, potrivit art. 6, procedurile de prelevare a probelor biologice sunt următoarele: pentru determinarea alcoolemiei se prelevează 2 (două) probe de sânge din venă la interval de o oră între prelevări, fiecare proba conţinând 10 ml sânge, iar pentru determinarea produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare se prelevează o singura proba de sânge şi în mod obligatoriu 50-100 ml urină.
Conform art. 7 alin. 1 din aceleaşi norme, în situaţiile medicale speciale, în care nu poate fi efectuată cea de-a doua prelevare, precum şi în cazul refuzului de prelevare, se menţionează acest fapt în mod expres în cadrul rubricii „observaţii” a buletinului de examinare clinică, precizându-se motivul neprelevării. În aceste situaţii, cu excepţia refuzului de prelevare, se prelevează 10 ml urina, sub supraveghere, în flacon spălat, care ulterior va fi supus procedurii de sigilare prevăzute la art.13, cu excepţia refuzului de prelevare (alin.2).
Aşadar, pentru determinarea alcoolemiei nu există altă posibilitate decât recoltarea probelor biologice de sânge, iar în cazul refuzului se interzice chiar recoltarea probei de urină. În consecinţă, este lipsită de relevanţă împrejurarea că inculpatei „nu i s-a adus la cunoştinţă posibilitatea de a-i fi recoltate şi alte probe biologice în afara celor de sânge”.
Deşi este o chestiune ce se încadrează în noţiunea de viaţă privată în sensul art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului – dreptul la integritatea fizică a unei persoane, fosta Comisie a statuat în sensul că nu constituie o ingerinţă în viaţa privată obligaţia impusă unui conducător auto de a se supune unui examen al sângelui atunci când este bănuit că a condus un vehicul în stare de ebrietate (cauza X. contra Olanda din 04.12.1978).
Prin urmare, instanţa constată că fapta săvârşită de inculpată constituie infracţiune şi a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.
Sub aspect obiectiv, elementul material al infracţiunii prev. de art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002 constă în refuzul conducătorului unui autovehicul […] de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat; inculpata nu contestă fapta, recunoscând că nu a acceptat să sufle în aparatul alcooltest şi a refuzat recoltarea probelor de sânge necesare pentru stabilirea alcoolemiei, acesta având în plus şi calitatea necesară de a fi subiect activ al infracţiunii, din probele administrate rezultând că la acea dată conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare CT-08-JZT pe drumurile publice.
Prin fapta sa, inculpata a împiedicat desfăşurarea procedurilor prevăzute art.88 din OUG 195/2002 în vederea determinării circumstanţelor în care se desfăşoară circulaţia pe drumurile publice şi stabilirea faptelor ce constituie infracţiuni. Urmarea imediată produsă prin săvârşirea infracţiunii este o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei şi, în subsidiar, o stare de pericol pentru siguranţa desfăşurării circulaţiei pe drumurile publice, legătura de cauzalitate rezultă din însăşi săvârşirea acţiunii prohibite de lege.
Sub aspect subiectiv, inculpata a acţionat cu intenţie directă (art.19 alin.1 pct.1 lit.a C.pen. 1969), prevăzând rezultatul faptei sale, urmărind producerea acestuia, respectiv împiedicarea organele de cercetare penală să constate săvârşirea unei eventuale infracţiuni şi, implicit, împiedicarea activităţii de înfăptuire a justiţiei.
În aceste condiţii, văzând prevederile art. 396 alin. 2 C. proc. pen., instanţa constată că, dincolo de orice îndoială rezonabilă, fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpată, impunându-se condamnarea acesteia pentru săvârşirea infracţiunii de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă prev. de art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 5 C. pen. 2009.
La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere, pe lângă atingerea scopului pedepselor stabilit de art. 52 C. pen, şi dispoziţiile art.72 C. pen, respectiv dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Cu privire la fapta săvârşită, instanţa reţine că infracţiune prevăzute de art.87 alin. 5 din OUG nr.195/2002 protejează valori sociale importante. Astfel, prin săvârşirea acestei fapte este afectată însăşi activitatea de înfăptuirea justiţiei, fapta de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală neputând să fie cercetată şi constatată decât după recoltarea probelor biologice şi efectuarea analizelor menite să determine alcoolemia. Legiuitorul a incriminat, în contrapondere, fapta de refuz de a se supune recoltării probelor biologice, protejând indirect siguranţa circulaţiei pe drumurile publice participanţii la trafic, limitele de pedeapsă prevăzute de lege ( de la 2 ani la 7 ani închisoare) relevând gradul de pericol social al faptei, mai mare chiar decât cel al faptei de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
În concret, inculpata a refuzat atât testarea cu aparatul alcooltest, cât şi recoltarea probelor de sânge, motivele sale fiind puerile – neîncrederea în medici, fobia de seringi, organele de cercetare penală fiind împiedicate să continue cercetările cu privire la o faptă al cărei pericol social abstract este ridicat.
În ceea ce priveşte persoana inculpatei aceasta are 41 de ani, este căsătorită şi are un copil minor în întreţinere, dobândind o calificare de lucrător în comerţ, lucrând ca ospătar-barman, astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar. Totuşi, instanţa nu poate reţine comportarea bună în societate în principal faţă de atitudinea acesteia în faţa instanţei, inclusiv în ultimul cuvânt, şi având în vedere cazierul auto al acesteia, fiind sancţionată contravenţional de două ori, în anul 2004 şi 2005, pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Cu toate acestea, lipsa ancedentelelor penale şi împrejurarea că inculpata este integrată în societate, fiind căsătorită şi având un loc de muncă, determină instanţa să se orienteze către minimul pedepsei închisorii.
În privinţa pedepselor accesorii, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.
Prin urmare, la stabilirea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, instanţa va avea în vedere atât dispoziţiile art.64 şi art.71 C.pen. 1969, dar şi Decizia nr. LXXIV/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Sabou şi Pârcălab contra României, cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord).
Astfel, instanţa subliniază strânsa legătură ce trebuie să existe între infracţiunea săvârşită şi interzicerea unui drept (fapta comisă furnizând premisa că e nevoie de interzicerea acelui drept pentru apărarea valorilor ocrotite de legea penală).Or, natura faptei săvârşite de inculpată, susţine existenţa unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), instanţa apreciind că, faţă de pericolul social concret al faptei nu se impune interzicerea dreptului de a alege.
Faţă de aceste considerente, în baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art.71 alin.1 C.pen. 1969, va interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi b C.pen. 1969.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, faţă de persoana condamnatei – astfel cum s-a reţinut la individualizarea pedepsei, s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 alin. 1 (în sensul că, pedeapsa aplicată în prezenta cauză este închisoare de 1 an, inculpata nu are antecedente penale) instanţa a apreciat că inculpata nu va mai săvârşi infracţiuni, prezenta condamnare constituind un avertisment suficient pentru aceasta, astfel încât s-a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 4 ani.
În baza art.71 alin. 5 C. pen. 1969 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei vor fi suspendate şi pedepsele accesorii.
Se va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de încercare.
