– art. 100 alin. 5 din Legea nr. 85/2006;
– art. 100 alin.4 din Legea nr. 85/2006.
Asupra apelului de faţă:
Constată că, prin sentinţa civilă nr. 697/sind din data de 22.04.2015 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. 581/62/2014 s-a respins cererea de confirmare a planului de reorganizare.
În baza art. 107 lit. B din Legea nr. 85/2006 s-a dispus începerea procedurii falimentului debitoarei S.C. A.L. S.R.L..
A fost desemnat lichidator R. S.P.R.L., care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006.
S-a stabilit onorariul lichidatorului 3000 lei şi un procent de 8% din sumele obţinute în beneficiul creditorilor.
S-a dispus dizolvarea societăţii debitoare şi s-a dispus ridicarea dreptului său de administrare.
S-a fixat termenul maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii la 09.05.2015.
S-a dispus notificarea deschiderii procedurii de faliment debitoarei, creditorilor şi O.R.C. de pe lângă Tribunalul B., tuturor băncilor unde debitoarea are conturi, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă.
S-a fixat termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor născute în cursul procedurii la 05.06.2015.
S-a fixat termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 06.07.2015.
S-a fixat termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 06.08.2015.
În temeiul art. 113 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte proceduri de lichidare.
S-a stabilit termen de judecată 23.09.2015, sala T5, ora 11.
În motivarea hotărârii se arată că, în conformitate cu Procesul-verbal din data de 20.01.2015, planul de reorganizare a fost supus votării următoarelor categorii de creanţe: creanţe garantate, creanţe bugetare şi creanţe chirografare.
Prima categorie de creanţe nu a votat planul, iar categoria creanţelor bugetare a acceptat planul propus.
Cu privire la categoria creanţelor chirografare, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 100 din Legea nr. 85/2006 „(1) La începutul ședinței de vot, administratorul judiciar va informa creditorii prezenţi despre voturile valabile primite în scris. (2) Fiecare creanţă beneficiază de un drept de vot, pe care titularul acesteia îl exercită în categoria de creanţe din care face parte creanţa respectivă. (3) Următoarele creanţe constituie categorii distincte de creanţe, care votează separat:a) creanţe garantate; b) creanţe salariale; c) creanţe bugetare; d) creanţe chirografare stabilite conform art. 96 alin. (1); e) celelalte creanţe chirografare. (4) Un plan va fi socotit acceptat de o categorie de creanţe dacă în categoria respectivă planul este acceptat de o majoritate absolută din valoarea creanţelor din acea categorie. (5) Creditorii care, direct sau indirect, controlează, sunt controlaţi sau se află sub control comun cu debitorul, în sensul legislaţiei pieţei de capital, pot participa la şedinţă, dar pot vota cu privire la plan doar în cazul în care acesta le acordă mai puţin decât ar primi în cazul falimentului.”;
Faţă de aceste dispoziţii legale, judecătorul sindic a reţinut că în speţă planul trebuia votat de un procent de 50% +1 din valoarea totală a creanţelor chirografare înscrise în tabelul definitiv al creanţelor.
Planul de reorganizare a fost votat de S.C. E.Q.I. S.R.L. şi S.C. A.C. S.R.L., ceea ce reprezintă un procent de 18,11% din valoarea totală a creanţelor chirografare.
În legătură cu creanţele deţinute de C.R. şi L.A.A., acestea sunt creanţe subordonate, aşa cum sunt definite de art. 123 pct. 9 lit. a din lege (creditele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acţionar deţinând cel puţin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor, ori, după caz, de către un membru al grupului de interes economic).
Creanţele deţinute de cei doi asociaţi trebuie raportate la prevederile art. 100 alin. 5, aceştia fiind creditorii care, direct sau indirect, controlează, sunt controlaţi sau se află sub control comun cu debitorul, în sensul legislaţiei pieţei de capital. Legislaţia pieţei de capital la care se face referire este Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, lege care prin prevederile art. 2 pct. 16 lit. b defineşte „legăturile strânse” ca fiind „situaţia în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate prin: b) control, care înseamnă relaţia dintre societatea-mamă şi o filială sau o relaţie similară între orice persoană fizică sau juridică şi o societate comercială; orice filială a unei filiale va fi considerată o filială a societăţii-mamă, care este, în fapt, entitatea care controlează aceste filiale. Se consideră legătură strânsă şi situaţia în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate permanent de una şi aceeaşi persoană printr-o relaţie de control”.
Prin urmare, titularii celor două creanţe pot vota planul în situaţia în care acesta le acordă mai puţin decât ar primi în cazul falimentului.
În planul de reorganizare se menţionează că toate creanţele cuprinse în tabelul definitiv sunt achitate prin programul de plăţi. Referitor la creanţele celor doi asociaţi, în programul de plăţi nu s-a prevăzut achitarea acestora, iar din conţinutul analizei cuprinse în plan, titularii celor două creanţe nu ar fi primit nimic nici în caz de faliment.
În consecinţă, aceste creanţe nu se încadrează în dispoziţiile art.100 alineat 5, astfel că nu pot participa la votarea planului, consecinţa acestui fapt fiind aceea că nu se poate considera că planul a fost votat de categoria creanţelor chirografare, votul exprimat în favoarea planului de reorganizare fiind într-un procent de doar 18,11% din categorie.
Constatând astfel că doar o singură categorie, respectiv categoria creanţelor bugetare, a exprimat un vot valabil cu privire la acceptarea planului, şi că, în acest context, au fost întrunite condiţiile deschiderii procedurii falimentului potrivit art. 107 lit. A (c) din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a respins propunerea administratorului judiciar de confirmare a planului, urmând a fi deschisă procedura falimentului faţă de debitoare.
Împotriva acestei soluţii a declarat apel debitoarea S.C. A.L. S.R.L. aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul confirmării planului de reorganizare.
În expunerea motivelor de apel se arată că este eronată reţinerea judecătorului sindic potrivit cu care creditorul C.R. este asociat al societăţii şi astfel ar exista o legătură de subordonare a intereselor societăţii faţă de voinţa acestuia, fiind nesocotite dispoziţiile art. 123 pct. 9 lit. a din lege şi ale art. 100 alin. 5 din Legea nr. 85/2006. În temeiul calităţii sale de creditor chirografar are drept de vot, chiar şi în contextul în care ar fi avut calitatea de asociat, creanţele sale chirografare ar fi putut fi votate, conform art. 100 alin. 3 lit. c. Se mai arată că şi în contextul în care s-ar aprecia că cei doi creditori sunt asociaţi ai societăţii, faţă de art. 100 alin. 5 cei doi creditori pot vota întrucât primesc prin planul de reorganizare 0 lei, deci mai puţin decât ar putea primi teoretic în cazul falimentului societăţii. Se conchide că, dacă prin reducere la absurd votul creditorului L. nu ar fi luat în considerare, cel al creditoarei C.R. trebuie luat în considerare şi prezintă suficiente premise pentru a considera votul categoriei împlinit, pentru a aprecia ca şi corectă votarea planului de reorganizare.
În cauză a formulat întâmpinare A.J.F.P.B., solicitând menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei apelate, întrucât planul de reorganizare nu indică perspectivele reale de redresare, de la data deschiderii procedurii iar societatea a declarat obligaţii de plată în sumă de 86248 lei, în prezent figurând cu obligaţii de plată în sumă de 231.284 lei. Se mai arată că, potrivit graficului de eşalonare a rambursării datoriilor restante pe perioada aplicării planului, achitarea datoriilor către toţi creditorii urmează a se efectua doar din trimestrul 4 al celui de al doilea an, apreciere nerealistă şi nesusţinută de perspectivele reale de redresare.
În întâmpinarea formulată de către creditoarea U.B. S.A. se solicită respingerea apelului declarat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei apelate întrucât creanţele deţinute de către cei doi creditori chirografari C.R. şi L.A. sunt creanţe subordonate, care nu au drept de vot, astfel că în categoria creanţelor chirografare votul acordat în cadrul acestei categorii nu a cumulat un procent de 50%+1 din valoare totala a creanţelor chirografare astfel cum cer dispoziţiile art. 100 alin. 4 din Lega nr. 85/2006, soluţia de infirmare a planului fiind corectă din perspectiva art. 100 lit. a pct. c din Legea nr. 85/2006.
Analizând hotărârea apelată în raport cu motivele de apel şi actele dosarului, în baza art. 466 din Noul Cod de procedură civilă, se constată următoarele:
Potrivit graficului de executare plan de reorganizare, parte integrantă din planul de reorganizare, creditorii chirografari C.R. şi L.A., deţinătorii unor creanţe de 143.000 lei, respectiv 201.000 lei urmează să fie îndestulaţi cu 0 lei în caz de reorganizare, iar potrivit propunerii de distribuire în caz de faliment valoarea cu care urmează să fie îndestulaţi este de 0 lei. Conform procesului-verbal al Adunării generale a creditorilor din 20.01.2015 categoria clasei creditorilor chirografari care şi-au exprimat votul priveşte pe E.Q.I. – vot pozitiv 9,81%, A.C. S.R.L. – vot pozitiv 8,30 %, C.R. – vot pozitiv 27, 42% şi L.A. – vot pozitiv 38, 54 %.
Conform certificatului constatator ORC B. din 15.10.2015, calitatea de asociat unic al S.C. A.L. S.R.L. o are creditorul chirografar L.A.A..
Potrivit art. 123 pct. 9, constituie creanţă subordonată: “creditele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acţionar deţinând cel puţin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor, ori, după caz, de către un membru al grupului de interes economic;”
Se poate observa că, în speţă, ipoteza normei legale enunţate anterior este întrunită în ceea ce priveşte pe creditorul chirografar L.A. care controlează – în înţelesul Legii nr. 297/2004 – societatea debitoare, deţinând toate părţile sociale ale acesteia astfel că ar fi putut vota doar dacă prin plan ar fi primit mai puţin decât în cazul falimentului, prevederile art. 100 alin. 5 din Legea nr. 85/2006 fiind incidente. Nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 100 alin. 5 creditoarei chirografare C.R., aceasta neavând calitatea de asociat al S.C. A.L. S.R.L., ci doar de salariat, nefiind creditor care controlează sau se află sub control comun cu debitorul.
Conform art. 100 alin. (5) „Creditorii care, direct sau indirect, controlează, sunt controlaţi sau se află sub control comun cu debitorul, în sensul legislaţiei pieţei de capital, pot participa la şedinţă, dar pot vota cu privire la plan doar în cazul în care acesta le acordă mai puţin decât ar primi în cazul falimentului.” Cum, prin planul propus, creanţa subordonată s-ar plăti în proporţie de 0% iar în caz de faliment aceasta ar rămâne neplătită integral se poate constata că în mod corect judecătorul sindic a statuat căci creditorul L.A. nu putea vota cu creanţa subordonată în categoria creditorilor chirografari astfel că se poate susţine cu temei că aceasta nu a votat pentru planul propus de debitoare.
Susţinerile apelantei potrivit cu care şi în contextul în care s-ar aprecia căci doi creditori sunt asociaţi ai societăţii, votul acestora poate fi exprimat întrucât primesc prin planul de reorganizare 0 lei, deci mai puţin decât ar putea primi teoretic în cazul falimentului societăţii nu pot fi primite întrucât ipoteza legală prevăzută de art. 100 alin. 5 ar fi aplicabilă dacă creditorii ar fi primit în faliment mai mult decât în reorganizare, ceea ce nu s-a prevăzut în plan.
Rezultă deci că votul creditoarei C.R. urmează a fi constatat corect exprimat în cadrul Şedinţei Adunării generale a creditorilor din 20.01.2015, urmând să fie supus analizei art. 100 alin. (4) Legea nr. 85/2006 potrivit cu care „Un plan va fi socotit acceptat de o categorie de creanţe dacă în categoria respectivă planul este acceptat de o majoritate absolută din valoarea creanţelor din acea categorie.” Ceea ce se cere a fi analizat este dacă în categoria creanţelor chirografare votul acordat în cadrul acestei categorii a cumulat un procent de 50%+1 din valoare totală a creanţelor chirografare. Or, în speţă, votul pozitiv exprimat în categoria creanţelor chirografare, inclusiv cel al creditoarei C.R., este de 45,53% nefiind întrunită majoritatea absolută din valoarea creanţelor din acea categorie.
Aşa fiind, raţionamentul judecătorului sindic, care a apreciat că doar o singură categorie, respectiv cea a creanţelor bugetare a exprimat un vot valabil cu privire la acceptarea planului, fiind întrunite condiţiile deschiderii falimentului, potrivit art. 107 lit. A pct. (c) din Legea nr. 85/2006, se susţine.
Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 480 din Noul Cod de procedură civilă, se va respinge apelul cu consecinţa menţinerii hotărârii instanţei de fond ca legale şi temeinice.