Asupra recursului de faţă:
Prin sentinţa civilă nr.1240/S/2015, Tribunalul Braşov a respins contestaţia formulată de creditoarea G.S.E.R. S.A., cu sediul ales la S.C.A. N.N.D.K.P. în […], împotriva măsurii administratorului judiciar de respingere a cererii creditoarei de achitare de către debitoarea S.C. F.Z.B. S.A. – în insolvenţă, a sumei de 400.641,64 lei, reprezentând penalităţi de întârziere.
A reţinut judecătorul sindic că, creditoarea G.S.E.R. S.A. a încheiat cu debitoarea S.C. F.Z.B. S.A. – în insolvenţă, anterior deschiderii procedurii insolvenței, mai multe contracte cadru pentru furnizarea gazelor naturale la consumatori non-casnici, prin care debitoarea s-a obligat ca, în schimbul gazelor naturale furnizate de creditoare, să achite contravaloarea acestora, stabilită prin facturi emise de creditoare.
Creditoarea şi-a îndeplinit obligaţia de furnizare a gazelor naturale, obligaţie pe care o respectă şi în prezent, în calitatea sa de furnizor captiv, în virtutea dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 85/2006.
La data de 18.02.2014, debitoarea avea un debit neachitat faţă de creditoarea contestatoare, în valoare totală de 9.006.370,87 lei, compus din debite principale şi penalităţi de întârziere, conform unui număr de 5 facturi fiscale, emise în perioada 30.11.2013-01.01.2014.
Acest debit total a fost consfinţit prin contractul de ipotecă mobiliară şi de eşalonare plată din data de 18.02.2014. (filele 18-22).
Suma totală de 9.006.370,87 lei a fost achitată integral de către debitoare, conform ordinelor de plată depuse la dosar, fapt necontestat de creditoarea contestatoare.
A susţinut însă creditoarea G.S.E.R. S.A. că debitoarea datorează şi suma de 400.641,64 lei, conform facturii nr. 1000254852 din data de 30.09.2014, emisă de creditoare, sumă ce reprezintă penalităţi pentru întârzierea la plata a unui număr de trei facturi din cele 5 facturi, cuprinse în contractul de ipotecă mobiliară şi de eşalonare plată din data de 18.02.2014. A solicitat creditoarea ca această sumă să-i fie achitată de debitoare ca şi creanţă curentă, conform art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006.
Instanţa a apreciat că cererea creditoarei este nefondată.
Creditoarea nu a putut aplica alte penalităţi de întârziere la debitul principal stabilit conform contractul de ipotecă mobiliară şi de eşalonare plată din data de 18.02.2014, fără a fi încălcate chiar dispoziţiile acestei convenţii încheiate între părţi, dispoziţii din care rezultă foarte clar faptul că, la data de 18.02.2014, debitoarea aveau un debit total de 9.006.370,87 lei faţă de creditoare, sumă care includea atât debitul principal, cât şi penalităţile de întârziere.
Nu s-a prevăzut nicăieri în acest contract faptul că, în caz de neplată a sumei 9.006.370,87 lei, la scadenţa prevăzută în contract pentru fiecare tranşă din cele şapte, debitoarea datorează penalităţi de întârziere.
Menţiunea din contractul de ipotecă mobiliară şi de eşalonare plată din data de 18.02.2014, referitoare la imputaţia plăţii, care se face în ordinea: cheltuieli de executare, penalităţi de întârziere şi debit principal, se referă în mod exclusiv la suma totală de 9.006.370,87 lei, penalităţile de întârziere la care se referă această clauză contractuală fiind cele menţionate în facturile enumerate în această convenţie.
Acest fapt este evident, întrucât părţile s-au referit în mod expres „la imputaţia plăţilor efectuate în temeiul prezentului Contract” (de ipotecă mobiliară şi de eşalonare plată din data de 18.02.2014), şi nicidecum la alte penalităţi de întârziere ce vor fi calculate de creditoare conform contractelor-cadru anterioare deschiderii procedurii insolvenței, pentru eventuale întârzieri la plata tranşelor din contractul de ipotecă mobiliară.
Întrucât nu există dispoziţie în contractul de ipotecă cu privire la obligaţia debitoarei de a plăti penalităţi la întârzierea plăţii tranşelor din contract, emiterea facturii nr. 1000254852 din data de 30.09.2014, era nejustificată.
Faţă de considerentele expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 85/2006, instanţa a respins contestaţia formulată de creditoarea G.S.E.R. S.A., împotriva măsurii administratorului judiciar de respingere a cererii creditoarei de achitare de către debitoarea S.C. F.Z.B. S.A. – în insolvenţă, a sumei de 400.641,64 lei, reprezentând penalităţi de întârziere.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs contestatoarea creditoarea G.S.E.R. S.A. aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei recurate în sensul admiterii contestaţiei şi obligării debitoarei F.Z.B. la achitarea sumei de 400.641,64 lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente facturilor, reprezentând contravaloarea gazelor naturale furnizate de G.S.E.R. S.A. în perioada noiembrie 2013 – ianuarie 2014.
În expunerea motivelor de recurs se arată că la data de 18.02.2014 deţinea o creanţă certă, lichidă şi exigibilă de 9.006.370,87, în afară de creanţa de 1.132.280,01 lei, înscrisă la masa credală. Creanţa de 9.006.370,87 a fost recunoscută de debitoare prin încheierea Contractului de ipoteca mobiliară şi de eşalonare plată, mai mult chiar debitoarea şi-a asumat obligaţia de plată în integralitate a debitului. La data de 30.09.2014 a emis factura nr.1000254852/30.09.2014 în cuantum de 400.641,64 lei reprezentând penalităţi calculate conform contractelor pentru întârzieri la plată a facturilor care făceau obiectul Contractului de ipotecă mobiliară şi de eşalonare plată, pe care însă debitorul refuză să le plătească.
Refuzul de plată este nelegal faţă de obligaţia de plată asumată prin semnarea Contractului de ipotecă mobiliară şi de eşalonare plată, care reţine ordinea în care se face imputaţia plăţii şi faţă de dispoziţiile contractuale reţinute în art.7 din Contractele cadru pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale. Aceste dispoziţii coroborate cu art.120 Cod procedură fiscală prevăd că nivelul majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere şi poate fi modificat prin legi bugetare, iar coroborat cu art.7 din Contractele cadru pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale constituie argumente care să conducă la admiterea contestaţiei. Se critică raţionamentul administratorului judiciar care a apreciat că nu pot fi achitate niciun fel de penalităţi născute după perioada în care au fost confirmate planurile de organizare, motivat de faptul că nu se încadrează în prevederile art. 41 alin. 3 din Legea nr. 85/2006. Interpretarea art. 41 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 este în sensul că textul se referă la penalităţile de întârziere aferente creanţelor născute după data deschiderii procedurii şi până la momentul confirmării planului şi nu la cele aferente creanţelor născute după data confirmării planului de reorganizare. Se mai arată că prin soluţia de respingere s-a ignorat caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, penalităţile de întârziere născându-se ulterior confirmării celor două planuri de reorganizare, astfel că în mod obiectiv trebuiau cuprinse în programul de plăţi.
În cauză a fost formulată întâmpinare de către intimata F.Z.B. solicitându-se menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate. Se învederează că suma de 9.006.370,87 lei a fost achitată în integralitate iar suma pretinsă de 400.641,64 lei nu face obiectul convenţiei de plată şi nu este menţionată între facturile cuprinse în enumerarea în preambulul convenţiei de eşalonare. Astfel, întrucât s-a efectuat plata integrală a debitului de 9.006.370,87 lei, nu se pot percepe cheltuieli de executare iar imputaţia plăţii nu operează decât cu privire la penalităţile reţinute în conţinutul convenţiei. Se continuă în sensul că nu există o recunoaştere a pretenţiilor pentru o factură din 30.09.2014, ulterioară convenţiei de eşalonare din 17.02.2014. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor Ordinului ANRE 77/2009 şi ale Codului de procedură fiscală, ele sunt derogatorii de la dispoziţiile legii insolvenţei. În fine, interpretarea art. 41 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 este în sensul că pentru plata accesoriilor calculate la creanţe curente este necesară achitarea acestora conform programului de plăţi şi actelor din care rezultă, fără a se face distincţie cu privire la momentul naşterii obligaţiei, perioada de observaţie ori perioada de reorganizare. În fine, nu există caracter cert, lichid şi exigibil al creanţei, aceasta nefiind cuprinsă în convenţia de eşalonare.
Analizând hotărârea recurată în raport cu motivele de recurs şi actele dosarului, în baza art. 3041 Cod procedură civilă se arată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Creditoarea G.S.E.R. S.A. a încheiat cu debitoarea S.C. F.Z.B. S.A. – în insolvenţă, anterior deschiderii procedurii insolvenței, mai multe contracte cadru pentru furnizarea gazelor naturale la consumatori non-casnici, prin care debitoarea s-a obligat ca, în schimbul gazelor naturale furnizate de creditoare, să achite contravaloarea acestora, stabilită prin facturi emise de creditoare.
Creditoarea şi-a îndeplinit obligaţia de furnizare a gazelor naturale, obligaţie pe care o respectă şi în prezent, în calitatea sa de furnizor captiv, în virtutea dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 85/2006.
La data de 18.02.2014, debitoarea avea un debit neachitat faţă de creditoarea contestatoare, în valoare totală de 9.006.370,87 lei, compus din debite principale şi penalităţi de întârziere, conform unui număr de 5 facturi fiscale, emise în perioada 30.11.2013-01.01.2014.
Acest debit total a fost consfinţit prin contractul de ipotecă mobiliară şi de eşalonare plată din data de 18.02.2014. (filele 18-22)
Suma totală de 9.006.370,87 lei a fost achitată integral de către debitoare, conform ordinelor de plată depuse, dar prin factura nr.1000254852/30.09.2014 în cuantum de 400.641,64 lei s-au calculat penalităţi conform contractelor cadru, pentru întârzieri la plata facturilor care făceau obiectul Contractului de ipotecă Mobiliară şi de eşalonare plată, achitarea facturilor cu depăşirea termenului de scadenţă nefiind exoneratorie pentru debitoare. În acest sens, se fac aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. 1 din Anexa 2b – Condiţii standard pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la care fac trimitere dispoziţiile art. 7 din contractele cadru, greşit raţionând judecătorul sindic că neinserarea clauzei penale în cuprinsul convenţiei de eşalonare a plăţilor lipsesc de eficienţă dispoziţiile precitate.
Dispoziţiile Legii nr. 85/2006 au caracter special însă izvorul obligaţiilor îl constituie contractele care constituie legea părţilor, litigiul de faţă având a tranşa problema dacă plăţile efectuate către un furnizor captiv ulterior confirmării unui plan de reorganizare se supun regulii instituite de art. 41 alin. 3 sau se fac aplicabile dispoziţiile art. 96 alin. 1 art. 49 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 64 alin. 6 din lege.
Conform art. 41 (3) „În cazul în care se confirmă un plan de reorganizare, dobânzile, majorările ori penalităţile de orice fel sau cheltuielile accesorii la obligaţiile născute ulterior datei deschiderii procedurii generale se achită în conformitate cu actele din care rezultă şi cu prevederile programului de plăţi”.
Potrivit art. 96 alin. (1) „În vederea administrării eficiente a procedurii, planul poate desemna o categorie separată de creanţe, compusă numai din acele creanţe chirografare care, în sensul art. 49 alin. (1), aparţin furnizorilor fără de care activitatea debitorului nu se poate desfăşura şi care nu pot fi înlocuiţi. Lista acestor creanţe trebuie confirmată de administratorul judiciar.”
Conform art. 49 (1) „Pe perioada de observaţie, debitorul va putea să continue desfăşurarea activităţilor curente şi poate efectua plăţi către creditorii cunoscuţi, care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente”.
Conform art. 64 (6) „Creanţele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observaţie sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Prevederea se aplică în mod corespunzător pentru creanţele născute în procedura de faliment”.
Planul de reorganizare confirmat de către judecătorul sindic prin sentinţa nr. 363/25.02.2014 nu conţine o categorie de creanţe astfel cum este ea reţinută de art. 96 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 şi nici menţiuni referitoare la convenţia de eşalonare de plată care este oricum, ulterioară ca dată, ea fiind încheiată la data de 18.02.2014. Programul de plăţi din planul de reorganizare nu se raportează la convenţia de eşalonare de plată, iar factura refuzată la plată este emisă ulterior confirmării planului de reorganizare, în procedura reorganizării judiciare. Din interpretarea coroborată a art. 41 alin. 3 cu art. 64 alin. 6 rezultă că dispoziţiile art. 41 alin. 3 se referă la creanţele născute după data deschiderii procedurii şi până la momentul confirmării planului, iar nu la cele aferente creanţelor născute după data confirmării planului de reorganizare. Eşalonarea de plată a avut drept principal scop constituirea de garanţii pentru o parte a debitului datorat de către G.S.E.R. S.A. neinteresând speţei dacă în contractul de ipotecă a fost inserată obligaţia debitoarei de a plăti penalităţi la întârzierea plăţii tranşelor din contract. Aceasta pentru ca penalităţile de întârziere ce fac obiectul facturii nr.1000254852/30.09.2014 în cuantum de 400.641,64 lei sunt calculate pentru plata cu întârziere a facturilor care făceau obiectul Contractului de ipotecă Mobiliară şi de eşalonare plată, facturi emise pentru creanţe născute după data deschiderii procedurii la debitoare. Or, această nouă creanţă de 400.641,64 lei este născută ulterior deschiderii procedurii, în perioada reorganizării judiciare, ea urmând regula potrivit căreia se achită conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală.
Curtea, faţă de aceste raţiuni de fapt şi de drept, conform art. 312 alin. 3, raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va admite prezentul recurs, modificând în tot sentinţa recurată, în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 85/2006, va admite contestaţia formulată de creditoarea G.S.E.R. S.A., dispunând administratorului judiciar C. S.P.R.L. să achite creditoarei G.S.E.R. S.A. suma de 400.641,64 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, cu titlu creanţă curentă, conform art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006.
Insolvenţă. Penalităţi de întârziere născute în reorganizare judiciară. Convenţie de eşalonare neinclusă în programul de plăţi.
– art. 41 alin.3, art. 49 alin.1, art. 64 alin.6, art. 96 alin. 1 din Legea nr.85/2006.
