Domeniu – limitele devoluţiunii în apel
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A III-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE – DOSAR NR.19406/4/2012 – DECIZIA CIVILĂ NR.1088/24.06.2014)
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti sub numărul 19406/4/ 08.10.2010, reclamantul I.S.D. a chemat în judecată pe pârâţii C.M., P.M., A.N. şi S.Gh., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună: obligarea pârâţilor să îşi retragă gardul la limita iniţială; obligarea pârâţilor să lase aleea de servitute liberă, în timpul zilei şi al nopţii; obligarea pârâtului A.N. să monteze la construcţie un jgheab colector pentru apele pluviale.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că locuieşte în imobilul aflat la nr. 41B, de pe timpul regimului comunist, timp în care aleea de servitute avea o lăţime de 4 m.
În timpul regimului comunist, zona a fost propusă spre demolare. Cu această ocazie, a apărut zvonul că se oferă în schimbul demolării un apartament de 3 camere celor care deţin o suprafaţă mai mare, iar ca urmare a acestui zvon, pârâţii şi-au mutat gardul mai în stradă, astfel că aleea de servitute a ajuns la 2,50 m în loc de 4 m.
S-a mai arătat că, urmare a faptului că pârâţii au înaintat gradul, micşorând aleea de servitute cu 2,50 m, nu mai poate pătrunde în imobil, salvarea rămânând în strada principală, neputând acorda asistenţa medicală necesară.
Ca urmare a faptului că pârâţii în timpul zilei lasă pe aleea de servitute tot felul de bunuri, a solicitat reclamantul ca pârâţii să fie obligaţi să lase aleea liberă în timpul zilei şi al nopţii.
În ceea ce îl priveşte pe pârâtul A.N., s-a solicitat obligarea acestuia la retragerea gardului la limita iniţială, şi la construcţia unui jgheab colector de ape pluviale la construcţia edificată la limita proprietăţii acestora, întrucât în timpul ploilor şi al zăpezii apele se scurg pe terenul proprietatea reclamantului, producând inundaţii.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1073 C.civ..
La data de 07.03.2011, reclamantul a formulat cerere precizatoare, prin care a învederat instanţei că temeiul de drept al celor trei capete de cerere îl constituie dispoziţiile art. 1073 C.civ. A mai precizat, pentru primul capăt de cerere, că solicită obligarea tuturor pârâţilor la retragerea gardului la limitele iniţiale, astfel încât aleea de servitute să redevină la 4 m, ca urmare a faptului că toţi pârâţii şi-au modificat limita proprietăţii prin avansarea gardului cu 1 m.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, reclamantul a arătat că a solicitat instanţei să oblige toţi pârâţii să lase carosabilul liber în timpul zilei şi al nopţii, pentru ca acesta să poată beneficia de intrarea sau de ieşirea din imobil cu autoturismul, salvarea, pompierii.
În ceea ce priveşte cel de-al treilea capăt de cerere, reclamantul a solicitat instanţei să îl oblige pe pârâtul A.N. să monteze pe proprietatea sa un jgheab colector pentru apele pluviale, astfel încât aceste ape să nu se mai scurgă pe proprietatea sa, pentru a nu îi produce inundaţii.
Pârâţii C.M. şi P.M. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Pârâtul C.M. a arătat că locuieşte în str. Acţiunii, nr. 41, sect.4, din luna octombrie 2002.
Aleea de servitute avea o deschidere de 2,59 m. Sesizând că accesul unui autoturism pe alee este mai dificil datorită lăţimii existente, cât şi a crengilor pomilor care delimitau hotarul, a cedat din lăţimea proprietăţii sale 41 cm, făcând-o de 3 m.
Această hotărâre s-a datorat anticipării realizării servituţii şi de către membrii familiei sale pentru accesul în curte printr-o posibilă poartă în gardul despărţitor.
Pârâta P.M. a arătat că locuieşte în str. Acţiunii, nr. 41A, din anul 1998. Accesul în curte se realizează din aleea de servitute menţionată de reclamant.
Hotarul laturii proprietăţii sale, situate de-a lungul servituţii, l-a retras spre interiorul curţii în octombrie 2002, pe aliniamentul gardului familiei Cernat, contribuind în acest mod la lărgirea acesteia la 3 m.
Pârâţii au mai arătat că, din discuţiile avute şi cu celelalte două părţi, A. şi S., a rezultat că în cauză servitutea avea iniţial o lungime de 1, 09 m.
Ulterior, pe fondul relaţiilor de rudenie/prietenie dintre familiile A., S. şi părinţii reclamantului, primii doi şi-au retras gardurile proprietăţilor situate de-a lungul servituţilor cu 1, 50 m, realizând o deschidere de 2,59 m, deschidere care prin retragerea gardului familiei Cernat şi al familiei P. a ajuns în prezent să fie de 3 m.
Pârâtul S.G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că accesul către proprietatea reclamantului se face pe o alee de acces care nu a avut niciodată statutul unei servituţi de trecere legal/convenţional instituită. Această alee a apărut ca urmare a unei folosinţe îndelungate şi efect al relaţiilor de bună vecinătate existente între pârâţi şi autorii reclamantului.
S-a mai arătat că niciodată această alee nu a fost mai lată, ci dimpotrivă, ea a fost iniţial mai îngustă şi în timp, devenind din ce în ce mai lată pentru a satisface necesităţile de gabarit ale mijloacelor de transport ale vremii.
S-a mai arătat că acesta nu a mutat niciodată gardul proprietăţii sale pe graniţa care se învecinează cu această alee de trecere, iar o eventuală retragere ar fi practic imposibilă, pentru că, pe de o parte ar afecta construcţii existente în curtea sa, iar pe de altă parte ar face ca suprafaţa proprietăţii sale să se reducă sub cea înscrisă în actul său de proprietate.
S-a mai arătat că nu poate fi primită ca veridică afirmaţia potrivit căreia serviciile de intervenţie speciale nu îşi pot desfăşura activitatea, pentru că automobilele nu pot pătrunde până la până la proprietatea reclamantului întrucât acest lucru nu este necesar.
De asemenea a arătat că nu este fondată cererea reclamantului ca pârâţii să fie obligaţi să lase liberă aleea de acces către proprietatea pârâtului, pentru ca aceasta să poată fi ocupată eventual de autoturismele reclamantului sau ale terţilor, fiecare dintre aceştia având aceleaşi drepturi de folosire a acestei alei.
Pârâtul A.N. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, str.Acţiunii, nr.41C, sect. 4, compus din teren în suprafaţă de 286 mp şi construcţia edificată pe acesta, în baza Sentinţei Civile nr.1046/17.02.2009, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr.6069/4/2008.
Conform menţiunilor acestei sentinţe, acesta a intrat în posesia terenului la nivelul anului 1966, în baza unui înscris sub semnătură privată încheiat cu pârâtul Nena Constantin, terenul în discuţie fiind parte dintr-o parcelă mai mare, de aproximativ 860 mp, pe care vânzătorul o deţinea în proprietate.
Deoarece, în urma parcelării, accesul proprietarilor pe terenurile pe care le deţineau era destul de dificil, prin bună înţelegere şi ca urmare a relaţiilor de vecinătate au convenit ca fiecare să îşi retragă gardurile în interiorul proprietăţilor acestora, pentru a crea o alee de acces, alee care deşi nu a avut niciodată statutul juridic al unei servituţi de trecere, apare evidenţiată pe toate planurile cadastrale.
De la momentul la care aleea de acces a fost creată, amplasamentul acesteia nu s-a modificat, ba chiar a fost lărgită, tot prin bună înţelegere pentru a satisface nevoile de locuit ale tuturor, aceste aspecte rezultând foarte clar şi din raportul de expertiză întocmit de expertul topograf Andrei Ion.
Prin sentinţa civilă nr.9195/12.12.2011, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.Gh., pe capătul nr.3 de cerere, ca lipsită de interes; a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.Gh., pe capătul nr. 2 de cerere, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, ca neîntemeiată; au fost respinse petitele nr. 1 şi 2 din acţiune, formulate de reclamantul I.S.D., în contradictoriu cu pârâţii C.M., P.M., A.N. şi S.Gh, ca neîntemeiate.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost admis petitul nr. 3 al cererii; a obligat pe pârâtul A.N. să monteze la construcţia situată pe terenul din Bucureşti, str. Acţiunii, nr.41C, sect.4, un jgheab colector pentru apele pluviale; a fost obligat reclamantul la plata către pârâtul S.Gh.a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a dispus reducerea cuantumului onorariului de avocat achitat de reclamant conform chitanţei seria CGC nr. 000025/08.10.2011 de la suma de 4.000 de lei la suma de 2.000 de lei, a compensat cheltuielile de judecată efectuate de reclamant şi de pârâtul A.N. şi a obligat pârâtul A.N. la plata către reclamant a diferenţei de 1.108, 3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, aferente capătului nr. 3 de cerere.
Totodată, s-a luat act că pârâţii .C.M. şi P.M. nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut în esenţă că:
Cel de-al 3-lea capăt de cerere are ca obiect obligarea pârâtului A.N. să monteze la construcţie un jgheab colector pentru apele pluviale, astfel că nu este formulat în contradictoriu cu pârâtul S.Gh. În aceste condiţii, a apreciat instanţa acest din urmă pârât nu are interes în promovarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, neobţinând nici un folos practic ca urmare a invocării acestei excepţii.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.Gh. pe capătul nr. 2 de cerere, instanţa a reţinut că acest pârât justifică în speţă calitatea procesual pasivă, având în vedere că prin capătul nr. II al cererii introductive de instanţă, reclamantul solicită obligarea pârâţilor să lase aleea de servitute liberă, în timpul zilei şi al nopţii, iar din probele administrate în cauză rezultă că pârâtul este proprietar al imobilului situat în Bucureşti, str. Acţiunii, nr. 41D, sect. 4, acest imobil fiind situat lângă aleea de acces la care referă acţiunea reclamantului, şi având ieşire la această alee de acces, pentru acest motiv pentru a fost reţinută netemeinicia respins excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.Gh., pe capătul nr. 2 de cerere.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului I.S.D., instanţa a reţinut că reclamantul justifică calitatea procesuală activă prin aceea că este proprietarul imobilului situat în Bucureşti, str. Acţiunii, nr. 41 B, sect.4, acest imobil fiind situat într-un loc care poate fi calificat ca fiind un loc înfundat, iar acesta invocă lipsa de acces la imobil, susţinerile sale urmând a fi verificate pe fond.
În ceea ce priveşte fondul litigiului existent între părţi, s-au reţinut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 450 din data de 09.03.2006, de BNP Zaharescu Alexandra Rodica, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, str. Acţiunii, nr. 41 B, sect.4, compus din teren în suprafaţă totală de 294 mp şi construcţiile situate pe acesta.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2679/23.10.2002, autentificat de BNP Maria Gabura, pârâtul C.M. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, str. Acţiunii, nr. 41, sect.4, compus din teren în suprafaţă de 385 mp din măsurători rezultând o suprafaţă de 447, 20 mp, şi construcţie.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 554/17.02.1998, pârâta P.M. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat Bucureşti, str.Acţiunii, nr.41A, sect.4, compus din teren în suprafaţă de 384 mp şi construcţie.
Pârâtul A.N. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, str. Acţiunii, nr. 41C. sect.4, în suprafaţă de 286 mp, ca efect al uzucapiunii de 30 de ani, prin Sentinţa Civilă nr. 1046/17.02.2009, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosar nr. 6069/4/2008, irevocabilă, acest teren fiind cumpărat iniţial prin chitanţă sub semnătură privată de la numitul N.C.
Pârâtul S.Gh. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, str. Acţiunii, nr. 41D sect.4, în suprafaţă de 266 mp, ca efect al uzucapiunii de 30 de ani, prin Sentinţa Civilă nr. 2005/24.02.2000, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosar nr. 8789/1999, irevocabilă, acest teren fiind cumpărat iniţial prin chitanţă sub semnătură privată de la numitul Toma C. Ion la data de 08.10.1967.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 623 C.civ. şi urm. instanţa a reţinut că servituţile se pot constitui prin titlu, prin uzucapiune şi prin destinaţia proprietarului şi făcând aplicarea art. 1169 C.civ. a constatat că nu s-a făcut o dovadă a faptului că a existat o servitute constituită în favoarea reclamantului, prin vreunul din modurile de constituire reglementate de Codul Civil, cu privire la aleea de acces situată în str. Acţiunii, în lipsa unei astfel de dovezi, neputându-se stabili existenţa servituţii pe aleea în lăţime de 4 m, astfel cum susţine reclamantul în cererea introductivă.
S-a reţinut că, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că această alee a apărut ca urmare a înţelegerii între vecini, în virtutea relaţiilor de vecinătate şi pentru asigurarea accesului la imobile şi a bunei folosinţe a acestora, nefiind încheiată nici o convenţie prin care să se stabilească o servitute de trecere în favoarea reclamantului, sau prin care pârâţii să îşi asume obligaţia de a lăsa liberă această alee de servitute, această alee neavând situaţia juridică a unei servituţi de trecere.
S-a reţinut că reclamantul nu a precizat existenţa unui titlu prin care a fost constituită servitutea pe care o invocă, acesta arătând că, drumul de acces a apărut de la înfiinţarea proprietăţilor, iar calea de acces a fost constituită parţial prin cedarea de către familiile S. şi A. a 1,5 m din lăţimea curţii lor şi parţial de către vechiul proprietar.
Martora I. P. a declarat că, la început, nu a existat nicio alee, era o potecă, pe care părinţii săi împreună cu vecinii colaterali au decis să se retragă fiecare cu 1 m şi jumătate, astfel încât a rezultat o alee de 3 m. Martora a mai arătat că această alee a apărut prin bună înţelegere. Martorul D.P. a declarat că atunci când imobilele au fost cumpărate, exista o alee pentru a putea fi introdusă mobila, şi materialele de construcţie, iar pe parcurs aleea a mai fost lărgită, pentru a putea intra autoturismele.
Împrejurarea că din raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie a rezultat că, urmare a măsurătorilor efectuate, terenul aparţinând pârâtei Purcariu Maria are o suprafaţă de 409, 05 mp, terenul aparţinând pârâtului S.Gh. are o suprafaţă de 270, 98 mp, iar terenul aparţinând pârâtului C.M. are o suprafaţă de 407, 91 mp nu este de natură a conduce la concluzia că aleea de trecere a fost îngustată de către pârâţi, având în vedere că din expertiza efectuată nu s-a stabilit acest aspect, şi, mai mult decât atât, nu s-a dovedit existenţa unui titlu de constituire a servituţii de trecere în favoarea reclamantului.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, instanţa a reţinut că acest petit este neîntemeiat, având în vedere pe de o parte faptul că nu exisă o servitute de trecere, constituită prin titlu în favoarea reclamantului, şi pe cale de consecinţă, nu există un titlu prin care pârâţii să îşi fi asumat obligaţia de a lăsa aleea de servitute liberă, în timpul zilei şi al nopţii, iar pe de altă parte, faptul că din declaraţiile martorilor audiaţi la termenul de judecată din data de 07.11.2011 nu a rezultat că folosinţa aleii de trecere ar fi fost împiedicată sau stânjenită ca urmare a acţiunii pârâţilor.
În ceea ce priveşte capătul al treilea de cerere, instanţa a reţinut că acesta este întemeiat, din raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea rezultând că pe terenul proprietatea pârâtului A.N. se află o magazie cu suprafaţa de 12,50 mp, iar apele de pe această magazie se scurg pe terenul din str. Acţiunii, nr. 41B, această construcţie cu acoperişul în pantă neavând montate jgheab şi burlan de dirijare a apelor meteorice pe proprietatea pârâtului A.N.
Faţă de această situaţie de fapt, şi având în vedere dispoziţiile art. 615 C.civ., instanţa a admis petitul nr. 3 al cererii, obligându-l pe pârâtul A.N. să monteze la construcţia situată pe terenul din Bucureşti, str. Acţiunii, nr.41C, sect.4, un jgheab colector pentru apele pluviale.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, în temeiul art. 274, alin. 1 C.proc.civ., constatând existenţa culpei procesuale a reclamantului, care a căzut în pretenţii în raport cu pârâtul S.Gh., instanţa a obligat reclamantul la plata către acesta a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, instanţa făcând aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă şi reducând cuantumul onorariului de avocat achitat de reclamant conform chitanţei nr. 000025/08.10.2010 de la suma de 4.000 de lei la suma de 2.000 de lei.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată datorate către reclamant pârâtului A.N. şi invers, instanţa, după ce a constatat ce cheltuieli de judecată a efectuat fiecare dintre părţi a procedat la compensarea lor în temeiul dispoziţiilor art. 276 C.p. civ. şi a obligat pârâtul A.N. la plata către reclamant a diferenţei de 1.108, 3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, aferente capătului nr. 3 de cerere.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Ionel Dănuţ Sorin, acesta nefiind motivat în fapt şi în drept.
Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat apel şi pârâtul A.N..
Prin apelul formulat, pârâtul susţinut în esenţă că: a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, str.Acţiunii nr.41C, sector 4, compus din teren în suprafaţă de 286 mp şi construcţia de pe acesta, în baza sentinţei civile nr.1046/17.02.2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
Conform menţiunilor acestei sentinţe, dar şi în acord cu înscrisurile care au stat la baza emiterii sale, a intrat în posesia imobilului de mai sus la nivelul anului 1966, în baza unui înscris sub semnătură privată încheiat cu numitul N.C., terenul în discuţie fiind parte dintr-o parcela mai mare, de aproximativ 860 mp. pe care vânzătorul o deţinea în proprietate.
Împreună cu ceilalţi vecini, s-a convenit ca fiecare să îşi retragă gardurile în interiorul proprietăţilor, pentru a crea o alee de acces, alee care, deşi nu a avut niciodată statutul juridic al unei servituţi de trecere, apare evidenţiată pe toate planurile cadastrale.
De la momentul la care aleea de acces a fost creată, amplasamentul acesteia nu s-a modificat, ba chiar a fost lărgită (tot prin buna înţelegere între vecini) pentru a satisface nevoile de locuit ale tuturor.
Aceste aspecte rezultă foarte clar şi din raportul de expertiză întocmit de expert topograf Andrei Ion, omologat prin sentinţa care constituie titlul său de proprietate, expertiza stabilind clar limitele proprietăţii, laturile şi vecinătăţile. Acelaşi raport de expertiză a stabilit fără putinţă de tăgadă şi faptul că proprietatea sa are suprafaţa totală de 286 mp, identificând exact laturile şi vecinătăţile acesteia.
Ori, din raportul de expertiză topografică întocmit la solicitarea instanţei de fond de către expert Ţigănilă Constantin a reieşit că, la acest moment, proprietatea sa are doar 263,37 mp şi nu 286 mp, aşa cum reiese din sentinţa civilă care constituie titlul de proprietate, aceste constatări fiind în acord cu situaţia de fapt, respectiv cu faptul reclamantul a mutat gardul care desparte proprietăţile lor, ocupând abuziv o suprafaţă de aproximativ 20 mp din proprietatea sa.
Având în vedere aceste aspecte, precum şi faptul că, din acelaşi raport de expertiză topografică a reieşit că reclamantul stăpâneşte o suprafaţă de teren mai mare decât cea rezultată din acte (stabilită tot în urma unei expertize topografice în anul 2005), a considerat că se impune suplimentarea probatoriului, în sensul de a se pune în vedere reclamantului să depună la dosar expertiza topografică efectuată în anul 2005 şi care face parte integrantă din titlul de proprietate al autorilor reclamantului, şi eventual dosarul cadastral care a fost întocmit pentru proprietatea reclamantului, pentru a se putea stabili cu certitudine dacă limita dintre proprietatea subsemnatului şi cea a reclamantului a fost mutată în interiorul proprietăţii mele.
A mai susţinut apelantul pârât că instanţa de fond însă nu a avut în vedere cererea de suplimentare a probatoriului, şi în acest fel a refuzat să reţină că, de fapt, scurgerea apelor pluviale la care face referire reclamantul în cererea sa se face pe terenul proprietatea apelantului pârât, şi nu pe proprietatea reclamantului, acesta extinzându-se abuziv în interiorul proprietăţii vecinului.
Pentru aceleaşi motive, precum şi faţă de faptul că expertiza construcţii efectuată în dosarul de fond constată doar că magazia proprietatea sa nu are jgheab colector şi apele pluviale se scurg în curtea reclamantului, fără a avea în calcul argumentele expuse mai sus, consideră că este necesar ca în cauză să se efectueze o nouă expertiză topografică, care să stabilească dacă limita dintre proprietatea sa şi cea a reclamantului a fost modificată prin mutarea acesteia în interiorul proprietăţii sale şi dacă terenul pe care se scurg apele pluviale face parte din proprietatea sa sau a reclamantului.
În ceea ce priveşte soluţia dată de instanţa de fond pe capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, consideră că şi aceasta este în parte nelegală şi netemeinică, instanţa de fond făcând o corectă aplicare a prevederilor art.274 alin.3 C.pr.civ., reducând cuantumul onorariului de avocat achitat de către reclamant, însă reducerea trebuia să fie una mai mare, în raport de soluţia dată de instanţă pe fiecare capăt de cerere.
Astfel, consideră că era necesar ca, la reducerea aplicată, instanţa trebuia să aibă în vedere faptul că două din cele trei capete de cerere ale acţiunii iniţiale au fost respinse, ceea ce îndreptăţea instanţa să facă o reducere de două treimi din onorariu şi nu numai jumătate, aşa cum a procedat.
În drept, apel se întemeiază pe prevederile art.282 – 298 C.pr.civ.
În şedinţa publică din data de 30.10.2012 apelantul reclamant I.D.S. a declarat personal că renunţă la judecarea apelului formulat, declaraţia sa fiind menţionată în cuprinsul încheierii de la acel termen de judecată.
La data de 19.02.2012 apelantul reclamant I.D.S. a formulat o cerere prin care a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 293 C.p.civ. repunerea în termenul de apel, schimbarea sentinţei pronunţate de către prima instanţă în sensul obligării pârâţilor la retragerea gardurilor în limita proprietăţilor lor şi la eliberarea căii de acces pe timp de zi şi timp de noapte.
În motivarea căii de atac formulate s-a arătat că, la pronunţarea sentinţei de către prima instanţă nu s-a avut în vedere împrejurarea că drumul de acces pe care se reclamă dreptul de servitute a fost lăsat la momentul constituirii actualelor parcele de la numerele 41, 41 A, 41B, 41 C şi 41 D, respectiv la nivelul anilor 1966- 1967 prin voinţa părţilor.
Din analiza raportului de expertiză întocmit în cauză rezultă că diferenţa dintre terenul deţinut iniţial de către N.C. şi cel ce a format obiectul parcelelor deţinute în prezent de către pârâţi este de 170 m.p., rezultând astfel faptul că drumul de acces avea o lăţime de 3,45 mp. prin voinţa vânzătorului iniţial, la aceasta adăugându-se şi lăţimea de 1,5 m.p. rezultată prin voinţa cumpărătorilor la momentul achiziţionării terenurilor.
Se arată că constituirea servituţii de trecere s-a făcut prin voinţa fostului proprietar, care a dat o destinaţie imobilului pe care îl deţinea, aceasta fiind una continuă şi aparentă, exercitându-se încă din anul 1966 -1967.
Apelantul reclamant I.D.S. a formulat şi întâmpinare la apelul formulat de către apelantul pârât A.N. solicitând respingerea acestui din urmă apel.
În susţinerea întâmpinării s-a arătat că gardul despărţitor dintre proprietăţile lor a fost desfiinţat de pârât, motiv pentru care proprietarii de atunci ai imobilului au depus o plângere penală pentru tulburare de posesie.
În cadrul acţiunii în justiţie pentru obţinerea dreptului de proprietate al foştilor proprietari din strada Acţiunii 41B, apelantul pârât a fost prezent şi interogat ca martor, iar la acel moment nu a avut nici o obiecţie cu privire la suprafaţa de teren pe care o stăpâneau vecinii săi, autorii apelantului reclamant.
Apelantul reclamant a mai precizat că, în planul topografic al zonei, proprietatea apelantului pârât este menţionată cu o suprafaţă mult mai mică decât a reieşit în urma măsurătorilor efectuate cu ocazia expertizelor realizate pe parcursul acestei acţiuni, şi cu mult mai mică decât declară acesta că ar avea dreptul, suprafaţa trecută în dreptul parcelei din strada Acţiunii numărul 41C fiind de 186 mp, iar configuraţia acesteia nu corespunde schiţei efectuate în urma expertizei efectuate în cadrul acestui dosar.
Prin decizia civilă nr.431A/23.04.2013 pronunţată de Tribunalul București – Secția V-a Civilă, s-a luat act de renunţarea apelantului reclamant I.D.S. la judecarea apelului formulat; a fost admisă excepţia tardivităţii apelului incident şi, pe cale de consecinţă, a respins ca tardiv formulat apelul incident formulat de către apelantul reclamant I.S.D..
A fost respins, ca nefundat, apelul formulat de apelantul pârât A.N..
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
1. În ceea ce priveşte apelul formulat de către apelantul reclamant I.D.S. la data de 20.02.1012, Tribunalul în temeiul dispoziţiilor art. 246 C.p.civ. a luat act de cererea de renunţare la judecarea acestuia formulată personal de către apelantul reclamant în faţa instanţei de judecată în şedinţa publică din data de 30.10.2012, neputând da efecte cererii ulterioare a apelantului reclamant de retragere a cererii de renunţare anterior formulate întrucât declaraţia de renunţare la exercitarea unei căi de atac este un act unilateral de voinţă, irevocabil, partea nemaiputând reveni asupra manifestării de voinţă anterior făcută.
2 . În ceea ce priveşte apelul incident formulat la data de 19.02.2013 de către apelantul reclamant I.D.S., s-a reţinut tardivitatea acestuia faţă de prevederile art. 293 al. 1 Cod procedură civilă şi de împrejurarea că prima zi de înfăţişare a fost în cauză la data de 30.10.2012, la acea dată părţile fiind legal citate şi putând formula concluzii pe orice aspect, iar apelantul reclamant a depus cererea de aderare la apel la data de 19.02.2013.
3. În ceea ce priveşte apelul formulat de către apelantul pârât A.N., Tribunalul a reţinut caracterul nefondat al acestuia, faţă de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză şi de împrejurarea că nu s-a determinat că suprafaţa de teren din proprietatea sa, reclamată de către apelantul pârât ca fiind lipsă, ar fi ocupată în întregime de către apelantul reclamant, astfel încât apele pluviale ce se scurg de pe construcţia apelantului pârât să cadă în fapt tot pe terenul său, aşa cum se susţine.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză specialitatea topografie întocmit în cauză de către expertul Chircă Florin, apelantul reclamant deţine în fapt, 302,02 mp, cu 7,66 mp. mai mult decât apare menţionat în actul de proprietate, în timp ce apelantul pârât A.N. deţine în fapt suprafaţa de 265,10 m.p., cu 20,90 mp. mai puţin decât apare menţionat în actul de proprietate.
Tribunalul a constatat că nu toată diferenţa de teren ce lipseşte de la apelantul pârât se regăseşte la apelantul reclamant, neputând fi reţinute speculaţiile expertului referitoare la suprafaţa deţinută iniţial de către autoarea reclamantului şi menţionată în chitanţa de mână întocmită de către acestea, în condiţiile în care apelantul reclamant exhibă un titlu de proprietate autentic, întocmit cu respectarea documentaţiei topo cadastrale, în cuprinsul actului făcându-se referire la faptul că au fost efectuate la data întocmirii lui verificări cu privire la cartea funciară a imobilului, şi faţă de împrejurarea că prin raportul de expertiză topografică, anexă la hotărârea judecătorească ce constituie titlul de proprietate al autoarelor apelantului reclamant din prezenta cauză, se reţine că acestea deţineau 292 mp., şi nu 286 m.p. cum susţine expertul în lucrarea efectuată în apel.
În condiţiile în care imobilul de pe al cărui acoperiş se pretinde că se scurg apele se află chiar pe linia de hotar dintre proprietatea apelantului reclamant şi cea a apelantului pârât, având în vedere împrejurarea că suprafaţa lipsă reclamată de către apelantul pârât, respectiv suprafaţa în plus stăpânită de către apelantul reclamant nu a fost determinată şi prin raportare la terenurile celorlalţi vecini, Tribunalul nu a putut reţine ca fondate susţinerile apelantului pârât potrivit cărora apele pluviale de pe magazia sa s-ar scurge tot pe terenul proprietatea sa, ocupat în mod abuziv de către apelantul reclamant.
Chiar şi în ipoteza în care s-ar reţine că apelantul reclamant ar fi ocupat cei 7,66 m.p. pe care îi deţine în plus faţă de actele sale de proprietate de la apelantul pârât A.N., având în vedere lungimea hotarului dintre cei doi de 12,67 m, linia de hotar ar trebui mutată cu 0,60 m, situaţie în care apele fluviale tot nu s-ar scurge pe terenul proprietatea apelantului pârât, impunându-se montarea unui jgheab colector şi dirijarea apelor fluviale astfel încât acestea să nu se mai scurgă pe terenul proprietatea apelantului reclamant.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel, referitor la cuantumul în care instanţa ar fi trebuit să procedeze la reducerea onorariului de avocat achitat de către apelantul reclamant şi pus în sarcina părţii adverse cu titlu de cheltuieli de judecată, Tribunalul a constatat caracterul nefondat al acestuia, la stabilirea onorariului de avocat ce urmează a fi suportat de către partea adversă din cuantumul cheltuielilor de judecată efectuate de partea a cărei cerere a fost admisă ţinându-se seama nu de proporţia în care acţiunea a fost admisă (aceasta fiind un criteriu pentru admiterea cererii de obligare la cheltuieli de judecată în tot sau în parte), ci prin raportare la activitatea depusă de către avocat în vederea soluţionării cererii şi de complexitatea cauzei.
Cum în cauza de faţă, cele mai multe apărări şi discuţii au fost formulate pe cererea de obligare a pârâtului A.N. la montarea jgheabului colector, Tribunalul a apreciat că onorariul stabilit de către instanţa de fond în sarcina apelantului pârât este proporţional cu activitatea prestată de către avocat, neimpunându-se reducerea acestuia într-o proporţie mai mare decât cea deja dispusă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul apelant A.N., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 18.12.2013.
În motivarea recursului se arată în esenţă că:
Pentru a ajunge la concluzia că “nu s-a determinat că suprafața de teren din proprietatea sa, reclamată de către apelantul pârât ca fiind lipsă, ar fi ocupată în întregime de către apelantul-reclamant, astfel încât apele pluviale ce se scurg de pe construcţia apelantului pârât să cadă în fapt tot pe terenul său, aşa cum se susține”, instanţa de apel a înlăturat concluziile raportului de expertiză topografică, deşi acestea se coroborează cu celelalte probe administrate în dosar şi cu concluziile celorlalte expertize topografice efectuate în cauză sau ataşate la dosar în cadrul probei cu înscrisuri.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, respectiv din raportul de expertiză topografică întocmit la solicitarea instanţei de fond de către expert Tigănilă Constantin,la acest moment, proprietatea recurentului are doar 263,37 mp. şi nu 286 mp., aşa cum reiese din sentinţa civilă care constituie titlul de proprietate, aceste constatări fiind în acord cu situaţia de fapt, respectiv cu faptul că, cu ocazia efectuării unor reparaţii la imobilul proprietatea sa, reclamantul a mutat gardul care desparte proprietăţile părţilor, astfel încât acesta a ocupat abuziv o suprafaţă de aproximativ 20 mp din proprietatea recurentului.
Precizează recurentul că, având în vedere aceste aspecte, precum şi faptul că, din acelaşi raport de expertiză topografică a reieşit că reclamantul stăpâneşte o suprafaţă de teren mai mare decât cea rezultată din acte, a considerat că se impune suplimentarea probatoriului, în sensul de a se pune în vedere reclamantului să depună la dosar expertiza topografică efectuată în anul 2005, care face parte integrantă din titlul de proprietate al autorilor reclamantului, şi eventual dosarul cadastral care a fost întocmit pentru proprietatea reclamantului, pentru a se putea stabili cu certitudine dacă limita dintre proprietatea recurentului şi cea a reclamantului a fost mutată în interiorul proprietăţii sale.
Pentru aceleaşi motive, precum şi faţă de faptul că expertiza construcţii efectuată în dosarul de fond constată doar că magazia proprietatea recurentului nu are jgheab colector şi apele pluviale se scurg în curtea reclamantului, fără a avea în calcul argumentele expuse mai sus, a considerat că este necesar ca în cauză să se efectueze o nouă expertiză topografică, care să stabilească fără putinţă de tăgadă dacă limita dintre proprietatea recurentului şi cea a reclamantului a fost modificată prin mutarea acesteia în interiorul proprietăţii sale şi dacă terenul pe care se scurg apele pluviale face parte din proprietatea sa sau a reclamantului.
În aceste condiţii, la solicitarea recurentului şi cu încuviinţarea instanţei de apel, în cauză a fost întocmit raportul de expertiză topografică de către exp. Chirca Florin, ale cărui concluzii nu au fost reţinute de către instanţa de apel, deşi acestea confirmă punctul său de vedere.
În urma măsurătorilor efectuate şi după confruntarea constatărilor de la faţa locului cu datele existente în actele de proprietate ale părţilor, expertul topograf a constatat că suprafaţa de teren deţinută de recurent este cu 20,90 mp mai mica decât cea din acte, iar cea deţinută de apelantul I.S.D. este cu 7,66 mp decât cea din acte.
De asemenea, expertul topograf a arătat că, în raport de titlul de proprietate al reclamantului, dar şi faţă de titlul de proprietate al autoarei reclamantului, se impune ca linia de hotar dintre cele două imobile să fie trasată pe aliniamentul 3,4,5, conform planului de situaţie – anexă nr.3 la raport.
Trasarea liniei de hotar pe acest aliniament, ar corespunde cu actele de proprietate ale autorilor reclamantului, aceştia neputând transmite reclamantului o suprafaţă mai mare decât cea pe care au avut-o în proprietate, în acest fel recurentul putând să îşi reîntregească proprietatea, conform menţiunilor din actele sale de proprietate, respectiv sentinţa civilă nr.1046/17.02.2009 şi cu limitele şi vecinătăţile care rezultă din raportul de expertiză ce face parte integrantă din această sentinţă.
Faţă de aceste concluzii, consideră recurentul că sunt total nelegale concluziile instanţei de apel conform cărora “nu toată diferenţa de teren ce lipseşte de la apelantul pârât se regăseşte la apelantul reclamant” şi că „suprafaţa lipsă reclamată de către apelantul pârât, respectiv suprafaţa în plus stăpânită de către apelantul reclamant nu a fost determinată şi prin raportare la terenurile celorlalți vecini.
Cu privire la această ultimă concluzie, se mai arată că, prin compararea actele de proprietate ale celorlalţi vecini şi schiţele anexă ale acestora cu cele ale recurentului şi cele ale reclamantului, rezultă clar că limitele de hotar dintre proprietăţile părţilor şi cele ale vecinilor nu au fost modificate, singura limită de hotar în litigiu fiind cea dintre proprietatea reclamantului şi cea a pârâtului.
De asemenea, se arată că Tribunalul a greşit şi când a apreciat că magazia la care ar trebui montat jgheabul colector s-ar afla pe linia de hotar dintre cele două proprietăţi. Din schiţa anexă nr.3 la raportul de expertiză topografică, rezultă cu claritate că, dacă limita de hotar s-ar trasa în acord cu menţiunile actelor de proprietate, atunci apele pluviale s-ar scurge pe terenul proprietatea recurentului, şi nu pe cele ale reclamantului, aşa cum acesta susţine.
Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată stabilit de către instanţa de fond, se precizează că este greşită constatarea instanţei de apel conform căreia mai multe apărări şi discuţii au fost formulate pe cererea de obligare a pârâtului A.N. la montarea jgheabului colector. De fapt, toate cele trei capete de cerere ale acţiunii iniţiale au fost formulate în contradictoriu cu pârâtul – recurent, şi nu numai cel referitor la montarea jgheabului colector, probele administrate în cauză şi activitatea avocatului vizând acțiunea în ansamblul său şi nu numai un capăt de cerere.
Instanţa de fond a făcut corect aplicarea prevederilor art.274 alin.3 Cod procedură civilă, reducând cuantumul onorariului de avocat achitat de către reclamant, însă consideră că reducerea trebuia să se facă în raport de soluţia dată de instanţă pe fiecare capăt de cerere.
Faţă de toate motivele indicate mai sus, recurentul – pârât solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat.
Recurs legal timbrat.
Intimatul – reclamant I.D.S. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului şi menţinerea hotărârilor pronunţate în cauză ca fiind temeinice şi legale.
Intimatul – reclamant a arătat în esenţă că Decizia instanţei de apel este justă, iar constatările formulate sunt corecte.
În ceea ce priveşte obiecţiile exprimate de recurentul A.N. cu privire la evaluarea instanţelor judecătoreşti, solicită respingerea şi acestui motiv de recurs. Consideră că nici el şi nici recurentul A.N. nu aveau căderea de a aprecia această decizie a instanţei judecătoreşti.
În recurs, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând recursul în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate şi de prevederile art.304 din C.pr.civ., Curtea reţine următoarele:
Recursul este o cale de atac extraordinară în cadrul căreia – potrivit exigenţelor stabilite prin art.304 alin.1 partea introductivă – poate fi realizat un control judiciar limitat la aspecte care interesează legalitatea hotărârii instanţei de apel.
În consecinţă, excede competenţelor instanţei de recurs realizarea unei reevaluări a situaţiei de fapt, şi a probelor pe baza cărora instanţele de fond şi apel au stabilit această situaţie.
Având în vedere aceste limite care se impun în judecarea recursului, Curtea constată că nu pot forma obiect al analizei prezentei instanţe de recurs criticile prin care recurentul susţine că probatoriul administrat în etapele procesuale anterioare ar fi fost în mod greşit apreciat de instanţe, şi respectiv că o analiză justă a aceluiaşi probatoriu ar fi de natură a conduce la constatarea unei situaţii de fapt diferite de cea reţinută prin decizia supusă controlului judiciar.
Se cuvine a fi observat faptul că instanţa de apel a valorificat în parte concluziile expertizei efectuate în apel, şi a expus argumentele pentru care nu a dat eficienţă tuturor concluziilor expertului desemnat, astfel că decizia pe care a pronunţat-o (şi care face obiectul controlului judiciar pendinte) satisface exigenţele stabilite prin art. 261 alin. 1 pct. 5 din C.pr.civ.
Ca atare, susţinerea recurentului în sensul că instanţa de apel nu ar fi avut în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit de dl. expert Chirică Florin apare ca vădit nefondată.
Totodată, Curtea apreciază util a sublinia împrejurarea că limitele devoluţiunii în apel sunt date – potrivit art. 295 alin. 1 C.pr.civ. – de criticile pe care iniţiatorul căii de atac (apelantul) a înţeles să le aducă hotărârii primei instanţe, precum şi faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 294 alin. 1 din C.pr.civ., părţile nu sunt îndreptăţite să formuleze cereri noi în faţa instanţei de apel.
Respectând aceste rigori procedurale, în speţă, instanţa de apel a evaluat legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate în raport şi de probele noi administrate în apel şi de criticile concret formulate de apelant la adresa hotărârii ce forma obiectul controlului judiciar dedus judecăţii sale. Or, aceste critici se refereau, pe de o parte, la greşita evaluare făcută de prima instanţă relativ la expertizele realizate în legătură cu terenul deţinut de apelant şi cel deţinut de intimatul reclamant, precum şi la necesitatea suplimentării probatoriului (inclusiv prin efectuarea în cauză a unei noi expertize în specialitatea topografie), iar pe de altă parte la cuantificarea cheltuielilor de judecată acordate reclamantului la judecata în fond a pricinii.
Stabilirea, de către instanţa de apel, a unui obiectiv al expertizei topo încuviinţate în această etapă procesuală în sensul de a se identifica limita de hotar între proprietatea recurentului pârât şi cea a intimatului reclamant, şi formularea de către expert a unui răspuns la obiectivul astfel stabilit, nu putea avea ca efect lărgirea limitelor devoluţiunii în apel, aceste limite rămânând – în puterea prevederilor art.294 şi 295 C.pr.civ. – circumscrise criticilor menţionate anterior.
Altfel spus, câtă vreme instanţa de fond nu a fost investită cu o pretenţie/cerere a recurentului apelant în sensul stabilirii liniei de hotar între cele două proprietăţi, în raport de actele juridice care constituie titlurile lor de proprietate, criticile pe care acesta le formulase în apel nu aveau aptitudinea de a conduce la pronunţarea unei soluţii în sensul modificării delimitării ce marchează în prezent hotarul între cele două imobile.
În plus, Curtea notează că susţinerea potrivit căreia reclamantul intimat si-a extins posesia în mod abuziv pe o porţiune de teren ce aparţine recurentului pârât (teren pe care se scurg apele pluviale de pe construcţia-magazie) nu a format obiect al dezbaterilor purtate la judecata cauzei în primă instanţă. În faţa instanţei de fond, o atare susţinere nu a fost formulată înainte de momentul închiderii dezbaterilor – contrar modului de prezentare făcut în expunerea motivelor de apel, în care s-a susţinut că ea ar fi reprezentat o apărare formulată prin întâmpinarea depusă la judecata în primă instanţă – astfel că, în lumina principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, respectiva susţinere nu ar fi putut fundamenta pronunţarea în apel a unei soluţii de reformare, în sensul de a se trasa o nouă linie de hotar între cele două imobile.
Având în vedere aceste coordonate care se impuneau în judecata realizată de instanţa de apel, nu poate fi privită ca fondată critica prin care se susţine nelegalitatea concluziei potrivit căreia constatarea că intimatul reclamant deţine o suprafaţă de teren mai mare decât cea din actul de proprietate, unită cu împrejurarea că recurentul pârât deţine o suprafaţă mai mică decât cea menţionată în titlul său de proprietate nu probează faptul că terenul ce îi lipseşte acestuia din urmă s-ar regăsi în posesia reclamantului intimat, respectiv că ar fi tocmai acel teren pe care cad apele pluviale ce se scurg de pe magazia proprietatea recurentului – spre a se reţine netemeinicia pretenţiei formulate prin cel de-al treilea capăt de cerere din acţiunea pendinte.
În ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs – referitor la limitele reducerii cheltuielilor de judecată acordate în primă instanţă reclamantului intimat reprezentate de onorariul pentru asistenţa juridică, prin prisma prevederilor art.274 alin.3 C.pr.civ -, Curtea constată că soluţia pronunţată în apel relativ la această chestiune este judicios motivată, prin raportare la elementele concrete ale acţiunii promovate de intimatul reclamant I.S.D., la conduita procesuală a părţilor şi la prestaţia efectiv realizată de apărătorul reclamantului pentru susţinerea demersului procesual iniţiat.
Prin art. 274 alin. 3 din C.pr.civ. este permis instanţei să aprecieze măsura în care se justifică suportarea de partea căzută în pretenţii a cheltuielilor de judecată efectuate de partea adversă pentru susţinerea cererilor şi apărărilor formulate în derularea procedurii judiciare, iar criteriile enumerate de această normă ca repere ce pot fi avute în vedere la o astfel de apreciere sunt puse în relaţie cu valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Analiza instanţei de apel a fost realizată corespunzător acestor criterii, reţinându-se că cele mai multe dintre apărările şi discuţiile purtate în proces au privit capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea recurentului pârât la montarea unui jgheab colector, astfel că onorariul stabilit a fi suportat de acesta cu titlu de cheltuieli de judecată la fond este proporţional cu munca concret îndeplinită de avocatul intimatului reclamant.
Curtea notează că recurentul nu a formulat vreo critică relativ la legalitatea analizei realizate de instanţa de apel sub acest din urmă aspect, limitându-se a relua susţinerile formulate în apel. Or, în aceste condiţii, lipseşte fundamentul unei constatări în sensul nelegalităţii deciziei supuse controlului judiciar.
Având în vedere considerentele expuse şi dispoziţiile legale menţionate, Curtea constată că nu poate fi reţinută greşita aplicare a legii de către instanţa de apel – corespunzător motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 din C.pr.civ., ce a fost invocat ca temei juridic al recursului pendinte – şi , în consecinţă, va reţine caracterul nefondat al criticilor aduse de recurent deciziei atacate.
Pentru aceste motive, urmează a se dispune, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 C.pr.civ., respingerea ca atare a recursului astfel susţinut.
