Aplicarea dispoziţiilor art. 614 C.proc.civ., coroborat cu prevederile art. 68 alin. 1 şi art. 69 alin. 1 C.proc.civ.
Articolul 614 C.proc.civ. statuează – în prima parte – că, în faţa instanţei de fond, părţile se vor înfăţişa „în persoană”. Textul instituie o normă specială, derogatorie de la dreptul comun, unde funcţionează principiul instituit la art. 67 alin. 1 C.proc.civ.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 138 din 29 noiembrie 2007
Curtea de apel a considerat că acţiunea de divorţ este o acţiune strict personală, ce vizează starea civilă a persoanei, ce nu poate fi introdusă decât de unul dintre soţi împotriva celuilalt soţ, acestea fiind singurele părţi posibile într-o atare acţiune.
Articolul 614 C.proc.civ. statuează în prima sa parte, că în faţa instanţei de fond, părţile se vor înfăţişa „în persoană”.
Textul consacră regula înfăţişării personale a părţilor în faţa instanţei de fond, ceea ce înseamnă că, în principiu, părţile nu pot fi reprezentate, ci numai asistate în cauzele având ca obiect divorţul.
Aşadar, ne plasăm pe terenul unei norme speciale derogatorii de la dreptul comun, unde funcţionează principiul potrivit căruia părţile pot să îşi exercite drepturile personal sau prin mandatar – art. 67 alin. 1 C.proc.civ.
A doua parte a art. 614 C.proc.civ. stabileşte situaţiile de excepţie, în care unul dintre soţi poate fi reprezentat printr-un mandatar: dacă execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă să se prezinte în instanţă, este pus sub interdicţie sau are reşedinţa în străinătate.
Reclamantul-recurent A.I.-C. are reşedinţa în străinătate şi, din acest considerent, nu a introdus cererea de divorţ personal, aşa cum impun dispoziţiile art. 608 C.proc.civ.: „cererea de divorţ împreună cu înscrisurile doveditoare se va prezenta personal, de reclamant, preşedintelui judecătoriei.”
Reclamantul nu a semnat cererea de chemare în judecată, ci avocatul a fost cel care a semnat.
De asemenea, doamna avocat P.V. l-a reprezentat la toate termenele de judecată în faţa instanţei de fond şi în apel, justificându-şi calitatea în baza procurii traduse şi legalizate, depuse la fila 5 dosar.
Problema centrală a speţei este dacă doamna avocat P.V. avea – în raport cu conţinutul concret al procurii depuse la fila 5 dosar fond – împuternicirea expresă a părţii de a promova cererea de chemare în judecată în cazul divorţului, faţă de particularităţile acestei materii, la care s-a făcut referire anterior.
Articolul 68 alin. 1 C.proc.civ. distinge între procura dată pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată şi procura de reprezentare în judecată. Legiuitorul reglementează distinct reprezentarea în exercitarea acţiunii şi reprezentarea în judecată.
Întinderea reprezentării este determinată întotdeauna de puterile care i-au fost conferite mandatarului prin actul de investire în această calitate. Este unanim acceptat că mandantul poate restrânge mandatul de reprezentare judiciară numai la anumite acte procedurale sau doar la o anumită instanţă.
În mod corect s-a reţinut de instanţa de apel că procura în baza căreia îşi justifică avocatul recurentului-reclamant calitatea de a-l reprezenta îi conferă doar mandat general de a-l reprezenta în orice fel de jurisdicţie, la toate acţiunile procesuale, fără a-i conferi expres şi dreptul de a introduce cererea de divorţ.
Faţă de caracterul strict personal al acţiunii de divorţ, dar şi de dispoziţiile art. 68 alin. 1 şi art. 69 alin. 1 C.proc.civ., curtea a constatat că în mod corect a reţinut tribunalul incidenţa excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al mandatarului reclamantului.
Mai trebuie menţionat că complinirea în faţa instanţei de recurs a lipsurilor din procura depusă la dosarul de fond este lipsită de eficienţă juridică, controlul jurisdicţional exercitat în această fază procesuală limitându-se la legalitatea hotărârii date în apel.
Faţă de cele expuse, nu este operant în cauză motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., recursul fiind respins.
