Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent,  pentru imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist. Legea aplicabilă


Măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent,  pentru imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist. Legea aplicabilă

-Legea nr. 165/2013
-Legea nr. 368/2013: art. 1 alin. (2)

Aplicarea în cauză a dispoziţiilor Legii nr. 165/2013 are ca efect şi incidenţa legii de modificare, respectiv a Legii nr. 368/2013.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,
Decizia civilă nr. 81 din 22 ianuarie 2014, F.Ş.

Prin sentinţa civilă nr. 2249/20.09.2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 5462/30/2012 a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul V.G. în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Bucureşti să se constate că e moştenitor legal, în calitate de fiu, al defunctei V.M.E., decedată la data de 4.02.2012; să se dispună anularea Dispoziţiei din 03.05.2012 privind soluţionarea cererii de restituire a imobilului înscris în CF Timişoara şi obligarea autorităţii publice pârâte la atribuirea în proprietatea defunctei V.M.E., prin compensare, a altor terenuri libere situate în Municipiul Timişoara; în subsidiar, obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, la plata de despăgubiri în sumă de 5.000.000 lei reprezentând contravaloarea terenului în litigiu.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Bucureşti a formulat întâmpinare,  solicitând respingerea capătului de cerere privind obligarea sa la plata unor despăgubiri în cuantum de 5.000.000 lei ca inadmisibil.
La termenul de judecată din 26.04.2013 reclamantul a depus o precizare de acţiune privind terenurile solicitate în compensare, solicitând atribuirea în proprietatea sa prin compensare a suprafeţei de 638 mp din terenul situat în Timişoara, proprietatea Statului Român.
Instanţa a reţinut că prin dispoziţia din 03.05.2012 a fost respinsă cererea de restituire în natură formulată de notificatoarea V.M. (mama reclamantului) reţinându-se că acesta este ocupat integral de construcţii. Prin aceeaşi dispoziţie s-a propus acordarea de despăgubiri notificatoarei în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a  Guvernului nr. 81/2007.
Cererea reclamantului nu a fost primită, cât timp Legea nr. 165/2013 reglementează în mod expres şi limitativ condiţiile de restituire prin echivalent a imobilelor preluate abuziv, ea aplicându-se, potrivit art. 4, şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor.
Legea păstrează regula consfinţită de Legea nr. 10/2001 vizând restituirea în natură a imobilelor arătând însă că, în situaţia în care nu poate fi dispusă restituirea în natură, vor fi acordate măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) şi alin. (7) din lege (art.16 din Legea nr. 165/2013).
Cât priveşte cererea reclamantului de constatare a calităţii sale de moştenitor legal, în calitate de fiu al defunctei V.M.E., s-a reţinut că aceasta se constituie într-un argument în justificarea calităţii procesuale active a reclamantului, calitate care nu a fost negată nici de către pârâţi, nici de către instanţă. În cazul în care însă cererea reclamantului de constatare a calităţii sale de moştenitor ar fi apreciată drept capăt distinct de cerere, soluţia nu ar putea fi decât una de respingere a acestui petit, câtă vreme reclamantul nu obţine niciun folos practic actual prin constatarea acestei calităţi, în condiţiile în care cererea sa de anulare a dispoziţiei este neîntemeiată.
Împotriva sentinţei a declarat recurs în termen reclamantul, care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând casarea ei cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Timiş.
În motivare a invocat, în esenţă, că aplicarea dispoziţiilor legii noi (Legea nr. 165/2013) în cauză echivalează cu încălcarea principiului neretroactivităţii şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia securităţii raporturilor juridice; pe de altă parte, din interpretarea dispoziţiilor art. 4 din lege şi faţă de dispoziţiile art. 6 alin. (2), alin. (5) Noul Cod civil rezultă, oricum, că dispoziţiile legii noi nu sunt incidente în cauză.
În drept a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi în baza art. 3041, 306 alin. (2) C. pr. civ., instanţa a reţinut în primul rând, că recurentul nu a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul respingerii cererii de obligare a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata directă de despăgubiri băneşti pentru terenul – obiect al notificării, astfel că sentinţa va fi menţinută sub acest aspect.
Pe de altă parte, cum în mod corect a reţinut prima instanţă, calitatea reclamantului de moştenitor legal al defunctei sale mame (V.M.E.) nu a fost contestată.
În continuare, Curtea a reţinut că legea nu face distincţia la care reclamantul se referă (după cum notificările au fost sau nu soluţionate în faza administrativă a procedurii de restituire reglementată de Legea nr. 10/2001), astfel că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt incidente în cauză.
Prin Legea nr. 368/2013 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21.12.2013, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 a fost modificat, având următorul cuprins: „În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III.”
Date fiind dispoziţiile art. 4 mai sus-menţionate, este evident că în cauză sunt incidente şi dispoziţiile modificatoare ale noii legi, dispoziţii ce permit acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin compensare inclusiv cu teren în situaţia în care restituirea în natură nu mai este posibilă (imposibilitate necontestată în cauză).
În consecinţă, modificarea legii avute în vedere la pronunţare de prima instanţă impune soluţionarea fondului cererii reclamantului, soluţionare ce presupune administrarea de probe de către prima instanţă.
Corespunde realităţii că prin Legea nr. 368/2013 nu a fost modificat şi art. 16 din Legea nr. 165/2013 potrivit căruia „Cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură la nivelul entităţilor investite de lege se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) şi alin. (7)” din lege.
Se observă, însă, că această prevedere – necorelată cu dispoziţiile art. 2 alin. (2) modificat, mai sus menţionate – nu este de natură a atrage împiedicarea reclamantului la accesul la măsuri compensatorii cu bunuri în echivalent.
Astfel, ea ar lăsa fără conţinut legea de modificare şi ar contraveni unuia dintre scopurile în care a fost adoptată (posibilitatea acoperirii prejudiciului inclusiv prin compensare cu bunuri, nu doar prin puncte). Eventual, norma ar fi incidentă (câtă vreme se referă la cererile ce „nu pot fi soluţionate prin restituire în natură la nivelul entităţilor investite de lege”) în etapa administrativă de soluţionare a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 şi nu în faza judiciară, câtă vreme instanţa de judecată nu se regăseşte în enumerarea limitativă din art. 3 pct. 4 lit. a) – g) din Legea nr. 165/2013 unde este definită noţiunea de „entitate investită de lege”.
Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pr. civ., art. 305 C. pr. civ., instanţa a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza la Tribunalul Timiş spre rejudecare, conform considerentelor mai sus-arătate.