Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Neanalizarea fondului cauzei ca urmare a greşitei aplicări a legii, în soluţionarea cererii de anulare a deciziei de sancționare disciplinară a unei angajat – inginer silvic


• O.U.G nr. 59/2000 – art. 48-54; art. 58
• Legea nr. 188/1999 rep.
• Ordinul nr. 272/2002 rep. pentru aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină  prevăzute în statutul personalului silvic.
• Art. 312 alin. 5 C. pr. civ.
Din moment ce măsurile disciplinare şi sancţionarea au o reglementare distinctă în cuprinsul O.U.G. nr. 59/2000 republicată, nu se aplică acestei instituţii juridice nici prevederile Legii nr.188/1999 şi cu atât mai puţin prevederile Codului Muncii.
Constatarea unor vicii de formă expres prevăzute de Codul Muncii privind conţinutul deciziei de sancţionare disciplinară a reclamantului asimilat prin statutul său de membru al personalului silvic cu studii superioare funcţionarului public, fără a analiza condiţiile de fond şi formă impuse de textele art.48-54 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.59/2000 republicată, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei deduse judecăţii.
Prin Sentința civilă nr.3158/07.09.2012, Tribunalul Mureş – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr.7500/102/2011 a admis acţiunea formulată de reclamantul M. V., în contradictoriu cu pârâta Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva – Direcţia Silvică Mureş şi a anulat Decizia nr. 92 din 02.05.2011 emisă de directorul Direcţiei Silvice Mureş, a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia de inginer silvic în cadrul Ocolului Silvic Târgu Mureş şi obligarea  la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost emisă Decizia nr. 92/02.05.2011, calculate începând cu data concedierii şi până la data reintegrării efective, cu cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond  a reţinut faptul că reclamantul M. V. a fost angajat în funcţia de inginer silvic, fiindu-i aplicabile disp.art.58 alin.1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.59/2000 şi prev. Legii nr.188/1999, nefiind aplicabile disp.art.268 alin.1 din Codul muncii faţă de prev.art.103 din Legea nr.188/1999 republicată.
Instanţa a constatat că sunt întemeiate motivele de nulitate invocate de reclamant cu privire la conţinutul deciziei de desfacere a contractului de muncă, reţinând incidenţa textului art.268 alin.2 lit. a din Legea nr.53/2003 – în vigoare la data emiterii deciziei, care prevede că, sub sancţiunea nulităţii absolute, decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă trebuie să cuprindă descrierea faptei care constituie abaterea disciplinară, motivele pentru care au fost înlăturate apărările  formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile. Or, în decizia contestată, nu a fost indicată fapta pentru care s-a aplicat sancţiunea şi circumstanţele  acesteia, ci au fost enumerate doar înscrisurile în baza cărora fapta a fost stabilită, nefiind indicate nici apărările formulate de reclamant cu prilejul cercetării disciplinare şi motivele pentru care au fost înlăturate .
Instanţa de fond  a avut în vedere caracterul imperativ al art.268 alin.2 din Codul muncii, constatând că decizia de desfacere a contractului de muncă este lovită de  vicii de formă, apreciind că nu se mai impune analizarea aspectelor care vizează temeinicia acesteia.
Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu recurs de reclamanta RNP R. DS Mureş care a solicitat, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare şi, în subsidiar, modificarea în sensul respingerii acţiunii reclamantului în întregime.
În motivarea căii de atac reclamanta a susţinut că reclamantului nu-i sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la funcţionarii publici, ci doar dispoziţiile Codului muncii, prin urmare, competenţa de soluţionare revenea Tribunalului Mureş  – Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, astfel că, în mod nelegal, prin încheierea din 15.11.2011, s-a dispus înregistrarea dosarului la Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Mureş.
Pe fondul cauzei, recurenta a susţinut legalitatea şi temeinicia măsurii de concediere, precizându-se că în cuprinsul deciziei a fost descrisă fapta, aceea de „lipsă nemotivată  în mod repetat de la locul de muncă”, cu menţionarea şi încadrării abaterii – art.60 din Regulamentul intern al RNP Romsilva nr.22294/VS/04.01.2010.
În esenţă, printr-o amplă argumentare recurenta a criticat faptul că instanţa de fond  practic a combinat, în considerente, argumente bazate atât pe prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.59/2000 şi Legea nr.188/1999 republicată, cât şi pe Codul muncii, însă a omis să reţină toate apărările pârâtei recurente invocate în întâmpinare, neluând act nici de incidenţa prevederilor speciale din Regulamentul intern al RNP Romsilva.
S-a punctat faptul că, Şeful Ocolului Silvic Tg.Mureş, a sesizat conducerea unităţii despre faptele reclamantului, sesizarea a făcut apoi obiectul cercetării în Consiliul de disciplină al Direcţiei Silvice Mureş, după o cercetare prealabilă, cercetare în urma căreia reclamantul a fost găsit vinovat în faţa Consiliului de  disciplină, dându-i-se dreptul să se apere şi să depună probe, reclamantul răspunzând în scris la întrebările membrilor Consiliului şi depunând Notă de relaţii din 19.03.2011 abia la 24.03.2011 .
S-a mai învederat că, lipsa nemotivată de la locul de muncă, în iulie 20910 – 2 zile, octombrie 2010 – 15 zile, noiembrie 2010 – 6 zile, decembrie  2010 – 20 de zile, ianuarie 2011 – 21 zile, februarie 2011 – 9 zile, a fost probată cu documente,  inclusiv condica de serviciu şi pontajul conduse de Ocolul Silvic Tg.Mureş.
S-a subliniat faptul că decizia de sancţionare a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, avându-se în vedere Raportul şefului de ocol, Raportul Consiliului de disciplină, Contestaţia depusă de reclamant către Comitetul Director al DS Mureş, Hotărârea nr.5/02.05.2011 a Comitetului Director al Direcţiei Silvice  Mureş.
Reclamantul intimat M. V. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului pârâtei, susţinând că sentinţa este temeinică şi legală, deoarece inginerul silvic se încadrează în categoria personalului silvic, categorie definită de art.1 alin.1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.59/2000, făcându-se trimitere la textele art.55 şi 58 din acest act normativ, concluzia fiind aceea că îi sunt aplicabile prevederile statutului personalului silvic şi prevederile Legii nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici şi prin urmare, competenţa de soluţionare a  cauzei aparţine instanţei de contencios administrativ.
Pe fondul cauzei, intimatul recurent a susţinut că necesitatea descrierii faptei este evidentă şi că în decizia atacată lipseşte orice element de natură să reprezinte o descriere detaliată a faptei şi motivele pentru care i-au fost înlăturate apărările, ceea ce înseamnă o încălcare gravă a prev.art.268 alin.2 lit.c din Codul muncii, de natură a atrage sancţiunea nulităţii absolute.
Intimatul a precizat că sunt nefondate criticile recurentei  potrivit cărora instanţa de fond  ar fi adăugat la lege anumite consideraţii  de ordin doctrinar, deoarece doctrina şi practica s-au bazat pe prevederile exprese ale Codului muncii. La fel, a subliniat faptul că instanţa de fond  a avut în vedere punctele de vedere şi apărările exprimate de ambele părţi – aspect ce rezultă din considerentele sentinţei.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs şi ţinând cont şi de incidenţa prev.art.3041 Cod procedură civilă, instanţa a constatat că recursul pârâtei este fondat pe considerente legate de greșita aplicare a legii urmată de neanalizarea fondului cauzei, soluția atacată fiind întemeiată pe constatarea unor vicii de formă.
Nu sunt fondate criticile recurentei pârâte privind competenţa de soluţionare a unor astfel  de acţiuni şi anume susţinerea că este vorba despre un conflict de muncă ce ar trebui soluţionat,  în primă instanţă, de Tribunalul Mureş – Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, deoarece, iniţial, cauza a fost înregistrată  pe rolul Tribunalului Mureş – Secţia civilă, ca şi litigiu de muncă, însă instanţa, prin Încheierea nr.1970 din 15.11.2011, a constatat că faţă de prev.art.58 alin.1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului  nr.59/2000 raportat la art.80 şi 106 alin.1 din Legea nr.188/1999, cauza se impune a fi soluţionată de un complet specializat în soluţionarea cauzelor de contencios administrativ, dispunând scoaterea de pe rol şi înscrierea dosarului la registratura instanţei în vederea înregistrării corespunzătoare. 
Dispoziţiile încheierii menţionate sunt corecte faţă de împrejurarea că reclamantul a fost membru al personalului silvic – inginer silvic şi legea îi conferă statut de funcţionar public, textul art.68 alin.1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.59/2000, fiind fără echivoc în acest sens.
În plus, recurenta pârâtă nu a înţeles să atace în mod expres Încheierea nr.1970 din 15.11.2011 prin care practic completul de litigii de muncă şi asigurări sociale s-a dezinvestit, relevant fiind şi faptul că, acţiunea formulată de reclamant împotriva Raportului nr.5/31.03.2011, a Consiliului de disciplină de pe lângă DS Mureş, a fost respinsă ca inadmisibilă de instanţa de contencios administrativ prin Sentinţa nr.2907/09.12.2011, în dosarul Tribunalului Mureş – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal nr.3492/102/2011. În acel dosar, instanţa a reţinut faptul că, reclamantul a uzitat de calea contestaţiei administrative împotriva Raportului nr.5/31.03.3011 al Comitetului de disciplină şi, prin urmare, nu mai are deschisă calea formulării unei acţiuni în contencios prin care să solicite anularea aceluiaşi raport, deoarece potrivit art.25 şi 26 din Ordinul nr.274/2002, obiectul unei acţiuni în contencios administrativ poate fi doar  soluţia dată în soluţionarea contestaţiei administrative.
Instanţa de fond  a soluţionat însă cererea reclamantului pe baza unor pretinse vicii de formă, legate de decizia de sancţionare, fără a mai analiza aspectele ce vizează temeinicia acesteia, invocând texte legale cuprinse în Codul muncii. Procedând în acest fel, instanţa, practic, nu a cercetat fondul cauzei deduse judecăţii, deoarece a făcut o greşită aplicare a prevederilor cuprinse în Codul muncii ignorând prevederile speciale, derogatorii, de la dreptul comun, cuprinse în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.59/2000. Astfel, Decizia nr.92/02.05.2011 a fost emisă în cadrul procedurii reglementate de acest act normativ prin art.48-54.
Reclamantului i s-a aplicat sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă urmare a parcurgerii procedurii menţionate, iar decizia contestată în instanţa de contencios trebuia analizată prin prisma respectării dispoziţiilor speciale cuprinse în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.59/2000 republicată nu în raport de prevederile Codului muncii, aşa cum greşit a procedat prima instanţă. Faptul că în Legea nr.188/1999 republicată se prevede că dispoziţiile acesteia se completează cu prevederile legislaţiei muncii, nu justifică aplicarea Codului muncii şi în cazul procedurii de desfacere disciplinară a contractului de muncă a personalului silvic asimilat funcţionarilor publici, deoarece potrivit art.58 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.59/2000 republicată „personalului silvic i se aplică dispoziţiile Legii nr.188/1999 în măsura în care  prezenta ordonanţă, nu dispune altfel”.
Câtă vreme măsurile disciplinare şi sancţiunile au o reglementare distinctă în cuprinsul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.59/2000 republicată, nu se aplică acestei instituţii juridice nici prevederile Legii nr.188/1999 şi cu atât mai puţin prevederile Codului muncii.
Instanţa de fond nu putea să constate vicii de formă expres sancționate de Codul Muncii privind conținutul deciziei de sancționare  disciplinară a reclamantului asimilat prin statutul său de membru al personalului silvic cu studii superioare funcţionarului public, fără a analiza condiţiile de fond şi formă impuse de textele art.48-54 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.59/2000 republicată.
Un argument în plus al inaplicabilităţii reglementărilor specifice legislaţiei muncii îl reprezintă şi existența Ordinului nr.272/2002 republicat pentru aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliilor de disciplină prevăzute în statutul personalului silvic.
Pentru considerentele arătate, instanţa a constatat existenţa motivului de casare reglementat de art.312 alin.5 Cod procedură civilă în condiţiile în care prima instanţă a soluţionat acţiunea în contencios administrativ fără a cerceta fondul cauzei, fără a analiza condiţiile de fond şi formă prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.59/2000 republicată privind decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă al reclamantului, căruia nu i se aplică legislaţia muncii.
Prin urmare, instanţa a admis recursul formulat de pârâtă şi a casat hotărârea atacată trimiţând cauza spre rejudecare primei instanţe, pentru a soluționa acțiunea în contencios administrativ prin prisma reglementării condițiilor prevăzute de Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.59/2000 republicată, în materia aplicării sancțiunii disciplinare a desfacerii contractului de muncă al reclamantului.