Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Noţiunea de reşedinţă obişnuită în contextul stabilirii competenţei de soluţionare a cererii de stabilire domiciliu minor


Minora C. M. este fiica părţilor, iar prin sentinţa civilă nr. 4699/29.04.2010 a Judecătoriei Galaţi a fost încredinţată spre creştere şi educare pârâtului. În prezent, reclamanta locuieşte în Italia de 2 ani.
La data de 14.01.2013, pârâtul D C, a consimţit prin declaraţia autentificată sub nr. 199/14.01.2013, ca minora să se deplaseze în Italia pentru  o perioadă limitată de timp, respectiv 15.01.2013-15.01.2014. Ca urmare, din punct de vedere juridic, minora nu are o reşedinţă permanentă în Italia, ci o reşedinţă limitată, pentru un an de zile.
Acţiunea de faţă, care are ca obiect stabilirea domiciliul la reclamantă, a fost promovată la data de 16.01.2013. În consecinţă, în ipoteza în care minora ar fi părăsit România la data de 15.01.2013, raportat la data la care instanţa a fost învestită, nu se poate reţine că are o reşedinţă permanentă, mai mare de 3 luni în Italia.
Mai mult art. 9 din Regulamentul (CE) nr. 2201/27.11.2003 se referă la competenţa de soluţionare în cazul dreptului de vizită şi nu în catul răspunderii părinteşti. Răspunderea părintească îşi are reglementarea în art.8 din acelaşi Regulament.
În consecinţă s-a concluzionat că la data la care Judecătoria Galaţi a fost sesizată, minora nu avea o reşedinţă permanentă în Italia, deoarece părintele căruia i s-a încredinţat răspunderea părintească a consimţit ca aceasta să aibă o reşedinţă temporară în Italia, pe o perioadă de un an. Cum reşedinţa obişnuită a minorei la data de 16.01.2013 era în România, faţă de disp. art.8 din Regulamentul (CE) nr. 2201/27.11.2003, competenţa de soluţionare a cererii de stabilire domiciliu minor revine instanţelor române, în speţă Judecătoriei Galaţi.