Citeste şi


Nulitatea deciziei de sancţionare disciplinară – art. 89 alin. 1 din Legea nr. 567/2004;  art. 252 alin.1 din Codul muncii.


               Exprimarea concisă a deciziei nu echivalează cu lipsa elementelor esenţiale referitoare la  motivele pentru care au fost înlăturate apărările, de natură să atragă sancţiunea nulităţii. Instanţa de fond a neglijat în analiza sa starea de fapt pe care contestatoarea nu o neagă.
Potrivit art. 89 alin.1 din Legea nr. 567/2004, aplicarea sancţiunii s-a realizat în termen, cu respectarea limitelor prevăzute de acest text de lege derogator de la textul cu caracter general prevăzut de Codul muncii. Diferenţa dintre textul art. 89 alin.1 din Legea nr. 567/2004 şi art. 252 alin.1 din Codul muncii este în sensul că textul din legea specială, Legea nr. 567/2004 oferă un interval mai mare de timp, respectiv 1 an în loc de 6 luni cum prevede Codul muncii, pentru aplicarea  sancţiunii disciplinare, ce curge de la data săvârşirii abaterii disciplinare.

               Asupra recursului de faţă;
Constată că, prin sentinţa civilă nr. 276/12.02.2014, Tribunalul Braşov a dispus următoarele:
A admis în parte contestaţia formulată de contestatoarea P.N.G.  în contradictoriu cu intimata C.A.C. împotriva Deciziei nr.101 din 9 martie 2012.
A constatat nulitatea Deciziei nr.101 din 9 martie 2012 emisă de intimată.
A dispus restabilirea situaţiei anterioare, respectiv restituirea către contestatoare a sumelor de bani reţinute contestatoarei în temeiul deciziei desfiinţate, din drepturile salariale cuvenite pentru activitatea prestată.
A respins pretenţia contestatoarei privind obligarea intimatei la repararea pretinselor prejudicii morale.
Pentru a pronunţa această sentinţa, instanţa a reţinut următoarele:
Contestatoarea P.N.G. este angajata intimatei C.A.C., desfăşurându-şi activitatea ca grefier I în cadrul T.C..
Prin Decizia nr. 101, emisă de Preşedintele C.A.C. la data de 09.03.2012, s-a dispus sancţionarea disciplinară a contestatoarei cu sancţiunea reducerii salariului cu 10% pe o durată de două luni calendaristice, în conformitate cu prevederile art. 85 alin. 1 lit. b din Legea nr. 567/2004.
În cuprinsul deciziei s-au reținut următoarele fapte ca abateri disciplinare:
– Pentru ședința publică din data de 24.03.2011, completul de judecată a constatat faptul că grefierul de ședință, respectiv contestatoarea, nu i-a adus președintelui de complet trei dosare, pentru a fi dispuse măsurile preliminare referitoare la plata taxelor judiciare de timbru.
– În data de 24.03.2011, unul dintre membrii completului de judecată, doamna judecător M.A.A., a observat că ușa destinată intrării judecătorilor în sala de judecată a fost lăsată deschisă, dosarele fiind în sală, pe masa prezidiului, nesupravegheate, iar grefierul de ședință, respectiv contestatoarea, lipsea.
– În ziua de 01.04.2011, doamna judecător T.O.C., i-a cerut doamnei contestatoare să vină în biroul său pentru a motiva după dictare, însă, cu toate că în acea zi contestatoarea era planificată pentru tehnoredactare, a refuzat să se conformeze solicitării doamnei judecător, argumentând că prin aceea că are altceva de făcut, atenționând-o pe doamna judecător cu privire la faptul că ar putea redacta singură, asemenea celorlalți judecători.
Decizia nr. 101, emisă de intimată la data de 09.03.2012, nu cuprinde toate elementele obligatorii mai sus evocate, lipsind elementul relativ la motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatoarei.
Prin argumentele prezentate în cuprinsul notei explicative, contestatoarea confirmă faptele, dar neagă culpa sa în producerea respectivelor evenimente, prin apărări precum: împrejurarea că doamna judecător T.O.C. s-a aflat în concediu în cursul lunilor februarie și martie 2011; caracterul voluminos al dosarelor, ceea ce implică efectuarea mai multor drumuri pentru transportul dosarelor; în ziua de 01.04.2011 era planificată să desfășoare alte activități.
Cu toate acestea, intimata nici nu a primit şi nici nu a înlăturat apărările contestatoarei, nepronunţându-se practic asupra acestora, aspect pe care contestatoarea l-a sesizat, invocându-l în susţinerea contestaţiei sale. 
Având în vedere că decizia contestată nu cuprinde toate elementele obligatorii impuse sub sancţiunea nulităţii absolute, de art. 89 alin. 3 din Lega nr. 567/2004, lipsind elementul referitor la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de contestatoare în timpul cercetării disciplinare prealabile, instanţa va constata nulitatea deciziei de sancţionare.
Ca urmare a constatării nulităţii deciziei contestate pentru viciul de formă mai sus menționat, analiza celorlalte critici, referitoare la tardivitatea emiterii deciziei și netemeinicia aplicării sancțiunii disciplinare, a devenit superfluă, motiv pentru care instanța nu le va mai avea în vedere.
În conformitate cu dispoziţiile art. 253 alin. 1 şi 169 din Codul muncii, intimata va fi obligată să restituie contestatoarei sumele de bani reţinute în temeiul deciziei de sancţionare, constatată a fi nulă.
Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs în termen, motivat intimata C.A.C. solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea sentinţei atacate‚ în sensul respingerii contestaţiei.
Se arată că, instanţa de fond a procedat greşit constatând că decizia nr. 101/09.03.2012 emisă de C.A.C. nu este motivată şi în felul acesta este lovită de nulitate pentru vicii de formă.
Apărările contestatoarei au fost luate în considerare, prin actul de constatare, în detaliu, dar şi în cuprinsul deciziei, în mod sintetic. Ori, exprimarea concisă a deciziei nu echivalează  cu lipsa elementelor esenţiale referitoare la motivele pentru care au fost înlăturate apărările, de natura să atragă sancţiunea nulităţii. Instanţa de fond a neglijat în analiza sa starea de fapt pe care contestatoarea nu o neagă. Singurele apărări ale contestatoarei fiind cele ce se referă la volumul de muncă fapt care nu s-a dovedit în sensul prezentat de contestatore. Încărcătura grefierului de şedinţă fiind echilibrată, fără a exista grefieri încărcaţi cu mai multe atribuţii în detrimentul altora.
În ceea ce priveşte prescrierea aplicării sancţiunii, excepţie invocată de contestatoare la fond, recurenta arată că nu a intervenit prescrierea aplicării sancţiunii, deoarece,  potrivit art. 89 din Legea nr. 567/2004, sancţiunile disciplinare în cazul personalului auxiliar al instanţei se aplică în termen de 30 de zile de la data înregistrării actului de constatare la cabinetul conducătorului instanţei competent să aplice sancţiunea, dar nu mai târziu de un an de la data săvârşirii faptei ce constituie abatere disciplinară. Prin urmare, în cazul Legii nr. 567/2004, lege specială în raport cu normele din Codul muncii, termenul pentru aplicarea sancţiunii este mai mare decât cel prevăzut de art. 252 Codul mucii la care s-a raportat contestatoarea.
În recurs, intimata contestatore nu a formulat întâmpinare şi nu s-au administrat probe noi.
Analizând recursul formulat, instanţa constată că este fondat.
Decizia contestată, respectiv decizia cu nr. 101/09.03.2012, respectă condiţiile de formă impuse de art. 252 alin. 2 Codul muncii, respectiv cele prevăzute de art. 89 alin. 3 din Legea nr.  567/2004. Instanţa de fond a considerat greşit că decizia contestată nu cuprinde „motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de cel sancţionat în timpul cercetării disciplinare prealabile” , fără a ţine seama şi de susţinerile angajatorului expuse la fond în întâmpinare la pct. 4.1.
Astfel, din conţinutul deciziei de sancţionare rezultă că emitentul deciziei a prezentat concis apărările contestatoarei din etapa cercetării prealabile dar şi opinia angajatorului pentru care au fost înlăturate aceste apărări. Chiar dacă, motivele pentru care au fost înlăturate aparerile contestatoarei sunt expuse succint, într-o singură frază inserată în alineatul 2 al paginii doi a deciziei, nu se poate reţine că ele lipsesc cu desăvârşire. Emitentul deciziei a prezentat motivarea pentru care a înlăturat apărările contestatoarei subliniind faptul că starea de fapt prezentată în procedura cercetării disciplinare nu a fost contrazisă de contestatore care a recunoscut parţial comiterea faptelor, iar în legătură cu celelalte explicaţii – apărări ale contestatoarei s-a precizat că a fost avut în vedere răspunsul grefierului şef de secţie care a fost audiat ca martor în procedura cercetării prealabile, iar conţinutul acestuia este redat chiar în cuprinsul deciziei nr. 101/2012. Prin urmare, nu se poate reţine o lipsă evidentă a „motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de contestatoare din cuprinsul deciziei de sancţionare pentru a fi aplicate prevederile art. 89 alin. 3 litera c din Legea nr. 567/2004 respectiv art. 252 alin. 2 litera c din Codul muncii. În consecinţă, decizia conţine elemente suficiente atât cu privire la descrierea faptelor considerate abateri disciplinare, apărările contestatoarei, dar şi motivele pentru care au fost înlăturate aceste apărări, pentru ca instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei să verifice dacă sunt întrunite elementele antrenării răspunderii disciplinare, trecând astfel peste controlul aspectelor de formă ale deciziei de sancţionare, dar şi peste elementul invocat ca excepţie peremptorie, respectiv prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea disciplinară.
În legătură cu soluţionarea acestei excepţii, instanţa de fond nu şi-a exprimat opinia deoarece a considerat că neîntrunirea condiţiilor de formă ale deciziei de sancţionare împiedică cercetarea emiterii deciziei în termen.
Instanţa de control, constatând că decizia de sancţionare respectă condiţiile de formă impuse atât de textul prevăzut în Codul muncii ca „lege generală” dar şi în  conţinutul Legii nr. 567/2004 ca „lege specială”,  va verifica şi respectarea dispoziţiilor referitoare la emiterea în termen a deciziei de sancţionare. Se constată că, potrivit art. 89 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, aplicarea sancţiunii s-a realizat în  termen, cu respectarea limitelor prevăzute de acest text de lege derogator de la textul cu caracter general prevăzut de Codul muncii. Diferenţa dintre textul art. 89 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 şi art. 252 alin. 1 din Codul muncii este în sensul că textul din legea specială, Legea nr.  567/2004 oferă un interval mai mare de timp, respectiv 1 an în loc de 6 luni cum prevede Codul muncii, pentru aplicarea sancţiunii disciplinare, ce curge de la data săvârşirii abaterii disciplinare. (24.03.2011, 01.04.2011 în speţă).
Pentru toate aceste considerente, instanţa de recurs, constatând că în mod greşit prima instanţă s-a limitat la constatarea nulităţii deciziei de sancţionare pentru vicii de formă, lăsând necercetat fondul acesteia ce ţine de aspectele care vizează atragerea răspunderii disciplinare a contestatoarei, apărările formulate, costată că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru a proceda la cercetarea pe fond a contestaţiei formulată conform prevederilor deciziei RIL 21/12.06.2006 raportat la art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă vechi.