Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 90747/299/2015 la 14.08.2015, petentul VDC a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu organul constatator XXX, să dispună anularea procesului-verbal de contravenţie seria F nr.0025110/20.07.2015.
În motivarea plângerii petentul a arătat, în esență, că la data de 20.07.2015 în jurul orei 20.30 în timpul exercitării atribuțiilor de servici, în calitate de inspector de securitate s-a deplasat la o intervenție în parcul Herăstrău pentru a aplana un conflict apărut într-un grup de persoane. În continuare petentul arată că a parcat autoturismul cu numărul de înmatriculare B 00 ..A aflat în dotare, la intrarea în parc, iar după aproximativ 20-30 de minute când s-a întors la autoturism o patrulă a poliției locale l-a legitimat fără însă a-i aduce la cunoștință faptul că va fi sancționat contravențional.
Petentul a mai arătat că, potrivit dispozițiilor HCGMB nr.114/2004 sunt exceptate de la interdicția prevăzută de dispozițiile art.1 autovehiculele aparținând administratorilor parcurilor, lacurilor și grădinilor publice, iar în cauză autoturismul cu numărul de înmatriculare B 00 ..A a fost parcat în incinta parcului în urma intervenției realizată în baza contractului de prestări servicii de pază încheiat cu ALPAB.
În drept cererea au fost invocate prevederile OG 2/2001 și HCGMB nr.114/2004.
În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri (7-36).
Plângerea a fost legal timbrată.
Legal citat, intimatul a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, în susținerea întâmpinării fiind depuse înscrisurile care au stat la baza întocmirii procesului-verbal.
Petentul a depus răspuns la întâmpinare.
La termenul din data de 10.12.2015 instanţa a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu un martor, considerându-le pertinente, concludente și utile pentru soluționarea cauzei, declarația martorului fiind atașată la dosarul cauzei
Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
Petentul a fost sancţionat reţinându-se în sarcina sa că, în data de 20.07.2015 a intrat și a circulat în interiorul parcului Herăstrău cu autoturismul cu numărul de înmatriculare B 00 ..A.
Prin procesul verbal de constatare si sancţionare a contravenţiei seria F nr.0025110/20.07.2015, petentul a fost sancţionat contravenţional cu amenda în cuantum de 3000 lei, reținându-se încălcarea disp. art. 1 din HCGMB nr.114/2004, constând în aceea că a intrat și a circulat în interiorul parcului Herăstrău cu autoturismul cu numărul de înmatriculare B 00 ..A.
În conformitate cu dispoziţiile art. 34 din O.G. nr.2/2001, instanţa verifică legalitatea şi temeinicia procesului-verbal contestat şi constată că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor care reglementează condiţiile pentru încheierea sa valabilă, şi anume dispoziţiile art. 17 din acelaşi act normativ. Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 16 şi art. 19 din O.G. nr. 2/2001, nulitatea procesului-verbal pentru nerespectarea uneia dintre aceste condiţii trebuia să fie invocată de petent şi totodată acesta trebuia să dovedească vătămarea suferită ca urmare a eventualei neindicări a unei menţiuni în procesul-verbal şi că această vătămare nu se poate înlătura altfel decât prin anularea procesului-verbal, astfel cum s-a statuat şi prin decizia nr. 22/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii).
În cauză, instanţa apreciază că procesul-verbal a fost legal întocmit acesta nefiind afectat de nici o cauză de nulitate.
În privinţa temeiniciei actului atacat, instanţa constată că situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal nu este conformă realităţii pentru următoarele considerente.
Cu caracter preliminar, trebuie avut în vedere faptul că, plecând de la prevederile art.47 din O.G. nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă, se reţine de regulă că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art.249 CPC sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal. Această modalitate ar părea că încalcă din start cerinţa referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparţină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumţiei de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumţia de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) şi cu prezumţia de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc şi operează cu ajutorul prezumţiilor şi că, în principiu, Convenţia nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depăşească o anumită limită. În funcţie de gravitatea sancţiunii la care este expus acuzatul, se stabileşte şi limita rezonabilă până la care poate opera prezumţia, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franţa, cauza Vastberga Aktiebolag şi Vulic v. Suedia).
Prezumţia de nevinovăţie nu are caracter absolut, după cum nici prezumţia de veridicitate a faptelor constatate de agent şi consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situaţia ca persoană învinuită de săvârşirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deşi din probele administrate în acuzare instanţa nu poate fi convinsă de vinovăţia acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Aşadar, forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franţa).
În baza aceluiaşi act normativ, persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v. România).
În cauză, petentul a solicitat proba cu înscrisurile și proba testimonială cu un martor care să relateze modul în care s-au petrecut evenimentele.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că la data de 20.07.2015 autoturismul cu numărul de înmatriculare B 00 ..A a fost parcat în incinta Parcului Herăstrău în urma intervenției realizată în baza contractului de prestări servicii de pază încheiat de către SC YYY SRL cu ALPAB în calitate de beneficiar, iar potrivit adresei nr. 8777/03.07.2015 emisă de către Consiliul General al Municipiului București – ALPAB autoturismul cu numărul de înmatriculare B 00 ..A avea autorizație de pătrundere permanentă în Parcul Herăstrău.
În continuare, din declaraţia martorului, agent de pază al aceleași socități, rezultă că petentul a în data de 20.07.2015 s-a prezentat în Parcul Herăstrău pentru a aplana un conflict ivit într-un grup de persoane aflat în incinta parcului.
Susţinerile martorului se coroborează cu raportul de eveniment întocmit de către șeful de tură din data de 20.07.2015.
Față de situația de fapt rezultată din materialul probator administrat, instanța reține că în cauză sunt incidente prevederile art.2 lit.b din HCGMB nr.114/2004 conform cărora sunt exceptate de la interdicția prevăzută de dispozițiile art.1 autovehiculele aparținând administratorilor parcurilor, lacurilor și grădinilor publice.
Având în vedere aceste considerente de fapt, instanţa constată că petentul a ieşit din pasivitate şi prin probele administrate a înlăturat prezumţia de veridicitate a procesului-verbal făcând dovada unei alte situaţii de fapt faţă de cea reţinută în procesul-verbal.
Fata de aceste aspecte, instanţa apreciază că în mod neîntemeiat s-a reţinut în sarcina petentului săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. art. 1 din HCGMB nr.114/2004 şi sancţionate de art.5 din același act normativ, astfel încât în conformitate cu art.34 din OG nr.2/2001 va admite plangerea contraventionala formulată împotriva procesului verbal de contraventie seria F nr.0025110/20.07.2015, va anula procesul verbal de contraventie, va exonera petentul de la plata amenzii de 3000 lei.
În motivarea plângerii petentul a arătat, în esență, că la data de 20.07.2015 în jurul orei 20.30 în timpul exercitării atribuțiilor de servici, în calitate de inspector de securitate s-a deplasat la o intervenție în parcul Herăstrău pentru a aplana un conflict apărut într-un grup de persoane. În continuare petentul arată că a parcat autoturismul cu numărul de înmatriculare B 00 ..A aflat în dotare, la intrarea în parc, iar după aproximativ 20-30 de minute când s-a întors la autoturism o patrulă a poliției locale l-a legitimat fără însă a-i aduce la cunoștință faptul că va fi sancționat contravențional.
Petentul a mai arătat că, potrivit dispozițiilor HCGMB nr.114/2004 sunt exceptate de la interdicția prevăzută de dispozițiile art.1 autovehiculele aparținând administratorilor parcurilor, lacurilor și grădinilor publice, iar în cauză autoturismul cu numărul de înmatriculare B 00 ..A a fost parcat în incinta parcului în urma intervenției realizată în baza contractului de prestări servicii de pază încheiat cu ALPAB.
În drept cererea au fost invocate prevederile OG 2/2001 și HCGMB nr.114/2004.
În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri (7-36).
Plângerea a fost legal timbrată.
Legal citat, intimatul a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, în susținerea întâmpinării fiind depuse înscrisurile care au stat la baza întocmirii procesului-verbal.
Petentul a depus răspuns la întâmpinare.
La termenul din data de 10.12.2015 instanţa a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu un martor, considerându-le pertinente, concludente și utile pentru soluționarea cauzei, declarația martorului fiind atașată la dosarul cauzei
Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
Petentul a fost sancţionat reţinându-se în sarcina sa că, în data de 20.07.2015 a intrat și a circulat în interiorul parcului Herăstrău cu autoturismul cu numărul de înmatriculare B 00 ..A.
Prin procesul verbal de constatare si sancţionare a contravenţiei seria F nr.0025110/20.07.2015, petentul a fost sancţionat contravenţional cu amenda în cuantum de 3000 lei, reținându-se încălcarea disp. art. 1 din HCGMB nr.114/2004, constând în aceea că a intrat și a circulat în interiorul parcului Herăstrău cu autoturismul cu numărul de înmatriculare B 00 ..A.
În conformitate cu dispoziţiile art. 34 din O.G. nr.2/2001, instanţa verifică legalitatea şi temeinicia procesului-verbal contestat şi constată că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor care reglementează condiţiile pentru încheierea sa valabilă, şi anume dispoziţiile art. 17 din acelaşi act normativ. Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 16 şi art. 19 din O.G. nr. 2/2001, nulitatea procesului-verbal pentru nerespectarea uneia dintre aceste condiţii trebuia să fie invocată de petent şi totodată acesta trebuia să dovedească vătămarea suferită ca urmare a eventualei neindicări a unei menţiuni în procesul-verbal şi că această vătămare nu se poate înlătura altfel decât prin anularea procesului-verbal, astfel cum s-a statuat şi prin decizia nr. 22/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii).
În cauză, instanţa apreciază că procesul-verbal a fost legal întocmit acesta nefiind afectat de nici o cauză de nulitate.
În privinţa temeiniciei actului atacat, instanţa constată că situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal nu este conformă realităţii pentru următoarele considerente.
Cu caracter preliminar, trebuie avut în vedere faptul că, plecând de la prevederile art.47 din O.G. nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă, se reţine de regulă că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art.249 CPC sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal. Această modalitate ar părea că încalcă din start cerinţa referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparţină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumţiei de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumţia de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) şi cu prezumţia de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc şi operează cu ajutorul prezumţiilor şi că, în principiu, Convenţia nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depăşească o anumită limită. În funcţie de gravitatea sancţiunii la care este expus acuzatul, se stabileşte şi limita rezonabilă până la care poate opera prezumţia, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franţa, cauza Vastberga Aktiebolag şi Vulic v. Suedia).
Prezumţia de nevinovăţie nu are caracter absolut, după cum nici prezumţia de veridicitate a faptelor constatate de agent şi consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situaţia ca persoană învinuită de săvârşirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deşi din probele administrate în acuzare instanţa nu poate fi convinsă de vinovăţia acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Aşadar, forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franţa).
În baza aceluiaşi act normativ, persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v. România).
În cauză, petentul a solicitat proba cu înscrisurile și proba testimonială cu un martor care să relateze modul în care s-au petrecut evenimentele.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că la data de 20.07.2015 autoturismul cu numărul de înmatriculare B 00 ..A a fost parcat în incinta Parcului Herăstrău în urma intervenției realizată în baza contractului de prestări servicii de pază încheiat de către SC YYY SRL cu ALPAB în calitate de beneficiar, iar potrivit adresei nr. 8777/03.07.2015 emisă de către Consiliul General al Municipiului București – ALPAB autoturismul cu numărul de înmatriculare B 00 ..A avea autorizație de pătrundere permanentă în Parcul Herăstrău.
În continuare, din declaraţia martorului, agent de pază al aceleași socități, rezultă că petentul a în data de 20.07.2015 s-a prezentat în Parcul Herăstrău pentru a aplana un conflict ivit într-un grup de persoane aflat în incinta parcului.
Susţinerile martorului se coroborează cu raportul de eveniment întocmit de către șeful de tură din data de 20.07.2015.
Față de situația de fapt rezultată din materialul probator administrat, instanța reține că în cauză sunt incidente prevederile art.2 lit.b din HCGMB nr.114/2004 conform cărora sunt exceptate de la interdicția prevăzută de dispozițiile art.1 autovehiculele aparținând administratorilor parcurilor, lacurilor și grădinilor publice.
Având în vedere aceste considerente de fapt, instanţa constată că petentul a ieşit din pasivitate şi prin probele administrate a înlăturat prezumţia de veridicitate a procesului-verbal făcând dovada unei alte situaţii de fapt faţă de cea reţinută în procesul-verbal.
Fata de aceste aspecte, instanţa apreciază că în mod neîntemeiat s-a reţinut în sarcina petentului săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. art. 1 din HCGMB nr.114/2004 şi sancţionate de art.5 din același act normativ, astfel încât în conformitate cu art.34 din OG nr.2/2001 va admite plangerea contraventionala formulată împotriva procesului verbal de contraventie seria F nr.0025110/20.07.2015, va anula procesul verbal de contraventie, va exonera petentul de la plata amenzii de 3000 lei.
