PLÂNGERE CONTRAVENŢIONALĂ  – Admite  plângerea; Admite excepţia prescripţiei aplicării sancţiunii amenzii contravenţionale; Anulează procesul verbal de contravenţie


Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mizil la data de 07.08.2015 sub nr……./259/2015, repartizat în mod aleatoriu, petenta xxx. a chemat în judecată pe intimata  yyy şi a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună anularea procesului-verbal de contravenţie seria R15, nr…….., din data de 06.07.2015 ca netemeinic si nelegal, respectiv exonerarea da de la obligaţia de plata a amenzii în cuantum de 250 lei, în principal, şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
  În motivarea plângerii, petenta a arătat că, în data de 06.07.2015, a fost sancţionată contravenţional, conform procesului-verbal seria R15 nr………, de către zzz, în calitate de „agent constatator” al yyy, întrucât a circulat, pe raza localităţii …, jud. …, fără a fi achitat taxa pentru rovignetă, pe drumurile publice naţionale.
A mai arătat că, potrivit dovezii de efectuare a plaţii taxei de rovignetă, având OP U1…, a achitat contravaloarea de 123,91 lei, aceasta fiind valabilă la momentul săvârşirii „faptei contravenţionale”, mai concret fiind valabilă în perioada 28.03.2015-27.03.2016.
A solicitat petenta  admiterea contestaţiei formulate şi  judecarea cauzei în lipsa sa.
Petenta a anexat cererii de chemare în judecată următoarele înscrisuri:
1. fotocopia procesului-verbal de contravenţie seria R15, nr………. ;
2. fotocopia dovezii plăţii.
În drept, petenta a invocat disp. art. 194, art. 453 C.p.p.,  art. 3, art. 16, art. 19 din O.U. 2/2001, art. 109 alin 1 din O.U.G 195/2002.
La data de 22.10.2015, intimata yyy, în temeiul art. 208 Cod proc civilă a depus întâmpinare la dosarul cauzei (f.22-23).
Prin întâmpinare, intimata  a arătat că, la data de 21.02.2015, pe DN1 Km463+685m, pe raza localităţii …, jud. … vehiculul cu nr. de înmatriculare …., aparţinând …., a fost surprins că a circulat pe drumurile naţionale fără a deţine rovinieta valabilă, sens în care, la data de 06.07.2015, a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenţiei seria R15 nr. 0132240 de către yyy. prin subunitatea acesteia Centrul …
În esenţă, s-a arătat că procesul verbal de constatare a contravenţiei seria R15 nr………îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, fiind semnat olograf, în lipsa contravenientului şi a martorilor, constatarea contravenţiei fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare şi Control a Rovinietei – S.I.E.G.M.C.R. conform art.9 iar contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de ….
Pentru aceste motive  a solicitat respingerea contestaţiei ca fiind nefondată şi neîntemeiată şi, în subsidiar, menţinerea procesului verbal de constatare a contravenţiei seria R15 nr……..ca fiind temeinic şi legal.
În drept, au fost invocate dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.
Intimata a solicitat proba cu înscrisuri şi orice alte probe doveditoare vor reieşi din dezbateri, fiind ataşată captura foto obţinută cu sistemul SIEGMCR       şi autorizaţia de control a agentului constatator.
Instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri şi a invocat din oficiu excepţia prescrierii aplicării sancţiunii amenzii contravenţionale.
Prin notele scrise intimata a invocat faptul că au fost respectate dispoziţiile art. 9 alin (8) din OG 15/2002 “coroborat cu disp. art.13 alin. 1 din OG 2/2001 întrucât, fapta a fost săvârşită de petentă la data de 21.02.2015, iar amenda a fost aplicată la data de 06.07.2015, când a fost întocmit procesul verbal contestat în prezenta cauză, ceea ce presupune ca termenul legal de prescripţie de 6 luni de la săvârşirea faptei, prevăzut de art. 13 alin. 1 din OG 2/2001, nu a fost încălcat.
Referitor la data constatării contravenţiei, intimata a  menţionat că este  data la care agentul constatator, urmărind imaginile video, captate cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare si Control a Rovinietei -S.I.E.G.M.C.R, pe baza datelor furnizate de …., surprinde, in imaginile video, un anumit vehicul circulând fără a deţine rovinieta.
În drept, a invocat dispoziţiile OG. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, OG. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 611/2015 – Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a  reţinut în fapt următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenţiei seria R15 nr……., încheiat la data de 06.07.2015 de către intimata yyy. prin subunitatea acesteia Centrul …, s-a reţinut faptul la data de 21.02.2015, pe DN1 Km463+685m, pe raza localităţii …, jud. …, vehiculul cu nr. de înmatriculare …, aparţinând xxx., a fost surprins că a circulat pe drumurile naţionale fără a deţine rovinieta valabilă, sens în care aceasta a fost amendată cu 250 lei.
Din perspectiva legalităţii procesului verbal, instanţa a  reţinut faptul că acesta trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 16, precum şi de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, a căror lipsă se sancţionează cu nulitatea absolută, respectiv, numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, fapta săvârşită, data comiterii sau semnătura agentului constatator. Nulitatea se constată şi din oficiu.
Analizând cu prioritate legalitatea procesului-verbal contestat, din perspectiva art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (ordonanţa), instanţa a  apreciat că acesta întruneşte cerinţele prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la menţiunile obligatorii, inclusiv cele referitoare la semnătura agentului constatator, ce trebuie prevăzute sub sancţiunea nulităţii ce poate fi constatată de instanţă chiar şi din oficiu.
Referitor la apărarea petentei privind prescrierea aplicării sancţiunii contravenţionale a amenzii contravenţionale stabilite prin procesul verbal  de constatare a contravenţiei seria R15 nr…….din data de 06.07.2015, întocmit de intimata yyy, instanţa a apreciat ca fiind întemeiată în raport de dispoziţiile art. 9 alin.3 teza a 2-a din O.G. nr. 15/2002 modificată şi completată, potrivit cărora „Procesul verbal se întocmeşte şi se comunică contravenientului în termen de 60 zile de la data constatării contravenţiei …” -, termen legal imperativ ce nu a fost respectat de către agentul constatator.
Este adevărat că potrivit art.13 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001 – legea generală privind regimul juridic al contravenţiilor -, aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei cu menţiunea că executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii conform art. 14 alin. 1.
Totuşi, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/ 2002, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 144/2012 şi O.U.G 8/2015, prevede că procesul-verbal se întocmeşte şi se comunică contravenientului în termen de 60 de zile de la data constatării contravenţiei, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenţiei pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin1, fiind astfel stabilit, prin legea specială, un termenul de aplicare a sancţiunii amenzii  60 de zile  care derogă de la cel de 6 luni stabilit prin dispoziţii OG 2/2001.
Deşi intimata a încercat să imprime ideea că data constatării contravenţiei prevăzute de art.8 alin.1 este diferită de momentul săvârşirii faptei, instanţa a reţinut că potrivit art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 15/ 2002 constatarea contravenţiilor se poate face cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe reţeaua de drumuri naţionale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
De altfel,  potrivit art. 9 alin. 1 din O.G nr. 15/2002 modificată prin OUG 8/2015, constatarea contravenţiilor prevăzute la art.8 din O.G nr. 15/2002, se efectuează cu ajutorul mijloacelor tehnice, parte a SIEGMCR, care, pot fi dispozitive amplasate pe reţeaua de drumuri naţionale din România, respectiv sisteme de camere video, fixe sau mobile şi care au rolul de a identifica, în regim static ori dinamic, numărul de înmatriculare al vehiculului, în vederea interogării bazei de date a SIEGMCR cu privire la achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul verificat.
Alin. 4 stipulează că, în cazul utilizatorilor români, dacă se constată, prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute la alin. 1, lipsa rovinietei valabile pentru vehiculul verificat, în baza datelor privind utilizatorul acestuia furnizate de …, personalul abilitat aplică sancţiunea şi încheie procesul-verbal de constatare a contravenţiei. Conform alin. 5 procesul-verbal de constatare a contravenţiei prevăzut la alin. 4 se încheie ulterior, în lipsa contravenientului.
Potrivit alin. 8 al art.9 din OG 15/2002, procesul-verbal de constatare a contravenţiei, încheiat conform alin. 4, se întocmeşte şi se comunică contravenientului în termen de 60 de zile de la data constatării contravenţiei, interval în care nu se pot încheia alte procese verbale de constatare a contravenţiei pentru încălcarea prevederilor art.8 alin.1 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002.
Corelând dispoziţiile legale anterior menţionate, instanţa a  apreciat că în speţă constatarea săvârşirii contravenţiei prevăzute de art.8 alin.1 din OG 15/2002  se face în momentul folosirii sistemelor de camere video amplasate pe reţeaua de drumuri naţionale din România, dispozitive, care identifică numărul de înmatriculare al vehiculului, şi, prin interogarea bazei de date a SIEGMCR cu privire la achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul verificat, se poate stabili lipsa rovinietei.
Având în vedere faptul că la data de 21.02.2015, a fost înregistrată cu ajutorul sistemelor de camere video, fapta petentei xxx. de a circula cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare … fără a achita tariful special de utilizare a drumurilor publice (rovignetă), astfel cum a menţionat intimata însăşi în cuprinsul înscrisului depus la fila 24,  instanţa reţine ca aceasta este data constatării contravenţiei, respectiv cea a capturii foto.
  Faţă de  dispoziţiile art. 9 alin. 8 din O.G. nr.15/ 2002, astfel cum a fost modificat prin OUG nr.8/2015, agentul constatator avea obligaţia ca, în termen de 60 de zile de la data de 21.02.2015, să obţină datele utilizatorului acestuia furnizate de … şi să încheie actul sancţionator,  însă acesta a procedat la întocmirea procesului verbal în data de 06.07.2015 şi l-a comunicat la data de 23.07.2015, fiind astfel depăşit termenul imperativ de 60 de zile, intervenind sancţiunea prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale.
 Având în vedere dispoziţiile art.9 alin.1, 2, 4 şi alin.8 din OG 15/2002 modificată prin OUG 8/2015, instanţa a admis plângerea contravenţională formulată de petentul xxx contradictoriu cu intimata yyy, şi va anula procesul verbal de contravenţie seria R15 nr. 0090672 din data de 06.07.2015.
 Având în vedere dispoziţiile art.9 alin.1, 2, 4 şi alin.8 din OG 15/2002 modificată prin OUG 8/2015, Ordinul M.T.I nr. 611/2015 – Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, coroborat cu art.14 alin.1 din OG 2/2001, instanţa a admis plângerea contravenţională formulată de petenta xxx. contradictoriu cu intimata yyy, şi a anulat procesul verbal de contravenţie seria  R15 nr…….din data de 06.07.2015.