plângere contravenţionala Lg 8/1996


Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta S.C. TDH S.R.L. şi pe intimatul I.P.J. A , având ca obiect – plângere contravenţionala Lg 8/1996.

INSTANŢA

Deliberând asupra prezentei cauze, instanţa reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 29.04.2014, sub numărul unic de dosar 1203/214/2014, petenta SC TDH SRL, în contradictoriu cu intimata IPJ A, a solicitat anularea procesului-verbal seria PA nr. 2250178/21.03.2014 încheiat de intimată. În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea amenzii aplicate cu sancţiunea avertismentului.
În motivare, petenta a arătat că la data de 15.03.2014, la ora 23:10, în urma unui control efectuat de lucrătorii intimatei a fost sancţionată cu amenda în valoare de 6000 lei pentru că a difuzat public programul de televiziune emis de postul XXX fără autorizarea sau consimţământul titularului de drepturi conexe. Conform procesului-verbal, fapta săvârşită este prevăzută de art. 1392 lit. f) şi art. 1935 din Legea 8/1996 şi pedepsită de art. 1392 din acelaşi act normativ.
Referitor la conţinutul procesului-verbal, petenta a apreciat că acesta este nelegal, întrucât temeiul de drept precizat de intimată nu există în legea anterior menţionată. Astfel, au fost încălcate dispoziţiile art. 16 din OG nr. 2/2001 care prevăd printre menţiunile obligatorii indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia.
În condiţiile în care se va trece peste acest motiv, petenta a precizat că solicită înlocuirea cu avertismentul, deoarece în perioada imediat următoare şi-a îndeplinit obligaţia legală şi a obţinut autorizaţia de difuzare a posturilor tv în spaţiul comercial. Totodată, art. 21 alin 3 din OG nr. 2/2001 impune să se ţină cont de împrejurările în care s-a săvârşit fapta, modul şi mijloacele de săvârşire, de scopul urmărit, de urmarea produsă şi de circumstanţele personale ale contravenientului.
În drept, petenta a invocat dispoziţiile OG nr. 2/2001. De asemenea, a solicitat judecarea în lipsă a cauzei.
În probaţiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri. În acest sens, a depus la dosar copii certificate conform cu originalul de pe următoarele înscrisuri: procesul-verbal contestat (fila 7), certificat de înregistrare emis de ONRC (fila 8), autorizaţia seria AMR nr. 0006363/18.03.2014 (fila 9), dovada achitării taxei pentru obţinerea autorizaţiei (fila 10), factura fiscală (fila 11), act de identitate reprezentant legal (fila 11).
Cererea a fost legal timbrată, la dosar (fila 4) fiind ataşată dovada achitării taxei de timbru în valoare de 20 de lei, conform art. 19 din OUG nr. 80/2013.
La data de 28.05.2014, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată şi menţinerea sancţiunii aplicate.
În motivare, intimata a arătat că la data de 15.03.2014, lucrătorii postului de poliţie N au efectuat un control la sediul petentei şi au constatat că în incinta SC TDH SRL se aflau 13 persoane, altele decât membrii de familie ai personalului sau ai conducerii societăţii, care beneficiau de serviciile unităţii de alimentaţie publică. De asemenea, s-a constatat că în incinta unităţii era instalat un televizor care emitea postul de televiziune PRO TV. În consecinţă, agentul de poliţie i-a solicitat administratului petentei să prezinte autorizaţia de difuzare ambientală către clienţii săi a postului de televiziune. În condiţiile în care acesta a precizat că nu deţine o astfel de autorizaţie şi că în urma verificărilor la UCMR- Inspectoratul Interjudeţean A a reieşit că într-adevăr petenta nu era titulara unei astfel de autorizaţii, intimata a procedat la încheierea procesului-verbal şi la sancţionarea petentei.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 Cod proc. civ, Legea 180/2002 şi Legea 8/1996.
În probaţiune, a solicitat proba cu înscrisuri. La dosar au fost depuse următoarele înscrisuri: raport agent de poliţie (fila 20 ), proces-verbal de contravenţie (fila 21), adresă UMCR (fila 22), sentinţa civilă nr. 126/F a Tribunalului A (filele 23-25), certificat ONRC (filele 26-27), declaraţii asociat (fila 28), declaraţie administrator (fila 29).
La data de 25.06.2014, petenta a formulat răspuns la întâmpinare, în care a reluat motivele de anulare invocate în cererea de chemare în judecată. De asemenea, a arătat că în raportul agentului constatator sunt menţionate alte prevederi legale faţă de cele indicate în procesul-verbal de contravenţie. Aceste texte de lege prevăd alte limite de sancţionare faţă de cele consemnate în procesul-verbal. Din aceste motive, petenta a apreciat că i s-a creat o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel, întrucât nu a putut stabili care sunt limitele de pedeapsă aplicate faptei constatate în sarcina sa.
La termenul din data de 25.09.2014, instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele şi lucrările de la dosar, instanţa constată:
Prin procesul-verbal seria PA nr. 2250178/15.03.2014 întocmit de intimată, petentul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 6000 lei, reţinându-se în sarcina sa că în data de 15.03.2014, ora 23:10, a difuzat public în spaţiul comercial situat în comuna N, judeţ A, nr. 328, programul de televiziune transmis de postul XXX, fără a deţine autorizaţia sau consimţământul titularului de drepturi conexe.
Sub aspectul legalităţii, instanţa reţine că acesta respectă toate condiţiile de formă prevăzute de art.17 din O.G. 2/2001 sub sancţiunea nulităţii absolute.
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate invocat de petentă, referitor la greşita încadrare în drept a faptei reţinute în sarcina sa, instanţa apreciază că este neîntemeiat. Într-adevăr, în cuprinsul procesului verbal a intervenit o eroare de redactare a unuia din temeiurile de drept indicate. Astfel, s-a reţinut că fapta săvârşită este prevăzută de art. 1392 lit. f) şi art. 1935 din Legea 8/1996, actualizată şi pedepsită conform art. 1392 lit. f) din acelaşi act normativ.
În realitate, fapta constând în comunicarea publică, fără autorizarea sau consimţământul titularului drepturilor recunoscute de prezenta lege, a operelor ori a produselor purtătoare de drepturi conexe este reglementată de art. 1392 lit. f) din Legea 8/1996 (acest temei legal fiind corect consemnat) şi de art. 1395 din acelaşi act normativ, care stabileşte că sancţiunile prevăzute de art. 1392  se aplică şi persoanelor juridice. În ceea ce priveşte acest ultim text de lege, a intervenit o eroare materială (inversarea ultimelor două cifre), în sensul că în procesul-verbal s-a menţionat articolul 1935.
Deşi, articolul 16 din OG nr. 2/2001 stabileşte printre menţiunile obligatorii ce trebuie să existe într-un proces-verbal şi indicarea actului normativ care stabileşte şi sancţionează fapta, lipsa acestuia nu determină nulitatea absolută a procesului-verbal, nefiind încadrată în dispoziţiile limitative ale art. 17 din OG nr. 2/2001. Sancţiunea ce poate interveni în acest caz este nulitatea relativă, însă, pentru aceasta, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 175 din Codul de proc. civilă şi considerentele Deciziei XXI/2007 a ICCJ, petentul trebuie să dovedească vătămarea ce i-a fost cauzată prin această încălcare a legii şi că această vătămare nu poate fi înlăturată altfel.
În legătură cu acest aspect, instanţa constată că vătămarea pretinsă de petent este aceea că a fost în imposibilitate de a stabili limitele de pedeapsă pentru fapta reţinută în sarcina sa. În fapt, o astfel de vătămare nu s-a produs, întrucât articolul care stabilea limitele de pedeapsă a fost corect indicat în procesul-verbal, respectiv 1392 lit. f) din Legea 8/1996. Chiar şi în situaţia în care limitele de pedeapsă au fost greşit consemnate, nu se poate reţine că s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel, deoarece prin prezenta acţiune, petentul beneficiază, în cazul în care situaţia de fapt o impune, de o corectă încadrare şi individualizare. De altfel, prin obligaţia de a menţiona temeiurile de drept, se urmăreşte asigurarea posibilităţii ca, ulterior încheierii procesului-verbal de contravenţie şi în cadrul unei eventuale contestaţii cu privire la acesta, instanţa să poată verifica dacă fapta a fost corect încadrată şi individualizată.
În ceea ce priveşte condiţiile de fond ale procesului-verbal, instanţa constată că potrivit art. 13 lit. f) din Legea nr. 8/1996 stabileşte că utilizarea unei opere dă naştere la drepturi patrimoniale, distincte şi exclusive, ale autorului de a autoriza sau de a interzice  comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziţia publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public. Iar potrivit art. 1392 lit. f) din acelaşi act normativ, constituie contravenţie comunicarea publică, fără autorizarea sau consimţământul titularului drepturilor recunoscute de prezenta lege, a operelor ori a produselor purtătoare de drepturi conexe. Astfel, instanţa constată că fapta reţinută în sarcina petentei a fost corect încadrată având în vedere şi dispoziţiile art. 1395 care prevăd că şi persoana juridică poate fi subiect activ al contravenţiei.
De asemenea, sancţiunea aplicată – amenda în valoare de 6000 lei – se încadrează în limitele legale prevăzute de art. 1392 din Legea 8/1996. Instanţa reţine ca susţinerile petentei sunt întemeiate în ceea ce priveşte limitele de pedeapsă consemnate de procesul-verbal. Într-adevăr, limitele de pedeapsă aplicate în cauză sunt cele menţionate de art. 1392, respectiv amenda de la 3000 lei la 30000 lei, întrucât situaţia de fapt nu impune dublarea limitelor de pedeapsă astfel cum prevede art. 1395 din Legea 8/1996. Această operaţiune intervine numai în situaţia în care persoana juridică desfăşoară activităţi care implică, conform obiectului său de activitate, comunicarea publică de opere sau de produse purtătoare de drepturi de autor sau drepturi conexe. Însă, astfel cum rezultă din certificatul de înregistrare ONRC (fila 8), obiectul de activitate al petentei este comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominată de produse alimentare, băuturi şi tutun.
Totuşi, indicarea greşită a limitelor nu determină nulitatea procesului-verbal, deoarece sancţiunea efectiv aplicată petentei se încadrează în limitele legale astfel că nu se poate reţine că a fost stabilită în sarcina petentei o sancţiune nelegală.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanţa reţine că petenta nu a negat săvârşirea contravenţiei. Totodată, din declaraţiile administratorului petentei şi ale asociatului unic (filele 28-29), rezultă că aceştia recunosc săvârşirea contravenţiei, în sensul că petenta nu deţinea autorizaţiei de difuzare a programului de televiziune. Temeinicia procesului-verbal este confirmată şi de adresa  nr. 341/20.03.2014 a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Inspectoratul Interjudeţean Piteşti (fila 22), în care se menţionează că punctul de lucru din comuna N, judeţ A nu deţinea la data controlului autorizaţia neexclusivă a utilizării operelor muzicale în scop ambiental/lucrativ.
Coroborând toate probele menţionate anterior, instanţa reţine temeinicia şi legalitatea contravenţiei reţinute în sarcina petentului prin procesul-verbal de contravenţie contestat.
În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii contravenţionale aplicate, în raport cu dispoziţiile art. 21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, instanţa constată că sancţiunea constând în amendă contravenţională în cuantum de 6000 lei nu este proporţională prin raportare la gradul de pericol social al faptei săvârşite. Chiar dacă necunoaşterea legii nu poate fi reţinută ca motiv de anularea procesului-verbal, această circumstanţă este utilă în aprecierea bunei-credinţe a contravenientei. În acest sens, instanţa reţine că ulterior aflării dispoziţiilor legale în această materie, petenta a acţionat în sensul respectării legislaţiei. Astfel, aceasta a intrat în legalitate anterior încheierii procesului-verbal, respectiv 21.03.2014, astfel cum reiese din autorizaţia de utilizare a operelor muzicale în scop ambiental seria AMR nr. 0006363/18.03.2014 (fila 9). De asemenea, chitanţa seria ADA nr. 0143780/19.03.2014 (fila 10) şi factura fiscală nr. ADA307134/19.03.2014 (fila 11) demonstrează că petenta a achitat taxele aferente autorizaţiei de difuzare.
Orice sancţiune juridică, inclusiv cea contravenţională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancţiunea amenzii. Sancţiunile juridice nu constituie mijloace de răzbunare a societăţii, ci de prevenire a săvârşirii faptelor ilicite şi de educare a persoanelor vinovate. Or, în cauză, instanţa apreciază că scopul sancţiunilor contravenţionale se realizează şi prin aplicarea unei măsuri de atenţionare a contravenientului fără aplicarea amenzii contravenţionale.
Chiar dacă norma de drept care defineşte şi sancţionează contravenţia,  respectiv 1392 lit. f) din Legea 8/1996, nu prevede posibilitatea aplicării avertismentului pentru acea faptă, conform art. 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.
Faţă de aceste considerente, instanţa urmează să admită în parte plângerea formulată de petent şi să dispună înlocuirea amenzii in valoare de 6000 lei, aplicată prin procesul-verbal seria PA nr. 2250178/21.03.2014, cu sancţiunea avertismentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte plângerea formulată de petentul SC TDH SRL,  în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI Argeş.
 Înlocuieşte amenda contravenţională în valoare de 6000 lei, aplicată prin procesul-verbal seria PA nr. 2250178 din 21.03.2014 întocmit de IPJ, cu sancţiunea avertismentului.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Costeşti.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03.10.2014.