Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data data de 28.04.2015, sub nr.45349/299/2015, petentul R.B.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul DGPMB-Poliția Sector 1, anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PF nr.0160880/18.04.2015.
În motivarea plângerii contravenţionale, în esență petentul a arătat că, situația de fapt reținută nu corespunde realității, susținând că la data de 18.04.2015 afară ploua și muzica era dată la un volum decent, fără a tulbura ordinea și liniștea publică.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, petentul susține că acesta a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor art. 16 din OG 2/2001 întrucât agentul constatator nu i-a acordat posibilitatea formulării obiecțiunilor și nu a prezentat dovada depășirii limitei valorii decibelilor admisă.
În drept, cererea a fost motivată faţă d edispoziţiile art.8 din Legea 61/1991.
În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri (f.4-6)
Cererea a fost legal timbrată.
Intimatul, legal citat, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenţionale, susţinând că procesul-verbal a fost legal şi temeinic întocmit.
Odată cu întâmpinarea, intimatul a depus actele care au stat la baza întocmirii procesului-verbal, respectiv raportul agentului constatator, fișa de intervenție și procesul-verbal privind deplasarea la fața locului (f.19-23).
Petentul a depus răspuns la întâmpinare.
În ședința publică din data 12.11.2015, instanţa a încuviinţat proba cu înscrisurile aflate la dosar și proba testimonială cu câte un martor pentru fiecare parte considerând-o concludentă, pertinentă şi utilă soluţionării cauzei. Declarațiile martorilor au fost consemnate și atașate dosarului.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:
Petentul a fost sancţionat întrucât la data de 18.04.2015, ora 21:40 a tulburat ordinea și liniștea publică pe str. xx, în spatele imobilului cu nr.00, prin zgomote și larmă, ascultând muzica la o intensitate foarte ridicată la sistemul de sonorizare a autoturismului, stârnind indignarea locuitorilor din zonă.
Prin procesul verbal de constatare si sancţionare a contravenţiei seria PF nr.0160880/18.04.2015, în baza art. 2 pct.25 raportat la art.3 alin.1 lit.b din Legea 61/1991, petentul a fost sancţionat contravenţional cu amenda în cuantum de 850 lei.
În conformitate cu dispoziţiile art. 34 din O.G. nr.2/2001, instanţa verifică legalitatea şi temeinicia procesului-verbal contestat şi constată că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor care reglementează condiţiile pentru încheierea sa valabilă, şi anume dispoziţiile art. 17 din acelaşi act normativ.
Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 16 şi art. 19 din O.G. nr. 2/2001, nulitatea procesului-verbal pentru nerespectarea uneia dintre aceste condiţii trebuia să fie invocată de petent şi totodată acesta trebuia să dovedească vătămarea suferită ca urmare a eventualei neindicări a unei menţiuni în procesul-verbal şi că această vătămare nu se poate înlătura altfel decât prin anularea procesului-verbal, astfel cum s-a statuat şi prin decizia nr. 22/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii).
Instanța va înlătura susținerile petentului privind nelegalitatea întocmirii procesului verbal prin raportare la prevederile art.16 alin.7 din OG 2/2001, întrucât prin formularea prezentei plângeri contravenționale petentului i s-a asigurat posibilitatea invocării tuturor obiecțiunilor, respectiv tuturor apărărilor de fapt și de drept privind legalitatea procesului-verbal, astfel încât nu se poate susține producerea vreunei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului sancționator.
În privinţa temeiniciei actului atacat, instanţa constată că situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal este conformă realităţii pentru următoarele considerente.
Veridicitatea faptei este confirmată de raportul agentului constatator coroborat cu fișa de intervenție ataşate dosarului, din care rezultă că în urma unui apel la numărul de urgență 112, la fața locului s-a deplasat un echipaj al poliției întrucât locuitorii din zona imobilului situat pe str. Iacob Felix, nr.41 au reclamant tulburarea ordinii și liniștii publice prin larmă și zgomote.
De asemenea, situația de fapt descrisă în procesul-verbal este susținută și de martorul B.P., care în cadrul declarației a precizat faptul că, în calitate de administrator al imobilului situat pe str. xx, nr.00 a sunat la 112 întrucât mai mulţi proprietari din bloc i-au semnalat faptul că în parcarea de lângă imobil au văzut foc deschis. În continuare martorul a precizat că după ce a observat și personal focul aprins în parcare și faptul că deși afară ploua foarte tare se auzea muzica până la apartamentul său care se afla la o distanță de cca. 20 m a sunat la 112 pentru a reclama cele descrise.
În continuare, instanţa reţine că, potrivit art. 249 CPC, cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească. În acest sens, instanţa apreciază că procesul-verbal atacat se bucură de o prezumţie de legalitate şi temeinicie, fiind un act autentic întocmit de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiunilor de serviciu.
Astfel, fapta a fost constatată personal de către agenţii constatatori, aceştia având posibilitatea de a observa fapta contravenţională prin propriile simţuri şi de a aprecia gradul de pericol concret creat de petentă prin săvârşirea contravenţiei.
În aplicarea concordantă a prezumţiei de legalitate, de veridicitate şi de autenticitate a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor cu prezumţia de nevinovăţie de care se bucură acuzatul în materie penală, conform art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se impune precizarea că instanţa de contencios european a stabilit în jurisprudenţa sa că toate sistemele legale cunosc şi operează cu ajutorul prezumţiilor şi că, în principiu, Convenţia nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depăşească o anumită limită. În funcţie de gravitatea sancţiunii la care este expus acuzatul, se stabileşte şi limita rezonabilă până la care poate opera prezumţia, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franţa, cauza Vastberga Aktiebolag şi Vulic v. Suedia).
Prezumţia de nevinovăţie nu are caracter absolut, după cum nici prezumţia de veridicitate a faptelor constatate de agent şi consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situaţia ca persoană învinuită de săvârşirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deşi din probele administrate în acuzare instanţa nu poate fi convinsă de vinovăţia acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Aşadar, forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franţa).
Această interpretare nu este contrară drepturilor şi garanţiilor prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În primul rând, drepturile şi garanţiile stabilite în Convenţie nu sunt absolute, cu excepţia dreptului de a nu fi supus torturii. În al doilea rând, statele se bucură de o marjă de apreciere în cea ce priveşte restrângerea, in concreto, a drepturilor şi garanţiilor, atunci când se urmăreşte realizarea unui scop legitim, iar restrângerea este prevăzută de lege, proporţională şi necesară într-o societate democratică. Din această perspectivă, nevoia combaterii fenomenului contravenţional se subsumează conceptului de scop legitim, iar restrângerea este proporţională – petenta având dreptul să conteste procesul-verbal de sancţionare contravenţională, după cum s-a întâmplat în cauza de faţă.
Aşadar, în cauza de faţă, instanţa apreciază că petentul este cel care trebuia să facă dovada celor susţinute în plângere, având sarcina de a administra probe care să răstoarne prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal, însă acesta nu a administrat probe din care să reiasă o altă situaţie de fapt.
În acest sens, din declarația martorului C.A.F. instanța reține aceeași situație de fapt, respectiv că afară ploua torențial, petentul împreună cu alte trei persoane sărbătorind botezul fiicei martorului au făcut un grătar într-un loc amenajat pentru parcare și ascultau muzică din mașină.
Având în vedere situația de fapt rezultată din probatoriul administrat în cauză, instanța va respinge susținerile petentului potrivit cărora muzica se asculta la un volum decent, întrucât dacă afară ploua torențial iar muzica se auzea până la imobilul care se afla la o distanță de cel puţin 20m de către locuitorii acestuia care se presupune că aveau geamurile închise pentru că afară ploua torențial, este foarte puțin probabil ca muzica să fi fost ascultată la un volum care să nu conducă la tulburarea liniștii publice, în acest sens înregistrându-se și plângerea formulată în cadrul apelului efectuat la numărul de urgență 112.
De asemenea, instanța va respinge susținerile petentului în sensul că nu s-a făcut dovada depășirii limitei valorii decibelilor admisă întrucât în cadrul textului legal care prevede fapta contravențională nu se precizează nicio limită a decibelilor a cărei depășire să fie necesară pentru reținerea săvârșirii elementului material al contravenției.
Faţă de cele arătate, instanţa apreciază că în mod temeinic s-a reţinut în sarcina petentului săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 2 pct.25 raportat la art.3 alin.1 lit.b din Legea 61/1991 care sancţionează tulburarea liniștii și ordinii publice.
În analiza principiului proporţionalităţii, trebuie observat că dispoziţiile Legii 61/1991 au drept scop asigurarea ordinii și liniștii publice a cetățenilor. Astfel, în temeiul art.34 din OG nr.2/2001, procedând la verificarea legalităţii sancţiunii aplicate, instanţa apreciază că amenda contravenţională în cuantum de 850 lei respectă dispoziţiile art.21 alin.3 din acelaşi act normativ, în conformitate cu care sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia şi de celelalte date reținute în raportul agentului constatator și înscrise în procesul-verbal, respectiv fapta contravențională a fost săvârșită seara târziu, în jurul orei 21.30 în imediata vecinătate a unui imobil de locuințe, mai mulți locatari făcând sesizări cu privire la tulburarea liniștii publice.
Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu art.34 din OG nr.2/2001, instanţa apreciază că procesul – verbal seria PF nr.0160880/18.04.2015 este legal şi temeinic întocmit şi pe cale de consecinţă, va respinge plângerea contravenţională, ca neîntemeiată, menţinând actul atacat, precum şi sancţiunile aplicate prin acesta.
În motivarea plângerii contravenţionale, în esență petentul a arătat că, situația de fapt reținută nu corespunde realității, susținând că la data de 18.04.2015 afară ploua și muzica era dată la un volum decent, fără a tulbura ordinea și liniștea publică.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, petentul susține că acesta a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor art. 16 din OG 2/2001 întrucât agentul constatator nu i-a acordat posibilitatea formulării obiecțiunilor și nu a prezentat dovada depășirii limitei valorii decibelilor admisă.
În drept, cererea a fost motivată faţă d edispoziţiile art.8 din Legea 61/1991.
În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri (f.4-6)
Cererea a fost legal timbrată.
Intimatul, legal citat, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenţionale, susţinând că procesul-verbal a fost legal şi temeinic întocmit.
Odată cu întâmpinarea, intimatul a depus actele care au stat la baza întocmirii procesului-verbal, respectiv raportul agentului constatator, fișa de intervenție și procesul-verbal privind deplasarea la fața locului (f.19-23).
Petentul a depus răspuns la întâmpinare.
În ședința publică din data 12.11.2015, instanţa a încuviinţat proba cu înscrisurile aflate la dosar și proba testimonială cu câte un martor pentru fiecare parte considerând-o concludentă, pertinentă şi utilă soluţionării cauzei. Declarațiile martorilor au fost consemnate și atașate dosarului.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:
Petentul a fost sancţionat întrucât la data de 18.04.2015, ora 21:40 a tulburat ordinea și liniștea publică pe str. xx, în spatele imobilului cu nr.00, prin zgomote și larmă, ascultând muzica la o intensitate foarte ridicată la sistemul de sonorizare a autoturismului, stârnind indignarea locuitorilor din zonă.
Prin procesul verbal de constatare si sancţionare a contravenţiei seria PF nr.0160880/18.04.2015, în baza art. 2 pct.25 raportat la art.3 alin.1 lit.b din Legea 61/1991, petentul a fost sancţionat contravenţional cu amenda în cuantum de 850 lei.
În conformitate cu dispoziţiile art. 34 din O.G. nr.2/2001, instanţa verifică legalitatea şi temeinicia procesului-verbal contestat şi constată că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor care reglementează condiţiile pentru încheierea sa valabilă, şi anume dispoziţiile art. 17 din acelaşi act normativ.
Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 16 şi art. 19 din O.G. nr. 2/2001, nulitatea procesului-verbal pentru nerespectarea uneia dintre aceste condiţii trebuia să fie invocată de petent şi totodată acesta trebuia să dovedească vătămarea suferită ca urmare a eventualei neindicări a unei menţiuni în procesul-verbal şi că această vătămare nu se poate înlătura altfel decât prin anularea procesului-verbal, astfel cum s-a statuat şi prin decizia nr. 22/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii).
Instanța va înlătura susținerile petentului privind nelegalitatea întocmirii procesului verbal prin raportare la prevederile art.16 alin.7 din OG 2/2001, întrucât prin formularea prezentei plângeri contravenționale petentului i s-a asigurat posibilitatea invocării tuturor obiecțiunilor, respectiv tuturor apărărilor de fapt și de drept privind legalitatea procesului-verbal, astfel încât nu se poate susține producerea vreunei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului sancționator.
În privinţa temeiniciei actului atacat, instanţa constată că situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal este conformă realităţii pentru următoarele considerente.
Veridicitatea faptei este confirmată de raportul agentului constatator coroborat cu fișa de intervenție ataşate dosarului, din care rezultă că în urma unui apel la numărul de urgență 112, la fața locului s-a deplasat un echipaj al poliției întrucât locuitorii din zona imobilului situat pe str. Iacob Felix, nr.41 au reclamant tulburarea ordinii și liniștii publice prin larmă și zgomote.
De asemenea, situația de fapt descrisă în procesul-verbal este susținută și de martorul B.P., care în cadrul declarației a precizat faptul că, în calitate de administrator al imobilului situat pe str. xx, nr.00 a sunat la 112 întrucât mai mulţi proprietari din bloc i-au semnalat faptul că în parcarea de lângă imobil au văzut foc deschis. În continuare martorul a precizat că după ce a observat și personal focul aprins în parcare și faptul că deși afară ploua foarte tare se auzea muzica până la apartamentul său care se afla la o distanță de cca. 20 m a sunat la 112 pentru a reclama cele descrise.
În continuare, instanţa reţine că, potrivit art. 249 CPC, cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească. În acest sens, instanţa apreciază că procesul-verbal atacat se bucură de o prezumţie de legalitate şi temeinicie, fiind un act autentic întocmit de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiunilor de serviciu.
Astfel, fapta a fost constatată personal de către agenţii constatatori, aceştia având posibilitatea de a observa fapta contravenţională prin propriile simţuri şi de a aprecia gradul de pericol concret creat de petentă prin săvârşirea contravenţiei.
În aplicarea concordantă a prezumţiei de legalitate, de veridicitate şi de autenticitate a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor cu prezumţia de nevinovăţie de care se bucură acuzatul în materie penală, conform art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se impune precizarea că instanţa de contencios european a stabilit în jurisprudenţa sa că toate sistemele legale cunosc şi operează cu ajutorul prezumţiilor şi că, în principiu, Convenţia nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depăşească o anumită limită. În funcţie de gravitatea sancţiunii la care este expus acuzatul, se stabileşte şi limita rezonabilă până la care poate opera prezumţia, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franţa, cauza Vastberga Aktiebolag şi Vulic v. Suedia).
Prezumţia de nevinovăţie nu are caracter absolut, după cum nici prezumţia de veridicitate a faptelor constatate de agent şi consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situaţia ca persoană învinuită de săvârşirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deşi din probele administrate în acuzare instanţa nu poate fi convinsă de vinovăţia acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Aşadar, forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franţa).
Această interpretare nu este contrară drepturilor şi garanţiilor prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În primul rând, drepturile şi garanţiile stabilite în Convenţie nu sunt absolute, cu excepţia dreptului de a nu fi supus torturii. În al doilea rând, statele se bucură de o marjă de apreciere în cea ce priveşte restrângerea, in concreto, a drepturilor şi garanţiilor, atunci când se urmăreşte realizarea unui scop legitim, iar restrângerea este prevăzută de lege, proporţională şi necesară într-o societate democratică. Din această perspectivă, nevoia combaterii fenomenului contravenţional se subsumează conceptului de scop legitim, iar restrângerea este proporţională – petenta având dreptul să conteste procesul-verbal de sancţionare contravenţională, după cum s-a întâmplat în cauza de faţă.
Aşadar, în cauza de faţă, instanţa apreciază că petentul este cel care trebuia să facă dovada celor susţinute în plângere, având sarcina de a administra probe care să răstoarne prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal, însă acesta nu a administrat probe din care să reiasă o altă situaţie de fapt.
În acest sens, din declarația martorului C.A.F. instanța reține aceeași situație de fapt, respectiv că afară ploua torențial, petentul împreună cu alte trei persoane sărbătorind botezul fiicei martorului au făcut un grătar într-un loc amenajat pentru parcare și ascultau muzică din mașină.
Având în vedere situația de fapt rezultată din probatoriul administrat în cauză, instanța va respinge susținerile petentului potrivit cărora muzica se asculta la un volum decent, întrucât dacă afară ploua torențial iar muzica se auzea până la imobilul care se afla la o distanță de cel puţin 20m de către locuitorii acestuia care se presupune că aveau geamurile închise pentru că afară ploua torențial, este foarte puțin probabil ca muzica să fi fost ascultată la un volum care să nu conducă la tulburarea liniștii publice, în acest sens înregistrându-se și plângerea formulată în cadrul apelului efectuat la numărul de urgență 112.
De asemenea, instanța va respinge susținerile petentului în sensul că nu s-a făcut dovada depășirii limitei valorii decibelilor admisă întrucât în cadrul textului legal care prevede fapta contravențională nu se precizează nicio limită a decibelilor a cărei depășire să fie necesară pentru reținerea săvârșirii elementului material al contravenției.
Faţă de cele arătate, instanţa apreciază că în mod temeinic s-a reţinut în sarcina petentului săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 2 pct.25 raportat la art.3 alin.1 lit.b din Legea 61/1991 care sancţionează tulburarea liniștii și ordinii publice.
În analiza principiului proporţionalităţii, trebuie observat că dispoziţiile Legii 61/1991 au drept scop asigurarea ordinii și liniștii publice a cetățenilor. Astfel, în temeiul art.34 din OG nr.2/2001, procedând la verificarea legalităţii sancţiunii aplicate, instanţa apreciază că amenda contravenţională în cuantum de 850 lei respectă dispoziţiile art.21 alin.3 din acelaşi act normativ, în conformitate cu care sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia şi de celelalte date reținute în raportul agentului constatator și înscrise în procesul-verbal, respectiv fapta contravențională a fost săvârșită seara târziu, în jurul orei 21.30 în imediata vecinătate a unui imobil de locuințe, mai mulți locatari făcând sesizări cu privire la tulburarea liniștii publice.
Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu art.34 din OG nr.2/2001, instanţa apreciază că procesul – verbal seria PF nr.0160880/18.04.2015 este legal şi temeinic întocmit şi pe cale de consecinţă, va respinge plângerea contravenţională, ca neîntemeiată, menţinând actul atacat, precum şi sancţiunile aplicate prin acesta.
