Plangere impotriva ordonantei procurorului


Dosar nr. 14304/288/2014
  R O M Â N I A
JUDECĂTORIA RÂMNICU VÂLCEA
JUDEŢUL VÂLCEA
Operator de date cu caracter personal nr. 4078
ÎNCHEIERE PENALĂ NR. 73/CC
Şedinţa din camera de consiliu din data de 12 martie 2015 
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ:  V. V.
Grefier: F. L. A.

 Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea reprezentat prin
Procuror: V. A.

     Pe rol fiind pronunţarea asupra cauzei penale privind pe petenta G. C., .şi pe intimatul B. I., având ca obiect plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art. 340 C. proc. pen.).
     La apelul nominal făcut în camera de consiliu, cu ocazia pronunţării, au lipsit părţile.
     Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că intimatul a depus la dosar concluzii scrise.
     Se constată că, la data de 25 februarie 2015, judecătorul de cameră preliminară a amânat pronunţarea asupra cauzei, pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, acest aspect fiind consemnat în încheierea de şedinţă din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta.

     JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
      
     Deliberând constată următoarele:
     La data de 17.12.2014, s-a înregistrat la Judecătoria Rm. Vâlcea sub nr. dosar 14304/288/2014 plângerea formulată de petenta G. C. în contradictoriu cu intimatul B. I. împotriva ordonanţei din 21.10.2014 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea în dosar nr. 6353/P/2012.
     În motivarea plângerii, petenta G. C. a susţinut în esenţă că: 1. La data de 21.10.2012, am sesizat organele de cercetare penala din cadrul Postului de Politie M. cu privire la faptul ca la data de 21.10.2012, B. I. a exercitat acte de violenta asupra mea, provocându-mi multiple leziuni; 2.Partea vătămata B. E., la data de 22.10.2012, a sesizat organele de cercetare penala din cadrul Postului de Politie M. cu privire la faptul ca la data de 21.10.2012, G. B. a ameninţat-o atât pe ea, cat si pe soţul sau, ca ii omoară si a rupt gardul Împrejmuitor al curţii locuinţei, chemând apoi si alte persoane care au proferat ameninţări cu acte de violenta; 3.La data de 26.10.2012, partea vătămata B. I. a sesizat aceleaşi organe de cercetare penala cu privire la faptul ca in ziua de 21.10.2012 a fost lovit de către G. C.. Mai susţine petentul că, prin ordonanţa nr. 6353/P/2012 din data de 21.10.2014, s-a dispus in baza art. 315 C.p.p. cu referire la art. 314 C.p.p. si art. 19 din L 255/2013, art. 18/1 V.C.p., art. 91 alin. (1) lit c) V. Cp., art. 5 Cp. si art. 16 alin. (1) lit. a) si b) C.p.p., clasarea cauzei cu privire la infracţiunea de lovire sau alte violente, prev. de art. 193 alin. (2) Cp. cu aplic. art. 5 Cp. fata de suspecta G. C. si aplicarea unei sancţiuni administrative, amenda, in suma de 800 lei; clasarea cauzei cu privire la infracţiunea de lovire sau alte violente prev. de art. 193 alin. (2) Cp. cu aplic. art. 5 Cp. fata de suspectul B. I. si aplicarea unei sancţiuni administrative, amenda, in suma de 1.000 lei; clasarea cauzei cu privire la infracţiunea de distrugere, ameninţarea si violare de domiciliu, prev. si ped. de art, 253 alin. (1) Cp., art. 206 Cp., art. 244 C.p.p., cu aplic. art. 5 Cp., cu referire la părţile vătămate B. E. si B. I..
     A fost ataşat, spre consultare, dosarul nr. 6353/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea.
     Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea a înaintat la dosarul cauzei, în copie, ordonanţa nr. 2329/II/2/2014 din 25.11.2014 dată de prim procuror şi dovada comunicării acesteia către petenta G. C..
     La dosarul cauzei, petenta şi intimatul au depus la dosar concluzii scrise.
     Prin ordonanţa din data de 21.10.2014 dată de procuror în dosarul nr. 6353/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea, s-a dispus în baza art. 315 C.p.p. cu referire la art. 314 C.p.p. şi art. 19 din Lg. 255/2013, art. 18/1V.C.p., art. 91 alin. 1 lit. c V.C.p., an. 5 Cp. şi art. 16 alin. 1 lit. a şi b C.p.p., clasarea cauzei cu privire la infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 Cp. cu aplic. art. 5 Cp. faţă de suspecta G. C. şi aplicarea unei amenzi administrative, amendă , în sumă de 800 de lei; clasarea cauzei cu privire la infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. 2 Cp. cu aplic. art. 5 Cp. faţă de suspectul B. I. şi aplicarea unei amenzi administrative, amendă , în sumă de 1000 de lei; clasarea cauzei cu privire la infracţiunile de distrugere, ameninţare si violare de domiciliu, prev. şi ped. de art. 253 alin. 1 Cp., art. 253 alin. 1 Cp., art. 206 Cp., art. 244 Cp., cu aplic, art 5 Cp., cu referire la p.v. B. E. si B. I..
În urma soluţionării plângerii formulate pe cale ierarhică la prim-procuror, s-a constatat că soluţia adoptată iniţial este legală şi temeinică.
     Judecătoria Rm. Vâlcea este legal învestită cu verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei adoptate, etapa prealabilă fiind epuizată.
     Plângerea a fost introdusă de petentă la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, în termenul prevăzut de art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, de 20 zile de la comunicarea rezoluţiei procurorului ierarhic superior de respingere a plângerii conform art. 339 din Codul de procedură penală.
Examinând dosarul cauzei, judecătorul de cameră preliminară reţine următoarele:
Petenta G. C. a susţinut că, în ipoteza în care s-ar accepta faptul că ar fi comis o faptă de lovire, a acţionat în stare de legitimă apărare, acţiunile sale fiind întreprinse pentru a înlătura atacul material, direct, imediat şi injust al cărei victimă era, fiind proporţionale cu gravitatea atacului la care a fost supusă, relevată de actele medicale aflate la dosar.
Pentru a se stabili dacă petenta a acţionat în stare de legitimă apărare, dată fiind contrarietatea declaraţiilor date de persoanele audiate în cauză (explicabilă, într-o oarecare măsură, şi prin prisma relaţiilor dintre acestea) şi imposibilitatea formulării la acest moment a unor concluzii cu caracter de certitudine în ceea ce priveşte modul în care s-au derulat evenimentele şi vinovăţia persoanelor implicate, prin prisma insuficienţei de ordin probator, se impune completarea urmăririi penale în vederea aflării adevărului şi justei soluţionări a cauzei sub toate aspectele.
Având în vedere că intimatul B. I. şi martora B. E., soţia sa, au susţinut că incidentul a fost declanşat de petentă, prin lovirea sa cu o piatră la nivelul feţei (în zona gurii), se impune efectuarea unui raport de expertiză medico-legală, pentru a se stabili dacă leziunile traumatice prezentate la acest nivel de B. I. – descrise în certificatul de constatare medico-legală nr. A1 – D/817/2013 din 23.09.2013 de la fila 41 dosar urm. pen. puteau fi produse prin lovirea acestuia cu o piatră aruncată de o altă persoană.
În prealabil, se va solicita acestor persoane să indice poziţia intimatului în raport cu petenta la momentul pretinsei aruncări cu piatra, detalii privind obiectul vulnerant, direcţia şi intensitatea loviturii.
În contextul evaluării probatoriului, se va avea în vedere atitudinea nesinceră a suspectului – intimat B. I. şi martorei B. E. (soţia sa), ale căror susţineri referitoare la autoagresarea petentei au fost infirmate de concluziile expuse în adresa nr. A1 – D/534/2014 din 29.09.2014 de la fila 22 dosar urm. pen. 
Eventuala reţinere a stării de legitimă apărare poate avea repercusiuni atât asupra situaţiei petentei G. C. – constituind o cauză justificativă care înlătură caracterul penal al faptei cât şi asupra situaţiei intimatului B. I. – constituind o împrejurare care impune cu necesitate reanalizarea gradului de pericol social al faptei de lovire comise de acesta, oricum suficient de ridicat pentru caracterizarea acesteia ca infracţiune, având în vedere numărul de 12-14 zile de îngrijiri medicale aferente leziunilor traumatice cauzate petentei, consecinţele concrete produse (pierderea a doi dinţi din faţă, indiferent de problematica încadrării juridice), traumele provocate petentei, menţiunile din cazierul judiciar de la dosar, din care rezultă că intimatul a mai fost sancţionat cu o amendă penală şi o amendă cu caracter administrativ pentru alte fapte de violenţă, prevăzute de art. 180 alin. (2) din Codul penal din 1969 din care una comisă în anul 2009 (împotriva soţului petentei, conform susţinerilor acesteia), atitudinea procesuală şi datele referitoare la persoana intimatului – elemente în raport de care se apreciază că prevederile art. 18 indice 1 din Codul penal din 1969 şi art. 19 din Legea nr. 255/2013 sunt inaplicabile în speţă, în privinţa intimatului.
     Judecătorul de cameră preliminară nu va proceda la schimbarea temeiului de drept al soluţiei de clasare dispuse faţă de petentă cu acela prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc.pen., în baza art. 341 alin. (6) lit. c) C. proc. pen, astfel cum s-a solicitat de către petentă, având în vedere că, potrivit considerentelor ce preced, urmează a dispune trimiterea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale.
     Prin urmare, în baza art. 341 alin. (6) lit. b) din Codul de procedură penală, va admite, în parte, plângerea petentei G. C., în sensul că:
     Va desfiinţa soluţiile de clasare dispuse faţă de suspecta – petentă G. C. şi suspectul – intimat B. I. cu privire la infracţiunile de lovire sau alte violenţe prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen., va înlătura sancţiunile amenzilor cu caracter administrativ de 800 lei şi respectiv 1.000 lei aplicate suspecţilor menţionaţi, prin ordonanţa de clasare din 21.10.2014 adoptată în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea nr. 6353/P/2012. Va trimite dosarul procurorului pentru a completa urmărirea penală în privinţa acestor fapte şi persoane.
     Cu ocazia redeschiderii urmăririi penale conform art. 335 alin. (5) C. proc. pen., urmează a se stabili şi încadrarea juridică a faptei de lovire a petentei ce a avut ca urmare avulsia posttraumatică a doi dinţi din faţă, cu luarea în considerare a dispoziţiilor legii penale mai favorabile în cauzele nesoluţionate definitiv (art. 5 C. pen.). În acest context, judecătorul de cameră preliminară notează că, în condiţiile în care, în raport de dispoziţia de trimitere a dosarului la procuror pentru a completa urmărirea penală pe care o va dispune în cauză, nu procedează la schimbarea temeiului de drept al soluţiei atacate şi nici nu dispune începerea judecăţii (situaţii în care ar fi fost obligat să statueze asupra încadrării juridice a faptei), nu poate da nici un fel de dispoziţii procurorului în acest sens, stabilirea încadrării juridice a faptei cu ocazia întocmirii ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale constituind atributul exclusiv al emitentului actului procedural menţionat (încadrarea putând fi ulterior contestată, în condiţiile legii).
     În rest, dispoziţiile ordonanţei atacate, referitoare la clasarea cauzei privind infracţiunile de distrugere, ameninţare şi violare de domiciliu, vor fi menţinute (în privinţa acestora nici nu s-au formulat, de altfel, în mod textual, critici de către petentă).

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE

     În baza art. 341 alin. (6) lit. b) din Codul de procedură penală;
     Admite, în parte, plângerea petentei G. C., în sensul că:
     Desfiinţează soluţiile de clasare dispuse faţă de suspecta – petentă G. C. şi suspectul – intimat B. I., cu privire la infracţiunile de lovire sau alte violenţe prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. şi înlătură sancţiunile amenzilor cu caracter administrativ de 800 lei şi respectiv 1.000 lei aplicate suspecţilor menţionaţi, prin ordonanţa de clasare din 21.10.2014 adoptată în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea nr. 6353/P/2012. Trimite dosarul procurorului pentru a completa urmărirea penală în privinţa acestor fapte şi persoane.
     Menţine, în rest, dispoziţiile ordonanţei atacate.
Definitivă.
     Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 12 martie 2015.
     
Judecător de cameră preliminară,
V. V.

Grefier,
F. L. A.

   

1