Potrivit art. 2341 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, prin sancţiunile pecuniare ce pot fi recunoscute, se înţeleg atât amenzile aplicate de organele judiciare cât şi cheltuielile judiciare stabilite în sarcina persoanei condamnate. Diferenţierea dintre aces


Constată că prin sentinţa penală  nr. 2166/20.11.2013 a Judecătoriei Braşov, în baza art. 240 şi art. 233 al. 2 lit. a, c din Legea nr. 302/2004, s-a recunoscut hotărârea Judecătoriei de primă instanţă Amtsgericht Gorlitz, Germania, cu numărul 6 Cs 240 Js 1894/12 din data de 06.06.2012, definitivă  la data de 29.06.2012 şi pedeapsa pecuniară aplicată numitului K.C., în cuantum de 3260 euro (din care 3200 euro amendă penală şi 60 euro cheltuieli judiciare).
În baza art. 242 din Legea nr.302/2004 s-a schimbat pedeapsa în moneda naţională, persoana condamnată urmând a achita suma de 14507 lei (din care suma de 14240 lei amendă penală şi 267 lei cheltuieli judiciare avansate de stat).
S-au pus în vedere condamnatului dispoziţiile art. 63¹ Cod penal cu privire la înlocuirea pedepsei amenzii cu cea a închisorii în cazul neplăţii cu rea-credinţă a amenzii penale.
În baza art. 247 lit. d din Legea 302/2004 s-a dispus informarea autorităţii competente din statul emitent cu privire la executarea hotărârii, după încheierea executării.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că prin hotărârea cu numărul 6 Cs 240 Js 1894/12 a Judecătoriei de primă instanţă Gorlitz (Germania) din data de 06.06.2012, definitivă la data de 29.06.2012, numitul K.C., cetăţean român, a fost condamnat la pedeapsa de 3200 de euro pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de vătămare corporală şi ameninţare, fiind stabilită şi suma de 60 euro cu titlu de cheltuieli judiciare. Prin cererea înregistrată în dosar s-a solicitat recunoaşterea acestor sancţiuni pecuniare. La analizarea cererii instanţa a avut în vedere prevederile deciziei cadru 2005/214/JAI a Consiliului din data de 24.02.2005, preluate în secţiunea a 4-a a Legii  nr. 302/2004, la art. 233 alin. 2, precizându-se că reprezintă pedeapsă pecuniară obligaţia de a plăti atât o sumă de bani drept condamnare pentru o infracţiune, pronunţată printr-o hotărâre – în speţă suma de 3200 de euro, cât şi o sumă de bani aferentă cheltuielilor cauzate de procedura judiciară care a dus la pronunţarea hotărârii – suma de 60 euro.
Prin urmare, s-a considerat că cererea se încadrează în dispoziţiile privind recunoaşterea sancţiunilor pecuniare, fiind aplicabile dispoziţiile legale amintite mai sus şi care reglementează competenţa instanţelor judecătoreşti de a executa o astfel de hotărâre (art. 234 alin. 2 din Legea nr. 302/2004). Ţinând cont de natura infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea numitului K.C. – conducere a unui autoturism de o persoană care nu posedă permis de conducere şi fals în acte, competenţa aparţine judecătoriei.
Cu referire la condiţiile prevăzute de lege pentru a se executa sancţiunea pecuniară pronunţată într-o altă ţară, s-a reţinut că art. 239 din Legea nr. 302/2004 prevede la alineatul 1 infracţiunile care, dacă se pedepsesc în statul emitent, dau loc, conform prevederilor deciziei-cadru şi fără a fi necesară verificarea dublei incriminări a faptei, la recunoaşterea şi executarea hotărârii, la punctele 23 şi 33 fiind menţionate infracţiunile de fals în acte oficiale şi comportamente care încalcă reglementările privind traficul rutier, infracţiuni pentru care s-a dispus condamnarea numitului K.C.
De asemenea, instanţa de fond a constatat că nu există nici unul dintre motivele de nerecunoaştere prevăzute de art. 241 din Legea nr. 302/2004, respectiv lipsa certificatului, pronunţarea în România a unei hotărâri pentru aceeaşi faptă, intervenirea prescripţiei executării etc., astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 240 din Legea nr. 302/2004 în conformitate cu care autorităţile judiciare române de executare recunosc o hotărâre fără alte formalităţi şi iau imediat toate măsurile pentru executarea acesteia.
Faţă de toate acestea, instanţa de fond a recunoscut hotărârea Judecătoriei Gorlitz  din Germania şi pedeapsa pecuniară aplicată numitului K.C., în cuantum total de 3260 euro, din care suma de 3200 euro amendă penală şi 60 euro cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul K.C., care a solicitat în cererea de apel eşalonarea plăţii amenzii aplicate, susţinând că nu are venituri şi nu poate să achite toată suma odată.
Analizând actele şi lucrările dosarului Curtea constată că apelul condamnatului este întemeiat, urmând a fi admis pentru următoarele motive:
Din Certificatul prevăzut la articolul 4 din Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului, privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor financiare, depus la dosarul instanţei de fond, în limba germană şi în limba română, rezultă că valoarea totală a sancţiunii pecuniare aplicate condamnatului este de 3260 de euro, din care suma de 3200 de euro amenda penală şi suma de 60 de euro cheltuieli de judecată.
Potrivit art. 2341 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, prin sancţiunile pecuniare ce pot fi recunoscute, se înţeleg atât amenzile aplicate de organele judiciare cât şi cheltuielile judiciare stabilite în sarcina persoanei condamnate. Diferenţierea dintre acestea se impune a fi făcută însă cu privire la sistemul de stabilire în dreptul intern a sumelor la care va fi obligată persoana condamnată. Astfel, în ceea ce priveşte amenda penală aplicată persoanei condamnate, aceasta urmează a fi stabilită potrivit dispoziţiilor art. 61 din Codul penal român, care prevede un sistem de stabilire a amenzii penale pe zile-amendă. Acest sistem urmează a fi aplicat în cauză pentru suma de 23 de euro, pe care persoana condamnată o are de achitat cu titlu de amendă penală. În ceea ce priveşte însă cheltuielile judiciare stabilite în sarcina acesteia, acestea urmează a fi stabilite în moneda naţională potrivit legii române, fiind aplicabile dispoziţiile art. 275 din Cod procedură penală.
Cum potrivit art. 242 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare schimbă pedeapsa, dacă este cazul, în moneda statului de executare, la cursul valutar de la data pronunţării pedepse, Curtea va schimba pedeapsa de 3200 de euro în moneda naţională, persoana condamnată urmând să achite suma de 14400 lei (respectiv 400 de zile amendă a câte 36 lei fiecare zi amendă) şi va schimba suma stabilită cu titlu de cheltuieli judiciare, de 60 de euro, în moneda naţională, persoana condamnată urmând să achite suma de 270 de lei. La stabilirea acestor sume s-a avut în vedere cursul BNR la data pronunţării prezentei decizii, care echivala 1 euro cu 4,5 lei.
De asemenea, se va atrage atenţie persoanei condamnate că în caz de neexecutare cu rea-credinţă a sancţiunii pecuniare stabilite cu titlu de amendă penală, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile de închisoare.
În ceea ce priveşte motivul de apel invocat de condamnat, prin care acesta solicită eşalonarea cuantumului pedepsei aplicate, curtea constată că aceasta cerere nu poate fi admisă în cadrul prezentei proceduri. Astfel, potrivit art. 559 alin. 2 din Codul de procedură penală când cel condamnat se află în imposibilitate de a achita integral amenda în termenul legal, judecătorul delegat cu executarea, la cererea condamnatului, poate dispune eşalonarea plăţii amenzii pe o perioadă de cel mult 2 ani, în rate lunare. Aşadar eşalonarea plăţii amenzii se face de către judecătorul delegat cu executarea acestei pedepse, la cererea condamnatului, dacă acesta nu poate achita amenda în termenul legal. Nu se poate dispune direct, în momentul condamnării sau în momentul recunoaşterii hotărârilor străine, eşalonarea plăţii amenzii.
 
  Decizia penală nr. 61/Ap/13 martie 2014, dosar nr. 17375/197/2013, redactat judecător C.C.G.