Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 07.02.2014 sub nr. 5114/299/2014 reclamanta S.C. A.F.S. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. H.T. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata restanţelor de plată acumulate în cuantum de 65.510,07 lei, la plata sumei de 3145,48 lei, reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată până la data de 01.12.2013, precum şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că la data de 16.06.2009 aceasta în calitate de proprietar şi pârâta în calitate de chiriaş au încheiat contractul de închiriere pe termen lung nr. 25 având ca obiect închiriere de autoturisme.
Începând cu luna aprilie 2013, debitoarea a început să înregistreze întârzieri la plată pentru anumite facturi , motiv pentru care reclamanta i-a transmis numeroase solicitări pentru plata debitelor restante.
Totodată, dat fiind specificul relaţiilor comerciale aarătat că nici la predare nici la returnarea celor 3 autovehicule reprezentaţii pârâtei nu au invocat nici o pretenţie sau neexecutare contractuală, acest aspect echivalând şi cu o acceptare tacită a datoriilor restante.
Deşi reclamanta a arătat că şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi implicit a livrat şi a asigurat folosinţa autovehiculelor ce au format obiectul contractului, acestea fiind primite fără obiecţiuni, debitoarea nu a înţeles să achite facturile restante.
Cu privire la petitul obligării pârâtei la plata sumelor restante reclamanta a arătat că în baza relaţiilor comerciale desfăşurate cu debitoarea, a înregistrat în contabilitate restanţe de plată acumulate, în cuantum de 65.510,07 lei, din care suma de 1.815,51 lei reprezintă contravaloare chirii restante, suma de 7.323,19 lei reprezintă contravaloare extra kilometri parcurşi, suma de 56.368,35 lei reprezintă contravaloare daune stabilite în sarcina debitoarei.
Cu privire la contravaloarea sumelor provenind din chirii, pentru autoturismele înmatriculate sub nr. B .. 001, B..002, B .. 003 părţile au stabilit în schimbul unei chirii lunare de 650 de euro plus TVA, ca perioadă de închiriere iniţială intervalul 12.05.2010-11.05.2013, ulterior termenul fiind prelungit repetat, ultimul interval agreat de părţi fiind 12.08.2013-11.09.2013.
Având în vedere că termenul de închiriere a fost depăşit (11.09.2013), autoturismele fiind predate mai târziu (16.09.2013), conform proceselor verbale de returnare depuse în probaţiune, întârzierea era calculată şi facturată, proporţional preţului chiriei, raportată la timpul scurs, ţinând cont de regula privind prestaţiile divizibile-pro rata temporis.
Prin urmare, în schimbul folosinţei autoturismelor reclamanta a învederat că a emis factura 13231/19.09.2013 în valoare de 1815,51, pentru contravaloarea folosinţei perioadei mai sus arătate, factură neachitată până la data prezentei.
Cu privire la contravaloarea sumelor provenind din facturarea extra-kilometrilor parcurşi, reclamanta a arătat că, în conformitate cu clauzele contractului şi ale anexelor speciale, părţile au stabilit faptul că, în legătură cu kilometrii parcurşi, orice depăşire a limitei maxime de 25.000 de km/în primul an şi 20.000 de km/după primul an (pentru cele trei autoturisme B .. 004, B..005, B .. 006), respectiv 40.000 de km/an (pentru autoturismul B .. 007) se facturează de proprietar cu suma: de 0.11 euro/km plus TVA, pentru auto B .., conform anexei speciale A004-F004, 0.05 euro/KM plus TVA, pentru auto B .. şi B .., conform anexei speciale A003-F003, 0.10 euro/KM plus TVA, pentru auto B .. conform anexei speciale A007-F007.
Cu privire la contravaloarea sumelor provenind din daune reclamanta a precizat că autoturismele erau asigurate, în conformitate cu prevederile contractului, însă conform art. 4 lit. a alin.2 teza 2 din Contract, în cazul în care se constatau daune „sub maşină, roţi, cauciucuri, ce nu sunt rezultatul uni accident sau alte daune neacoperite de poliţa de asigurare, atunci toate cheltuielile de reparaţie vor fi suportate exclusiv de client”. De asemenea, conform art. 6lit. c alin. 4 din Contract, „orice reparaţie realizată componentelor maşinii cum ar fi tapiţeria, husele de plastic, jantele, partea de sub maşină, etc, care nu sunt cauzate de uzură sau de un accident acoperit de art. 4 din Contract, vor fi suportate de client”.
Potrivit art. 10 lit. a din Contract, s-a precizat faptul că : „la expirarea au încetarea perioadei de închiriere, din orice cauze, clientul se obligă să livreze proprietarului autoturismele în stare bună în gradul de uzură acceptat”.
De asemenea cu privire la restituirea autoturismelor, art. 10 lit. b din Contract „În cazul în care la livrare lipsesc componente sau accesorii, sau în cazul în care autoturismul a suferit daune exceptând uzura, clientul este obligat să plătească proprietarului costurile de înlocuire sau de reparare, după caz”.
Potrivit dispoziţiilor Contractului, pârâta şi-a asumat obligaţia de a suporta pentru autoturismele închiriate de la reclamantă costul reparaţiilor care se impuneau pentru aducerea autoturismelor în starea în care fuseseră preluate, mai puţin uzura normală, aşa cum se prevedea în contract.
La returnarea autoturismelor înmatriculate sub nr. B ..1, B ..2, B ..3, B ..4, B ..5, B ..6, b ..7 au fost descoperite daune, componente sau accesorii lipsă, care nu existau la data preluării spre folosinţă şi care conform contractului, trebuiau suportate de către debitoarea HTE.
Aceste daune, precum şi componente/accesorii lipsă sunt identificate în procesele verbale de predare ale autoturismelor la finalizarea perioadei de închiriere aferente respectivelor maşini şi / sau în rapoartele SGS întocmite la data inspectării automobilelor.
În drept au fost invocate prevederile art. 969, 970 şi 1073 din Codul Civil, art. 43 din Codul Comercial, art. 1 şi 2 alin. 2 ind. 1 din OG 13/2011, ale art. 1013 şi urm. din CPC şi ale art. 451 din CPC.
Legal citată pârâta a depus întâmpinare la termenul de judecată din data de 27.03.2014, prin care invocă pe cale de excepţie excepţia netimbrării cererii de poprire asiguratorie şi să o respingă ca atare, excepţia de neîndeplinire a formalităţilor preliminare introducerii acţiunii la instanţa de judecată conform prevederilor legale în vigoare, pe fondul cauzei a solicitatrespingerea acţiunii cu cheltuieli de judecată.
În subsidiar, în cazul în care instanţa va considera acţiune temeinică, pârâta a solicitat să se constate că debitul nu este cert, lichid şi exigibil în conformitate cu cerinţele legale în vigoare având în vedere faptul că suma eventual datorată de pârâtă nu este cea arătată de reclamantă, în afara facturilor deja achitate de dânşii pentru serviciile real pretate de reclamantă, nu mai există temeiuri legale pentru a li se solicita alte plăţi. În acest sens, pârâtul susține că a solicitat reclamantei emiterea de facturi justificative pentru sumele imputate însă acestea nu le-au fost remise, astfel încât se a solicitatrespingerea acţiunii, precum şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce priveşte situaţia de fapt pârâta a arătat că nu a primit nici o solicitare cu privire la plata vreunei facturi eventual întârziată la plată şi deşi reclamanta a arătat în cererea sa că parte din aceste solicitări sunt ataşate cererii introductive, pârâta nu le-a identificat.
Cu privire la petitul obligării pârâtei la plata sumelor restante, aceasta a arătat că suma respectivă a fost achitată prin „Extras de cont combinat” emis de banca pârâtei la data de 31.12.2013, drept pentru care depune ataşat întâmpinării o copie „conform cu originalul” a documentului prin care s-a efectuat această plată.
În continuare pârâta a arătat că a recunoscut reclamantei că este posibil să existe o depăşire a kilometrilor contractaţi, însă niciodată reclamanta nu le-a emis vreo factură în acest sens şi bineînţeles , fundamentată cu dovada acestor eventuale depăşiri nu înţelege despre ce daune este vorba.
În continuare pârâta a susținut că nu au fost chemaţi niciodată la nici o constatare a vreunei eventuale daune aduse vreunui autovehicul şi mai mult decât atât, există corespondenţa în care pârâta afirmă că nu cunoaşte aceste eventuale prejudicii.
Astfel, nu cunoaşte care sunt daunele şi nu are cunoştinţă de modul de calcul a acestora la data predării autovehiculelor. Nu la data acţiunii.
A precizat faptul că nu se face dovada conservării bunurilor aşa cum au fost predate, nu se face dovada calculării uzurii normale a acestora şi, ce este foarte important, nu au fost chemaţi la nici o constatare a vreunei daune.
Cu privire la contravaloarea sumelor provenind din chirii, un alt punct formulat de reclamantă, pârâta a arătat că factura invocată este achitată prin „extras de cont combinat” emis de banca pârâtei la data de 31.12.2013, drept pentru care depune la dosare copie conformă cu originalul a documentului prin care s-a efectuat această plată.
În ceea ce priveşte contravaloarea sumelor provenind din facturarea extra-kilometrilor parcurşi, pârâta a învederat că nu sunt eventuale daune dovedite la data predării bunurilor către reclamantă, ceea ce au făcut reprezentanţii acesteia cu aceste bunuri ulterior nu le este opozabil, deci nu au cunoştinţă despre ce daune vorbeşte reclamanta.
În a susținutrea întâmpinării pârâta a solicitat proba cu înscrisurile în cadrul căreia, în funcţie de precizarea acţiunii de către reclamantă va completa probatoriile cu înscrisurile pertinente , a solicitatsă fie pus în vedere reclamantei să depună dovada somaţiei conform prevederilor legale în vigoare şi toate înscrisurile pe care îşi întemeiază pretenţiile. A solicitatproba cu expertiza tehnico-contabilă, prin care, raportat la contractul dintre părţi, procesele verbale de primire a autovehiculelor în folosinţă de la reclamantă şi a proceselor verbale de rambursare a acestora către reclamantă, să e analizeze corectitudinea celor imputate de reclamantă(constatare daune, calcul uzură, valoarea eventualelor piese de schimb etc.).
Prin încheierea de şedinţă din data de 27.03.2014, instanţa a stabilit taxa judiciară de timbru în cuantum de 2415,20 lei pentru primul capăt de cerere, 225,18 lei pentru al doilea capăt de cerere, din totalul taxei judiciare de timbru în cuantum de 2640,38 lei urmând a fi scăzută taxa judiciară în valoare de 200 lei deja achitată rămânând astfel un de achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 2440,38 lei.
La data de 07.04.2014 reclamanta a depus la dosar prin serviciul registratură răspuns la întâmpinare prin care a solicitat, ca în raport de probele ce urmează a fi administrate în cauză să se dispună respingerea excepţiilor invocate de pârâtă şi pe cale de consecinţă să admită cererea de chemare în judecată formulată astfel cum a fost formulată.
Prin încheierea de şedinţă din data de 24.04.2014 instanţa , în baza art. 255 CPC, a încuviinţat proba cu înscrisuri pentru ambele părţi şi proba cu expertiza tehnică contabilă pentru pârâtă, considerându-le pertinente, concludente şi utile pentru soluţionarea cauzei.
La data de 18.09.2014 s-a depus la dosar prin serviciul registratură raportul de expertiză contabilă ( filele 189-209 vol. 2).
La data de 29.10.2014 pârâta a depus la dosar obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică contabilă ( filele 213-216 vol. 2 ).
La termenul de judecată din data de 13.11.2014 reclamanta a depus la dosar note de şedinţă prin care a solicitat instanţei să se dispună respingerea obiecţiunilor formulate de către pârâtă la raportul de expertiză tehnică contabilă.
Prin încheierea de şedinţă din data de 13.14.2014 instanţa a dispus suplimentarea obiectivelor raportului de expertiză pentru motivele arătate prin încheierea de şedinţă de la acea dată.
La termenul de judecată din data de 09.04.2015 s-au depus la dosar precizări la raportul de expertiză tehnică contabilă din partea expertului ( filele 234-236 vol. 2).
Prin încheierea de şedinţă din data de 21.05.2015 instanţa a dispus suplimentarea probatoriului în temeiul art. 254 al. 5 CPC cu expertiza tehnică auto.
La termenul de judecată din data de 29.10.2015 s-a depus la dosar raportul de expertiză tehnică auto ( filele 252-263 vol. 2).
În ședința publică din data de 26.11.2015 după acordarea cuvântul asupra fondului s-a reținut cauza în pronunțare.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa reţine că:
Între cele două societăţi s-au desfăşurat relaţii profesionale, în sensul că la data de 16.06.2009 reclamanta în calitate de proprietar şi pârâta în calitate de chiriaş au încheiat contractul de închiriere pe termen lung nr. 25 având ca obiect închirierea autoturismelor având numerele de înmatriculare B .. 001, B..002, B .. 003, B ..4, B ..5, B ..6 și B ..7, contractul fiind prelungit succesiv până la data de 11.09.2013 pentru autoturismele cu numărul de înmatriculare B .. 001, B..002, B .. 003.
Potrivit convenției părților, autoturismele erau asigurate CASCO, iar în conformitate cu prevederile art. 4 lit. a alin.2 teza 2 din Contract, în cazul în care se constatau daune „sub maşină, roţi, cauciucuri, ce nu sunt rezultatul uni accident sau alte daune neacoperite de poliţa de asigurare, atunci toate cheltuielile de reparaţie vor fi suportate exclusiv de client”. De asemenea, conform art. 6lit. c alin. 4 din Contract, „orice reparaţie realizată componentelor maşinii cum ar fi tapiţeria, husele de plastic, jantele, partea de sub maşină, etc, care nu sunt cauzate de uzură sau de un accident acoperit de art. 4 din Contract, vor fi suportate de client”.
Potrivit art. 10 lit. a din Contract, se a precizat faptul că : „la expirarea au încetarea perioadei de închiriere, din orice cauze, clientul se obligă să livreze proprietarului autoturismele în stare bună în gradul de uzură acceptat”.
De asemenea cu privire la restituirea autoturismelor, art. 10 lit. b din Contract dispune că „În cazul în care la livrare lipsesc componente sau accesorii, sau în cazul în care autoturismul a suferit daune exceptând uzura, clientul este obligat să plătească proprietarului costurile de înlocuire sau de reparare, după caz”.
În cauză sunt incidente prevederile art.969 alin.1 C.civ., potrivit cărora „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”, iar art.1073 C.civ. dispune că, orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.
În cauza de faţă, conform art.249 CPC s-a făcut dovada existenţei convenției legal încheiată între părți, iar reclamanta a făcut dovada executării propriilor obligații, respectiv a asigurat pârâtului folosința autoturismelor care au făcut obiectul contractului.
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că, în baza contractului încheiat între părți reclamanta a emis factura fiscală aferente nr.13231/16.09.2013 pentru suma de 1.815,51 lei reprezentând contravaloarea chiriilor restante pentru autoturismele cu numărul de înmatriculare B .. 001, B..002, B .. 003, facturile fiscale nr.12077/26.04.2013, nr.12078/26.04.2013 și nr.13473/23.10.2013 pentru suma de 7.323,19 lei reprezentând contravaloarea kilometrilor parcurşi în plus calculați pentru autoturismele cu numărul de înmatriculare B .. 004, B..005, B .. 006, B .. 007, precum și facturile nr.12077/26.04.2013, nr.12078/26.04.2013 și nr. 13507/07.11.2013 cuprinzând și suma de 52768,35 lei reprezentând contravaloarea daunelor stabilite în sarcina debitoarei pentru autoturismele care au făcut obiectul contractului.
Având în vedere că, locatorul şi-a respectat propriile obligaţii dar beneficiarul nu a înţeles să-şi execute de bunăvoie obligaţia de plată, sunt aplicabile în cauză prevederile principiul executării în natură a obligaţiilor civile, fiind de asemenea, posibilă recurgerea la forţa coercitivă a statului pentru valorificarea creanţei izvorâte dintr-un contract sinalagmatic, ce se impune părţilor cu forţa legii.
În continuare analizând contravaloarea debitelor restante rezultate din ansamblul material probator, instanța va admite în parte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată.
În ceea ce privește contravaloarea sumelor provenind din chirii, pentru autoturismele înmatriculate sub nr. B .. 001, B..002, B .. 003 calculate pentru perioada cuprinsă între data de 11.09.2013 și data de 16.09.2013 conform facturii nr.13231/19.09.2013 în valoare de 1815,51, din coroborarea concluziilor raportului de expertiză contabilă realizat în cauză, instanța a reținut că aceasta factura a fost achitată prin Ordinul de plată nr.76/05.12.2013.
Astfel, având în vedere dovada achitării debitului stabilit potrivit facturii nr.13231/19.09.2013 la valoare de 1815,51 lei, instanța va respinge ca neîntemeiată solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata contravalorii chiriei restante.
Cu privire la contravaloarea sumelor provenind din facturarea extra-kilometrilor parcurşi, din analiza fișelor și a proceselor-verbale de predare a autoturismelor, coroborate cu concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză (f.196, 263), rezultă că valoarea kilometrilor suplimentar parcurși calculată potrivit convenției părților este în cuantum de 5989,89 lei. În plus, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, susținute de concluziile raportului de expertiză contabilă, rezultă că, prin Ordinul de plată nr.76/05.12.2013 pârâtul a achitat suma de 1333,30 lei reprezentând contravaloarea kilometrilor parcurşi în plus stabilită în conținutul facturii fiscale nr.13473/23.10.2013.
Motiv pentru care instanța va admite în parte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata contravalorii kilometrilor parcurși în plus, pârâtul urmând a fi obligată la plata sumei de 4656,59 lei reprezentând restul de plată al contravalorii kilometrilor parcurşi în plus calculați pentru autoturismele cu numărul de înmatriculare B .. 004, B..005, B .. 006, B .. 007 conform facturilor fiscale nr.12077/26.04.2013, nr.12078/26.04.2013 și nr.13473/23.10.2013.
În continuare, instanța a reținut că, potrivit dispoziţiilor art.6 și art.10 din contract, pârâta şi-a asumat obligaţia de a suporta pentru autoturismele închiriate de la reclamantă costul reparaţiilor care se impuneau pentru aducerea autoturismelor în starea în care fuseseră preluate, mai puţin uzura normală a acestora și daunele acoperite de asigurarea CASCO.
La returnarea autoturismelor înmatriculate sub nr. B .., B.., B.., B.., B.., B.. şi B.. potrivit proceselor-verbale încheiate și rectificate (f.86-116) în baza rapoartelor de verificare s-a descris starea autoturismelor la momentul returnării către proprietar.
Conform concluziilor raportului de expertiză auto efectuat în cauză (f.273) valoarea reparațiilor stabilite în funcție de avariile consemnate de S.H., din care au fost scăzute avariile încadrate de noțiunea uzură normală și cele acoperite de asigurarea CASCO este în cuantum total de 31174,84 lei (inclusiv TVA).
Astfel, din valoarea facturii nr. 12077/26.04.2013, pentru autoturismele B .. și B.. este datorată suma de 7475,96 lei, din valoarea facturii nr. 12078/26.04.2013, pentru autoturismele B.., B-.. este datorată suma de 11767,60 lei, din valoarea facturii nr. 13507/07.11.2013, pentru autoturismele B.., B.. şi B.. este datorată suma de 11931,28 lei.
Instanța va respinge ca neîntemeiate susținerile pârâtei potrivit cărora reprezentanții acesteia nu au fost chemaţi niciodată la nici o constatare a eventualelor daune aduse autoturismelor, întrucât procesele-verbale privind rapoartele de verificare poartă atât semnătura reprezentantului S.H. cât și semnătura delegatului clientului H.T. (f.85-116).
De asemenea, dând eficiență prevederilor art.277 CPC (renumerotat) conform cărora înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obişnuit în exerciţiul activităţii unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului său, cu excepţia cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăşi dovedirea actului juridic, instanța reține că, nesemnarea facturilor care fac obiectul litigiului nu conduce la înlăturarea caracterului cert al debitului restant stabilit în cauză. În acest sens, instanța reține că, prin semnarea contractului de închiriere pârâtul a fost de acord cu modul de facturare şi de plată a obligațiilor contractuale.
Pentru toate aceste considerente de fapt, având în vedere dispoziţiile art.969 și urm. din C.civ., instanţa va admite în parte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată de către reclamanta și va obliga pârâta să plătească acesteia suma de 4656,59 lei reprezentând restul de plată al contravalorii extra kilometrilor parcurşi calculați pentru autoturismele cu numărul de înmatriculare B .. 004, B..005, B .. 006, B .. 007 conform facturilor fiscale nr.12077/26.04.2013, nr.12078/26.04.2013 și suma de 31174,84 lei reprezentând contravaloarea daunelor stabilite în sarcina debitoarei pentru autoturismele cu numărul de înmatriculare B.., B.., B.., B.., B.., B.. şi B.. conform facturilor fiscale nr.12077/26.04.2013, nr.12078/26.04.2013 și nr. 13507/07.11.2013.
În ceea ce priveşte cererea reclamantei referitoare la dobânda legală, instanţa are în vedere prevederile art. 2 din O.G. nr. 13/2011, prevede că „În cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi remuneratorii şi/sau penalizatoare, după caz, şi în absenţa stipulaţiei exprese a nivelului acestora de către părţi, se va plăti. De asemenea, art. 1523 lit. d) din Noul Cod civil, stipulează că debitorul este de drept in intarziere și datorează penalități atunci cand nu a fost executată obligația de plată a unei sume de bani asumată în exercițiul unei întreprinderi.
Constatând datorat în parte debitul principal, față de plata cu intarziere a acestuia, instanța reține că, paratul datoreaza si dobanda legală aferentă debitului restant stabilit prin prezenta hotărâre conform facturile fiscale nr. 12077/26.04.2013, nr.12078/26.04.2013 și nr. 13507/07.11.2013, dobânda legală urmând a fi calculată de la data scadenței fiecărei facturi până la data plății efective.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța reține că reclamanta a achitat pentru debitul și dobânda legală solicitată suma de 2640,38 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, iar pârâtul a achitat contravaloarea sumei de 2000 lei reprezentând onorariilor expertilor desemnați în cauză, precum și suma de suma de 1860 lei reprezentând onorariu avocat.
Văzând soluția care urmează a fi pronunțată în cauză, rezultă că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant va fi admisă în proporție de aproximativ 50% din valoarea totală a debitului solicitat prin acțiune. Astfel, 50% din valoarea cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamant este de 1320,19 lei, iar 50% din valoarea cheltuielilor de judecată efectuate de către pârât este de 1930 lei.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 453 C. proc. civ., prin raportare la soluția de admitere în parte a cererii de chemare în judecată, constatând culpa procesuală în procent de 50% a pârâtei în declanșarea prezentului litigiu, instanţa va obliga reclamanta să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 609,81 lei reprezentând diferența dintre cheltuielile de judecată efectuate de către pârât și cele efectuate de către reclamant.
În fapt, reclamanta a arătat că la data de 16.06.2009 aceasta în calitate de proprietar şi pârâta în calitate de chiriaş au încheiat contractul de închiriere pe termen lung nr. 25 având ca obiect închiriere de autoturisme.
Începând cu luna aprilie 2013, debitoarea a început să înregistreze întârzieri la plată pentru anumite facturi , motiv pentru care reclamanta i-a transmis numeroase solicitări pentru plata debitelor restante.
Totodată, dat fiind specificul relaţiilor comerciale aarătat că nici la predare nici la returnarea celor 3 autovehicule reprezentaţii pârâtei nu au invocat nici o pretenţie sau neexecutare contractuală, acest aspect echivalând şi cu o acceptare tacită a datoriilor restante.
Deşi reclamanta a arătat că şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi implicit a livrat şi a asigurat folosinţa autovehiculelor ce au format obiectul contractului, acestea fiind primite fără obiecţiuni, debitoarea nu a înţeles să achite facturile restante.
Cu privire la petitul obligării pârâtei la plata sumelor restante reclamanta a arătat că în baza relaţiilor comerciale desfăşurate cu debitoarea, a înregistrat în contabilitate restanţe de plată acumulate, în cuantum de 65.510,07 lei, din care suma de 1.815,51 lei reprezintă contravaloare chirii restante, suma de 7.323,19 lei reprezintă contravaloare extra kilometri parcurşi, suma de 56.368,35 lei reprezintă contravaloare daune stabilite în sarcina debitoarei.
Cu privire la contravaloarea sumelor provenind din chirii, pentru autoturismele înmatriculate sub nr. B .. 001, B..002, B .. 003 părţile au stabilit în schimbul unei chirii lunare de 650 de euro plus TVA, ca perioadă de închiriere iniţială intervalul 12.05.2010-11.05.2013, ulterior termenul fiind prelungit repetat, ultimul interval agreat de părţi fiind 12.08.2013-11.09.2013.
Având în vedere că termenul de închiriere a fost depăşit (11.09.2013), autoturismele fiind predate mai târziu (16.09.2013), conform proceselor verbale de returnare depuse în probaţiune, întârzierea era calculată şi facturată, proporţional preţului chiriei, raportată la timpul scurs, ţinând cont de regula privind prestaţiile divizibile-pro rata temporis.
Prin urmare, în schimbul folosinţei autoturismelor reclamanta a învederat că a emis factura 13231/19.09.2013 în valoare de 1815,51, pentru contravaloarea folosinţei perioadei mai sus arătate, factură neachitată până la data prezentei.
Cu privire la contravaloarea sumelor provenind din facturarea extra-kilometrilor parcurşi, reclamanta a arătat că, în conformitate cu clauzele contractului şi ale anexelor speciale, părţile au stabilit faptul că, în legătură cu kilometrii parcurşi, orice depăşire a limitei maxime de 25.000 de km/în primul an şi 20.000 de km/după primul an (pentru cele trei autoturisme B .. 004, B..005, B .. 006), respectiv 40.000 de km/an (pentru autoturismul B .. 007) se facturează de proprietar cu suma: de 0.11 euro/km plus TVA, pentru auto B .., conform anexei speciale A004-F004, 0.05 euro/KM plus TVA, pentru auto B .. şi B .., conform anexei speciale A003-F003, 0.10 euro/KM plus TVA, pentru auto B .. conform anexei speciale A007-F007.
Cu privire la contravaloarea sumelor provenind din daune reclamanta a precizat că autoturismele erau asigurate, în conformitate cu prevederile contractului, însă conform art. 4 lit. a alin.2 teza 2 din Contract, în cazul în care se constatau daune „sub maşină, roţi, cauciucuri, ce nu sunt rezultatul uni accident sau alte daune neacoperite de poliţa de asigurare, atunci toate cheltuielile de reparaţie vor fi suportate exclusiv de client”. De asemenea, conform art. 6lit. c alin. 4 din Contract, „orice reparaţie realizată componentelor maşinii cum ar fi tapiţeria, husele de plastic, jantele, partea de sub maşină, etc, care nu sunt cauzate de uzură sau de un accident acoperit de art. 4 din Contract, vor fi suportate de client”.
Potrivit art. 10 lit. a din Contract, s-a precizat faptul că : „la expirarea au încetarea perioadei de închiriere, din orice cauze, clientul se obligă să livreze proprietarului autoturismele în stare bună în gradul de uzură acceptat”.
De asemenea cu privire la restituirea autoturismelor, art. 10 lit. b din Contract „În cazul în care la livrare lipsesc componente sau accesorii, sau în cazul în care autoturismul a suferit daune exceptând uzura, clientul este obligat să plătească proprietarului costurile de înlocuire sau de reparare, după caz”.
Potrivit dispoziţiilor Contractului, pârâta şi-a asumat obligaţia de a suporta pentru autoturismele închiriate de la reclamantă costul reparaţiilor care se impuneau pentru aducerea autoturismelor în starea în care fuseseră preluate, mai puţin uzura normală, aşa cum se prevedea în contract.
La returnarea autoturismelor înmatriculate sub nr. B ..1, B ..2, B ..3, B ..4, B ..5, B ..6, b ..7 au fost descoperite daune, componente sau accesorii lipsă, care nu existau la data preluării spre folosinţă şi care conform contractului, trebuiau suportate de către debitoarea HTE.
Aceste daune, precum şi componente/accesorii lipsă sunt identificate în procesele verbale de predare ale autoturismelor la finalizarea perioadei de închiriere aferente respectivelor maşini şi / sau în rapoartele SGS întocmite la data inspectării automobilelor.
În drept au fost invocate prevederile art. 969, 970 şi 1073 din Codul Civil, art. 43 din Codul Comercial, art. 1 şi 2 alin. 2 ind. 1 din OG 13/2011, ale art. 1013 şi urm. din CPC şi ale art. 451 din CPC.
Legal citată pârâta a depus întâmpinare la termenul de judecată din data de 27.03.2014, prin care invocă pe cale de excepţie excepţia netimbrării cererii de poprire asiguratorie şi să o respingă ca atare, excepţia de neîndeplinire a formalităţilor preliminare introducerii acţiunii la instanţa de judecată conform prevederilor legale în vigoare, pe fondul cauzei a solicitatrespingerea acţiunii cu cheltuieli de judecată.
În subsidiar, în cazul în care instanţa va considera acţiune temeinică, pârâta a solicitat să se constate că debitul nu este cert, lichid şi exigibil în conformitate cu cerinţele legale în vigoare având în vedere faptul că suma eventual datorată de pârâtă nu este cea arătată de reclamantă, în afara facturilor deja achitate de dânşii pentru serviciile real pretate de reclamantă, nu mai există temeiuri legale pentru a li se solicita alte plăţi. În acest sens, pârâtul susține că a solicitat reclamantei emiterea de facturi justificative pentru sumele imputate însă acestea nu le-au fost remise, astfel încât se a solicitatrespingerea acţiunii, precum şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce priveşte situaţia de fapt pârâta a arătat că nu a primit nici o solicitare cu privire la plata vreunei facturi eventual întârziată la plată şi deşi reclamanta a arătat în cererea sa că parte din aceste solicitări sunt ataşate cererii introductive, pârâta nu le-a identificat.
Cu privire la petitul obligării pârâtei la plata sumelor restante, aceasta a arătat că suma respectivă a fost achitată prin „Extras de cont combinat” emis de banca pârâtei la data de 31.12.2013, drept pentru care depune ataşat întâmpinării o copie „conform cu originalul” a documentului prin care s-a efectuat această plată.
În continuare pârâta a arătat că a recunoscut reclamantei că este posibil să existe o depăşire a kilometrilor contractaţi, însă niciodată reclamanta nu le-a emis vreo factură în acest sens şi bineînţeles , fundamentată cu dovada acestor eventuale depăşiri nu înţelege despre ce daune este vorba.
În continuare pârâta a susținut că nu au fost chemaţi niciodată la nici o constatare a vreunei eventuale daune aduse vreunui autovehicul şi mai mult decât atât, există corespondenţa în care pârâta afirmă că nu cunoaşte aceste eventuale prejudicii.
Astfel, nu cunoaşte care sunt daunele şi nu are cunoştinţă de modul de calcul a acestora la data predării autovehiculelor. Nu la data acţiunii.
A precizat faptul că nu se face dovada conservării bunurilor aşa cum au fost predate, nu se face dovada calculării uzurii normale a acestora şi, ce este foarte important, nu au fost chemaţi la nici o constatare a vreunei daune.
Cu privire la contravaloarea sumelor provenind din chirii, un alt punct formulat de reclamantă, pârâta a arătat că factura invocată este achitată prin „extras de cont combinat” emis de banca pârâtei la data de 31.12.2013, drept pentru care depune la dosare copie conformă cu originalul a documentului prin care s-a efectuat această plată.
În ceea ce priveşte contravaloarea sumelor provenind din facturarea extra-kilometrilor parcurşi, pârâta a învederat că nu sunt eventuale daune dovedite la data predării bunurilor către reclamantă, ceea ce au făcut reprezentanţii acesteia cu aceste bunuri ulterior nu le este opozabil, deci nu au cunoştinţă despre ce daune vorbeşte reclamanta.
În a susținutrea întâmpinării pârâta a solicitat proba cu înscrisurile în cadrul căreia, în funcţie de precizarea acţiunii de către reclamantă va completa probatoriile cu înscrisurile pertinente , a solicitatsă fie pus în vedere reclamantei să depună dovada somaţiei conform prevederilor legale în vigoare şi toate înscrisurile pe care îşi întemeiază pretenţiile. A solicitatproba cu expertiza tehnico-contabilă, prin care, raportat la contractul dintre părţi, procesele verbale de primire a autovehiculelor în folosinţă de la reclamantă şi a proceselor verbale de rambursare a acestora către reclamantă, să e analizeze corectitudinea celor imputate de reclamantă(constatare daune, calcul uzură, valoarea eventualelor piese de schimb etc.).
Prin încheierea de şedinţă din data de 27.03.2014, instanţa a stabilit taxa judiciară de timbru în cuantum de 2415,20 lei pentru primul capăt de cerere, 225,18 lei pentru al doilea capăt de cerere, din totalul taxei judiciare de timbru în cuantum de 2640,38 lei urmând a fi scăzută taxa judiciară în valoare de 200 lei deja achitată rămânând astfel un de achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 2440,38 lei.
La data de 07.04.2014 reclamanta a depus la dosar prin serviciul registratură răspuns la întâmpinare prin care a solicitat, ca în raport de probele ce urmează a fi administrate în cauză să se dispună respingerea excepţiilor invocate de pârâtă şi pe cale de consecinţă să admită cererea de chemare în judecată formulată astfel cum a fost formulată.
Prin încheierea de şedinţă din data de 24.04.2014 instanţa , în baza art. 255 CPC, a încuviinţat proba cu înscrisuri pentru ambele părţi şi proba cu expertiza tehnică contabilă pentru pârâtă, considerându-le pertinente, concludente şi utile pentru soluţionarea cauzei.
La data de 18.09.2014 s-a depus la dosar prin serviciul registratură raportul de expertiză contabilă ( filele 189-209 vol. 2).
La data de 29.10.2014 pârâta a depus la dosar obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică contabilă ( filele 213-216 vol. 2 ).
La termenul de judecată din data de 13.11.2014 reclamanta a depus la dosar note de şedinţă prin care a solicitat instanţei să se dispună respingerea obiecţiunilor formulate de către pârâtă la raportul de expertiză tehnică contabilă.
Prin încheierea de şedinţă din data de 13.14.2014 instanţa a dispus suplimentarea obiectivelor raportului de expertiză pentru motivele arătate prin încheierea de şedinţă de la acea dată.
La termenul de judecată din data de 09.04.2015 s-au depus la dosar precizări la raportul de expertiză tehnică contabilă din partea expertului ( filele 234-236 vol. 2).
Prin încheierea de şedinţă din data de 21.05.2015 instanţa a dispus suplimentarea probatoriului în temeiul art. 254 al. 5 CPC cu expertiza tehnică auto.
La termenul de judecată din data de 29.10.2015 s-a depus la dosar raportul de expertiză tehnică auto ( filele 252-263 vol. 2).
În ședința publică din data de 26.11.2015 după acordarea cuvântul asupra fondului s-a reținut cauza în pronunțare.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa reţine că:
Între cele două societăţi s-au desfăşurat relaţii profesionale, în sensul că la data de 16.06.2009 reclamanta în calitate de proprietar şi pârâta în calitate de chiriaş au încheiat contractul de închiriere pe termen lung nr. 25 având ca obiect închirierea autoturismelor având numerele de înmatriculare B .. 001, B..002, B .. 003, B ..4, B ..5, B ..6 și B ..7, contractul fiind prelungit succesiv până la data de 11.09.2013 pentru autoturismele cu numărul de înmatriculare B .. 001, B..002, B .. 003.
Potrivit convenției părților, autoturismele erau asigurate CASCO, iar în conformitate cu prevederile art. 4 lit. a alin.2 teza 2 din Contract, în cazul în care se constatau daune „sub maşină, roţi, cauciucuri, ce nu sunt rezultatul uni accident sau alte daune neacoperite de poliţa de asigurare, atunci toate cheltuielile de reparaţie vor fi suportate exclusiv de client”. De asemenea, conform art. 6lit. c alin. 4 din Contract, „orice reparaţie realizată componentelor maşinii cum ar fi tapiţeria, husele de plastic, jantele, partea de sub maşină, etc, care nu sunt cauzate de uzură sau de un accident acoperit de art. 4 din Contract, vor fi suportate de client”.
Potrivit art. 10 lit. a din Contract, se a precizat faptul că : „la expirarea au încetarea perioadei de închiriere, din orice cauze, clientul se obligă să livreze proprietarului autoturismele în stare bună în gradul de uzură acceptat”.
De asemenea cu privire la restituirea autoturismelor, art. 10 lit. b din Contract dispune că „În cazul în care la livrare lipsesc componente sau accesorii, sau în cazul în care autoturismul a suferit daune exceptând uzura, clientul este obligat să plătească proprietarului costurile de înlocuire sau de reparare, după caz”.
În cauză sunt incidente prevederile art.969 alin.1 C.civ., potrivit cărora „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”, iar art.1073 C.civ. dispune că, orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.
În cauza de faţă, conform art.249 CPC s-a făcut dovada existenţei convenției legal încheiată între părți, iar reclamanta a făcut dovada executării propriilor obligații, respectiv a asigurat pârâtului folosința autoturismelor care au făcut obiectul contractului.
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că, în baza contractului încheiat între părți reclamanta a emis factura fiscală aferente nr.13231/16.09.2013 pentru suma de 1.815,51 lei reprezentând contravaloarea chiriilor restante pentru autoturismele cu numărul de înmatriculare B .. 001, B..002, B .. 003, facturile fiscale nr.12077/26.04.2013, nr.12078/26.04.2013 și nr.13473/23.10.2013 pentru suma de 7.323,19 lei reprezentând contravaloarea kilometrilor parcurşi în plus calculați pentru autoturismele cu numărul de înmatriculare B .. 004, B..005, B .. 006, B .. 007, precum și facturile nr.12077/26.04.2013, nr.12078/26.04.2013 și nr. 13507/07.11.2013 cuprinzând și suma de 52768,35 lei reprezentând contravaloarea daunelor stabilite în sarcina debitoarei pentru autoturismele care au făcut obiectul contractului.
Având în vedere că, locatorul şi-a respectat propriile obligaţii dar beneficiarul nu a înţeles să-şi execute de bunăvoie obligaţia de plată, sunt aplicabile în cauză prevederile principiul executării în natură a obligaţiilor civile, fiind de asemenea, posibilă recurgerea la forţa coercitivă a statului pentru valorificarea creanţei izvorâte dintr-un contract sinalagmatic, ce se impune părţilor cu forţa legii.
În continuare analizând contravaloarea debitelor restante rezultate din ansamblul material probator, instanța va admite în parte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată.
În ceea ce privește contravaloarea sumelor provenind din chirii, pentru autoturismele înmatriculate sub nr. B .. 001, B..002, B .. 003 calculate pentru perioada cuprinsă între data de 11.09.2013 și data de 16.09.2013 conform facturii nr.13231/19.09.2013 în valoare de 1815,51, din coroborarea concluziilor raportului de expertiză contabilă realizat în cauză, instanța a reținut că aceasta factura a fost achitată prin Ordinul de plată nr.76/05.12.2013.
Astfel, având în vedere dovada achitării debitului stabilit potrivit facturii nr.13231/19.09.2013 la valoare de 1815,51 lei, instanța va respinge ca neîntemeiată solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata contravalorii chiriei restante.
Cu privire la contravaloarea sumelor provenind din facturarea extra-kilometrilor parcurşi, din analiza fișelor și a proceselor-verbale de predare a autoturismelor, coroborate cu concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză (f.196, 263), rezultă că valoarea kilometrilor suplimentar parcurși calculată potrivit convenției părților este în cuantum de 5989,89 lei. În plus, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, susținute de concluziile raportului de expertiză contabilă, rezultă că, prin Ordinul de plată nr.76/05.12.2013 pârâtul a achitat suma de 1333,30 lei reprezentând contravaloarea kilometrilor parcurşi în plus stabilită în conținutul facturii fiscale nr.13473/23.10.2013.
Motiv pentru care instanța va admite în parte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata contravalorii kilometrilor parcurși în plus, pârâtul urmând a fi obligată la plata sumei de 4656,59 lei reprezentând restul de plată al contravalorii kilometrilor parcurşi în plus calculați pentru autoturismele cu numărul de înmatriculare B .. 004, B..005, B .. 006, B .. 007 conform facturilor fiscale nr.12077/26.04.2013, nr.12078/26.04.2013 și nr.13473/23.10.2013.
În continuare, instanța a reținut că, potrivit dispoziţiilor art.6 și art.10 din contract, pârâta şi-a asumat obligaţia de a suporta pentru autoturismele închiriate de la reclamantă costul reparaţiilor care se impuneau pentru aducerea autoturismelor în starea în care fuseseră preluate, mai puţin uzura normală a acestora și daunele acoperite de asigurarea CASCO.
La returnarea autoturismelor înmatriculate sub nr. B .., B.., B.., B.., B.., B.. şi B.. potrivit proceselor-verbale încheiate și rectificate (f.86-116) în baza rapoartelor de verificare s-a descris starea autoturismelor la momentul returnării către proprietar.
Conform concluziilor raportului de expertiză auto efectuat în cauză (f.273) valoarea reparațiilor stabilite în funcție de avariile consemnate de S.H., din care au fost scăzute avariile încadrate de noțiunea uzură normală și cele acoperite de asigurarea CASCO este în cuantum total de 31174,84 lei (inclusiv TVA).
Astfel, din valoarea facturii nr. 12077/26.04.2013, pentru autoturismele B .. și B.. este datorată suma de 7475,96 lei, din valoarea facturii nr. 12078/26.04.2013, pentru autoturismele B.., B-.. este datorată suma de 11767,60 lei, din valoarea facturii nr. 13507/07.11.2013, pentru autoturismele B.., B.. şi B.. este datorată suma de 11931,28 lei.
Instanța va respinge ca neîntemeiate susținerile pârâtei potrivit cărora reprezentanții acesteia nu au fost chemaţi niciodată la nici o constatare a eventualelor daune aduse autoturismelor, întrucât procesele-verbale privind rapoartele de verificare poartă atât semnătura reprezentantului S.H. cât și semnătura delegatului clientului H.T. (f.85-116).
De asemenea, dând eficiență prevederilor art.277 CPC (renumerotat) conform cărora înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obişnuit în exerciţiul activităţii unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului său, cu excepţia cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăşi dovedirea actului juridic, instanța reține că, nesemnarea facturilor care fac obiectul litigiului nu conduce la înlăturarea caracterului cert al debitului restant stabilit în cauză. În acest sens, instanța reține că, prin semnarea contractului de închiriere pârâtul a fost de acord cu modul de facturare şi de plată a obligațiilor contractuale.
Pentru toate aceste considerente de fapt, având în vedere dispoziţiile art.969 și urm. din C.civ., instanţa va admite în parte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată de către reclamanta și va obliga pârâta să plătească acesteia suma de 4656,59 lei reprezentând restul de plată al contravalorii extra kilometrilor parcurşi calculați pentru autoturismele cu numărul de înmatriculare B .. 004, B..005, B .. 006, B .. 007 conform facturilor fiscale nr.12077/26.04.2013, nr.12078/26.04.2013 și suma de 31174,84 lei reprezentând contravaloarea daunelor stabilite în sarcina debitoarei pentru autoturismele cu numărul de înmatriculare B.., B.., B.., B.., B.., B.. şi B.. conform facturilor fiscale nr.12077/26.04.2013, nr.12078/26.04.2013 și nr. 13507/07.11.2013.
În ceea ce priveşte cererea reclamantei referitoare la dobânda legală, instanţa are în vedere prevederile art. 2 din O.G. nr. 13/2011, prevede că „În cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi remuneratorii şi/sau penalizatoare, după caz, şi în absenţa stipulaţiei exprese a nivelului acestora de către părţi, se va plăti. De asemenea, art. 1523 lit. d) din Noul Cod civil, stipulează că debitorul este de drept in intarziere și datorează penalități atunci cand nu a fost executată obligația de plată a unei sume de bani asumată în exercițiul unei întreprinderi.
Constatând datorat în parte debitul principal, față de plata cu intarziere a acestuia, instanța reține că, paratul datoreaza si dobanda legală aferentă debitului restant stabilit prin prezenta hotărâre conform facturile fiscale nr. 12077/26.04.2013, nr.12078/26.04.2013 și nr. 13507/07.11.2013, dobânda legală urmând a fi calculată de la data scadenței fiecărei facturi până la data plății efective.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța reține că reclamanta a achitat pentru debitul și dobânda legală solicitată suma de 2640,38 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, iar pârâtul a achitat contravaloarea sumei de 2000 lei reprezentând onorariilor expertilor desemnați în cauză, precum și suma de suma de 1860 lei reprezentând onorariu avocat.
Văzând soluția care urmează a fi pronunțată în cauză, rezultă că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant va fi admisă în proporție de aproximativ 50% din valoarea totală a debitului solicitat prin acțiune. Astfel, 50% din valoarea cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamant este de 1320,19 lei, iar 50% din valoarea cheltuielilor de judecată efectuate de către pârât este de 1930 lei.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 453 C. proc. civ., prin raportare la soluția de admitere în parte a cererii de chemare în judecată, constatând culpa procesuală în procent de 50% a pârâtei în declanșarea prezentului litigiu, instanţa va obliga reclamanta să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 609,81 lei reprezentând diferența dintre cheltuielile de judecată efectuate de către pârât și cele efectuate de către reclamant.
