Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Procedura insolvenţei. Atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator pentru nepredarea documentelor contabile ale debitorului. Condiţii


– Legea nr. 85/2006 – art. 35 şi 138 lit. d)
– Codul civil din 1864 – art. 1203
– Legea nr. 31/1990, rep. – art. 73
– Legea nr. 82/1991, rep. – art. 10

Pârâta a luat cunoştinţă efectiv de obligaţia de predare ce-i incumbă, primind personal două dintre citaţiile trimise de instanţă. În condiţiile în care fostul administrator social nu a predat documentele financiar-contabile ale debitoarei în termenul fixat de legiuitor, se naşte prezumţia simplă că nu s-a ţinut contabilitatea respectivei societăţi comerciale. Or, această prezumţie putea fi răsturnată de intimată tocmai prin predarea documentelor către lichidatorul judiciar.
În lipsa analizei acestor documente nu se poate determina nici situaţia patrimonială concretă a societăţii şi nici eventualele acte frauduloase săvârşite de administratorul persoanei juridice. Prin nepredarea documentelor contabile nu se poate stabili dacă a fost ţinută contabilitatea în conformitate cu legea sau nu s a făcut să dispară anumite documente contabile, iar sarcina probei faptului pozitiv, cu privire la acest aspect, revine celui care era obligat a îndeplini o atare obligaţie legală şi nu reclamantului, pentru care împrejurarea respectivă constituie un fapt negativ, imposibil de dovedit.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă,
Decizia civilă nr. 57 din 21 ianuarie 2013

Prin sentinţa civilă nr. 2024 din 15 decembrie 2011 pronunţată în dosarul nr. 2700/30/2009 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timiş a respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de A S.P.R.L. Timişoara, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. C S.R.L. Timişoara, în contradictoriu cu pârâţii C.L. şi Z.C.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs A S.P.R.L. Timişoara, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. C S.R.L. Timişoara, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâţilor, întrucât toate eforturile sale de a intra în posesia actelor contabile s-au lovit de refuzul nejustificat al administratorilor sociali de a preda actele contabile, aceştia recunoscând că nu au ţinut contabilitatea în ultimii ani.
Prin decizia civilă nr. 57 din 21 ianuarie 2013 Curtea de Apel Timişoara a admis recursul declarat de lichidatorul judiciar împotriva sentinţei civile nr. 2024 din 15 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 2700/30/2009 şi a modificat în parte hotărârea atacată, în sensul că a admis în parte cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de acesta, obligând-o doar pe pârâta intimată C.L. la plata sumei de 250.536 lei, reprezentând pasivul neacoperit al debitoarei S.C. C S.R.L. Timişoara, respingând cererea faţă de pârâtul intimat Z.C.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că, în conformitate cu pct. 9 al art. 304 din Codul de procedură civilă, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”.
Potrivit alin. (1) al art. 138 din Legea nr. 85/2006, de regulă, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi; d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi; g) în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori. Prin excepţie, în conformitate cu alin. (3) al acestui text, preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, un creditor desemnat de adunarea creditorilor sau creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală pot introduce acţiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului şi/sau a hotărât că nu este cazul să formuleze acţiunea în răspundere.
În data de 3 iunie 2010, lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenţei debitoarei S.C. C S.R.L. Timişoara, a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a foştilor administratori sociali – C.L. şi Z.C., pentru suma de 250.536 lei, care reprezintă creanţele înscrise la masa credală a falitei, invocând cazurile prevăzute de lit. a), e) şi d) ale art. 138 din legea-cadru.
Dacă în ceea ce priveşte primele două cazuri de răspundere şi intimatul Z.C. criticile recurentului sunt nejustificate, în mod corect reţinând şi prima instanţă că nu există la dosar nicio dovadă că cererea de antrenare este întemeiată, nu acelaşi lucru se poate spune referitor la intimata C.L. pentru fapta reglementată de art. 138 alin. (1) lit. d) din lege. Aceasta, întrucât neţinerea contabilităţii este o faptă negativă, ce nu poate fi probată decât prin faptul pozitiv contrar. Din actele dosarului de fond rezultă fără putinţă de tăgadă că deşi practicianul a notificat administratorii social în privinţa obligaţiei de depunere a documentelor prevăzute de art. 28 din Legea insolvenţei, aceştia nu au luat legătura cu lichidatorul judiciar, care nu a intrat în posesia actelor financiar-contabile ale debitoarei, cum de altfel, corect s-a arătat şi în motivarea soluţiei dată în cauză.
Cu toate acestea, cel puţin două citaţii dintre cele trimise de instanţă pârâtei C.L. au fost primite personal de către aceasta (cea pentru termenul din 19 noiembrie 2012 şi cea pentru termenul din 21 ianuarie 2013), spre deosebire de celălalt intimat, în privinţa căruia nu există o dovadă certă în acest sens.
Ca atare, pârâta intimată C.L. a luat cunoştinţă efectiv de obligaţia de predare ce-i incumbă. În condiţiile în care fostul administrator social nu a predat documentele financiar-contabile ale debitoarei falite în termenul fixat de legiuitor, se naşte prezumţia simplă că nu s-a ţinut contabilitatea respectivei societăţi comerciale. Or, această prezumţie putea fi răsturnată de intimată tocmai prin predarea documentelor către lichidatorul judiciar. În speţă, pârâta nu a făcut dovada predării şi, în consecinţă, nu a răsturnat prezumţia simplă de neţinere a contabilităţii, în lipsa analizei acestor documente neputându-se stabili nici situaţia patrimonială concretă a societăţii şi nici eventualele acte frauduloase săvârşite de administratorul persoanei juridice. Prin nepredarea către practician a documentelor contabile nu se poate stabili dacă a fost ţinută contabilitatea în conformitate cu legea sau nu s a făcut să dispară anumite documente contabile, iar sarcina probei faptului pozitiv, cu privire la acest aspect, revine celui care era obligat a îndeplini o atare obligaţie legală şi nu reclamantului, pentru care împrejurarea respectivă constituie un fapt negativ, imposibil de dovedit. Tocmai de aceea, nu se poate susţine cu temei că la dosar nu ar exista probe care să confirme afirmaţiile recurentului.
Referitor la îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, aceasta fiind natura juridică a răspunderii reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, cum judicios a apreciat şi prima instanţă, judecătorul-sindic nu a făcut o apreciere corectă a elementelor răspunderii civile.
Astfel, prejudiciul creditorilor participanţi la procedura de executare colectivă există fără putinţă de tăgadă şi el este determinat de nerecuperarea din averea debitoarei, nici măcar parţial, a sumelor cu care aceştia au fost înscrişi la masa credală, din cauza nepredării evidenţelor contabile ale societăţii, ceea ce a condus la imposibilitatea identificării vreunui element de activ care să servească la stingerea creanţelor declarate. Ca urmare, răspunzător pentru paguba înregistrată de creditori este administratorul social, prejudiciul reclamat de aceştia reprezentând masa pasivă ce rezultă din tabelul definitiv de creanţe, care nu poate fi acoperit din averea falitei, el fiind cert, real şi efectiv, existenţa lui neputând fi pusă sub semnul îndoielii.
Fapta imputată administratorului social există, este prevăzută la lit. d) a alin. (1) al art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificată, şi constă în neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea, fiind prezumată, în condiţiile art. 1203 din Codul civil, aşa cum  s-a arătat mai sus, ca urmare a nepunerii de către pârâta intimată la dispoziţia practicianului a documentelor enumerate de art. 28 din acelaşi act normativ, fiind vorba, deci, de o faptă negativă, constând în neîndeplinirea unei obligaţii legale, faptă care, evident, are un caracter ilicit, sancţionată atât de Legea societăţilor comerciale, cât şi de cea a contabilităţii.
Legătura de cauzalitate între neţinerea contabilităţii conform legii şi prejudiciul creditorilor este evidentă, deoarece atâta timp cât administratorul nu cunoaşte care este activul, nu poate cunoaşte nici care este gradul de îndatorare pe care persoana juridică îl poate suporta, fără să-i fie periclitată buna funcţionare. Pe de altă parte, este de necontestat că lipsa evidenţelor societăţii debitoare a cauzat starea de insolvenţă, întrucât este logic că un comerciant nu poate şti cât să se îndatoreze, câtă vreme nu cunoaşte ce venituri are şi cum poate plăti obligaţiile asumate, numai ţinerea unei evidenţe corecte putând asigura funcţionarea normală a unei afaceri legale.
Vinovăţia administratorului există motivat de împrejurarea că lui îi incumbă obligaţia legală a ţinerii contabilităţii şi el este persoana răspunzătoare faţă de societate pentru existenţa registrelor cerute de lege şi de corecta lor ţinere, potrivit art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, şi a art. 10 din Legea nr. 82/1991, republicată, iar neţinerea contabilităţii îi este imputabilă.
În consecinţă, există atât o faptă proprie, ilicită şi culpabilă a pârâtei intimate C.L., cât şi un prejudiciu şi un raport de cauzalitate care să justifice angajarea răspunderii patrimoniale personale a acesteia, fiind, prin urmare, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, astfel că, prin aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) – (3) din acelaşi cod, acesta trebuie admis, conform dispozitivului, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.