Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,
Decizia civilă nr. 481 din 13 martie 2013
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată că, prin sentinţa civilă nr. 3168/11.12.2012, pronunţată în dosarul nr. 3359/115/2012, Tribunalul Caraş-Severin a respins acţiunea formulată de către reclamanta H.E., reprezentată prin Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Caraş-Severin, împotriva pârâtei Şcoala Specială Bocşa, fără a acorda cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a constatat că reclamanta – membră a Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Caraş-Severin, conform adeziunii depuse, desfăşoară activitate în cadrul pârâtei, în calitate de personal didactic.
Cu referire la petitul având ca obiect obligarea pârâtei la plata premiului anual aferent anului 2010, Tribunalul a reţinut, în esenţă, că, pentru activitatea desfăşurată în cursul anului 2010, reclamanta nu a fost sancţionată disciplinar şi nu a primit calificative nesatisfăcătoare, astfel încât devin incidente dispoziţiile art. 25 alin. 1 din Legea nr. 330/2009.
Alegaţia reclamantei referitoare la faptul că nu a încasat acest drept salarial este eronată, dat fiind că, potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 au fost incluse în procentul de 15%, cu care au fost majorate, în temeiul art. 1 din Legea nr. 285/2010, începând cu luna ianuarie 2011, drepturile salariale ale reclamantei faţă de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010. Pe cale de consecinţă, nu a fost primită de către instanţa de fond nici susţinerea reclamantei în sensul că acest drept, fiind câştigat la data intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010, nu poate fi desfiinţat retroactiv, prin intrarea în vigoare a acestui act normativ, întrucât art. 8 din Legea nr. 285/2010 nu a desfiinţat acest drept, ci l-a inclus în majorarea salarială menţionată mai sus.
Prin Decizia nr. 257 din 20 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 331 din 16 mai 2012, şi Decizia nr. 686 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 510 din 24 iulie 2012, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Curtea Constituţională a respins această excepţie, arătând, în considerentele acestora, că nu se poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate privată, că aceste dispoziţii, prin conţinutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivităţii legii, şi că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul de bază, este acordată şi în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată acelaşi nivel al retribuţiei, în condiţiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
Referitor la petitul privind obligarea pârâtei la calculul drepturilor salariale aferente perioadei 1 ianuarie 2010-13 mai 2011, cu aplicarea coeficientului de multiplicare 1-400 lei la baza de calcul, şi la plata diferenţelor de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale astfel calculate şi cele efectiv încasate, actualizată în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective, luând în considerare că, prin modul în care a fost formulată cererea, reclamantul contestă însuşi modul de calcul al salariului la care ar fi fost îndreptăţit la data de 01.01.2010, instanţa de fond, în baza dispoziţiilor art. 137 Cod procedură civilă, a invocat excepţia prematurităţii formulării primei cereri şi, implicit, în ceea ce priveşte plata diferenţelor de drepturi salariale, ca accesorie a acestui capăt de cerere.
Tribunalul a reţinut că, potrivit art. 34 din Legea nr. 330/2009, soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competenţa ordonatorilor de credite, iar împotriva măsurilor dispuse de aceştia, persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluţionării contestaţiei, prevederi legale în raport de care a respins ca inadmisibil acest petit, deoarece reclamanta nu a formulat contestaţie împotriva modului de stabilire a salariului la ordonatorul de credite, după cum însăşi aceasta a menţionat în precizarea depusă la dosar.
Prima instanţă a arătat că modul de stabilire a salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor şi a altor drepturi, care s-au acordat conform Legii nr. 330/2009, nu poate fi contestat printr-o acţiune adresată direct instanţei de judecată, înlăuntrul termenului de 3 ani prevăzut de dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, ci prin contestarea, conform art. 34 din Legea nr. 330/2009, a deciziei de reîncadrare greşită.
Susţinerea pârâtei, din cuprinsul adeverinţei depuse la dosar, că, în ceea ce priveşte personalul didactic încadrat în această unitate de învăţământ, nu au fost emise decizii de reîncadrare a fost înlăturată, apreciindu-se că nu poate fi reţinută ca un motiv de nerespectare a procedurii speciale, prealabile, impusă de dispoziţiile legale sus-menţionate, deoarece reîncadrarea acestui personal a fost realizată, potrivit legii, pe parcursul anului 2010, în temeiul Legii nr. 330/2009, în baza unui act administrativ emis de ordonatorii de credit, act care ar fi trebui comunicat acestui personal. Tribunalul a reţinut că împrejurarea că pe seama reclamantei nu s-a emis nicio decizie de reîncadrare nu are relevanţă în cauză, dat fiind că nicio instituţie bugetară nu putea efectua o reîncadrare a personalului din subordine decât în temeiul legii aplicabile în anul 2010, respectiv Legea nr. 330/2009, astfel încât acest personal a beneficiat de un alt mod de calcul al salariului.
Având în vedere cele expuse mai sus, în baza dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 şi ale art. 34 din Legea nr. 330/2009, Tribunalul, a admis excepţia prematurităţii capătului de cerere având ca obiect calculul drepturilor băneşti şi a respins, în totalitate, acţiunea civilă formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta-recurentă, solicitând admiterea recursului şi casarea parţială a hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar modificarea în parte a sentinţei recurate, în sensul obligării pârâtei la calculul şi la plata diferenţei de drepturi salariale dintre drepturile salariale calculate cu aplicarea coeficientului de multiplicare 1-400 lei, prevăzut de Legea 221/2008, şi cele efectiv încasate, aferente perioadei 1 ianuarie 2010 – 13 mai 2011, actualizată în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective.
În motivarea recursului, se arată, în esenţă, că Tribunalul Caraş-Severin a hotărât nelegal respingerea acţiunii, prin admiterea excepţiei prematurităţii acţiunii privind calculul drepturilor băneşti, invocată din oficiu de către instanţa de fond, deşi reclamanta nu a contestat modul de calcul al salariului şi a susţinut că nu au fost emise decizii de reîncadrare pentru personalul didactic şi didactic auxiliar în anii 2010 şi 2011, iar angajatorul a depus o adeverinţă din care rezultă că nu s-au emis decizii de reîncadrare şi nu a administrat nici o probă în apărare, cu toate că sarcina probei îi revenea conform art. 272 din Codul muncii.
Petitul din acţiune vizând „obligarea pârâtului la calculul şi plata drepturilor salariale…..” avea un înţeles neîndoielnic, însă prima instanţă a considerat nelegal că reclamanta a contestat însuşi modul de calcul al salariului.
Instanţa de fond a soluţionat cauza pe excepţie, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului. Pe de altă parte, se susţine că tribunalul nu a arătat motivele de fapt şi de drept care au format convingerea sa, limitându-se la a enumera probele administrate în cauză, fără a le analiza, astfel încât hotărârea recurată nu cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, împrejurare ce atrage aplicarea prevederilor art. 312 alin. (5) din Codul de procedură civilă.
Cu privire la fondul cauzei se arată că dreptul reclamantei de a obţine drepturile salariate aferente perioadei 1 ianuarie 2010 – 13 mai 2011, calculate prin raportare la coeficientul de multiplicare 1-400 lei, rezultă din aplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008.
În drept, se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9, ale art. 312 alin. (5) şi ale art. 3041 Codul de procedură civilă.
Intimata nu a depus întâmpinare, deşi a fost citată cu această menţiune.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 şi ale art. 312 alin. (1), alin. (3) şi alin. (5) Cod procedură civilă, Curtea constată că este întemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamanta deţine calitatea de salariată a unităţii de învăţământ chemată în judecată şi face parte din categoria personalului bugetar, astfel că, în anul 2010, a fost salarizată în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar în anul 2011 potrivit prevederilor Legii nr. 284/2010 privind salarizarea aceleaşi categorii de personal.
Legea nr. 330/2009 reglementează o procedură prealabilă obligatorie de contestare a deciziei unilaterale a angajatorului, emisă în temeiul art. 30 alin. (3) din această lege, cu privire la reîncadrarea reclamantei începând cu 01.01.2010. Astfel, art. 34 din Legea nr. 330/2010 dispune că soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor şi a altor drepturi care se acordă, potrivit prevederilor legii, este de competenţa ordonatorilor de credite şi poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoştinţă a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale. Ea se soluţionează în termen de 10 zile de la înregistrare, iar decizia privind contestaţia administrativă poate fi contestată, la instanţa competentă, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia. Aceeaşi procedură de contestare a fost reglementată şi de Legea nr. 284/2010.
Potrivit art. 109 alin. (3) Cod de procedură civilă, modificat prin Legea nr. 202/2010, neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii. Prin urmare, legiuitorul a conferit un caracter relativ excepţiei neîndeplinirii procedurii administrative obligatorii, astfel încât, dacă partea interesată nu o invocă prin întâmpinare, ea nu mai poate fi pusă in discuţie pe parcursul litigiului, nici chiar de către instanţă din oficiu, iar viciul rezultat din neîndeplinirea formalităţilor prealabile se acoperă, demersul judiciar iniţiat în mod direct de reclamant neputând fi respins ca inadmisibil.
În speţă, pârâta nu a depus întâmpinare, prin care să invoce, ca mijloc de apărare, nerespectarea de către reclamantă a procedurii prevăzută de art. 34 din Legea nr. 330/2009, astfel încât, invocând din oficiu această chestiune, instanţa de fond a încălcat prevederile art. 109 alin. 3 Cod de procedură civilă.
Pe de altă parte, reclamanta a susţinut atât în faţa instanţei de fond, prin notele de şedinţă depuse la dosar şi denumite „precizare”, cât şi în faţa instanţei de recurs, prin cererea de recurs, că angajatorul său nu a emis nicio decizie de reîncadrare ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, susţinere confirmată de unitatea de învăţământ prin adeverinţa nr. 1761/2012, depusă în dosarul de fond. Or, în lipsa unui act unilateral al angajatorului din care să rezulte modul de stabilire a drepturilor salariale, nu i se poate reproşa reclamantei că nu a acţionat în modalitatea şi la termenele prevăzute de art. 34 din Legea nr. 330 /2009, preluate şi de Legea nr. 284/2010.
Pentru argumentele arătate anterior, Curtea constată că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 109 alin. (3) Cod de procedură civilă în ceea ce priveşte soluţionarea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la calculul drepturilor salariale aferente perioadei 1.01.2010-13.05.2011, cu aplicarea coeficientului de multiplicare 1-400 lei, prevăzut de Legea nr. 221/2008, precum şi la plata diferenţei dintre drepturile salariale astfel calculate şi cele efectiv încasate de către reclamantă, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective, astfel încât, în mod nejustificat, acest petit nu a fost analizat în fond, fiind incidente dispoziţiile art. 312 alin. (3) şi alin. (5) Cod de procedură civilă.
Hotărârea instanţei de fond nu a fost contestată cu privire la modul de soluţionare a pretenţiilor vizând plata premiului anual aferent anului 2010, intrând în sfera autorităţii de lucru judecat pentru acest aspect.
Având în vedere cele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1), alin. (3) şi alin. (5) Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul şi va casa în parte hotărârea recurată cu trimitere la Tribunalul Caraş-Severin spre judecare în fond a petitului având ca obiect obligarea pârâtului la calculul drepturilor salariale aferente perioadei 1.01.2010-13.05.2011, cu aplicarea coeficientului de multiplicare 1-400 lei, prevăzut de Legea nr. 221/2008, precum şi la plata diferenţei dintre drepturile salariale astfel calculate şi cele efectiv încasate de către reclamantă, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective, urmând a menţine în rest dispoziţiile hotărârii recurate.
