Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Răspundere contractuală. Interpretarea clauzelor contractuale conform dispoziţiilor art. 1266 şi 1267 C. civ. Contract de închiriere  utilaje şi nu contract de prestări servicii.


Conform dispoziţiilor art. 1777 C. civil „Locaţiunea este contractul prin care o parte, numită locator, se obligă să asigure celeilalte părţi, numite locatar, folosinţa unui bun pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preţ, denumit chirie.”
Legea nu prevede  faptul că  folosinţa bunului se face personal de chiriaş în sensul că, pentru a ne găsi în faţa unui contract de închiriere, numai acesta poate să-l manevreze.
Dreptul de folosinţă asupra bunului închiriat nu presupune neapărat un contact direct  şi exclusiv între chiriaş şi bun, ci posibilitatea de a-l folosi, pentru realizarea scopului urmărit la data încheierii contractului, cu deservenţi – personal special pregătit în manevrarea bunului.

Prin decizia nr. 52 din  14 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Gorj-Secţia a II-a civilă în dosarul nr.  2487/318/2013 s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă SC PROSIDEX ROM SRL PRIN ADM. JUDICIAR GLOBAL INSOLVENCY SPRL, împotriva sentinţei civile nr. 8825 din 06.12.2013 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. 2487/318/2013. S-a admis  apelul declarat de apelanta pârâtă SC ALLDIN CONSTRUCT SRL, împotriva sentinţei civile nr. 8825 din 06.12.2013 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. 2487/318/2013. A fost schimbată sentinţa în sensul că  s-a respins acţiunea şi a fost obligată reclamantă SC PROSIDEX ROM SRL la 2923,10 lei cheltuieli de judecată în apel către apelanta pârâtă SC ALLDIN CONSTRUCT SRL.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că între reclamanta SC PROSIDEX ROM SRL şi pârâta SC ALLDIN CONSTRUCT SRL s-a încheiat contractul nr. 29/19.04.2012 intitulat contract de închiriere utilaje, la obiectul contractului fiind menţionat că acesta constă în închirierea utilajelor şi autovehiculelor descrise în contract în vederea desfăşurării activităţii de exploatare, prelucrare şi transport la punctele de lucru ale chiriaşului din Bala, Rudina şi Motru.
Conform disp. art. 1266 Cod civil contractele se interpretează după voinţa concordantă a părţilor, la stabilirea acestei voinţe ţinându-se seama de scopul contractului, de negocierile purtate de părţi, de practicile statornicite între ele şi de comportamentul lor ulterior încheierii contractului, iar conform art. 1267 Cod civil clauzele se interpretează unele prin altele dând fiecăreia înţelesul ce rezultă din ansamblul contractului.
Din interpretarea clauzelor contractuale dintre părţile din prezentul litigiu  instanţa de apel a reţinut că  părţile se află  în prezenţa unui contract de închiriere utilaje, respectiv reclamanta a închiriat de la pârâtă utilajele necesare pentru desfăşurarea unor activităţi de exploatare, prelucrare şi transport, nerezultând astfel din nici o altă clauză contractuală susţinerile reclamantei în sensul că în speţă nu ne aflăm în prezenţa unui contract de închiriere, ci în prezenţa unui contract de prestări servicii. În acest sens sunt şi toate celelalte clauze contractuale constând în obligaţiile proprietarului şi obligaţiile chiriaşului din care de asemenea rezultă că prestaţia esenţială a fost închirierea unor utilaje în schimbul plăţii chiriei.
Din ansamblul probatoriu administrat s-a apreciat că nu rezultă faptul că proprietarul utilajelor s-ar fi făcut vinovat de nerespectarea vreunor clauze contractuale, el asigurând deservenţii şi funcţionarea utilajelor, neexistând probe concludente din  care să rezulte că ar fi creat reclamantei pârâta un prejudiciu în cuantumul solicitat prin cererea introductivă de instanţă.
Cu privire la apelul declarat de pârâtă, tribunalul l-a apreciat fondat pentru următoarele considerente:
Pentru a fi antrenată răspunderea civilă contractuală este necesară dovedirea  existenţei unui prejudiciu creat unuia dintre contractanţi de către celălalt dintre ei, cu vinovăţie şi existenţa unei legături de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.
S-a apreciat că  instanţa de fond a administrat un probatoriu complex, însă acest probatoriu nu este de natură să creeze instanţei convingerea că pârâta prin încălcarea obligaţiilor contractuale a cauzat un prejudiciu reclamantei, întrucât probele sunt contradictorii, iar pe de altă parte cu referire la cuantumul prejudiciului nici nu au fost administrate probe, părţile nesolicitându-le nici la instanţa de fond şi nici în apel.
Cuantumul reţinut de instanţă ca fiind prejudiciu, respectiv 36.000 EURO nu este motivat şi nici nu putea fi motivat întrucât pe parcursul soluţionării cauzei nu au fost administrate probe din care să rezulte dacă există un prejudiciu şi în ce cuantum.
Sub acest aspect s-a apreciat că instanţa de fond a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, însă conform disp. art. 480 alin.3 CPC în această situaţie cauza poate fi trimisă spre rejudecare primei instanţe numai dacă părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel, în speţă nici una dintre părţi nesolicitând prin cererea de apel trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe. Pe de altă parte instanţa de apel nu poate reface întregul probatoriu administrat la instanţa de fond, probatoriu incomplet şi contradictoriu atâta timp cât nici una dintre părţi, în apel, nu a solicitat suplimentarea probatoriului cu mijloace de apărare şi dovezi astfel cum sunt ele prevăzute prin disp. art. 478 CPC.
În aceste condiţii pe baza probatoriului administrat la instanţa de fond, tribunalul a apreciat sentinţa ca netemeinică şi nelegală, nemotivată în fapt şi în drept, cât timp nu există probe concludente care să creeze convingerea instanţei de control judiciar că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi în acest mod a prejudiciat reclamanta cu suma de 36.000 EURO.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs la 10.06.2014 reclamanta SC PROSIDEX ROM SRL PRIN ADM. JUDICIAR  GLOBAL INSOLVENCY SPRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivare s-a arătat că din probele administrate în cauză cu ocazia soluţionării fondului rezultă că la 19.04.2012 a fost încheiat de părţi contractul  nr. 29  care nu poate fi calificat decât ca un contract de prestări servicii, nu de închiriere. Acest lucru rezultă din cuprinsul clauzelor contractuale astfel cum  au fost ele menţionate în art. III şi IV.
În perioada de probă, în toate cele opt zile de activitate, prestatorul a realizat o productivitate de 250 t/zi.
În mod greşit instanţa de apel a reţinut că este vorba de un contract de închiriere, neobservând clauzele prevăzute de  pct. V, 5.1 şi 5.2, pct. XI, 11.2 şi  dispoziţiile art. 1777,         art. 1266 şi art.1267 C.civ.
Proprietarul utilajelor nu a transmis niciodată dreptul de folosinţă asupra acestora, singurul care avea posibilitatea să folosească utilajele era pârâtul.
În contract s-a prevăzut în mod expres că scopul contractului este cel de a obţine produse concasate, iar executarea contractului era condiţionată în mod expres de o perioadă de probă în care prestatorul trebuia să facă dovada capacităţii de producţie a utilajelor proprii, folosind propriii deservenţi, fără nicio intervenţie din partea  beneficiarului.
Prin contract s-a stabilit că prestatorul avea obligaţia de a obţine o productivitate de 250 t  serpentinită 16-40 mm/zi, ori, după terminarea  perioadei de probă, s-au obţinut numai 2000 t faţă de 5000 t, existând astfel o pierdere de 3000 t.
Motivele care au dus la neobţinerea productivităţii zilnice sunt imputabile numai prestatorului, acesta asigurând toate mijloacele necesare îndeplinirii activităţii.
Prestatorul şi-a recunoscut în mod expres culpa cu ocazia răspunsului la interogatoriu, prin declaraţiile martorilor şi înscrisurile aflate la dosar prin care se face dovada  punerii la dispoziţie a unei cantităţi mult mai mari de combustibil decât cel folosit în perioada  de probă.
În drept au fost invocate  dispoziţiile art. 304 pct. 79 C.pr. civ. şi art. 314 C.pr. civ.
La 09.09.2014 intimata pârâtă SC ALLDIN CONSTRUCT SRL a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil, cererea formulată de reclamantă fiind înregistrată la data de 15.02.2013, fiind astfel aplicabile dispoziţiile N.C.pr. civilă  în ce priveşte competenţa de soluţionare a  cauzelor şi calea de atac corespunzătoare, recursul fiind inadmisibil.
În drept au fost invocate dispoziţiile N.C.pr. civilă.
Curtea a apreciat recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Aşa cum s-a stabilit, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile codului de procedură civilă vechi, astfel încât nelegalitatea hotărârii instanţei de apel va fi  analizată prin raportare la normele invocate , respectiv art. 304 pct. 7-9 C.pr. civ., dispoziţiile art. 314 C.pr. civ., invocate de recurentă, neavând legătură cu cauza, acestea vizând judecata în recurs de către Î.C.C.J.
Potrivit art. 304 pct. 7-9 C.pr. civ.  modificarea sau casarea  unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în următoarele situaţii: „ (..).7. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;
8. când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia; 9. când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii; „.
În ce priveşte motivarea hotărârii instanţei de apel, Curtea a constatat că aceasta a fost motivată în fapt şi în drept judecătorii expunând raţionamentul  logico-juridic ce a condus la adoptarea soluţiei pronunţate în cauză.
Motivele expuse nu sunt nici contradictorii şi nici străine de natura pricinii.
De altfel, recurenta, în motivele de recurs, nu argumentează în ce ar fi constat nemotivarea sau motivarea străină/contradictorie, criticile încadrându-se, în majoritatea lor, în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C.pr. civ., apreciindu-se că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, respectiv contractul nr. 29/19.04.2012 ca fiind un contract de închiriere şi nu unul de prestări servicii şi că a făcut o greşită aplicare a normelor legale referitoare la interpretarea clauzelor contractuale.
Contractul de prestări servicii este contractul prin care o parte, denumită prestator, se obligă să presteze anumite servicii unei alte părţi, denumite beneficiar, în schimbul unui preţ.
Curtea a constatat însă că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1266 şi 1267 C. civ., interpretarea contractului încheiat de părţi fiind în sensul că este un contract de închiriere  utilaje aşa cum, de altfel, l-au şi denumit părţile, şi nu unul de prestări servicii.
Recurenta a susţinut că scopul contractului  era acela de a se obţine  produse concasate de carieră  în cariera Bala Rudina şi transportul  acestora la staţia CFR Motru Est, invocând  în acest sens dispoziţiile   art. IV din contract.
S-a observat  însă  că  pct. IV al contractului, denumit „ scopul contractului”, are  două subpuncte 4.1 şi 4.2, fiecare referindu-se la scopul urmărit de fiecare parte a contractului:
„4.1. obţinerea de produse concasate de carieră în cariera Bala Rudina şi transportul acestora la staţia CFR Motru Est.
4.2. Obţinerea preţului chiriei utilajelor”.
În consecinţă, deţinătorul utilajelor a urmărit încasarea chiriei, ca  în orice contract de închiriere, în timp ce chiriaşul  a urmărit  obţinerea de produse concasate şi transportul acestora cu utilajele pârâtei SC ALLDIN CONSTRUCT SRL. De aici rezultă cu claritate faptul că părţile au încheiat un contract de închiriere.
A mai susţinut recurenta că, potrivit art. III din contract, durata contractului  depindea de perioada de probă de 5 zile de la data semnării contractului şi de productivitatea obţinută în această perioadă.
Ori, în cuprinsul art. III se precizează durata acestuia, de 12 luni, posibilitatea de prelungire a contractului şi  existenţa unei perioade de probă de 5 zile, fără nicio condiţionare legată de această perioadă de probă; „  prezentul contract este valabil începând cu data semnării acestuia, pentru o perioadă de 12 luni ( cu perioada de probă de 5 zile de la data semnării contractului) cu posibilitatea prelungirii lui prin act adiţional datat, semnat şi ştampilat de către părţi; Perioada de probă condiţionează continuarea contractului  care poate fi reziliat la încheierea perioadei de probă dacă se constată că rezultatele obţinute nu sunt cele scontate”.
Interpretarea invocată de recurentă este peste clauzele contractuale, în afara acestora şi fără nicio dovadă în sensul existenţei intenţiei părţilor de a încheia un contract de prestări servicii şi nu unul de închiriere, aşa cum rezultă  din clauzele întregului contract.
A mai susţinut recurenta că prin contractul nr. 29/19.04.2012 nu i s-a transmis  dreptul de folosinţă asupra utilajelor deoarece nu le-a putut folosi personal, ci acestea erau deservite de personalul SC ALLDIN CONSTRUCT SRL.
Conform dispoziţiilor art. 1777 C. civil „Locaţiunea este contractul prin care o parte, numită locator, se obligă să asigure celeilalte părţi, numite locatar, folosinţa unui bun pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preţ, denumit chirie.”
Legea nu prevede  faptul că  folosinţa bunului se face personal de chiriaş în sensul că numai acesta poate să-l manevreze pentru a ne găsi în faţa unui contract de închiriere.
Chiriaşul a închiriat utilaje speciale, împreună cu deservenţii acestora, deoarece aceste utilaje necesită personal special pregătit în manevrarea lor pentru a putea fi folosite de chiriaş în vederea realizării scopului urmărit de el.
Dreptul de folosinţă asupra bunului închiriat nu presupune neapărat un contact direct  şi exclusiv între chiriaş şi bun, ci posibilitatea de a-l folosi pentru realizarea scopului urmărit de el la data încheierii contractului.
Or, conform art. 5.1.3, proprietarul utilajelor era obligat să respecte întocmai  indicaţiile personalului  tehnic al chiriaşului, astfel încât dreptul de folosinţă al bunului de către chiriaş a fost asigurat şi a rezultat expres din clauzele contractului.
Mai mult, conform art. 5.2.7 chiriaşul putea manevra utilajele numai prin personalul specializat care deservea utilajele, ceea ce înseamnă că aceste utilaje funcţionau numai conform indicaţiilor chiriaşului, însă acesta nu putea să acţioneze personal utilajele, acesta necesitând  personal specializat şi autorizat, fapt cunoscut de părţi încă de la data încheierii contractului.
Cât priveşte obligaţia de a se obţine o cantitate minimă de produs (250 t/zi de serpentinită) aceasta nu rezultă din niciuna din clauzele contractuale.
Instanţa de apel a arătat că la judecata în fond nu au fost administrate probe pentru dovedirea  întinderii prejudiciului, acestea nefiind solicitate nici în apel şi că nu există probe convingătoare cu privire la culpa pârâtei în executarea contractului  de închiriere.
În recurs, reclamanta SC PROSIDEX ROM SRL PRIN ADM. JUDICIAR  GLOBAL INSOLVENCY SPRL nu aduce probe noi şi nici critici care să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C.pr. civ. invocate de recurentă, ci ele se încadrează în dispoziţiile  art. 304 pct. 10 C.pr. civ., care a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000.
Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse, Curtea a  apreciat că hotărârea instanţei de apel este legală şi temeinică, aceasta făcând o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale în materie, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr. civ.  recursul formulat de reclamanta apelantă SC PROSIDEX ROM SRL PRIN ADM. JUDICIAR  GLOBAL INSOLVENCY SPRL a fost respins ca nefondat.