Recurs. Anulare decizie de angajare a raspunderii solidare emisa de A.J.F.P.
– art. 27 alin. 2 lit. c) din O.G. nr. 92/2003
– art. 205 Cod de procedura fiscala
– art. 44 alin. 4 Cod de procedura fiscala
Prin Decizia de angajare a raspunderii solidare nr.xxx/13.12.2013, s-a dispus angajarea raspunderii solidare a reclamantului A. C. V. pentru obligatiile fiscale restante ale debitoarei SC D. SRL.
Temeiul de drept pentru angajarea raspunderii solidare a reclamantului-recurent îl constituie prevederile art. 27 alin. 2 lit. c) din O.G. nr. 92/2003, potrivit carora pentru obligatiile de plata restante ale debitorului declarat insolvabil, în conditiile prezentului cod, raspund solidar cu acesta urmatoarele persoane:
c) administratorii care, în perioada exercitarii mandatului, cu rea-credinta, nu si-au îndeplinit obligatia legala de a cere instantei competente deschiderea procedurii insolventei, pentru obligatiile fiscale aferente perioadei respective si ramase neachitate la data declararii starii de insolvabilitate.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestatie administrativa, iar prin Decizia nr. x/30.06.2014, organul fiscal a respins contestatia ca nefiind depusa în termen.
Criticile recurentului referitoare la gresita respingere ca tardiva a contestatiei administrativ fiscale sunt neîntemeiate.
Corect, instanta de fond a retinut ca procedura de comunicare a deciziei de atragere a raspunderii solidare a reclamantului a fost îndeplinita cu acesta prin afisare pe site-ul Ministerului Finantelor la data de 19.12.2013, ca urmare a restituirii comunicarii postale cu mentiunea „destinatar mutat”, anuntul afisat expirând la data de 03.01.2014.
De la aceasta data, reclamantul avea la dispozitie 30 de zile pentru contestarea actului fiscal în conditiile art. 205 si urmatoarele din Codul de procedura fiscala, astfel ca prin înregistrarea în data de 19.02.2014, la organul fiscal a contestatiei administrativ fiscale a recurentului, aceasta a fost în mod corect respinsa ca tardiva de organul de solutionare a contestatiei.
Nu pot fi primite sustinerile recurentului referitoare la gresita aplicare în speta a prevederilor art. 44 Cod procedura fiscala, în conditiile în care, prealabil afisarii actului fiscal pe site-ul ANAF, organul fiscal a încercat comunicarea acestuia cu reclamantul prin scrisoare recomandata, cu confirmare de primire, comunicarea fiind restituita cu mentiunea „destinatar mutat”.
Or, raportat la aceasta împrejurare, în mod corect organul fiscal a apelat la procedura reglementata de art. 44 alin. (4) Cod procedura fiscala, potrivit careia, în cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (3), dupa caz, nu a fost posibila, aceasta se realizeaza prin publicitate.
În mod normal, raportat la prevederile art. 218 Cod procedura fiscala, respingerea ca tardiva a contestatiei administrativ fiscale facea inutila cercetarea legalitatii actului fiscal contestat, însa, în prezenta speta, instanta de fond a intrat în cercetarea legalitatii actului fiscal, astfel ca fiind în calea de atac declarata de reclamant, instanta de recurs a procedat la rândul ei la cercetarea motivelor de recurs ce vizeaza legalitatea deciziei de atragere a raspunderii solidare a recurentului, acestuia neputându-i-se crea o situatie mai grea în propria cale de atac.
Astfel cum s-a retinut deja, raspunderea solidara a recurentului a fost atrasa în temeiul prevederilor art. 27 alin. 2 lit. c) din O.G. nr.92/2003.
Atragerea raspunderii recurentului a intervenit la data de 13.12.2013, pentru obligatii restante în suma de 5.648 lei aferente perioadei 5 decembrie 2008 – 5 mai 2009. În toata aceasta perioada, de la data scadentei obligatiilor fiscale pâna la momentul emiterii deciziei de atragere a raspunderii administratorului, societatea nu a mai efectuat plati pentru achitarea datoriilor fata de bugetul de stat. Prin urmare, în mod corect, instanta de fond a apreciat ca administratorul societatii avea indiscutabil cunostinta de obligatiile fiscale restante si, cu toate acestea, a omis în mod voit sa demareze procedura legala de intrare a societatii în insolventa, fiind astfel dovedita reaua sa credinta.
În ceea ce priveste, starea de insolvabilitate a societatii, contrar sustinerilor recurentului, aceasta a fost stabilita de organele fiscale prin Procesul verbal de declarare a starii de insolvabilitate nr. xxxxx/31.12.2008, act pe care recurentul nu a înteles sa îl conteste odata cu promovarea prezentei actiuni.
Împrejurarea detinerii calitatii de administrator a societatii aflata în stare de insolvabilitate de catre mai multe persoane este lipsita de relevanta, din perspectiva legalitatii antrenarii raspunderii solidare doar fata de o parte din aceste persoane, organul fiscal având posibilitatea de a emite ulterior decizie de atragere a raspunderii si pentru alte persoane fata de care sunt incidente prevederile art. 27 Cod procedura fiscala.
Pe de alta parte, administratorul care va achita obligatiile restante ale societatii debitoare va avea posibilitatea sa recupereze o eventuala paguba de la celalalt administrator al societatii, pe calea unei actiuni în regres.
Decizia nr. 2730/ 07. 10. 2015 a Curtii de Apel Oradea – Sectia a II – a civila, de contencios administrativ si fiscal
Dosar nr. 2737/111/CA/2014*
Prin Sentinta nr. 973/CA din 24.03.2015 Tribunalul B. a respins ca nefondata actiunea precizata formulata de reclamantul A. C. V., în contradictoriu cu pârâta Directia Generala Regionala a Finantelor Publice C. N., prin A.J.F.P. B. si a respins ca nefondata cererea de suspendare a executarii actelor administrative, fara cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei sentinte, în termen si legal timbrat, a declarat recurs recurentul-reclamant A. C. V., solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotarârii atacate si, pe cale de consecinta, anularea Deciziei nr. x/30.06.2014 emisa de Administratia Judeteana a Finantelor Publice B. si necomunicata recurentului, decizie prin care a fost respinsa contestatia pe care acesta a formulat-o împotriva Deciziei nr. xxx/13.12.2013 si anularea Deciziei nr. xxx/13.12.2013 privind atragerea raspunderii sale solidare pentru obligatiile fiscale de plata restante ale debitorului SC D. SRL, comunicata recurentului în data de 11.02.2014, cu cheltuieli de judecata.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a aratat ca, prin sentinta recurata, Tribunalul B. a respins ca nefondata actiunea precizata formulata de reclamant, având ca obiect constatarea nulitatii celor doua decizii mentionate în petit.
Prin Decizia nr. xxx/13.12.2013, Administratia Judeteana a Finantelor Publice B. a atras raspunderea solidara a reclamantului cu SC D. SRL, pentru suma de 5.648 lei reprezentând obligatii de plata restante la bugetul general consolidat.
La baza acestei masuri sta neachitarea obligatiilor sus-mentionate, restante pentru perioada 05.12.2008 – 05.05.2009, de catre SC D. SRL, ceea ce ar naste prezumtia de incapacitate de plata a debitoarei, coroborat cu nedepunerea de catre recurent a cererii de deschidere a procedurii insolventei la Tribunalul B. Urmare a acestor considerente, a fost întocmit procesul-verbal de declarare a starii de insolvabilitate nr. xxxxx/31.12.2008, înscris necomunicat vreodata recurentului.
Împotriva Deciziei nr. xxx/13.12.2013 privind atragerea raspunderii solidare a reclamantului pentru obligatiile fiscale de plata restante ale SC D. SRL, a formulat contestatie, înregistrata sub nr. xxxxx/19.02.2014, respinsa de catre organul fiscal ca nedepusa în termen. Aceasta pentru ca, potrivit intimatei, decizia de atragere a raspunderii solidare i-ar fi fost comunicata prin posta cu confirmare de primire la data de 19.12.2013, iar urmare a returului postal cu mentiunea “destinatar mutat”, si prin afisare pe site-ul Ministerului Finantelor, anuntul expirând la data de 03.01.2014.
Considera ca aceste aparari trebuie înlaturate întrucât ne aflam în prezenta unei comunicari nelegale care nu poate fi suplinita prin publicarea deciziei si a actelor de executare prin afisare.
Comunicarea prin afisare a proceselor-verbale si a înstiintarilor de plata, asa cum statueaza Decizia nr. 10/2013 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, prin care a fost admis recursul în interesul legii, este o modalitatea de comunicare subsidiara comunicarii prin posta, cu aviz de primire.
În acelasi sens au fost date si deciziile Curtii Constitutionale, respectiv Dec. 667/ 30.04.2009 si Dec. 536/ 28.04.2011, referitoare la neconstitutionalitatea art. 44 alin. 3 din O.G. 92/2003. Aceste decizii statueaza foarte clar ca modalitatea de comunicare prin afisare reprezinta doar „o modalitate ultima si subsidiara de comunicare a actelor administrativ fiscale”.
În cazul recurentului, aceasta comunicare prin posta cu confirmare de primire fiind returnata cu mentiunea “destinatar mutat”, nu a fost precedata, asa cum impun practic aceste decizii obligatorii pentru toata lumea, de o comunicare la domiciliul legal al recurentului, domiciliu pe care intimata putea lesne sa îl afle prin consultarea bazei de date a SPCLEI Oradea la care are acces, fapt ce face ca aceste comunicari sa fie lovite de nulitate si inopozabile fata de recurent.
SC D. SRL este administrata de doua persoane. Astfel, în afara recurentului, prin actul constitutiv a fost desemnat administrator pe termen nelimitat si cu puteri depline numitul N. J. A., cetatean român domiciliat în Ungaria, H., str. M., nr. x, ap. x. În ciuda acestui fapt, nu s-a realizat niciun demers pentru atragerea raspunderii solidare cu debitoarea si a acestei persoane.
Cu toate acestea, instanta de fond a considerat ca acest aspect nu ar avea nicio relevanta, dispozitiile legale nefacând nicio referire la obligativitatea angajarii raspunderii tuturor administratorilor societatii.
Pe de alta parte, atragerea raspunderii solidare, reglementata de art.27 alin.(2) lit. c) din Codul de procedura fiscala, ce a stat la baza emiterii deciziei nr. xxx/13.12.2013, este conditionata de preexistenta declararii starii de insolvabilitate a debitorului, cerinta care nu este îndeplinita în cauza, întrucât S.C. D. S.R.L. nu a fost declarata în insolventa, potrivit procedurilor reglementate de Legea nr. 85/2006.
Considera ca nici procesul-verbal de insolvabilitate a debitoarei S.C. D. S.R.L., nici referatul cu propuneri de atragere a raspunderii solidare nr. xxxxx/05.12.2013 încheiat de Serviciul Colectare si Executare Silita Persoane Juridice, invocate ca acte constatatoare ale starii de insolvabilitate si care au stat la baza emiterii deciziei de impunere ce formeaza obiectul prezentei contestatii, nu constituie dovezi prevazute de lege pentru a confirma existenta situatiei de „declarat insolvabil” si nu reprezinta prin ele însele acte declarative ale insolventei.
În situatia insolvabilitatii debitorului, atributiile organelor fiscale sunt prevazute în Capitolul 12 din Codul de procedura fiscala, iar la art.177 alin.(3) din acelasi cod se prevede ca cererile organelor fiscale privind începerea procedurii insolventei se vor înainta instantelor judecatoresti, devenind astfel pe deplin incidente si aplicabile prevederile Legii nr.85/2006, republicata care reprezinta legea generala sau dreptul comun în materia insolventei. Astfel, singurul organ abilitat în declararea insolvabilitatii unui debitor este instanta de judecata.
Este adevarat ca în art. 176 din Codul de procedura fiscala este definit debitorul insolvabil ca fiind cel ale carui venituri sau bunuri urmaribile au o valoare mai mica decât obligatiile fiscale de plata sau care nu au venituri sau bunuri urmaribile, dar cum acest text nu contine nici un fel de prevederi referitoare la procedura de declarare a insolventei, rezulta ca devin incidente prevederile sus-citate, ale art. 177 în ceea ce priveste modalitatea legala de deschidere si de declarare a starii de insolventa, ceea ce nu se poate realiza decât în conditiile Legii nr. 85/2006. Aceasta, cu atât mai mult cu cât si art. 137 alin. 1 din Codul de procedura fiscala se refera la starea de insolventa a debitorului.
Raportat la aceste argumente, rezulta cu certitudine ca organul fiscal nu este abilitat sa emita acte declarative ale insolventei, astfel de competente apartinând exclusiv tribunalului, respectiv judecatorului sindic, potrivit Legii nr. 85/2006, modificata.
În drept a invocat prevederile art. 20, art. 8 si art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Intimata, legal citata, nu si-a precizat pozitia fata de prezentul recurs.
Instanta de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a retinut ca este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Prin Decizia de angajare a raspunderii solidare nr.xxx/13.12.2013, s-a dispus angajarea raspunderii solidare a reclamantului A. C. V. pentru obligatiile fiscale restante ale debitoarei SC D. SRL.
Temeiul de drept pentru angajarea raspunderii solidare a reclamantului-recurent îl constituie prevederile art. 27 alin. 2 lit. c) din O.G. nr. 92/2003, potrivit carora pentru obligatiile de plata restante ale debitorului declarat insolvabil, în conditiile prezentului cod, raspund solidar cu acesta urmatoarele persoane:
c) administratorii care, în perioada exercitarii mandatului, cu rea-credinta, nu si-au îndeplinit obligatia legala de a cere instantei competente deschiderea procedurii insolventei, pentru obligatiile fiscale aferente perioadei respective si ramase neachitate la data declararii starii de insolvabilitate.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestatie administrativa, iar prin Decizia nr. x/30.06.2014, organul fiscal a respins contestatia ca nefiind depusa în termen.
Criticile recurentului referitoare la gresita respingere ca tardiva a contestatiei administrativ fiscale sunt neîntemeiate.
Corect, instanta de fond a retinut ca procedura de comunicare a deciziei de atragere a raspunderii solidare a reclamantului a fost îndeplinita cu acesta prin afisare pe site-ul Ministerului Finantelor la data de 19.12.2013, ca urmare a restituirii comunicarii postale cu mentiunea „destinatar mutat”, anuntul afisat expirând la data de 03.01.2014.
De la aceasta data, reclamantul avea la dispozitie 30 de zile pentru contestarea actului fiscal în conditiile art. 205 si urmatoarele din Codul de procedura fiscala, astfel ca prin înregistrarea în data de 19.02.2014, la organul fiscal a contestatiei administrativ fiscale a recurentului, aceasta a fost în mod corect respinsa ca tardiva de organul de solutionare a contestatiei.
Nu pot fi primite sustinerile recurentului referitoare la gresita aplicare în speta a prevederilor art. 44 Cod procedura fiscala, în conditiile în care, prealabil afisarii actului fiscal pe site-ul ANAF, organul fiscal a încercat comunicarea acestuia cu reclamantul prin scrisoare recomandata, cu confirmare de primire, comunicarea fiind restituita cu mentiunea „destinatar mutat”.
Or, raportat la aceasta împrejurare, în mod corect organul fiscal a apelat la procedura reglementata de art. 44 alin. (4) Cod procedura fiscala, potrivit careia, în cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (3), dupa caz, nu a fost posibila, aceasta se realizeaza prin publicitate.
În mod normal, raportat la prevederile art. 218 Cod procedura fiscala, respingerea ca tardiva a contestatiei administrativ fiscale facea inutila cercetarea legalitatii actului fiscal contestat, însa, în prezenta speta, instanta de fond a intrat în cercetarea legalitatii actului fiscal, astfel ca fiind în calea de atac declarata de reclamant, instanta de recurs a procedat la rândul ei la cercetarea motivelor de recurs ce vizeaza legalitatea deciziei de atragere a raspunderii solidare a recurentului, acestuia neputându-i-se crea o situatie mai grea în propria cale de atac.
Astfel cum s-a retinut deja, raspunderea solidara a recurentului a fost atrasa în temeiul prevederilor art. 27 alin. 2 lit. c) din O.G. nr.92/2003.
Atragerea raspunderii recurentului a intervenit la data de 13.12.2013, pentru obligatii restante în suma de 5.648 lei aferente perioadei 5 decembrie 2008 – 5 mai 2009. În toata aceasta perioada, de la data scadentei obligatiilor fiscale pâna la momentul emiterii deciziei de atragere a raspunderii administratorului, societatea nu a mai efectuat plati pentru achitarea datoriilor fata de bugetul de stat. Prin urmare, în mod corect, instanta de fond a apreciat ca administratorul societatii avea indiscutabil cunostinta de obligatiile fiscale restante si, cu toate acestea, a omis în mod voit sa demareze procedura legala de intrare a societatii în insolventa, fiind astfel dovedita reaua sa credinta.
În ceea ce priveste, starea de insolvabilitate a societatii, contrar sustinerilor recurentului, aceasta a fost stabilita de organele fiscale prin Procesul verbal de declarare a starii de insolvabilitate nr. xxxxx/31.12.2008, act pe care recurentul nu a înteles sa îl conteste odata cu promovarea prezentei actiuni.
Împrejurarea detinerii calitatii de administrator a societatii aflata în stare de insolvabilitate de catre mai multe persoane este lipsita de relevanta, din perspectiva legalitatii antrenarii raspunderii solidare doar fata de o parte din aceste persoane, organul fiscal având posibilitatea de a emite ulterior decizie de atragere a raspunderii si pentru alte persoane fata de care sunt incidente prevederile art. 27 Cod procedura fiscala.
Pe de alta parte, administratorul care va achita obligatiile restante ale societatii debitoare va avea posibilitatea sa recupereze o eventuala paguba de la celalalt administrator al societatii, pe calea unei actiuni în regres.
Pentru aceste considerente, neputându-se retine incidenta nici unui motiv de recurs din cele expres si limitativ prevazute de art. 488 din Noul Cod de procedura civila, Curtea, în temeiul art. 496 din Noul Cod de procedura civila a respins ca nefondat recursul, luând act ca nu au fost solicitate cheltuieli de judecata de catre pârâta-intimata.
