Recurs. Anulare decizie emisa de Camera de Conturi
– art. 30 din Legea nr. 330/2009
– art. 10 din O.U.G. nr. 1/2010
– art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2010
– art. 22 alin. 2 si art. 29 alin. 5 din Legea nr. 51/2006
– art. 26 alin. 2 din Legea nr. 101/2006
– art. 14 alin. 3 din Legea nr. 273/2006
Obiectul litigiului dedus judecatii îl reprezinta anularea Încheierii nr. 1099/2014 de respingere a contestatiei formulate împotriva Deciziei nr. 14/2014 si anularea în parte a Deciziei nr.14/2014, cu privire la masurile dispuse:
• pentru pct. 5 – angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata cheltuielilor cu salubrizarea;
• pentru pct. 9 – efectuarea de cheltuieli de personal prin plata sporului de dispozitiv.
Solutia instantei de fond de respingere a actiunii în anulare a celor doua actele administrative este corecta, criticile aduse de recurent fiind nefondate.
Sub un prim aspect instanta retine ca decizia Camerei de Conturi S. M. a fost emisa anterior intrarii în vigoare a Legii nr. 124/2014, astfel ca adoptarea acestui act normativ nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea Deciziei nr. 14/20.06.2014, efectele intrarii în vigoare a legii de amnistie fiscala putându-se rasfrânge doar asupra aducerii la îndeplinire a masurilor impuse de Curtea de Conturi, în ipoteza în care drepturilor vizate de aceste masuri intra în categoria celor avute în vedere de legiuitor la adoptarea actului de amnistie fiscala.
Cu privire la acordarea sporului de dispozitiv, instanta de recurs a retinut ca acesta a fost acordat în speta, ulterior intrarii în vigoare a Legii nr. 330/2009, altor categorii de personal decât cele în favoarea carora acest beneficiu a fost recunoscut prin Decizia nr. 37/2009 pronuntata de ICCJ în solutionarea unui recurs în interesul legii.
În acord cu cele retinute de judecatorul fondului, si instanta de recurs a avut în vedere prevederile art. 30 din Legea nr. 330/2009, care fac referire la sporurile, acordate prin legi sau hotarâri ale Guvernului, si, dupa caz, indemnizatiile de conducere, care potrivit legii faceau parte din salariul de baza, din soldele functiilor de baza, respectiv din indemnizatiile lunare de încadrare, prevazute în notele din anexele la prezenta lege, prevazând ca doar acestea se introduc în salariul de baza, în soldele functiilor de baza, respectiv în indemnizatiile lunare de încadrare corespunzatoare functiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de executie, cât si pentru functiile de conducere.
În acelasi sens, dispun si prevederile art. 10 din OUG nr. 1/2010, potrivit carora, în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele si acordurile colective si contracte individuale de munca încheiate cu nerespectarea dispozitiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încalcarea normelor în vigoare la data emiterii lor si care excedeaza prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.
Raportat la aceste prevederi, legal si temeinic a retinut prima instanta, ca deoarece persoanele carora li s-a acordat indemnizatiei de dispozitiv nu erau îndreptatite sa primeasca aceasta indemnizatie conform legislatiei în vigoare la data acordarii, respectiva indemnizatie nu putea fi inclusa nici în salariul de baza, conform art. 30 din Legea nr. 330/2009.
Pe cale de consecinta, nu subzista nici celelalte argumente ale recurentului, potrivit carora indemnizatia de dispozitiv ar fi trebuit mentinuta în plata si ulterior datei de 01.01.2011, dispozitiile art. 1 din O.U.G. nr. 1/2010 stipulând în mod expres ca pot fi incluse in salariul de baza doar drepturile salariale stabilite prin contractele si acordurile colective si contracte individuale de munca încheiate cu respectarea dispozitiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu respectarea normelor în vigoare la data emiterii lor.
În ceea ce priveste acordarea sporului de dispozitiv ca suma compensatorie, instanta de recurs a retinut ca dispozitiile art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2010 fac referire la drepturi banesti stabilite prin legi sau hotarâri ale Guvernului pentru functia respectiva pentru luna decembrie 2009, ipoteza care nu este îndeplinita în privinta sporului de dispozitiv, acesta fiind acordat pâna la intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 în baza unei hotarâri de consiliu local.
Referitor la pct. 5 din Decizia nr. 14/2014 emisa de Camera de Conturi S. M. s-a constatat ca s-au efectuat plati nejustificate în suma de 293.827,56 lei reprezentând c/v serviciilor de salubrizare prestate de operatorul SC I. R. SRL pentru utilizatorii persoane fizice din comuna B., servicii neîncasate de la populatie de catre primarie sub forma taxei de salubrizare, dar achitate operatorului de servicii din bugetul local.
Activitatea de salubrizare a localitatii B. s-a realizat de catre operatorul I. R. SRL care a prestat serviciile pentru persoanele fizice din comuna B., plata serviciilor facându-se din bugetul local al comunei, dar fara ca primaria sa încaseze de la populatia beneficiara a serviciilor taxa de salubrizare.
Potrivit art. 22 alin. 2 din Legea nr. 51/2006 gestiunea serviciilor de utilitati publice se organizeaza si se realizeaza în doua modalitati: fie prin gestiune directa, fie prin gestiune delegata. Cu referire concreta la serviciul de salubrizare a localitatilor, legiuitorul a reglementat aceeasi modalitate de realizare a gestiunii serviciului, respectiv gestiune directa sau gestiune delegata, prin art. 11 alin. 1 din Legea nr. 101/2006.
La nivelul localitatii B., gestiunea serviciului de salubrizare s-a organizat si se realizeaza prin gestiune delegata.
Potrivit art. 29 alin. 5 din Legea nr. 51/2006 „(5) Operatorii care îsi desfasoara activitatea în modalitatea gestiunii delegate furnizeaza/presteaza serviciile de utilitati publice prin exploatarea si administrarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestora, în baza contractului de delegare a gestiunii serviciului,…”, iar în baza art. 29 alin. 6 „Contractul de delegare a gestiunii este un contract încheiat în forma scrisa, prin care unitatile administrativ-teritoriale, individual sau în asociere, dupa caz, în calitate de delegatar, atribuie, pe o perioada determinata, unui operator licentiat, în calitate de delegat, care actioneaza pe riscul si raspunderea sa, dreptul si obligatia de a furniza/presta integral un serviciu de utilitati publice ori, dupa caz, numai unele activitati specifice acestuia, inclusiv dreptul si obligatia de a administra si de a exploata infrastructura tehnico-edilitara aferenta serviciului/activitatii furnizate/prestate, în schimbul unei redevente, dupa caz. Contractul de delegare a gestiunii poate fi încheiat de asociatia de dezvoltare intercomunitara cu obiect de activitate serviciile de utilitati publice în numele si pe seama unitatilor administrativ-teritoriale membre, care au calitatea de delegatar. Contractul de delegare a gestiunii este asimilat actelor administrative si intra sub incidenta prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.”
Alineatul 2 al art. 26 din Legea nr. 101/2006 reglementeaza doua categorii de taxe speciale, respectiv:
„b) taxe speciale, în cazul prestatiilor efectuate în beneficiul întregii comunitati locale;
c) taxe speciale, în cazul prestatiilor de care beneficiaza individual fara contract.”
Prestatiile efectuate individual si plata acestui serviciu trebuia sa fie efectuata din sumele colectate din taxa speciala prevazuta art. 26 alin. 2 lit. c) din lege, ori reclamantul nu a dovedit ca a colectat de la fiecare beneficiar taxa pentru serviciul prestat, însa a achitat din bugetul local suma reprezentând serviciile prestate populatiei, si nu doar suma colectata de la populatie sub forma taxei de salubrizare.
Prin urmare, nu exista temei legal pentru plata din bugetul Comunei B. a serviciilor de salubrizare prestate utilizatorilor persoane fizice de catre SC I. R. SRL.
Prin modalitatea de efectuare a platii s-au încalcat dispozitiile art. 14 alin 3 din Legea 273/2006 privind finantele publice locale care prevad ca „Nici o cheltuiala nu poate fi înscrisa în bugetele prevazute la art. 1 alin 2 si nici nu poate fi angajata si efectuata din aceste bugete daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala.”
În ceea ce priveste aplicabilitatea în speta a dispozitiilor Legii nr. 99/2014 pentru modificarea si completarea Legii serviciului de salubrizare a localitatilor nr. 101/2006 la care face referire recurentul, Curtea a constatat ca misiunea de audit financiar la U.A.T. B. s-a desfasurat în perioada 05.05.2014 – 05.06.2014, anterior publicarii legii în Monitorul Oficial nr. 505 din 8 iulie 2014, prin urmare, recurentul reclamant nu se poate prevala de dispozitiile unui act normativ care nu era în vigoare la data efectuarii misiunii de audit financiar.
Decizia nr. 3297/18.11.2015 a Curtii de Apel Oradea – Sectia a II – a civila, de contencios administrativ si fiscal
Dosar nr. 2002/83/CA/2014
Prin Sentinta nr. 194/CA din 04.03.2015 Tribunalul S. M. a respins actiunea în contencios administrativ înaintata de Primarul Comunei B. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi S. M., fara cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei sentinte, în termen si legal timbrat, a declarat recurs recurentul-reclamant Primarul Comunei B., solicitând admiterea recursului, casarea hotarârii instantei de fond si, rejudecând fondul dreptului, anularea Încheierii nr. 1099/2014 de respingere a contestatiei formulate împotriva Deciziei nr. 14/2014, admiterea contestatiei în sensul anularii în parte a Deciziei nr.14/2014, cu privire la masurile dispuse:
• pentru pct. 5 – angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata cheltuielilor cu salubrizarea;
• pentru pct.9 – efectuarea de cheltuieli de personal prin plata sporului de dispozitiv.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a aratat ca a sesizat instanta de fond sa verifice legalitatea Încheierii nr. 1099/2014 si, implicit, a Deciziei nr. 14/2014, fiind redate în cuprinsul cererii de recurs motivele de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecata.
Apreciaza ca instanta de fond, aplicând gresit normele de drept material incidente raportului juridic împrocesuat, a dat o solutie nelegala, deoarece:
1. Intrarea în vigoare a Legii nr. 124/2014 nu are efect asupra legalitatii sau nelegalitatii actelor administrative emise de Curte, ci numai asupra executarii acestor acte administrative.
O astfel de apreciere este una gresita, atâta timp cât, ulterior intrarii în vigoare a Legii nr. 124/2014, Curtea de Conturi a României, cel putin prin Camera de Conturi Judeteana S. M., instituie în sarcina conducatorilor entitatilor auditate obligatia recuperarii sumelor reprezentând drepturi de natura salariala constatate nelegale de auditorii publici, desi, potrivit opinie instantei efectele Legii 124 se reverbereaza numai asupra executarii deciziei Curtii de Conturi.
Deciziile sunt obligatorii, potrivit art. 33 din Legea nr. 94/1992, ceea ce face ca stabilirea obligatiei de recuperare a unor sume constatate ca fiind nelegale sa contravina reglementarii exprese ca aceste drepturi de natura salariala sunt exonerate la plata, generând o obligare a conducatorului entitatii la încalcarea legii, pe care doar instanta de judecata o poate sanctiona.
Plata unor drepturi de natura salariala, în anul 2011, nu putea fi apreciata, sub aspectul legalitatii Deciziei 14/2014, din perspectiva corectei retineri a încalcarii prevederilor OUG nr. 1/2010 si nici a prevederilor art. 30 din Legea nr.330/2009, deoarece Legea 330/2009 a fost aplicabila doar pentru anul 2010 si, implicit, fata de aceasta aplicabilitate, OUG 10/2010, a avut aceeasi durata de normare, pe de o parte si, pe de alta parte, aceasta ordonanta a fost apoi respinsa prin Legea nr.30/2012.
Relevante în aprecierea legalitatii solutiei instantei de fond sunt motivele de nelegalitate a actelor administrative enuntate pe fond, pe care instanta de control judiciar le va considera comparativ, pentru a decide daca acestea sunt sau nu incidente si, daca sunt incidente, sa dispuna casarea hotarârii primei instante pentru aplicarea gresita a normelor de drept material incidente.
2. Independent de faptul ca serviciul de salubrizare se realizeaza prin delegarea gestiunii acestuia si de faptul ca sunt incidente prevederile Legii nr. 51/2006 si cele ale Legii nr. 101/2006, instanta de fond nu putea mentine ca legala Decizia contestata sub aspectul ca, prin plata serviciilor prestate cu salubrizarea la beneficiarii salubrizarii de catre operatorul de salubrizate, sunt încalcate prevederile art. 14 alin. 3 din Legea nr. 273/2006.
Este adevarat, arata recurentul, ca, prin art. 26 alin.2 din Legea nr. 101/2006, se reglementeaza doua tipuri de taxe speciale pentru salubrizare, respectiv o taxa speciala pentru serviciile de salubrizare prestate în beneficiul întregii comunitati si o taxa speciala pentru salubrizarea realizata unor beneficiari ce nu au încheiat un contract cu operatorul de salubrizare.
Consiliul local a instituit ambele taxe, iar contabil încasarea taxei pentru salubrizarea efectuata în interesul întregii comunitati nu a fost cheltuita în totalitate pentru plata acestui tip de servicii, diferenta fiind utilizata pentru plata serviciilor prestate beneficiarilor fara contract.
Modalitatea de contractare a delegarii serviciului de salubrizare nu a fost aleasa sub aspectul obligatiei operatorului de salubrizare de a încheia contracte cu fiecare beneficiar în parte, tocmai în ideea încasarii taxei stabilite prin atribuirea contractului, în baza unei hotarâri de consiliu local emisa în acest sens dupa identificarea ei la finalul procedurii de atribuire, conform ofertei adjudecate câstigatoare.
Instanta de fond ar fi trebuit sa dea solutia dintr-o alta perspectiva de verificare, respectiv daca sumele achitate catre operatorul de salubrizare din bugetul local au o alta sursa de finantare decât taxa speciala de salubrizare. În masura în care plata s-a facut doar din sumele încasate din taxele speciale de salubrizare, nu exista o abatere de la spiritul legii si, implicit, exista prevedere bugetara pentru plata efectuata, pentru înscrierea în buget a acestei cheltuieli, nefiind încalcate prevederile art. 14. alin.3 din Legea nr.276/2006.
Legea nr.99/2014 de modificare a Legii nr. 101/2006 reglementeaza:
„28. La articolul 26, dupa alineatul (2) se introduc doua noi alineate, alineatele (21) si (22), cu urmatorul cuprins:
“(21) În situatia prevazuta la alin. (2) lit. a), autoritatile administratiei publice locale împreuna cu operatorii au obligatia sa tina, la zi, evidenta tuturor utilizatorilor cu si fara contracte de prestari servicii.
(22) Autoritatile administratiei publice locale au obligatia sa instituie taxe speciale, conform prevederilor alin. (2) lit. c), si sa deconteze lunar operatorilor, direct din bugetul local, contravaloarea prestatiei efectuate la utilizatorii fara contract”.
În acest context, diferit de opinia instantei de fond, aceea ca nu exista un text legal în vigoare care sa reglementeze plata serviciilor de salubrizare prestate de operator utilizatorilor, arata ca exista o astfel de reglementare, aspect omis de instanta de fond, de natura sa confirma aplicarea gresita de catre aceasta a normei de drept material incidente.
Mai mult, au fost instituite aceste taxe speciale prin hotarâre de consiliu local si au fost încasate ca atare.
În drept, a invocat dispozitiile Legii nr. 554/2004, Legea nr. 94/1992, HCC nr. 130/2010.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinta mentinerii sentintei atacate ca legala si temeinica.
În aparare, intimata a aratat ca, Camera de Conturi S. M. a efectuat, în perioada 05.05.2014 -05.06.2014 misiunea de Audit financiar al contului de executie si situatiilor financiare pe anul 2013 la Unitatea Administrativ Teritoriala Comuna B., prilej cu care a constatat nereguli si abateri de la legalitate si regularitate, care au fost consemnate în Raportul de audit financiar înregistrat la Camera de Conturi S. M. sub nr. 933/05.06.2014 si la U.A.T.C. B. sub nr.1626/05.06.2014, precum si în Procesul verbal de constatare înregistrat la entitatea auditata sub nr.1624/05.06.2014. Pentru valorificarea procesului verbal, Camera de Conturi S. M. a emis Decizia nr. 14/20.06.2014, prin care s-au dispus în sarcina conducerii Unitatii Administrativ Teritoriale a Comunei B., mai multe masuri de remediere a deficientelor, dintre care reclamantul a contestat punctele 5 si 9 din cuprinsul acesteia.
Comisia de Solutionare a Contestatiilor din cadrul Curtii de Conturi a României – Camera de Conturi a Judetului S. M. a respins contestatia prin încheierea nr. 1099/16.07.2014.
De asemenea, entitatea auditata s-a adresat instantei cu cererea care formeaza obiectul prezentului dosar, solicitând: “Anularea încheierii nr. 1099/16.07.2014 de respingere a contestatiei formulate împotriva Deciziei nr. 14/2014 si admiterea contestatiei în sensul anularii în parte a Deciziei nr. 14/2014, cu privire la masurile dispuse punctele 5 si 9”.
Prin sentinta pronuntata de Tribunalul S. M., instanta a respins în totalitate, ca neîntemeiata, actiunea în contencios administrativ formulata de reclamant.
În ce priveste motivele de recurs, a aratat urmatoarele:
1. Un prim motiv al cererii de recurs vizeaza masura dispusa la punctul 5 din Decizia nr. 14/2014 emisa de Camera de Conturi S. M., si anume “angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata cheltuielilor cu salubrizarea cu nerespectarea prevederilor legale “.
Misiunea de audit financiar la U.A.T.C. B. s-a desfasurat în perioada 05.05.2014 – 05.06.2014, iar Legea nr. 99/2014 pentru modificarea si completarea Legii serviciului de salubrizare a localitatilor nr. 101/2006 a fost publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 505 din 8 iulie 2014, deci la un interval de timp de o luna de la finalizarea actiunii de audit financiar.
Prin urmare, recurentul reclamant nu se poate prevala de dispozitiile unui act normativ care nu era în vigoare la data efectuarii misiunii de audit financiar.
Prin urmare, arata intimata, sustinerile recurentului referitoare la incidenta în speta a dispozitiilor Legii nr. 99/2014 cu privire la punctul 5 din decizia emisa de Camera de Conturi S. M., exced prezentului cadru procesual, împrejurare în raport de care solicita înlaturarea acestora.
Se mai arata ca U.A.T.C. B. a efectuat, în baza contractului de concesionare pentru delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare din comuna B., plati ce reprezinta contravaloarea serviciilor de salubrizare prestate de operatorul SC I. R. SRL N. O. pentru utilizatorii persoane fizice din comuna B., servicii neîncasate de catre primarie de la populatie, sub forma taxei de salubrizare dar, achitate operatorului de servicii, din bugetul local.
Pentru încasarea contravalorii serviciilor de salubrizare la nivelul Comunei B. nu s-a procedat conform art.12 alin. (3) din Legea nr.101/2006 si nu s-au încheiat contracte între operatorul serviciului de salubrizare si utilizatorii individuali ci, s-a decis sa se aplice dispozitiile art. 26 lit. c) din lege, adica, sa se stabileasca o taxa speciala pentru prestatiile individuale care sa se încaseze de primarie, taxa din care – lunar – primaria sa achite operatorului serviciile prestate.
SC I. R. SRL N. O. nu a încheiat contracte cu utilizatorii – persoane fizice si nu a procedat la urmarirea încasarii serviciilor prestate, considerând ca, Comuna B. va încasa de la populatie si, respectiv, va achita catre SC I. R. SRL N. O. serviciile prestate populatiei.
Drept urmare, SC I. R. SRL N. O. a emis lunar facturi pentru c/v serviciilor prestate utilizatorilor, persoane fizice din comuna B.
Cu toate ca Primaria B. nu a încasat de la toti utilizatorii – persoane fizice – contravaloarea serviciilor de salubrizare (sub forma taxei de salubrizare) facturate de SC I. R. SRL N. O., primaria, a acceptat sa achite din bugetul local diferenta dintre valoarea facturata de operator si valoarea taxei de salubrizare încasata de la populatie.
Diferenta de 293.827,56 lei, aferenta perioadei aprilie 2011-2013, dintre sumele facturate de SC I. R. SRL N. O. în suma de 405.999,56 lei si contravaloarea serviciilor încasate de la populatie în suma de 112.172,00 lei, reprezinta suma achitata nelegal din bugetul comunei B. pentru servicii prestate populatiei, si nu din taxa de salubrizare colectata de primarie.
Primaria B., din totalul sumei facturate de SC I. R. SRL N. O. de 405 999,56 lei, trebuia sa achite catre SC I. R. SRL N. O. doar suma colectata de la populatie sub forma taxei de salubrizare, adica 112.172,00 lei, diferenta neîncasata in suma de 293.827,56 lei urmând a fi decontata operatorului dupa încasare sau sa fie transmisa prestatorului pentru a face demersurile legale pentru încasarea serviciilor prestate.
Conform prevederilor art. 14 alin.(3) Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, “Nici o cheltuiala nu poate fi înscrisa în bugetele prevazute la art. 1 alin. (2) si nici nu poate fi angajata si efectuata din aceste bugete, daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala”. În fapt, nu exista temei legal pentru plata din bugetul Comunei B. a serviciilor de salubrizare prestate utilizatorilor persoane fizice de catre SC I. R. SRL N. O.
2. Un alt motiv al cererii de recurs priveste abaterile consemnate la punctul 9 din decizia contestata, referitoare la “efectuarea de cheltuieli de personal neprevazute de legislatia în vigoare prin plata „sporului de dispozitiv”.
Apreciaza ca criticile recurentului total nefondate, având în vedere urmatoarele considerente:
Instanta de fond, în mod temeinic si legal, a retinut urmatoarele aspecte: “In opinia instantei dispozitiile Legii nr. 330/2009 invocate de reclamant nu confera dreptul de a primi spor de dispozitiv persoanelor care nu fac parte din categoriile la care se refera decizia nr. 37/14.12.2009 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
Potrivit art. 30 din Legea nr. 330/2009 începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotarâri ale Guvernului, si, dupa caz, indemnizatiile de conducere – care potrivit legii faceau parte din salariul de baza – se introduc în salariul de baza, corespunzatoare functiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de executie, cât si pentru functiile de conducere. ” Rezulta ca în salariile de baza stabilite în temeiul Legii nr. 330/2009, se introduc doar sporurile, care pâna la publicarea acestei legi, au fost stabilite si acordate prin legi sau hotarâri ale Guvernului.”
Cum persoanele pentru care s-a aprobat acordarea indemnizatiei de dispozitiv prin H.C.L. B. nr. 12/2007 nu erau îndreptatite sa primeasca aceasta indemnizatie conform legislatiei în vigoare la data acordarii, rezulta ca aceasta indemnizatie nu putea fi introdusa în salariul de baza conform art. 30 din Legea nr. 330/2009″.
Din verificarea drepturilor banesti acordate la capitolul “Cheltuieli de personal” în anul 2013 functionarilor publici si personalului contractual precum si primarului si viceprimarului angajat în cadrul unitatii administrativ teritoriale a Comunei B. s-a constatat ca s-a acordat prin includerea în salariul de baza cu încalcarea dispozitiilor legale în vigoare a sporului de dispozitiv în procent de 25%.
Acordarea sporului de dispozitiv a avut la baza prevederile H.C.L. B. nr. 12/2007 (anexa nr. 29 la Procesul verbal de constatare).
Potrivit prevederilor art.107 si art.109 din RODAS aprobat prin Hotarârea Plenului Curtii de Conturi nr.130 din 4.11.2010 s-a extins perioada de verificare a constatarii cu privire la acordarea nelegala a „sporului de dispozitiv”. Mai mult acest spor de dispozitiv s-a acordat începând cu luna iunie 2011 pâna la data de 31.12.2012 precum si în perioada ianuarie 2014-mai 2014.
Acest spor de dispozitiv s-a acordat datorita întelegerii, interpretarii si aplicarii gresite a prevederilor art. 1 alin.(5) din Legea nr.285/2010 privind implementarea prevederilor art.10 din O.UG. nr.1/2010 referitoare la sumele compensatorii. Aceste sume compensatorii s-au materializat în acceptiunea primarului Comunei B. în indemnizatia lunara de dispozitiv, care sunt sporuri care au condus la cresteri salariale altele decât cele prevazute de Legea nr.285/2010 pentru functionarii publicii si personalul contractual cât si primarul si viceprimarul din cadrul U.A.T.C. B.. Acordarea sporului de dispozitiv a avut la baza prevederile Legii nr.138 din 20 iulie 1999 iar beneficiarii acestor sporuri din cadrul U.A.T.C. B. nu desfasoara activitati potrivit prevederilor si dispozitiilor din Legea nr.138 din 20 iulie 1999 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste institutii.
Includerea în salariul de baza si acordarea indemnizatiei de dispozitiv ca drept salarial a avut la baza Dispozitiile de reîncadrare emise de catre primarul comunei B. astfel:
În anul 2011 s-au emis de catre primar dispozitiile de salarizare ale angajatilor, a primarului si viceprimarului de la primaria comunei B. în care au fost inclus si “sporul de dispozitiv ” (anexele nr.30-44 la Procesul verbal de constatare).
În anul 2012 s-au emis de catre primar dispozitiile de salarizare a angajatilor, a primarului si viceprimarului de la primaria comunei B. în care a fost inclus “sporul de dispozitiv” (anexele nr.45-59 la Procesul verbal de constatare)
Pentru anul 2013 s-au emis noi dispozitii de încadrare în care au fost incluse “sporul de dispozitiv pentru personalul din aparatul primariei a primarului si viceprimarului” (anexele nr. 60-74 la Procesul verbal de constatare).
De prevederile dispozitiilor de reîncadrare, au beneficiat toti angajatii inclusiv primarul si viceprimarul.
Primarul, cu avizul de legalitate al secretarului primariei, a introdus în salariul de baza sporul de dispozitiv, în temeiul Dispozitiilor de salarizare aferente anului 2011, 2012 si 2013 si 2014 emise pentru functionarii publici, personalul contractual, pentru sine si viceprimar, fara a respecta prevederile art.10 din O.U.G. nr. 1/2010 si contrar celor precizate în prevederile art. 1 alin. 5 din Legea nr. 285/2010 unde se arata ca pot fi introduse sporuri în noile dispozitii de încadrare, dar numai cele care au baza legala.
Efectuarea cheltuielilor aratate mai sus s-a realizat în lipsa unui temei legal, deoarece acordarea drepturilor salariale functionarilor publici, personalului contractual si demnitarilor alesi si numiti din cadrul administratiei publice locale este reglementata prin acte normative si nu intra în competenta de aprobare a autoritatilor locale.
Astfel, în perioada 2011-2014 exista un sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar platit din bugetul general consolidat al statului reglementat prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice.
Acordarea sporului de dispozitiv pentru personalul din administratia publica locala nu este prevazuta si aprobata prin lege. Aceste drepturi salariale fac parte din categoria sporurilor, iar cuantumul si categoriile de personal pentru care se pot acorda sunt nominalizate prin acte normative.
În acest sens, art. 10 din O.U.G. nr.1/2010 prevede: “în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele si acordurile colective si contracte individuale de munca încheiate cu nerespectarea dispozitiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încalcarea normelor în vigoare la data emiterii lor si care excedeaza prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009. ”
În aceste conditii, preluarea sporului de dispozitiv în salariul de baza al lunii februarie 2011, a lunii iunie 2012 si apoi a lunii noiembrie 2012, pe motiv ca era cuprins si în salariul de baza al lunii decembrie 2010, nu confera legalitatea necesara majorarii salariilor cuvenite în anii 2011-2014 functionarilor publici si personalului contractual, precum si primarului, cât si viceprimarului din cadrul entitatii în conformitate cu prevederile legale general valabile pentru aceleasi categorii de personal la nivel de tara.
Consiliile locale, în calitate de autoritati ale administratiei publice locale au capacitatea de a solutiona si de a gestiona, în numele si în interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta, treburile publice, în conditiile legii (art. 3 alin. (1) din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001 cu modificarile si completarile ulterioare), dar nu si când este vorba de stabilirea unor drepturi banesti care sunt supuse altor acte normative. Legea administratiei publice locale nr. 215/2001 la art. 36 alin. (1) prevede urmatoarele: „Consiliul local are initiativa si hotaraste, în conditiile legii, în toate problemele de interes local, cu exceptia celor care sunt date prin lege în competenta altor autoritati ale administratiei publice locale sau centrale. ”
3. Cu privire la incidenta dispozitiilor Legii nr. 124/2014 în prezenta cauza, apreciaza în esenta ca legalitatea acestor acte administrative nu poate fi apreciata în raport de prevederile Legii nr. 124/2014, aceasta lege neavând nici o relevanta fata de obiectul prezentei cauze, si totodata neavând vreun efect asupra actelor administrative emise de catre Curtea de Conturi a României, în ceea ce priveste legalitatea acestora.
În drept, a invocat prevederile art. 490 alin. (2) din Codul de procedura civila, art.14 alin. (2) si (3), art.23 alin.(1), art. 51 alin.(3) si art. 54 alin.(5) si alin.(6) din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, art.8, art. 12 alin. (3) din Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localitatilor, art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice.
Instanta de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a retinut ca este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Obiectul litigiului dedus judecatii îl reprezinta anularea Încheierii nr. 1099/2014 de respingere a contestatiei formulate împotriva Deciziei nr. 14/2014 si anularea în parte a Deciziei nr.14/2014, cu privire la masurile dispuse:
• pentru pct. 5 – angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata cheltuielilor cu salubrizarea;
• pentru pct. 9 – efectuarea de cheltuieli de personal prin plata sporului de dispozitiv.
Solutia instantei de fond de respingere a actiunii în anulare a celor doua actele administrative este corecta, criticile aduse de recurent fiind nefondate.
Sub un prim aspect instanta retine ca decizia Camerei de Conturi S. M. a fost emisa anterior intrarii în vigoare a Legii nr. 124/2014, astfel ca adoptarea acestui act normativ nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea Deciziei nr. 14/20.06.2014, efectele intrarii în vigoare a legii de amnistie fiscala putându-se rasfrânge doar asupra aducerii la îndeplinire a masurilor impuse de Curtea de Conturi, în ipoteza în care drepturilor vizate de aceste masuri intra în categoria celor avute în vedere de legiuitor la adoptarea actului de amnistie fiscala.
Cu privire la acordarea sporului de dispozitiv, instanta de recurs a retinut ca acesta a fost acordat în speta, ulterior intrarii în vigoare a Legii nr. 330/2009, altor categorii de personal decât cele în favoarea carora acest beneficiu a fost recunoscut prin Decizia nr. 37/2009 pronuntata de ICCJ în solutionarea unui recurs în interesul legii.
În acord cu cele retinute de judecatorul fondului, si instanta de recurs a avut în vedere prevederile art. 30 din Legea nr. 330/2009, care fac referire la sporurile, acordate prin legi sau hotarâri ale Guvernului, si, dupa caz, indemnizatiile de conducere, care potrivit legii faceau parte din salariul de baza, din soldele functiilor de baza, respectiv din indemnizatiile lunare de încadrare, prevazute în notele din anexele la prezenta lege, prevazând ca doar acestea se introduc în salariul de baza, în soldele functiilor de baza, respectiv în indemnizatiile lunare de încadrare corespunzatoare functiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de executie, cât si pentru functiile de conducere.
În acelasi sens, dispun si prevederile art. 10 din OUG nr. 1/2010, potrivit carora, în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele si acordurile colective si contracte individuale de munca încheiate cu nerespectarea dispozitiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încalcarea normelor în vigoare la data emiterii lor si care excedeaza prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.
Raportat la aceste prevederi, legal si temeinic a retinut prima instanta, ca deoarece persoanele carora li s-a acordat indemnizatiei de dispozitiv nu erau îndreptatite sa primeasca aceasta indemnizatie conform legislatiei în vigoare la data acordarii, respectiva indemnizatie nu putea fi inclusa nici în salariul de baza, conform art. 30 din Legea nr. 330/2009.
Pe cale de consecinta, nu subzista nici celelalte argumente ale recurentului, potrivit carora indemnizatia de dispozitiv ar fi trebuit mentinuta în plata si ulterior datei de 01.01.2011, dispozitiile art. 1 din O.U.G. nr. 1/2010 stipulând în mod expres ca pot fi incluse in salariul de baza doar drepturile salariale stabilite prin contractele si acordurile colective si contracte individuale de munca încheiate cu respectarea dispozitiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu respectarea normelor în vigoare la data emiterii lor.
În ceea ce priveste acordarea sporului de dispozitiv ca suma compensatorie, instanta de recurs a retinut ca dispozitiile art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2010 fac referire la drepturi banesti stabilite prin legi sau hotarâri ale Guvernului pentru functia respectiva pentru luna decembrie 2009, ipoteza care nu este îndeplinita în privinta sporului de dispozitiv, acesta fiind acordat pâna la intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 în baza unei hotarâri de consiliu local.
Referitor la pct. 5 din Decizia nr. 14/2014 emisa de Camera de Conturi S. M. s-a constatat ca s-au efectuat plati nejustificate în suma de 293.827,56 lei reprezentând c/v serviciilor de salubrizare prestate de operatorul SC I. R. SRL pentru utilizatorii persoane fizice din comuna B., servicii neîncasate de la populatie de catre primarie sub forma taxei de salubrizare, dar achitate operatorului de servicii din bugetul local.
Activitatea de salubrizare a localitatii B. s-a realizat de catre operatorul I. R. SRL care a prestat serviciile pentru persoanele fizice din comuna B., plata serviciilor facându-se din bugetul local al comunei, dar fara ca primaria sa încaseze de la populatia beneficiara a serviciilor taxa de salubrizare.
Potrivit art. 22 alin. 2 din Legea nr. 51/2006 gestiunea serviciilor de utilitati publice se organizeaza si se realizeaza în doua modalitati: fie prin gestiune directa, fie prin gestiune delegata. Cu referire concreta la serviciul de salubrizare a localitatilor, legiuitorul a reglementat aceeasi modalitate de realizare a gestiunii serviciului, respectiv gestiune directa sau gestiune delegata, prin art. 11 alin. 1 din Legea nr. 101/2006.
La nivelul localitatii B., gestiunea serviciului de salubrizare s-a organizat si se realizeaza prin gestiune delegata.
Potrivit art. 29 alin. 5 din Legea nr. 51/2006 „(5) Operatorii care îsi desfasoara activitatea în modalitatea gestiunii delegate furnizeaza/presteaza serviciile de utilitati publice prin exploatarea si administrarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestora, în baza contractului de delegare a gestiunii serviciului,…”, iar în baza art. 29 alin. 6 „Contractul de delegare a gestiunii este un contract încheiat în forma scrisa, prin care unitatile administrativ-teritoriale, individual sau în asociere, dupa caz, în calitate de delegatar, atribuie, pe o perioada determinata, unui operator licentiat, în calitate de delegat, care actioneaza pe riscul si raspunderea sa, dreptul si obligatia de a furniza/presta integral un serviciu de utilitati publice ori, dupa caz, numai unele activitati specifice acestuia, inclusiv dreptul si obligatia de a administra si de a exploata infrastructura tehnico-edilitara aferenta serviciului/activitatii furnizate/prestate, în schimbul unei redevente, dupa caz. Contractul de delegare a gestiunii poate fi încheiat de asociatia de dezvoltare intercomunitara cu obiect de activitate serviciile de utilitati publice în numele si pe seama unitatilor administrativ-teritoriale membre, care au calitatea de delegatar. Contractul de delegare a gestiunii este asimilat actelor administrative si intra sub incidenta prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.”
Alineatul 2 al art. 26 din Legea nr. 101/2006 reglementeaza doua categorii de taxe speciale, respectiv:
„b) taxe speciale, în cazul prestatiilor efectuate în beneficiul întregii comunitati locale;
c) taxe speciale, în cazul prestatiilor de care beneficiaza individual fara contract.”
Prestatiile efectuate individual si plata acestui serviciu trebuia sa fie efectuata din sumele colectate din taxa speciala prevazuta art. 26 alin. 2 lit. c) din lege, ori reclamantul nu a dovedit ca a colectat de la fiecare beneficiar taxa pentru serviciul prestat, însa a achitat din bugetul local suma reprezentând serviciile prestate populatiei, si nu doar suma colectata de la populatie sub forma taxei de salubrizare.
Prin urmare, nu exista temei legal pentru plata din bugetul Comunei B. a serviciilor de salubrizare prestate utilizatorilor persoane fizice de catre SC I. R. SRL.
Prin modalitatea de efectuare a platii s-au încalcat dispozitiile art. 14 alin 3 din Legea 273/2006 privind finantele publice locale care prevad ca „Nici o cheltuiala nu poate fi înscrisa în bugetele prevazute la art. 1 alin 2 si nici nu poate fi angajata si efectuata din aceste bugete daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala.”
În ceea ce priveste aplicabilitatea în speta a dispozitiilor Legii nr. 99/2014 pentru modificarea si completarea Legii serviciului de salubrizare a localitatilor nr. 101/2006 la care face referire recurentul, Curtea a constatat ca misiunea de audit financiar la U.A.T. B. s-a desfasurat în perioada 05.05.2014 – 05.06.2014, anterior publicarii legii în Monitorul Oficial nr. 505 din 8 iulie 2014, prin urmare, recurentul reclamant nu se poate prevala de dispozitiile unui act normativ care nu era în vigoare la data efectuarii misiunii de audit financiar.
Pentru aceste motive, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant Primarul Comunei B. împotriva Sentintei nr. 194/CA din 04.03.2015 pronuntata de Tribunalul S. M., pe care a mentinut-o în totul.
