Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Anulare decizie emisa de Camera de conturi


SECTIA A II – A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
Materie: RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Anulare decizie emisa de Camera de conturi

– Art. 84 lit. b) din Legea nr. 188/ 1999
– Art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/ 1999
– Art. 33 alin. 3 din Legea nr. 94/ 1992
– Art. 37 si 38 din Legea nr. 53/ 2003

În mod legitim judecatorul fondului a retinut ca, drepturile banesti acordate cu titlu de „drepturi speciale pentru mentinerea sanatatii si securitatii în munca”, precum si cele acordate pentru achizitionarea vestimentatiei, exced prevederilor legale în materia salariala, împrejurare în raport cu care a constatat ca Decizia nr. 15/ 24.04.2013 si Încheierea nr. VI/69/21.06.2013 emise de intimatele pârâte Curtea de Conturi a României/Camera de Conturi B. sunt legale, sub aspectele supuse cenzurii instantei.
Sustinerile potrivit carora drepturile acordate ar izvorî din contract si nu din lege, ceea ce le-ar conferi legitimitate, sunt lipsite de fundament.
Potrivit art. 1270 din noul Cod civil, respectiv art. 969 Cod civil vechi, numai contractul valabil încheiat are putere de lege între partile contractante. Pentru a fi valabil, contractul trebuie sa fie încheiat cu respectarea legii, art. 1247 Cod civil prevazând ca „este nul contractul încheiat cu încalcarea unei dispozitii legale instituite pentru ocrotirea unui interes general”, cum este si cazul dispozitiilor privind salarizarea.
Nu poate fi primita nici afirmatia potrivit careia drepturile acordate nu ar avea natura salariala ci una „speciala” cu finalitate social – compensatorie si cu izvor exclusiv contractual. Fiind vorba de banul public, nu pot fi stabilite drepturi banesti (salariale sau asimilate) în favoarea personalului angajat (contractual sau numit) în absenta unei reglementari legale, astfel ca, în mod corect auditorii publici, verificând contul anual de executie bugetara pe anul 2012 al recurentei, a constatat producerea unui prejudiciu în dauna bugetului local prin plata nelegala a drepturilor speciale pentru mentinerea sanatatii si securitatii în munca si pentru achizitionarea vestimentatiei cu încalcarea prevederilor art. 37 alin. 1 din Legea nr. 284/2010 si a legilor succesive de salarizare (Legea cadru nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010).
Faptul ca sumele respective au fost platite din bugetul local nu poate conduce la o alta concluzie decât cea trasa de prima instanta si de auditor, întrucât platile din acest buget sunt supuse prevederilor Legii nr. 273/2006 a finantelor publice locale, fiind supuse acelorasi exigente ca si cele efectuate din credite bugetare. Includerea lor la titlul „cheltuieli cu bunuri si servicii” nu este de natura a schimba regimul juridic aplicabil acestor plati.

Decizia nr. 618/CA/18.02.2015 a Curtii de Apel Oradea – Sectia a II – a civila, de contencios administrativ si fiscal
Dosar 264/35/CA/2013*

Prin Sentinta nr. 5564/CA din 17.06.2014 Tribunalul B. a respins ca nefondata cererea formulata de catre reclamantul Consiliul Local al Municipiului O. – Administratia Social Comunitara O. în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României si Camera de Conturi a Judetului B.,  privind anularea punctului II al Deciziei nr. 15/ 24.04.2013 a Curtii de Conturi a Judetului B. si a Încheierii nr. VI.69/ 21.06.2013 emisa de Curtea de Conturi a României, fara cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei sentinte, în termen si  scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs recurentul-reclamant Consiliul Local al Municipiului O. – Administratia Social Comunitara O., solicitând admiterea recursului si, pe cale de consecinta, modificarea sentintei recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecata astfel cum a fost formulata.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a aratat ca, prin cererea de chemare în judecata formulata de Consiliul Local al Municipiului O. – Administratia Sociala Comunitara O. s-a solicitat admiterea actiunii asa cum a fost formulata si, pe cale de consecinta, anularea Încheierii nr. VI/69/21.06.2013 a Curtii de Conturi a României, respectiv anularea punctului II.1 din Decizia nr. 15/24.04.2013 a Camerei de Conturi B..
Prin sentinta recurata, instanta de fond a respins ca nefondata actiunea, retinând ca la data expirarii contractului colectiv de munca nr. xxxxxx/ 604/29.12, respectiv la data de 29.12.2011, erau în vigoare prevederile Legii nr. 62/2011 privind dialogul social, care prevad în mod imperativ la art. 13 si art. 138, faptul ca „clauzele contractelor colective de munca pot stabili drepturi si obligatii numai în termenele si în conditiile prevazute de lege si „prin contractele/acordurile colective de munca încheiate în sectorul bugetar nu pot fi negociate sau incluse clauze referitoare la drepturi în bani si în natura, altele decât cele prevazute de legislatia în vigoare pentru categoria respectiva de personal”.
Instanta de fond a retinut ca drepturile speciale acordate personalului contractual în baza Actului aditional nr. 3/14.12.2011 la Contractul colectiv de munca nr. xxxxxx/604/29.12.2009 eludeaza cadrul legal aplicabil salarizarii personalului bugetar.
Fata de aceste aspecte, arata ca, potrivit alin. 3 art. 129 din Legea dialogului social nr. 62/10.05.2011 ,,Angajatorul sau organizatia patronala initiaza negocierea colectiva cu cel putin 45 de zile calendaristice înaintea expirarii contractelor colective de munca sau a expirarii perioadei de aplicabilitate a clauzelor stipulate în actele aditionale la contractele colective de munca.”
Prin exceptie de la aliniatul mai sus mentionat, ,,contractele colective de munca în sectorul bugetar se negociaza, în conditiile legii, dupa aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli ale ordonatorilor de credite, în limitele si în conditiile stabilite prin acestea.”
Având în vedere faptul ca în anul 2012 bugetul consolidat al Municipiului O. s-a aprobat în luna februarie, iar negocierea s-a realizat dupa aprobarea bugetului, considera corecta mentinerea tuturor drepturilor stipulate în contractul anterior.
Conform prevederilor contractuale, contractul colectiv de munca îsi înceta valabilitatea la data de 29.12.2011, iar posibilitatea realizarii unei noi negocieri si încheierea unui nou contract se putea realiza doar dupa aprobarea bugetului institutiei, adica dupa data de 9 februarie 2012, drept pentru care recurenta a extins termenul de valabilitate a vechiului contract, prin încheierea actului aditional nr. 3/14.12.2011.
Prin încheierea Actului aditional nr. 3/14.12.2011 la Contractul colectiv de munca nr. xxxxxx/604/29.12.2009, recurenta nu a negociat drepturi salariale, ci doar a extins perioada de validitatea a contractului anterior pâna la data în care a existat posibilitatea încheierii unui nou contract, aceasta conditie fiind aprobarea bugetului.
Fata de cele retinute de Curtea de Conturi a României si reiterate de instanta de fond referitor la faptul ca „nu poate retine faptul ca aceste sume au fost acordate în baza Contractului colectiv de munca, întrucât nu au baza legala”, arata ca „drepturile speciale pentru mentinerea sanatatii si securitatii în munca” si „sumele pentru acoperirea unei parti din cheltuielile cu achizitionarea unei vestimentatii” nu sunt drepturi salariale, ele sunt drepturi speciale cuprinse în acordurile/contractele colective de munca si nu îsi au fundamentul legal în legislatia specifica salarizarii din sectorul bugetar.
In sustinerea argumentelor pentru neasimilarea drepturilor prevazute prin Contractul colectiv de munca – Acordul de munca cu drepturile de natura salariala, arata ca:
• sursa pentru finantarea acestor drepturi stabilite prin acord/contract colectiv este asigurata în întregime din veniturile proprii ale bugetului local si nu afecteaza bugetul de stat, fiind cuprinse în buget la „titlul 20″ – cheltuieli materiale si servicii”.
• drepturile speciale sunt diferentiate pe transe în functie de nivelul de venituri al angajatilor, având astfel un caracter social si se supun regulilor de impozitare prevazute de legislatia în vigoare .
• Drepturile nu sunt acordate pentru activitatea derulata, nu sunt o remunerare a muncii prestate, ci îndeplinirea unei obligatii contractuale.
În concluzie, drepturile banesti acordate personalului contractual din cadrul Administratiei Sociale Comunitare O. nu au natura salariala, ci sunt obligatii contractuale, ce rezulta din Contractul colectiv de munca nr. xxxxxx/604/29.12.2009 si actul aditional nr. 3/14.12.2011.
Totodata, arata ca în speta nu a fost vorba despre negocierea sau acordarea unor noi drepturi banesti, ci de prelungirea termenului de acordare a drepturilor speciale prevazute prin contractul colectiv de munca nr. xxxxxx/604/23.12.2009 cu înca trei ani.
Pe de alta parte, negocierea si încheierea unui nou contract colectiv de munca nu se putea realiza decât dupa adoptarea bugetului de venituri si cheltuieli, care a avut loc în luna aprilie 2012
Art. 40 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, actualizata, statueaza ca: „Procesul bugetar în cazul neaprobarii bugetului de stat de catre Parlament
(1) Daca legea bugetului de stat nu a fost adoptata cu cel putin 3 zile înainte de expirarea exercitiului bugetar, se aplica în continuare bugetele anului precedent, pâna la aprobarea noilor bugete, limitele lunare de cheltuieli neputând depasi, de regula, 1/12 din prevederile bugetelor anului precedent, cu exceptia cazurilor deosebite, temeinic justificate de catre ordonatorii de credite sau, dupa caz, 1/12 din sumele propuse în proiectul de buget, in situatia in care acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.”
Prin urmare, plata acestor drepturi banesti a fost inclusa în bugetul anului 2011 si era firesc ca dispozitiile contractului colectiv de munca sa se aplice pâna la adoptarea noului buget.
Plata drepturilor speciale acordate personalului contractual pentru mentinerea sanatatii si securitatii muncii, precum si a drepturilor pentru acoperirea unei parti din cheltuielile cu achizitionarea unei vestimentatii a fost prevazuta de art. 65 alin. (1) si alin. (8) din Contractul colectiv de munca nr. xxxxxx/604/ 29.12.2009, prelungit prin Actul aditional nr. 3 din 14.12.2011.
Conform art. 59 din Acordul colectiv de munca, respectiv art. 65 din Contractul colectiv de munca, mai sus mentionate, au fost acordate drepturi speciale pentru mentinerea sanatatii si securitatii muncii. Aceste drepturi au fost finantate din bugetul local, capitolul cheltuieli materiale si servicii, astfel cum este prevazut în clasificatia indicatorilor bugetari.
Drepturile speciale nu afecteaza fondul de salarii, nefiind venituri de natura salariala, acestea supunându-se regulilor de impozitare prevazute de Codul fiscal si legislatia în vigoare.
Daca potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, clauzele contractelor de munca pot fi stabilite numai în conformitate cu limitele legale, constatarea neconformitatii acestor clauze cu dispozitiile legale nu intra în atributiile Curtii de Conturi. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 140 alin. 1 din Constitutia României, Curtea de Conturi exercita controlul asupra modului de formare, de administrare si de întrebuintare a resurselor financiare ale statului si ale sectorului public.
În drept a invocat prevederile art. 483, 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedura civila, Legea nr. 130/1996, Legea nr. 273/2006, Legea dialogului social nr. 62/10.05.2011.
Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea ca temeinica si legala a sentintei recurate, apreciind ca prima instanta a solutionat temeinic si legal fondul litigiului atunci când a respins ca nefondata actiunea introductiva câta vreme drepturile speciale acordate exced cadrului legal privind salarizarea personalului din institutiile bugetare.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, Curtea a retinut ca este nefondat si l-a respins pentru urmatoarele considerente:
Criticile aduse hotarârii prin prisma motivului de casare prevazut de art. 488 pct. 8 cod procedura civila, ce reglementeaza posibilitatea casarii hotarârii când aceasta a fost data cu încalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material, sunt neîntemeiate.
În mod legitim judecatorul fondului a retinut ca, drepturile banesti acordate cu titlu de „drepturi speciale pentru mentinerea sanatatii si securitatii în munca”, precum si cele acordate pentru achizitionarea vestimentatiei, exced prevederilor legale în materia salariala, împrejurare în raport cu care a constatat ca Decizia nr. 15/ 24.04.2013 si Încheierea nr. VI/69/21.06.2013 emise de intimatele pârâte Curtea de Conturi a României/Camera de Conturi B. sunt legale, sub aspectele supuse cenzurii instantei.
Sustinerile potrivit carora drepturile acordate ar izvorî din contract si nu din lege, ceea ce le-ar conferi legitimitate, sunt lipsite de fundament.
Potrivit art. 1270 din noul Cod civil, respectiv art. 969 Cod civil vechi, numai contractul valabil încheiat are putere de lege între partile contractante. Pentru a fi valabil, contractul trebuie sa fie încheiat cu respectarea legii, art. 1247 Cod civil prevazând ca „este nul contractul încheiat cu încalcarea unei dispozitii legale instituite pentru ocrotirea unui interes general”, cum este si cazul dispozitiilor privind salarizarea.
Nu poate fi primita nici afirmatia potrivit careia drepturile acordate nu ar avea natura salariala ci una „speciala” cu finalitate social – compensatorie si cu izvor exclusiv contractual. Fiind vorba de banul public, nu pot fi stabilite drepturi banesti (salariale sau asimilate) în favoarea personalului angajat (contractual sau numit) în absenta unei reglementari legale, astfel ca, în mod corect auditorii publici, verificând contul anual de executie bugetara pe anul 2012 al recurentei, a constatat producerea unui prejudiciu în dauna bugetului local prin plata nelegala a drepturilor speciale pentru mentinerea sanatatii si securitatii în munca si pentru achizitionarea vestimentatiei cu încalcarea prevederilor art. 37 alin. 1 din Legea nr. 284/2010 si a legilor succesive de salarizare (Legea cadru nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010).
Faptul ca sumele respective au fost platite din bugetul local nu poate conduce la o alta concluzie decât cea trasa de prima instanta si de auditor, întrucât platile din acest buget sunt supuse prevederilor Legii nr. 273/2006 a finantelor publice locale, fiind supuse acelorasi exigente ca si cele efectuate din credite bugetare. Includerea lor la titlul „cheltuieli cu bunuri si servicii” nu este de natura a schimba regimul juridic aplicabil acestor plati.
Pentru aceste considerente, a înlaturat ca neîntemeiate criticile formulate si vazând ca nu este incident motivul de recurs invocat, a respins recursul ca nefondat si a mentinut în întregime hotarârea atacata.