Art. 137 alin. 1 C.proc.civ., art. 138 alin.6 Legea nr. 85/2006 .
Decizia civilă nr. 928/14.04.2014 Curtea de Apel Bucureşti Secţia a V-a Civilă
Prin sentinţa civilă nr.8557 din 21.10.2013 pronunţată de T.B. – S. a VII a C. , s-a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta D.G.R.F.P.B., în contradictoriu cu pârâtul V.M..
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul – sindic a reţinut faptul că, răspunderea reglementată de art. 138 din legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârşirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, acesta a contribuit la ajungerea societăţii debitoare în stare de insolvenţă.
Aşadar, faptele ilicite săvârşite de organele de conducere sunt expres prevăzute la lit. a) – g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin.1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societăţii, precum şi orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvenţă prin una din faptele enumerate.
Fapta prevăzută la art.138 lit d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ţinut o contabilitate fictivă şi a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamantul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a art.138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ţinut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligaţiei de a ţine contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce priveşte obligaţia pârâtei de a ţine registrele cerute de lege, condiţia impusă de legiuitor era că neîndeplinirea acesteia, adică neţinerea unei contabilităţi în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societăţii în stare de insolvenţă. Aşadar, simplul fapt că pârâta nu ar fi ţinut contabilitatea conform legii nu este de natura a atrage răspunderea în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă şi ajungerea societăţii în stare de insolvenţă. Or, în speţă, reclamantul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Împotriva acestei sentinţe comerciale, reclamanta în termenul legal prevăzut de art. 8 alin. 2 din Legea nr.85/2006, a declarat recurs pentru soluţionarea căruia la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V a Civilă la data de 17.01.2014 a fost înregistrat dosarul nr..
Recurenta – creditoare consideră că sentinţa atacată este nelegală deoarece instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 138 alin. 1 lit d din Legea nr.85/2006 în sensul că deşi s-a făcut dovada acumulării de datorii şi alte restanţe neachitate la termen, totuşi a ignorat dispoziţiile art. 1082 Cod civil care prezuma culpa debitorului în cazul răspunderii civile contractuale şi a respins nejustificat cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a intimatei (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Solicită în consecinţă admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii cererii fundamentată pe dispoziţiile art. 138 lit d din Legea nr.85/2006.
Intimata a fost legal citată.
La primul termen de judecată, cu procedura de citare legal îndeplinită, Curtea în temeiul art. 138 alin. 6 din Legea nr.85/2006 a invocat din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei.
În raport de dispoziţiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă şi art. 138 alin. 6 din Legea nr.85/2006. Curtea găsind întemeiată excepţia invocată, o va admite pentru următoarele motive:
Conform prevederilor art. 138 alin. 6 din Legea nr.85/2006 legitimarea procesuală activă în promovarea căii de atac a recursului împotriva unei hotărâri de respingere a acţiunii introduse în temeiul alin. 1 sau, după caz alin. 3 din acelaşi act normativ, aparţine în exclusivitate administratorului judiciar, singurul în măsură să decidă asupra oportunităţii promovării recursului.
Cum specificul procedurii insolvenţei a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun, iar legiuitorul a înţeles că „formularea căii de atac” să fie supusă unor condiţii restrictive prin atribuirea doar administratorului judiciar a calităţii procesuale active, iar în prezenta cauză aceste norme imperative nu au fost respectate de către creditoarea – recurentă care trebuia mai întâi să înştiinţeze administratorul judiciar despre decizia sa referitoare la impunerea introducerii recursului de către acesta, Curtea în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă rap la art. 138 alin. 6 din Legea nr.85/2006 şi art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei creditoare şi va respinge recursul ca fiind introdus de către o persoană fără calitate procesuală activă.
În această situaţie în care recursul s-a soluţionat în temeiul textelor de lege menţionate, este evident faptul că, instanţa de control judiciar nu va mai analiza motivele de recurs referitoare la nelegalitatea sentinţei pronunţate de către instanţa de fond.
