Prin sentinţa civilă nr. 6315 din 12 noiembrie 2013 a Tribunalului Arad, pronunţată în dosarul nr. 6340/55/2013, s-a respins acţiunea în contencios administrativ având ca obiect reînscrierea reclamantului în anul şcolar în curs, respectiv clasa a –XI – a, iar în subsidiar, în cazul în care reînscrierea în anul în curs nu se mai poate efectua, obligarea pârâţilor la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
S-a statuat în considerente, potrivit art. 133 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar aprobat prin Ordinul nr. 4925 din 08.09.2005, cu modificările şi completările ulterioare, contestaţiile împotriva sancţiunilor prevăzute la art. 119 – 128 se adresează în scris consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, în termen de 5 zile de la aplicarea sancţiunii; contestaţia se soluţionează în termen de 30 de zile de la depunerea acesteia la secretariatul unităţii de învăţământ; hotărârea consiliului de administraţie este definitivă.
În cauză, lucrările dosarului demonstrează fără niciun echivoc că reclamantul nu este vătămat în niciun fel în drepturile şi interesele sale legitime atâta timp cât nu se evidenţiază un exces de putere în sensul art. 2 alin. 1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin adoptarea măsurilor sancţionatorii împotriva părţii menţionate.
În acest sens, în pofida aprecierilor de oportunitate învederate de partea reclamantă pe parcursul judecăţii, este indeniabil că măsura exmatriculării cu drept de reînscriere în anul următor în aceeaşi unitate de învăţământ şi în acelaşi an de studiu reglementată la art. 127 alin. 1) din Regulamentul menţionat a fost aplicată având în vedere, atât gravitatea abaterii disciplinare comise, cât şi faptul că reclamantul nu se găsea la prima abatere, având abateri repetate care au fost sancţionate cu sancţiuni mai uşoare, dar care nu au fost de natură a îndrepta comportamentul elevului, în sensul că anterior săvârşirii abaterii din data de 30.01.2013 pentru care s-a aplicat sancţiunea de exmatriculare, reclamantul, elev al clasei a XI-a B a fost sancţionat de unitatea de învăţământ, cu următoarele sancţiuni: mustrare scrisă, conform referatului din 31.10.2012; observaţie individuală, conform referatului din data de 30.11.2012; scăderea notei la purtare conform procesului – verbal din 23.01.2013.
Mai mult decât atât, rezultă cu prisosinţă din ansamblul probator administrat şi documentaţia depusă la dosar de către pârâtul colegiu tehnic că stabilirea şi aplicarea acestei sancţiuni de către Consiliul Profesoral a respectat întocmai procedura prevăzută în Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar aprobat prin Ordinul nr. 4925/2005, Secţiunea a 6-a, fiind luată cu unanimitate de voturi a celor 46 de cadre didactice prezente la această şedinţă.
De altfel, sancţiunea de exmatriculare cu drept de reînscriere în anul următor în aceeaşi unitate de învăţământ, aplicată reclamantului nu este cea mai aspră şi nici ultima sancţiune disciplinară prevăzută de acelaşi Regulament, cum greşit a susţinut reclamantul în precizări, dimpotrivă ultimele şi cele mai aspre sancţiuni disciplinare care pot fi aplicate elevilor sunt cele prevăzute de art. 128 – 129 din Regulament, adică exmatricularea fără drept de reînscriere în aceeaşi unitate de învăţământ, pentru abateri deosebit de grave, apreciate ca atare de către consiliul profesoral şi exmatricularea din toate unităţile de învăţământ, fără drept de reînscriere pentru o perioadă de timp, care se aplică elevilor din învăţământul secundar superior, din anul de completare şi din învăţământul postliceal pentru abateri deosebit de grave, situaţie în care aplicarea sancţiunii şi stabilirea duratei se fac de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, la propunerea motivată a consiliului profesoral.
Cât priveşte aspectul legat de presupusul refuz al acordării transferului reclamantului la o altă unitate de învăţământ este vădit că, deşi prin scrisoarea înregistrată la Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, s-a menţionat printre altele că s-ar dori transferul reclamantului în cauză la o altă unitate de învăţământ, această cerere nu mai putea fi soluţionată la acea dată deoarece pe de o parte era ulterioară aplicării sancţiunii de exmatriculare, hotărâre luată şi comunicată de Consiliul Profesoral şi menţinută de Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ întrunit în şedinţa din data de 11.02.2013, şedinţă în care a fost discutată contestaţia la sancţiunea dispusă, iar dintr-un alt punct de vedere competenţa legală în materia transferului aparţine în mod exclusiv unităţii de învăţământ şi nu inspectoratului şcolar.
Finalmente, împrejurare iarăşi ignorată de către reclamant, mutarea disciplinară, ca sancţiune este prevăzută la art. 118 lit. g) din Ordinul care aprobă Regulamentul menţionat şi este posibilă numai cu acceptul conducerii unităţii de învăţământ primitoare, fiind astfel o măsură de individualizare a sancţiunii disciplinare raportat la gravitatea abaterii apreciată ca atare de Consiliul profesoral al unităţii de învăţământ şi care are competenţa exclusivă în această materie în conformitate cu art. 98 alin. 2 lit. g) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 28 lit. i) din Regulament şi nu poate fi asimilată unei operaţiuni de transfer.
Dintr-un alt punct de vedere, apare ca fiind justificată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad invocată în cauză de acest pârât şi despre care s-a făcut deja vorbire pe parcursul considerentelor sentinţei de faţă, în condiţiile în care în conformitate cu atribuţiile prevăzute la art. 95 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 raportat la art. 127 alin. 3 din Regulament, inspectoratele şcolare nu au competenţe în materia înscrierii elevilor în unităţile de învăţământ şi nici în sfera aplicării sancţiunilor disciplinare elevilor, aceste atribuţii fiind exclusiv în sarcina unităţilor de învăţământ.
De altfel este ştiut, dar util a se reaminti, că în cadrul unui litigiu având ca obiect o acţiune formulată în temeiul art. 1 alin. 1) din Legea contenciosului administrativ, o autoritate publică poate avea calitatea de pârât numai în măsura în care are calitatea de emitent al actului administrativ contestat sau nu a soluţionat în termenul legal ori a refuzat nejustificat să rezolve o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau la un interes legitim (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 4441 din 7 decembrie 2006, nepublicată), ceea ce nu este cazul în ceea ce îl priveşte pe acest pârât.
S-a statuat în considerente, potrivit art. 133 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar aprobat prin Ordinul nr. 4925 din 08.09.2005, cu modificările şi completările ulterioare, contestaţiile împotriva sancţiunilor prevăzute la art. 119 – 128 se adresează în scris consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, în termen de 5 zile de la aplicarea sancţiunii; contestaţia se soluţionează în termen de 30 de zile de la depunerea acesteia la secretariatul unităţii de învăţământ; hotărârea consiliului de administraţie este definitivă.
În cauză, lucrările dosarului demonstrează fără niciun echivoc că reclamantul nu este vătămat în niciun fel în drepturile şi interesele sale legitime atâta timp cât nu se evidenţiază un exces de putere în sensul art. 2 alin. 1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin adoptarea măsurilor sancţionatorii împotriva părţii menţionate.
În acest sens, în pofida aprecierilor de oportunitate învederate de partea reclamantă pe parcursul judecăţii, este indeniabil că măsura exmatriculării cu drept de reînscriere în anul următor în aceeaşi unitate de învăţământ şi în acelaşi an de studiu reglementată la art. 127 alin. 1) din Regulamentul menţionat a fost aplicată având în vedere, atât gravitatea abaterii disciplinare comise, cât şi faptul că reclamantul nu se găsea la prima abatere, având abateri repetate care au fost sancţionate cu sancţiuni mai uşoare, dar care nu au fost de natură a îndrepta comportamentul elevului, în sensul că anterior săvârşirii abaterii din data de 30.01.2013 pentru care s-a aplicat sancţiunea de exmatriculare, reclamantul, elev al clasei a XI-a B a fost sancţionat de unitatea de învăţământ, cu următoarele sancţiuni: mustrare scrisă, conform referatului din 31.10.2012; observaţie individuală, conform referatului din data de 30.11.2012; scăderea notei la purtare conform procesului – verbal din 23.01.2013.
Mai mult decât atât, rezultă cu prisosinţă din ansamblul probator administrat şi documentaţia depusă la dosar de către pârâtul colegiu tehnic că stabilirea şi aplicarea acestei sancţiuni de către Consiliul Profesoral a respectat întocmai procedura prevăzută în Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar aprobat prin Ordinul nr. 4925/2005, Secţiunea a 6-a, fiind luată cu unanimitate de voturi a celor 46 de cadre didactice prezente la această şedinţă.
De altfel, sancţiunea de exmatriculare cu drept de reînscriere în anul următor în aceeaşi unitate de învăţământ, aplicată reclamantului nu este cea mai aspră şi nici ultima sancţiune disciplinară prevăzută de acelaşi Regulament, cum greşit a susţinut reclamantul în precizări, dimpotrivă ultimele şi cele mai aspre sancţiuni disciplinare care pot fi aplicate elevilor sunt cele prevăzute de art. 128 – 129 din Regulament, adică exmatricularea fără drept de reînscriere în aceeaşi unitate de învăţământ, pentru abateri deosebit de grave, apreciate ca atare de către consiliul profesoral şi exmatricularea din toate unităţile de învăţământ, fără drept de reînscriere pentru o perioadă de timp, care se aplică elevilor din învăţământul secundar superior, din anul de completare şi din învăţământul postliceal pentru abateri deosebit de grave, situaţie în care aplicarea sancţiunii şi stabilirea duratei se fac de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, la propunerea motivată a consiliului profesoral.
Cât priveşte aspectul legat de presupusul refuz al acordării transferului reclamantului la o altă unitate de învăţământ este vădit că, deşi prin scrisoarea înregistrată la Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, s-a menţionat printre altele că s-ar dori transferul reclamantului în cauză la o altă unitate de învăţământ, această cerere nu mai putea fi soluţionată la acea dată deoarece pe de o parte era ulterioară aplicării sancţiunii de exmatriculare, hotărâre luată şi comunicată de Consiliul Profesoral şi menţinută de Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ întrunit în şedinţa din data de 11.02.2013, şedinţă în care a fost discutată contestaţia la sancţiunea dispusă, iar dintr-un alt punct de vedere competenţa legală în materia transferului aparţine în mod exclusiv unităţii de învăţământ şi nu inspectoratului şcolar.
Finalmente, împrejurare iarăşi ignorată de către reclamant, mutarea disciplinară, ca sancţiune este prevăzută la art. 118 lit. g) din Ordinul care aprobă Regulamentul menţionat şi este posibilă numai cu acceptul conducerii unităţii de învăţământ primitoare, fiind astfel o măsură de individualizare a sancţiunii disciplinare raportat la gravitatea abaterii apreciată ca atare de Consiliul profesoral al unităţii de învăţământ şi care are competenţa exclusivă în această materie în conformitate cu art. 98 alin. 2 lit. g) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 28 lit. i) din Regulament şi nu poate fi asimilată unei operaţiuni de transfer.
Dintr-un alt punct de vedere, apare ca fiind justificată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad invocată în cauză de acest pârât şi despre care s-a făcut deja vorbire pe parcursul considerentelor sentinţei de faţă, în condiţiile în care în conformitate cu atribuţiile prevăzute la art. 95 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 raportat la art. 127 alin. 3 din Regulament, inspectoratele şcolare nu au competenţe în materia înscrierii elevilor în unităţile de învăţământ şi nici în sfera aplicării sancţiunilor disciplinare elevilor, aceste atribuţii fiind exclusiv în sarcina unităţilor de învăţământ.
De altfel este ştiut, dar util a se reaminti, că în cadrul unui litigiu având ca obiect o acţiune formulată în temeiul art. 1 alin. 1) din Legea contenciosului administrativ, o autoritate publică poate avea calitatea de pârât numai în măsura în care are calitatea de emitent al actului administrativ contestat sau nu a soluţionat în termenul legal ori a refuzat nejustificat să rezolve o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau la un interes legitim (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 4441 din 7 decembrie 2006, nepublicată), ceea ce nu este cazul în ceea ce îl priveşte pe acest pârât.
