Deliberând asupra cauzei de faţă, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 07.07.2015, sub nr. dosar 376/64/2015, revizuentul B.G. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele A.J.F.P. B. – Serviciul Orăşenesc S. şi A.F.M., revizuirea deciziei nr. 1341/R/16.04.2014 a Curţii de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. 3114/62/2013, solicitând anularea deciziei atacate, admiterea recursului şi a acţiunii, cu obligarea intimatei AJFP B. la restituirea sumei de 3.101 lei şi a dobânzii legale aferente.
În motivare, revizuentul a arătat că a formulat o cerere de restituire a taxei în valoare de 3.101 lei, însă A.J.F.P. B. – Serviciul Orăşenesc S. a refuzat, acţiunea promovată ulterior în faţa instanţei de contencios administrativ fiind respinsă prin sentinţa civilă nr. 5972/CA/27.11.2013 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, hotărâre definitivă prin decizia nr. 1341/R/16.04.2014 a Curţii de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Revizuentul a arătat că instanţa de contencios administrativ a reţinut în considerentele acestor hotărâri judecătoreşti faptul că taxa de emisii poluante nu este discriminatorie, prin raportare la dispoziţiile art. 110 TFUE, însă această soluţie este, în opinia sa, nelegală.
Revizuentul a susţinut că prin Hotărârea pronunţată în Cauza Manea (C-76/14), CJUE, analizând compatibilitatea dispoziţiilor Legii nr. 9/2012 din perspectiva neutralităţii taxei faţă de concurenţa dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre şi autovehiculele similare naţionale deja înmatriculate în statul membru vizat, cu plata unei taxe, a statuat că această percepere de taxă este incompatibilă cu art. 110 TFUE, sens în care a redat paragrafele 44-51 din această hotărâre.
În drept, au fost invocate prevederile art. 21 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Cererea de revizuire a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 10 lei, conform art. 3 lit. h) din Legea nr. 146/1997 coroborat cu art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013.
Intimata D.G.R.F.P. B., pentru A.J.F.P. B. – Serviciul Orăşenesc S., prin întâmpinare formulată în condiţiile art. 513 Cod procedură civilă (filele 32-33) a invocat excepţia tardivităţii cererii de revizuire, motivat de faptul că faţă de data pronunţării deciziei – 16.04.2014, prezenta cerere este tardivă, termenul aplicabil fiind cel de 15 zile, prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ
În plus, intimata a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.
În susţinerea acestei poziţii procesuale a arătat că cererea de revizuire este inadmisibilă pentru că Hotărârea pronunţată în Cauza Manea (C-76/14) nu poate fi aplicată retroactiv.
În drept, au fost invocate prevederile art. 322-328 Cod procedură civilă.
Intimata A.F.M., deşi legal citată, nu a formulat întâmpinare în condiţiile art. 513 Cod procedură civilă.
Analizând cererea de revizuire formulată în cauză de către revizuentul B.G., instanţa reţine următoarele:
Prin decizia nr. 1341/R/16.04.2014 a Curţii de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. 3114/62/2013, a fost respins recursul declarat de recurentul reclamant B.G. împotriva sentinţei civile nr. 5972/CA/27.11.2013 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a menţinut-o.
În esenţă, instanţa de recurs a reţinut că taxa de emisii poluante instituită de dispoziţiile Legii nr. 9/2012, în forma în vigoare în intervalul 01.01.2013-14.03.2013, este o taxă compatibilă cu prevederile art. 110 TFUE, normă europeană care prevede că „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare; De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producţie”.
Prin prezenta cerere, revizuentul invocă pronunţarea de către CJUE a hotărârii în Cauza Manea (C-76/14), prin care s-a statuat că taxa reglementată de Legea nr. 9/2012 este incompatibilă cu art. 110 TFUE.
În drept, potrivit art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părţii interesate, în termen de 15 zile de la pronunţare. Cererea de revizuire se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare”.
Prin decizia nr. 1609/2010 a Curţii Constituţionale a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar ulterior declarării acestei dispoziţii ca neconstituţională, legiuitorul nu a introdus o altă normă juridică de natură procedurală, astfel că, faţă de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004, termenul de formulare a cererii de revizuire va fi raportat, în condiţiile art. 5 alin. 3 Cod procedură civilă, la dispoziţiile asemănătoare ale art. 509 alin. 1 pct. 10 Cod procedură civilă.
Prin decizia nr. 1039/2012 a Curţii Constituţionale a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 299/2011 de abrogare a art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi a constatat că prevederile art. 21 alin. 2 teza întâi din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituţionale, în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele de recurs, cu încălcarea principiului priorităţii dreptului UE, atunci când nu evocă fondul cauzei.
Având în vedere aceste norme juridice şi deciziile Curţii Constituţionale, obligatorii în condiţiile art. 147 alin. 4 din Constituţie, cum hotărârea CJUE în Cauza Manea (C-76/14) a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 198 din data de 15.06.2015 (p.12), Curtea constată că prezenta cerere de revizuire a fost formulată în termenul de trei luni de la data publicării hotărârii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, astfel că excepţia invocată de intimata pârâtă nu este întemeiată.
În plus, raportat la art. 509 alin. 1 Cod procedură civilă, cererea este admisibilă, chiar dacă decizia 1341/R/16.04.2014 a Curţii de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. 3114/62/2013 nu este o decizie care să evoce fondul.
Pe fond, cererea de revizuire este întemeiată, deoarece hotărârea CJUE pronunţată în Cauza Manea (C-76/14), invocată de revizuent, ca justificare a încălcării de către instanţa de recurs a principiului priorităţii dreptului comunitar, a analizat compatibilitatea dispoziţiilor Legii nr. 9/2012 cu art. 110 TFUE şi a statuat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul:
– că nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru şi autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în acelaşi stat a dreptului de proprietate asupra acestora din urmă,
– că se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii”.
În considerentele acestei hotărâri, CJUE a arătat expres că regimul de taxare instituit de Legea nr. 9/2012, în forma aplicabilă în perioada 01.01.2013-14.03.2013, este neutru faţă de concurenţa dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre şi autovehiculele similare naţionale deja înmatriculate în statul membru vizat fără să fi fost plătită o taxă în acest scop (pct. 43).
Analizând însă neutralitatea acestei taxe faţă de concurenţa dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre şi autovehiculele similare naţionale deja înmatriculate în statul membru vizat cu plata unei taxe (pct. 44-50), CJUE a arătat că „articolul 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 a scutit de taxa instituită prin această lege transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculelor de ocazie naţionale a căror înmatriculare în România între 1 ianuarie 2007 şi 1 ianuarie 2013 s a făcut cu plata unei taxe care este incompatibilă cu dreptul Uniunii şi care trebuie, pentru acest motiv, să fie restituită cu dobândă” şi că „scutirea de o nouă taxă a autovehiculelor rulate care au fost supuse taxei în vigoare anterior, declarată ulterior incompatibilă cu dreptul Uniunii, nu poate înlocui restituirea cu dobândă a acestei taxe”.
În plus, CJUE a mai arătat că „o astfel de scutire a avut ca efect sustragerea de la plata taxei în cauză a primei transcrieri, în perioada pertinentă în cauza principală, a dreptului de proprietate asupra autovehiculelor rulate naţionale înmatriculate în România între 1 ianuarie 2007 şi 1 ianuarie 2013, în timp ce această taxă a fost percepută invariabil cu ocazia înmatriculării în România, în perioada pertinentă în cauza principală, a autovehiculelor similare provenite din alte state membre. O scutire precum cea în discuţie în litigiul principal favorizează astfel vânzarea autovehiculelor de ocazie naţionale şi descurajează importul unor autovehicule similare”.
Faţă de aceste considerente, este evidentă statuarea CJUE în sensul că principiul neutralităţii instituit de art. 110 TFUE a fost încălcat prin reglementarea cuprinsă în art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, normă prin care au fost scutite de la plata taxei autovehiculele deja înmatriculate în România şi pentru care a fost plătită o taxă în vigoare anterior, dar declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii (01.07.2008-31.12.2012).
În plus, Curtea mai reţine că CJUE a arătat în aceeaşi hotărâre că „nu este necesar ca efectele prezentei hotărâri să fie limitate în timp” (pct. 59).
În aceste condiţii, constatând că principiul neutralităţii taxei de emisii poluante instituite de Legea nr. 9/2012, în forma în vigoare în intervalul 01.01.2013-14.03.2013, a fost încălcat în raport cu autovehiculele similare naţionale deja înmatriculate în statul membru vizat cu plata unei taxe, instanţa naţională este obligată să înlăture aplicarea respectivei norme naţionale, în acest sens fiind jurisprudenţa constantă a CJUE (cu titlu de exemplu: Hotărârea din 27 octombrie 1993, van Gemert Derks, C 337/91, Rec., p. I 5435, punctul 33; Hotărârea din 22 octombrie 1998, IN. CO. GE. 90 și alții, C 10/97-C 22/97, Rec., p. I 6307, punctul 21; Hotărârea din 19 noiembrie 2009, Filipiak, C 314/08, Rep., p. I 11049, punctul 83; Hotărârea din 19 iulie 2012, Littlewoods Retail şi alţii, punctul 33, Hotărârea din C 591/10, nepublicată).
Nu poate fi reţinută susţinerea intimatei pârâte în sensul că cererea de revizuire este inadmisibilă pentru că Hotărârea pronunţată în Cauza Manea (C-76/14) nu poate fi aplicată retroactiv, deoarece interpretarea dată de CJUE produce efecte din momentul intrării în vigoare a normei juridice interpretate şi se aplică şi situaţiilor juridice existente anterior hotărârii. Singura excepţie este aceea în care CJUE limitează în timp efectele hotărârii sale, ceea ce în cauză nu s-a dispus. În acest sens este jurisprudenţa CJUE, respectiv hotărârea Hotărârea pronunţată în cauza Defrenne (C 43/75) şi Hotărârea pronunţată în cauza Skov Aeg. c. Bilka (C 402/03).
În consecinţă, Curtea constată că motivul de revizuire special reglementat de art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ este întemeiat, instanţa de recurs pronunţând o decizie cu încălcarea principiului priorităţii dreptului uniunii, astfel cum acesta a fost interpretat prin Hotărârea din data de 14.04.2015, pronunţată în Cauza Manea (C-76/14), astfel că, în temeiul art. 513 alin. 4 Cod procedură civilă, va încuviinţa cererea de revizuire formulată de revizuentul B.G. împotriva deciziei nr. 1341/R/16.04.2014 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal, pe care o va schimba în tot în sensul că va admite recursul declarat de recurentul reclamant B.G. împotriva sentinţei nr. 5972/CA/27.11.2013 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 3114/62/2013, pe care o va casa în totalitate.
În rejudecare, Curtea va admite cererea de chemare în judecată promovată de reclamantul B.G. şi va obliga pârâtul să restituie reclamantului suma de 3.101 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante achitată conform chitanţei seria TS8 nr. 1496739/19.02.2013 (fila 7 dosar tribunal), taxă constatată a fi percepută cu încălcarea principiului neutralităţii reglementat de art. 110 TFUE, astfel cum s-a reţinut anterior.
În ceea ce priveşte dobânda solicitată, faţă de Hotărârea din data de 18.04.2013 pronunţată de CJUE în cauza C-565/11 (Mariana Irimie), prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speţă articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe şi să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plăţii sale de către contribuabil”, Curtea reţine că dobânda este datorată de pârâtă chiar de la data încasării taxei, însă faţă de principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil, va fi acordată numai de la data cererii de restituire, astfel cum reclamantul a solicitat prin acţiune.
Cu privire la cererea de chemare în garanţie, în mod corespunzător, faţă de soluţia pronunţată asupra cererii principale, instanţa va admite şi cererea de chemare în garanţie formulată de către pârâta A.J.F.P. B. faţă de chemata în garanţie A.F.M., aceasta urmând a fi obligată la plata sumelor stabilite în sarcina pârâtului.
Instanţa va reţine că pârâta a virat suma de bani reprezentând taxa de emisii poluante în contul chematei în garanţie, în condiţiile art. 9 alin. 1, 12 şi 13 din O.U.G. nr. 196/2005 şi ale art. 3 din H.G. nr. 9/2012, astfel că beneficiar efectiv al acestora a fost chemata în garanţie.
În raport de prevederile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va obliga pârâta A.J.F.P. B. la plata cheltuielilor de judecară efectuate de reclamant în faţa instanţei de fond, cu titlu de taxe judiciare de timbru, conform dovezilor depuse la dosar (filele 17-18 dosar tribunal).
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată din recurs, Curtea va respinge această cerere deoarece această solicitare nu a fost formulată şi dovedită în faţa instanţei de recurs, în condiţiile art. 452 Cod procedură civilă, ci au fost solicitate pentru prima dată în revizuire.
Cu privire la cheltuielile de judecată din revizuire, faţă de prevederile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va obliga intimatele A.J.F.P. B. – Serviciul Orăşenesc S. şi A.F.M., în solidar, să achite revizuentului B.A. suma de 10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în revizuire, sumă reprezentând taxă judiciară de timbru datorată în baza art. 3 lit. h) din Legea nr. 146/1997 coroborat cu art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013, conform dovezii depuse la dosar. Suma achitată în plus de revizuent nu poate fi pusă în sarcina intimatelor, deoarece acesta are la dispoziţie alte mijloace procesuale de recuperare a sumelor achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru, nedatorată, în condiţiile O.U.G. nr. 80/2013.
De asemenea, Curtea va face aplicarea prevederilor art. 513 alin. 4 Cod procedură civilă, respectiv va dispune efectuarea menţiunilor corespunzătoare pe originalul deciziei astfel revizuite.
Prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 07.07.2015, sub nr. dosar 376/64/2015, revizuentul B.G. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele A.J.F.P. B. – Serviciul Orăşenesc S. şi A.F.M., revizuirea deciziei nr. 1341/R/16.04.2014 a Curţii de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. 3114/62/2013, solicitând anularea deciziei atacate, admiterea recursului şi a acţiunii, cu obligarea intimatei AJFP B. la restituirea sumei de 3.101 lei şi a dobânzii legale aferente.
În motivare, revizuentul a arătat că a formulat o cerere de restituire a taxei în valoare de 3.101 lei, însă A.J.F.P. B. – Serviciul Orăşenesc S. a refuzat, acţiunea promovată ulterior în faţa instanţei de contencios administrativ fiind respinsă prin sentinţa civilă nr. 5972/CA/27.11.2013 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, hotărâre definitivă prin decizia nr. 1341/R/16.04.2014 a Curţii de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Revizuentul a arătat că instanţa de contencios administrativ a reţinut în considerentele acestor hotărâri judecătoreşti faptul că taxa de emisii poluante nu este discriminatorie, prin raportare la dispoziţiile art. 110 TFUE, însă această soluţie este, în opinia sa, nelegală.
Revizuentul a susţinut că prin Hotărârea pronunţată în Cauza Manea (C-76/14), CJUE, analizând compatibilitatea dispoziţiilor Legii nr. 9/2012 din perspectiva neutralităţii taxei faţă de concurenţa dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre şi autovehiculele similare naţionale deja înmatriculate în statul membru vizat, cu plata unei taxe, a statuat că această percepere de taxă este incompatibilă cu art. 110 TFUE, sens în care a redat paragrafele 44-51 din această hotărâre.
În drept, au fost invocate prevederile art. 21 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Cererea de revizuire a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 10 lei, conform art. 3 lit. h) din Legea nr. 146/1997 coroborat cu art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013.
Intimata D.G.R.F.P. B., pentru A.J.F.P. B. – Serviciul Orăşenesc S., prin întâmpinare formulată în condiţiile art. 513 Cod procedură civilă (filele 32-33) a invocat excepţia tardivităţii cererii de revizuire, motivat de faptul că faţă de data pronunţării deciziei – 16.04.2014, prezenta cerere este tardivă, termenul aplicabil fiind cel de 15 zile, prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ
În plus, intimata a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.
În susţinerea acestei poziţii procesuale a arătat că cererea de revizuire este inadmisibilă pentru că Hotărârea pronunţată în Cauza Manea (C-76/14) nu poate fi aplicată retroactiv.
În drept, au fost invocate prevederile art. 322-328 Cod procedură civilă.
Intimata A.F.M., deşi legal citată, nu a formulat întâmpinare în condiţiile art. 513 Cod procedură civilă.
Analizând cererea de revizuire formulată în cauză de către revizuentul B.G., instanţa reţine următoarele:
Prin decizia nr. 1341/R/16.04.2014 a Curţii de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. 3114/62/2013, a fost respins recursul declarat de recurentul reclamant B.G. împotriva sentinţei civile nr. 5972/CA/27.11.2013 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a menţinut-o.
În esenţă, instanţa de recurs a reţinut că taxa de emisii poluante instituită de dispoziţiile Legii nr. 9/2012, în forma în vigoare în intervalul 01.01.2013-14.03.2013, este o taxă compatibilă cu prevederile art. 110 TFUE, normă europeană care prevede că „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare; De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producţie”.
Prin prezenta cerere, revizuentul invocă pronunţarea de către CJUE a hotărârii în Cauza Manea (C-76/14), prin care s-a statuat că taxa reglementată de Legea nr. 9/2012 este incompatibilă cu art. 110 TFUE.
În drept, potrivit art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părţii interesate, în termen de 15 zile de la pronunţare. Cererea de revizuire se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare”.
Prin decizia nr. 1609/2010 a Curţii Constituţionale a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar ulterior declarării acestei dispoziţii ca neconstituţională, legiuitorul nu a introdus o altă normă juridică de natură procedurală, astfel că, faţă de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004, termenul de formulare a cererii de revizuire va fi raportat, în condiţiile art. 5 alin. 3 Cod procedură civilă, la dispoziţiile asemănătoare ale art. 509 alin. 1 pct. 10 Cod procedură civilă.
Prin decizia nr. 1039/2012 a Curţii Constituţionale a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 299/2011 de abrogare a art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi a constatat că prevederile art. 21 alin. 2 teza întâi din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituţionale, în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele de recurs, cu încălcarea principiului priorităţii dreptului UE, atunci când nu evocă fondul cauzei.
Având în vedere aceste norme juridice şi deciziile Curţii Constituţionale, obligatorii în condiţiile art. 147 alin. 4 din Constituţie, cum hotărârea CJUE în Cauza Manea (C-76/14) a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 198 din data de 15.06.2015 (p.12), Curtea constată că prezenta cerere de revizuire a fost formulată în termenul de trei luni de la data publicării hotărârii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, astfel că excepţia invocată de intimata pârâtă nu este întemeiată.
În plus, raportat la art. 509 alin. 1 Cod procedură civilă, cererea este admisibilă, chiar dacă decizia 1341/R/16.04.2014 a Curţii de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. 3114/62/2013 nu este o decizie care să evoce fondul.
Pe fond, cererea de revizuire este întemeiată, deoarece hotărârea CJUE pronunţată în Cauza Manea (C-76/14), invocată de revizuent, ca justificare a încălcării de către instanţa de recurs a principiului priorităţii dreptului comunitar, a analizat compatibilitatea dispoziţiilor Legii nr. 9/2012 cu art. 110 TFUE şi a statuat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul:
– că nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru şi autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în acelaşi stat a dreptului de proprietate asupra acestora din urmă,
– că se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii”.
În considerentele acestei hotărâri, CJUE a arătat expres că regimul de taxare instituit de Legea nr. 9/2012, în forma aplicabilă în perioada 01.01.2013-14.03.2013, este neutru faţă de concurenţa dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre şi autovehiculele similare naţionale deja înmatriculate în statul membru vizat fără să fi fost plătită o taxă în acest scop (pct. 43).
Analizând însă neutralitatea acestei taxe faţă de concurenţa dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre şi autovehiculele similare naţionale deja înmatriculate în statul membru vizat cu plata unei taxe (pct. 44-50), CJUE a arătat că „articolul 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 a scutit de taxa instituită prin această lege transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculelor de ocazie naţionale a căror înmatriculare în România între 1 ianuarie 2007 şi 1 ianuarie 2013 s a făcut cu plata unei taxe care este incompatibilă cu dreptul Uniunii şi care trebuie, pentru acest motiv, să fie restituită cu dobândă” şi că „scutirea de o nouă taxă a autovehiculelor rulate care au fost supuse taxei în vigoare anterior, declarată ulterior incompatibilă cu dreptul Uniunii, nu poate înlocui restituirea cu dobândă a acestei taxe”.
În plus, CJUE a mai arătat că „o astfel de scutire a avut ca efect sustragerea de la plata taxei în cauză a primei transcrieri, în perioada pertinentă în cauza principală, a dreptului de proprietate asupra autovehiculelor rulate naţionale înmatriculate în România între 1 ianuarie 2007 şi 1 ianuarie 2013, în timp ce această taxă a fost percepută invariabil cu ocazia înmatriculării în România, în perioada pertinentă în cauza principală, a autovehiculelor similare provenite din alte state membre. O scutire precum cea în discuţie în litigiul principal favorizează astfel vânzarea autovehiculelor de ocazie naţionale şi descurajează importul unor autovehicule similare”.
Faţă de aceste considerente, este evidentă statuarea CJUE în sensul că principiul neutralităţii instituit de art. 110 TFUE a fost încălcat prin reglementarea cuprinsă în art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, normă prin care au fost scutite de la plata taxei autovehiculele deja înmatriculate în România şi pentru care a fost plătită o taxă în vigoare anterior, dar declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii (01.07.2008-31.12.2012).
În plus, Curtea mai reţine că CJUE a arătat în aceeaşi hotărâre că „nu este necesar ca efectele prezentei hotărâri să fie limitate în timp” (pct. 59).
În aceste condiţii, constatând că principiul neutralităţii taxei de emisii poluante instituite de Legea nr. 9/2012, în forma în vigoare în intervalul 01.01.2013-14.03.2013, a fost încălcat în raport cu autovehiculele similare naţionale deja înmatriculate în statul membru vizat cu plata unei taxe, instanţa naţională este obligată să înlăture aplicarea respectivei norme naţionale, în acest sens fiind jurisprudenţa constantă a CJUE (cu titlu de exemplu: Hotărârea din 27 octombrie 1993, van Gemert Derks, C 337/91, Rec., p. I 5435, punctul 33; Hotărârea din 22 octombrie 1998, IN. CO. GE. 90 și alții, C 10/97-C 22/97, Rec., p. I 6307, punctul 21; Hotărârea din 19 noiembrie 2009, Filipiak, C 314/08, Rep., p. I 11049, punctul 83; Hotărârea din 19 iulie 2012, Littlewoods Retail şi alţii, punctul 33, Hotărârea din C 591/10, nepublicată).
Nu poate fi reţinută susţinerea intimatei pârâte în sensul că cererea de revizuire este inadmisibilă pentru că Hotărârea pronunţată în Cauza Manea (C-76/14) nu poate fi aplicată retroactiv, deoarece interpretarea dată de CJUE produce efecte din momentul intrării în vigoare a normei juridice interpretate şi se aplică şi situaţiilor juridice existente anterior hotărârii. Singura excepţie este aceea în care CJUE limitează în timp efectele hotărârii sale, ceea ce în cauză nu s-a dispus. În acest sens este jurisprudenţa CJUE, respectiv hotărârea Hotărârea pronunţată în cauza Defrenne (C 43/75) şi Hotărârea pronunţată în cauza Skov Aeg. c. Bilka (C 402/03).
În consecinţă, Curtea constată că motivul de revizuire special reglementat de art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ este întemeiat, instanţa de recurs pronunţând o decizie cu încălcarea principiului priorităţii dreptului uniunii, astfel cum acesta a fost interpretat prin Hotărârea din data de 14.04.2015, pronunţată în Cauza Manea (C-76/14), astfel că, în temeiul art. 513 alin. 4 Cod procedură civilă, va încuviinţa cererea de revizuire formulată de revizuentul B.G. împotriva deciziei nr. 1341/R/16.04.2014 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal, pe care o va schimba în tot în sensul că va admite recursul declarat de recurentul reclamant B.G. împotriva sentinţei nr. 5972/CA/27.11.2013 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 3114/62/2013, pe care o va casa în totalitate.
În rejudecare, Curtea va admite cererea de chemare în judecată promovată de reclamantul B.G. şi va obliga pârâtul să restituie reclamantului suma de 3.101 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante achitată conform chitanţei seria TS8 nr. 1496739/19.02.2013 (fila 7 dosar tribunal), taxă constatată a fi percepută cu încălcarea principiului neutralităţii reglementat de art. 110 TFUE, astfel cum s-a reţinut anterior.
În ceea ce priveşte dobânda solicitată, faţă de Hotărârea din data de 18.04.2013 pronunţată de CJUE în cauza C-565/11 (Mariana Irimie), prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speţă articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe şi să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plăţii sale de către contribuabil”, Curtea reţine că dobânda este datorată de pârâtă chiar de la data încasării taxei, însă faţă de principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil, va fi acordată numai de la data cererii de restituire, astfel cum reclamantul a solicitat prin acţiune.
Cu privire la cererea de chemare în garanţie, în mod corespunzător, faţă de soluţia pronunţată asupra cererii principale, instanţa va admite şi cererea de chemare în garanţie formulată de către pârâta A.J.F.P. B. faţă de chemata în garanţie A.F.M., aceasta urmând a fi obligată la plata sumelor stabilite în sarcina pârâtului.
Instanţa va reţine că pârâta a virat suma de bani reprezentând taxa de emisii poluante în contul chematei în garanţie, în condiţiile art. 9 alin. 1, 12 şi 13 din O.U.G. nr. 196/2005 şi ale art. 3 din H.G. nr. 9/2012, astfel că beneficiar efectiv al acestora a fost chemata în garanţie.
În raport de prevederile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va obliga pârâta A.J.F.P. B. la plata cheltuielilor de judecară efectuate de reclamant în faţa instanţei de fond, cu titlu de taxe judiciare de timbru, conform dovezilor depuse la dosar (filele 17-18 dosar tribunal).
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată din recurs, Curtea va respinge această cerere deoarece această solicitare nu a fost formulată şi dovedită în faţa instanţei de recurs, în condiţiile art. 452 Cod procedură civilă, ci au fost solicitate pentru prima dată în revizuire.
Cu privire la cheltuielile de judecată din revizuire, faţă de prevederile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va obliga intimatele A.J.F.P. B. – Serviciul Orăşenesc S. şi A.F.M., în solidar, să achite revizuentului B.A. suma de 10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în revizuire, sumă reprezentând taxă judiciară de timbru datorată în baza art. 3 lit. h) din Legea nr. 146/1997 coroborat cu art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013, conform dovezii depuse la dosar. Suma achitată în plus de revizuent nu poate fi pusă în sarcina intimatelor, deoarece acesta are la dispoziţie alte mijloace procesuale de recuperare a sumelor achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru, nedatorată, în condiţiile O.U.G. nr. 80/2013.
De asemenea, Curtea va face aplicarea prevederilor art. 513 alin. 4 Cod procedură civilă, respectiv va dispune efectuarea menţiunilor corespunzătoare pe originalul deciziei astfel revizuite.
