Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Solicitarea de emitere a unei declaraţii rectificative,  ulterior emiterii  deciziei de impunere anuală, necontestată, nu poate primi valenţele dorite de reclamantă


             Solicitarea de emitere a unei declaraţii rectificative,  ulterior emiterii  deciziei de impunere anuală, necontestată, nu poate primi valenţele dorite de reclamantă, deoarece prevederile art. 84 Cod procedură fiscală  nu pot fi interpretate fără luarea în considerare a celorlalte dispoziţii cu care textul legal se coroborează, mai exact art. 82 alin. 3, art. 84, art. 48 alin 3 Cod procedură fiscală.De asemenea, conform art. 81.1 din Normele metodologice de aplicare a  Codului de procedură fiscală, declaraţiile fiscale pot fi corectate de către contribuabili, din proprie iniţiativă, ori de câte ori constată erori în declaraţia iniţială, prin depunerea unei declaraţii rectificative la organul fiscal competent.
Rezultă din aceste dispoziţii legale, că un contribuabil poate depune o declaraţie rectificativă doar dacă în prima declaraţie depusă s-ar fi strecurat erori, în aceleaşi condiţii organul fiscal fiind obligat să ia act de declaraţia rectificativă.
Aşadar, textul legal exclude situaţia în care aşa-zisa eroare priveşte baza de impozitare, reconsiderată diferit în urma unei operaţiuni de evaluare, sau dispoziţiile legale în temeiul cărora s-a aplicat impozitul pe teren sau pe clădiri, acestea fiind aspecte ce ţin de fondul deciziei de impunere, putând  fi antamate numai pe calea prevăzută de art. 205 din O.G. nr. 92/2003.
              Asupra recursului de faţă:
Prin acţiunea  înregistrată pe rolul  Tribunalul Braşov – Secţia de contencios administrativ şi fiscal cu nr. 15088/62/2012 la data de 27.12.2012, reclamanta S.C. F.P. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul F. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul să-i comunice Deciziile de impunere pentru anii 2007, 2008, 2009, 2010 şi 2011.
În motivare, reclamanta a arătat că a depus cu adresa nr. 469/08.10.2012 la registratura Municipiului F. serviciul taxe şi impozite declaraţiile rectificative pentru anii 2007, 2008, 2009, 2010 şi 2011, în vederea rectificării întinderii obligaţiilor societăţii cu privire la taxele şi impozitele datorate la bugetul local pentru terenurile şi clădirile deţinute de către societate. A menţionat reclamanta că necesitatea depunerii declaraţiilor rectificative a reieşit în urma unor verificări amănunţite efectuate de către serviciul financiar – contabil din cadrul societăţii, cu privire la modul în care au fost declarate pentru impozitare terenurile şi clădirile societăţii începând cu anul înfiinţării societăţii, respectiv 2007. Se mai arată că baza de impozitare şi cotele de impozitare din declaraţiile fiscale anterioare declaraţiilor rectificative nu erau în acord cu prevederile legale în vigoare în raport cu faptul că S.C. F.P. S.A. este o societate nou înfiinţată şi nu este continuatoarea S.C. U.P.S.F. S.A..
Reclamanta a învederat că, prin depunerea declaraţiilor rectificative s-a urmărit scăderea cuantumului obligaţiilor fiscale datorate către bugetul local al Municipiului F., ca urmare a faptului că impozitarea terenurilor şi clădirilor societăţii urma să se facă cu un procent de 1% şi nu 7%, având în vedere faptul că societatea reclamantă s-a înfiinţat în anul 2007 prin H.G. nr. 1033/2006.
În susţinerea cererii, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 86 din O.G. nr. 96/2003, conform cărora, urmare a depunerii declaraţiilor rectificative, pârâtul avea obligaţia legală să comunice la sediul societăţii reclamante deciziile de impunere cu sumele rectificate (diminuate), astfel încât, pe această cale prevăzută de lege, societatea să fie înştiinţată cu privire la sumele datorate la bugetul local.
Referitor la interesul societăţii de a-i fi comunicate de către pârât deciziile de impunere cu sumele rectificate (diminuate), după depunerea declaraţiilor rectificative, reclamanta a arătat că este acela ca, în cazul în care sumele de plată nu erau cele rectificate ca urmare a efectuării corecţiilor, să poată să conteste în instanţă deciziile în cauză.
Reclamanta a învederat că prin această practică, pârâtul a lipsit-o de posibilitatea legală de a contesta Deciziile de impunere pentru perioada 2007 – 2011.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1 alin. 1 şi art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În dovedire, au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri.
Pentru termenul de judecată din 25.09.2013, reclamanta a formulat o precizare de acţiune prin care a solicitat instanţei să oblige pârâtul Municipiul F. la emiterea şi respectiv comunicarea la sediul societăţii reclamante a deciziilor de impunere pentru anii 2007, 2008, 2009, 2010 şi respectiv, 2011, având în vedere că au fost depuse la registratura pârâtului declaraţii rectificative cu privire la sarcina fiscală, recalcularea sumelor de plată, urmând să facă obiectul deciziilor de impunere pentru anii mai sus arătaţi. A menţionat reclamanta că declaraţiile rectificative au fost depuse la registratura generală a pârâtului cu adresa nr. 469/08.10.2012 şi respectiv, cu adresa nr. 471/09.10.2012.
La termenul de judecată din 05.02.2014, instanţa a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârât, faţă de sentinţa civilă nr. 6116/12.11.2012 a Tribunalului Braşov, pentru considerentele reţinute în acea încheiere.
Pentru termenul de judecată din 14.03.2014, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri, în dovedirea formulării contestaţiilor împotriva titlurilor executorii, declaraţiile de impunere aferente anilor 2007 – 2009, declaraţiile rectificative şi dovada reevaluării clădirilor efectuată de reclamantă la data de 31.12.2007.
În cauză, instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri.
Prin sentinţa civilă  nr. 2182/Ca/24.09.2014  a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta S.C. F.P. S.A.,instanţa reţinând în esenţă următoarele:
Prin acţiunea precizată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului de a-i emite şi comunica deciziile de impunere pentru anii 2007, 2008, 2009, 2010 şi respectiv 2011, ca urmare a depunerii de către ea a declaraţiilor rectificative cu privire la sarcina fiscală, recalcularea sumelor de plată, urmând a face obiectul deciziilor de impunere pentru anii mai sus arătaţi.
La data de 08.10.2012 şi respectiv, 09.10.2012, reclamanta a comunicat pârâtului declaraţiile rectificative aferente anilor 2007 – 2010 privind stabilirea impozitului pe clădiri, susţinând că impozitarea clădirilor cu procentul de 7% pentru anii 2007 şi 2008 ca fiind nereevaluate în ultimii trei ani este abuzivă, societatea fiind înregistrată la O.R.C. în luna iunie 2007, iar reevaluarea imobilizărilor corporale s-a făcut la data de 31.12.2007.
În baza aceloraşi considerente, reclamanta a contestat executarea silită pornită împotriva sa în baza titlurilor executorii nr. 8375/1072 din 12.04.2011 şi respectiv nr. 2838917317/05.12.2013, contestaţiile fiind respinse în mod irevocabil, prin secţia civilă nr. 1172/30.06.2011 pronunţată în dosarul nr. 1348/226/2011 şi secţia civilă nr. 1073/21.05.2014 pronunţată în dosarul nr. 5952/226/2013.
Titlurile executorii contestate anterior au fost emise în baza deciziilor de impunere emise de pârât pentru anii 2007 – 2011, acestea din urmă conţinând obligaţii de plată în sarcina reclamantei, calculate în baza declaraţiilor de impunere aferente 2007 – 2009. Nefiind contestate în condiţiile art. 205 din O.G. nr. 92/2003, acestea au rămas definitive, fiind puse în executare de către pârât.
Potrivit art. 84 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, declaraţiile fiscale pot fi corectate de către contribuabil, din proprie iniţiativă, pe perioada termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale.
     Alineatul 2 al aceluiaşi articol prevede că declaraţiile fiscale pot fi corectate ori de câte ori contribuabilul constată erori în declaraţia iniţială, prin depunerea unei declaraţii rectificative.
În sensul alineatului 5, prin erori, se înţelege erori cu privire la cuantumul impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, bunurile şi veniturile impozabile, precum şi alte elemente ale bazei de impunere.
     Pct. 81.1. din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003 prevăd că declaraţiile fiscale pot fi corectate de către contribuabili, din proprie iniţiativă, ori de câte ori constată erori în declaraţia iniţială, prin depunerea unei declaraţii rectificative la organul fiscal competent.
Procedând la rectificarea declarațiilor de impunere aferente anilor 2007 – 2009, reclamanta a modificat valoarea de intrare/înregistrare în contabilitate a clădirilor (filele 58, 63, 67/ filele 73, 74, 75), în sensul diminuării acesteia, fără a face dovada modului în care a avut loc diminuarea valorii de inventar şi fără a dovedi operarea acestora în contabilitate, în condiţiile în care, în decizia de impunere iniţială, aferentă anului 2008 (fila 63) a menţionat data ultimei reevaluări a imobilelor ca fiind 31.12.2007.
De altfel, singurul interes declarat de reclamantă era ca, urmare a depunerii declaraţiilor rectificative, impozitarea terenurilor şi clădirilor societăţii să se facă în procent de 1% şi nu de 7%, acesta reprezentând un aspect privind legalitatea stabilirii procentului de impozitare prin deciziile de impunere emise de pârât pentru anii 2007 – 2011, ce putea fi invocat în procedura reglementată de dispoziţiile art. 205 din O.G. nr. 92/2003 şi care nu poate fi modificat ca urmare a diminuării valorii de inventar.
Observând că nu sunt incidente dispoziţiile relative la emiterea unor noi decizii de impunere ca urmare a rectificării unor erori strecurate în declaraţiile de impunere aferente anilor 2007 – 2009, în mod întemeiat, pârâtul nu a emis aceste decizii de impunere pentru întreaga perioada 2007 – 2011, reclamanta urmărind de fapt, repunerea în termenul de contestare a deciziilor de impunere aferente anilor 2007 – 2011, sub aspectul procentului de impozitarea a terenurilor şi clădirilor.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat recurs, în termen legal, în care a criticat hotărârea instanţei de fond pentru următoarele motive:
A depus declaraţii rectificative  pentru anii 2007-2011 privind plata impozitului pe teren şi clădiri, în baza art. 48 şi 86 din O.U.G. nr. 92/2003 Cod procedură fiscală, care dă dreptul  contribuabilului să rectifice pentru o perioadă de 5 ani declaraţiile dacă apar modificări în baza de impozitare. Interesul rectificării declaraţiilor fiscale iniţiale  a fost acela de a diminua sarcina fiscală a societăţii, întrucât unele poziţii din lista clădirilor nu pot fi încadrate ca fiind „clădiri”. În plus, societatea este înfiinţată în baza H.G. nr. 1033/2007 şi i se aplică un procent de impozitare de 1% şi nu de  7%, iar Municipiul F. nu a ţinut seama de  reevaluarea clădirilor  din data de 31.12.2007.
Mai arată că pârâtul  nu a respectat prevederile art. 48 şi art. 86 din O.G. nr.  92/2003 şi nu a răspuns  efectiv demersului legal efectuat de reclamantă, obligând-o să  promoveze prezenta acţiune.
Susţinerea instanţei, mai arată recurenta, că  societatea ar fi  diminuat valoarea de inventar a clădirilor fără a face dovada modului în care a  avut loc această diminuare, este lipsită de temei legal şi fără corespondent în probatoriul administrat, întrucât noua valoare de înregistrare în contabilitate a fost dovedită cu nota contabilă depusă la dosar. Reevaluarea clădirilor s-a efectuat de către o comisie internă a societăţii din care au făcut parte economişti,ingineri constructori.
Mai arată că prevederile O.G. nr. 92/2003 stabilesc dreptul contribuabilului să rectifice declaraţiile fiscale anuale, pentru o perioadă de 5 ani, obligaţia autorităţii fiind fie să accepte declaraţia rectificativă, fie să verifice pe calea unei inspecţii fiscale la sediul contribuabilului, ceea ce pârâtul nu a înţeles să facă, dar cu toate acestea a ignorat declaraţiile rectificative şi implicit setul de documente care dovedeau  sarcina fiscală mult diminuată.
Intimatul Municipiul  F.  a depus concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, arătând că procentul de 7% aplicat imobilelor  corporale ale recurentei este în concordanţă cu Normele Metodologice de aplicare ale Legii nr.  571/2003, pct.55 lit. c) coroborat  cu art. 53.
 Nefiind eroare, nu există motive de rectificare a declaraţiilor iniţiale, aşa încât reclamanta avea numai posibilitatea prevăzută de art. 205 din O.G. nr. 92/2003 de a formula contestaţie administrativă.
În faza procesuală a recursului nu s-a administrat proba cu înscrisuri suplimentare.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304  pct. 9 şi art. 3041  Cod Procedură Civilă, Curtea reţine următoarele:
La data de 08.10.2012 şi respectiv, 09.10.2012, reclamanta a comunicat pârâtului declaraţiile rectificative aferente anilor 2007 – 2010 privind stabilirea impozitului pe clădiri, susţinând că impozitarea clădirilor cu procentul de 7% pentru anii 2007 şi 2008 ca fiind nereevaluate în ultimii trei ani este abuzivă, deoarece societatea a fost înregistrată la ORC în luna iunie 2007, iar reevaluarea imobilizărilor corporale s-a făcut la data de 31.12.2007.
În baza aceloraşi considerente, reclamanta a contestat executarea silită pornită împotriva sa în baza titlurilor executorii nr. 8375/1072 din 12.04.2011 şi respectiv nr. 2838917317/05.12.2013, contestaţiile fiind respinse în mod irevocabil, prin sentinţa civilă nr. 1172/30.06.2011 pronunţată în dosarul nr. 1348/226/2011 şi sentinţa civilă nr. 1073/21.05.2014 pronunţată în dosarul nr. 5952/226/2013.
Titlurile executorii contestate anterior au fost emise în baza deciziilor de impunere emise de pârât pentru anii 2007 – 2011, acestea din urmă conţinând obligaţii de plată în sarcina reclamantei, calculate în baza declaraţiilor de impunere aferente 2007 – 2009. Nefiind contestate în condiţiile art. 205 din O.G. nr. 92/2003, acestea au rămas definitive, fiind puse în executare de către pârât.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că nu sunt incidente dispoziţiile relative la emiterea unor noi decizii de impunere ca urmare a unor erori şi că în realitate, reclamanta urmăreşte de fapt repunerea în termenul de contestare a deciziilor de impunere aferente anilor 2007-2011 sub aspectul procentului de impozitare  a terenurilor şi clădirilor.
Solicitarea de emitere a  unei declaraţii rectificative, ulterior emiterii deciziei de impunere anuală, necontestată, nu poate primi valenţele dorite de reclamantă, deoarece prevederile art. 84 Cod procedură fiscală nu pot fi interpretate fără luarea în considerare a celorlalte dispoziţii cu care textul legal se coroborează.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 82 alin. 3 din  Codul de procedură fiscală, contribuabilul are obligaţia de a completa declaraţiile fiscale, înscriind corect, complet şi cu bună credinţă informaţiile prevăzute de formular, corespunzătoare situaţiei sale fiscale, iar potrivit dispoziţiilor art. 84 din acelaşi act normativ, declaraţiile fiscale pot fi corectate de către contribuabil, din proprie iniţiativă. De asemenea, conform art. 81.1 din Normele metodologice de aplicare a  Codului de procedură fiscală, declaraţiile fiscale pot fi corectate de către contribuabili, din proprie iniţiativă, ori de câte ori constată erori în declaraţia iniţială, prin depunerea unei declaraţii rectificative la organul fiscal competent.
Rezultă din aceste dispoziţii legale, că un contribuabil poate depune o declaraţie rectificativă doar dacă în prima declaraţie depusă s-ar fi strecurat erori, în aceleaşi condiţii organul fiscal fiind obligat să ia act de declaraţia rectificativă.
 Pe de altă parte, deşi legea nu prevede un termen limită până la care se pot depune declaraţii rectificative, este evident că acestea nu mai pot fi depuse după emiterea deciziei de impunere, în condiţiile în care aceasta nu este contestată, astfel cum s-a întâmplat în cazul de faţă.
În plus, art. 48 alin. 3 Cod procedură fiscală defineşte erorile materiale ca fiind  greşeli de redactare, omisiuni sau menţiuni  greşite din actele administrativ fiscale, cu excepţia celor care  atrag nulitatea actului administrativ fiscal, potrivit legii, sau care privesc fondul actului administrativ–fiscal, iar alin. 5  din art. 84 defineşte  erorile ca fiind  erori cu privire  la cuantumul impozitelor, taxelor şi contribuţiilor.
Aşadar, textul legal exclude situaţia în care aşa-zisa eroare priveşte baza de impozitare, reconsiderată diferit în urma unei operaţiuni de evaluare, sau dispoziţiile legale în temeiul cărora s-a aplicat impozitul pe teren sau pe clădiri,acestea fiind aspecte ce ţin de fondul deciziei de impunere, putând fi antamate numai pe calea prevăzută de art. 205 din O.G. nr. 92/2003.
În această situaţie, corect a reţinut instanţa de fond că nu exista obligaţia organului fiscal  de a emite şi comunica decizii de impunere ca urmare a depunerii de către reclamantă a declaraţiilor rectificative.
În consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 312 Cod Procedură Civilă, recursul declarat de reclamanta S.C. F.P. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2182/CA/2014 urmează a fi respins.