R O M Â N I A
TRIBUNALUL VASLUI
SECŢIA PENALĂ
SENTINŢA PENALĂ Nr. 224
Şedinţa publică de la 21 Decembrie 2011
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE:
Grefier:
Ministerul Public reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe inculpatul T A-C, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art. 20 raportat la art. 174, cu aplicarea art. 73 lit. b) Cod penal.
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele;
Prin rechizitoriul nr. 171/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui întocmit la data de 12.10.2011, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul T A-C, pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor, comisă în stare de provocare, faptă prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 Cod penal cu aplicarea art. 73 lit. b) Cod penal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 14.10.2011 sub nr.2844/89/2011.
Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut faptul că în seara zilei de 10/11 martie 2011, într-un apartament situat în municipiul Bârlad, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul i-a aplicat vătămatului H C V cel puţin o lovitură penetrantă de cuţit în zona hemitoracelui, care a pus în primejdie viaţa acestuia din urmă.
La primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită din data de 21 decembrie 2011 a fost interogat inculpatul, când acesta a solicitat ca judecata să se desfăşoare potrivit procedurii prev. de art.3201 Cod procedură penală introdus prin Legea nr. 202/2010.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor şi şi-a însuşit probele administrate în timpul urmăririi penale.
Examinând actele şi lucrările dosarului cauzei, instanţa reţine următoarele;
Numita T A-E, împreună cu fratele său, T I, locuiau cu gazdă într-un apartament situat în mun. Bârlad, , în care mai locuia şi martorul P M A.
Apartamentul respectiv are mai multe camere, între care o sufragerie care nu era folosită.
In seara de 10.03.2011, T I a venit la apartament împreună cu vătămatul şi martorul H V.
Aceştia, după ce au cumpărat nişte PET-uri cu bere, au consumat în bucătăria apartamentului, iar , ulterior, au băut şi nişte vin adus anterior.
În acest timp, într-unui dintre dormitoarele apartamentului se afla T A-E, împreună cu prietenul ei, T A C, iar în jurul orelor 23.00, deoarece a doua zi Tş A-E avea de susţinut anumite examene la liceu, aceasta s-a deplasat către arcada bucătăriei din apartament şi i-a solicitat fratelui său să-i trimită acasă pe cei care îl însoţeau, respectiv vătămatul şi martorul.
În timpul discuţiilor care au urmat, tot acolo a venit şi inculpatul care a intrat într-un conflict verbal cu vătămatul în cadrul căruia acesta din urmă l-a lovit cu palma.
Pătrunzând în bucătăria apartamentului, inculpatul, a luat un cuţit cu lamă fixă, lungime totală de cca. 20 cm, iar cu acest cuţit în mână, a ieşit din bucătărie şi a intrat în sufrageria apartamentului, unde nu era lumină.
Fiind urmat de vătămat, în sufragerie inculpatul a ajuns la un conflict fizic cu vătămatul, cei doi încăierându-se, ajungând la podea, situaţie în care inculpatul a tentat mai multe lovituri de cuţit către vătămat, reuşind să-l lovească cu cuţitul în zona hemitoracelui stâng.
Ulterior acestui moment, vătămatul l-a deposedat de cuţit pe inculpat şi chiar a reuşit să-l taie superficial în zona membrelor inferioare.
A intervenit T I, iar încăierarea a încetat pe moment, după care inculpatul a intrat în camera folosită de T A-E, împreună cu aceasta şi martorul PM-A.
De menţionat că anterior celor arătate, numita TA-E apelase serviciul de urgenţe 112 şi a sesizat conflictul ce se petrecea în apartament.
În continuare, posibil fără a conştientiza leziunea provocată de lovitura de cuţit, care i-a fost aplicată de inculpat, vătămatul s-a manifestat violent, dar apoi, la faţa locului a apărut atât un echipaj al ambulanţei, cât şi lucrători de poliţie, situaţia fiind calmată, iar vătămatul, fiind transportat la Spitalul Municipal de Urgenţă “Elena Beldiman” Bârlad, a primit îngrijiri medicale de specialitate şi a fost internat în perioada 11.03.2011-19.03.2011.
Ulterior externării, pentru vătămatul s-a întocmit atât Certificatul medico-legal nr. 93 din 04.04.2011 al C.M.L. Bârlad, cât şi Raportul de expertiză medico-legală nr. 74/E/05.04.2011 (ultimul întocmit la cererea organelor de poliţie, ambele acte fiind concordante.
Din actele medico-legale întocmite în cauză rezultă că numitul H C V a prezentat o plagă tăiată penetrantă hemitorace stâng cu pneumotorax stâng şi reacţie pleurală stânga, leziune care a putut fi produsă prin lovire cu un obiect înţepător-tăietor (cuţit) la data de 10.03.2011 şi care a necesitat pentru vindecare aproximativ 18-19 zile îngrijiri medicale de la data producerii, iar leziunea a pus în pericol viaţa victimei.
Concluziile medico-legale se coroborează cu datele de anchetă şi confirmă agresiunea cu armă albă, cu consecinţele arătate, săvârşită de inculpatul în noaptea de 10/11.03.2011 asupra vătămatului.
Fapta învinuitului, de a aplicat, în stare de provocare, cel puţin o lovitură de cuţit părţii vătămate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor, prev. de art. 20 raportat la art. 174 Cod penal, cu aplicarea art. 73 lit. b) Cod penal.
Pentru infracţiunea săvârşită inculpatului i se va stabili o pedeapsă la individualizarea căreia în cadrul general, prev. de art. 52 şi 72 Cod penal, vor fi avute în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise, datele privind persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, atitudinea acestuia în timpul procesului, precum şi dispoziţiile art.3201 alin.7 Cod procedură penală, aşa cum a fost modificat prin Legea nr.202/2010.
Tribunalul are în vedere faptul că partea vătămată, anterior înjunghierii sale, a exercitat acte de violenţă asupra inculpatului, care au avut ca şi consecinţă o tulburare emoţională a acestuia, sub impulsul căreia inculpatul a acţionat, astfel încât, instanţa apreciază că în favoarea inculpatului poate fi reţinută circumstanţa atenuantă legală a provocării, prev. de art.73 lit. b) Cod penal cu consecinţa reducerii pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă în limitele prev. de art.76 alin.2 Cod penal. Se poate aprecia că intensitatea provocării justifică reţinerea unui grad de culpă comună într-un procent de 30% referitor la contribuţia părţii vătămate la declanşarea conflictului şi la continuarea acestuia.
Fiind îndeplinite cerinţele prev. de art.861 tribunalul apreciază că pronunţarea condamnării poate constitui un avertisment pentru inculpat şi, chiar fără executarea pedepsei acesta nu va mai săvârşi infracţiuni.
Pentru aceste considerente, în baza art.861 Cod penal va suspenda executarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului şi conform art.862 Cod penal va stabili termen de încercare de 5 ani.
Pe durata executării pedepsei, va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal şi în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, va suspenda şi pedeapsa accesorie.
Pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui desemnat ca organ de supraveghere;
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
O copie a prezentei hotărâri, se va comunica la data rămânerii definitive, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui şi la Poliţia municipiului Bârlad, judeţul Vaslui.
Se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.864 Cod penal cu referire la art. 83 şi art. 84 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 va obliga pe inculpatul Trufaşu Alexandru Constantin să achite către Spitalul de Urgenţă Elena Beldiman Bârlad suma de 1918,27 lei şi către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui suma de 301,28 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând 70% din sumele cu care unităţile spitaliceşti s-au constituit părţi civile în cauză.
Faţă de declaraţia inculpatului de a fi de acord cu plata despăgubirilor civile solicitate de vătămat, tribunalul, pentru a da eficienţă principiului disponibilităţii, va admite acţiunea civilă formulată de partea vătămată, constituită parte civilă în cauză şi va obliga pe inculpatul să-i achite acesteia suma de 5.000 euro, din care 500 euro reprezentând despăgubiri materiale şi suma de 4.500 euro cu titlu de daune morale.
Conform art.191 alin.1 Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art. 20 raportat la art. 174 Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, art.73 lit. b) şi art.76 alin.2 Cod penal, condamnă inculpatul T A-C, , la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art.861 Cod penal suspendă executarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului. Conform art.862 Cod penal stabileşte termen de încercare de 5 ani.
Pe durata executării pedepsei, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal şi în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, suspendă şi pedeapsa accesorie.
Pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui desemnat ca organ de supraveghere;
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
O copie a prezentei hotărâri, se va comunica la data rămânerii definitive, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui şi la Poliţia municipiului Bârlad, judeţul Vaslui.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.864 Cod penal cu referire la art. 83 şi art. 84 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 obligă inculpatul să achite către Spitalul de Urgenţă Elena Beldiman Bârlad suma de 1918,27 lei şi către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui suma de 301,28 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând 70% din sumele cu care unităţile spitaliceşti s-au constituit părţi civile în cauză.
Admite acţiunea civilă formulată de partea vătămată, constituită parte civilă în cauză şi obligă inculpat să-i achite acesteia suma de 5.000 euro, din care 500 euro reprezentând despăgubiri materiale şi suma de 4.500 euro cu titlu de daune morale.
Obligă inculpatul la plata sumei de 650 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu la judecată se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi partea civilă şi de la comunicare pentru celelalte părţi.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 decembrie 2011.
PREŞEDINTE, GREFIER,