Termen de preaviz. Desfacerea disciplinară a contractului de muncă în perioada de preaviz.


Asupra apelului de faţă:
Constată că prin cererea de chemare în judecată, contestatorul R.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata S.C. S.P.I.  S.R.L., anularea Deciziei nr. 2.375/01.04.2014 de încetare a contractului individual de muncă emisă de către intimată, obligarea pârâtei la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, dacă ar fi continuat să execute contractul individual de muncă, repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere dispunându-se reintegrarea sa în cadrul S.C. S.P.I. S.R.L. pe postul şi funcţia deţinută anterior, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 79/2014 pronunţată de Tribunalul Braşov a fost admis[ contestaţia formulată de contestatorul R.A. în contradictoriu cu intimata S.C. S.P.I. S.R.L. şi, în consecinţă:
– A fost anulată Decizia de concediere nr.2375/01.04.2014 emisă de către intimată;
– S-a dispus reintegrarea contestatorului pe funcţia deţinută anterior emiterii deciziei de mai sus;
– A fost obligată intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta în executarea contractului individual de muncă, până la reintegrare;
A fost obligată intimata la plata către contestator a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:
Contestatorul a avut calitatea de angajat al societăţii intimată în temeiul contractului individual de muncă nr. 3810/29.06.2010. A ocupat postul de manager zonă, cu normă întreagă de lucru, de 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână. Salariul iniţial de bază brut lunar convenit de părţi a fost de 3.736 lei, din care salariu de încadrare 2.989 lei, spor de confidenţialitate 25% şi spor de vechime 5%.
Prin Preavizul de concediere nr.1745/06.03.2014 intimata i-a adus la cunoştinţă contestatorului că, începând cu data de 06.03.2014, i se acordă preaviz de 20 de zile lucrătoare, până la data de 03.04.2014 (inclusiv), la expirarea termenului urmând a se aplica decizia de concediere a sa în temeiul dispoziţiilor art. 65 din Codul muncii.
În cuprinsul preavizului intimata a expus motivele de fapt ale concedierii, care constau în scăderea drastică a vânzărilor, pierderile înregistrate la punctul de lucru B., scăderea volumului de marfă facturată în 2013, necesitatea reducerii cheltuielilor şi încadrarea acestora în veniturile estimate a fi încasate în următoarele 12 luni pentru a readuce punctul de lucru pe profit, necesitatea desfiinţării postului contestatorului. De asemenea, a arătat că nu are disponibil alt post compatibil cu experienţa şi calificările deţinute de către contestator.
În preambulul preavizului s-au indicat alte două acte ca temei al concedierii şi anume Raportul Directorului Executiv nr.1719/05.03.2014 cu privire la situaţia financiară a punctelor de lucru în anul 2013 şi Decizia AGA nr.70/06.03.2014 privind reorganizarea şi restructurarea activităţii în punctele de lucru care au înregistrat pierderi în scopul readucerii lor pe profit.
Hotărârea de concediere a contestatorului, în temeiul art.65 din Codul muncii, ca urmare a desfiinţării postului său nu a mai fost pusă în practică de către intimată, care, prin decizia contestată în speţă, a desfăcut contractul de muncă încheiat cu partea adversă în temeiul art. 61 lit. a din Codul muncii, pe motive disciplinare. Astfel, prin Decizia nr.2375/01.04.2014 intimata a sancţionat în modul arătat următoarele fapte ale contestatorului, apreciate ca fiind abateri disciplinare:
1. ,,nu a făcut planul activităţilor zilnice, evaluarea zilnica si planul pentru următoarea zi in data de 21.03.2014 si 24.03.2014, iar la insistentele directorului general a trimis un plan pentru data de 25.03.2014 foarte succint, care nu corespundea cerinţelor de detalii minime solicitate, toate acestea deşi directorul general a specificat clar cum trebuie sa fie structurate aceste planificări de activităţi. De asemenea a trimis un raport pentru data de 26.03.2014 şi o planificare pentru data de 27.03.2014, foarte succinte, care nu corespundeau cerinţelor de detalii minime specificate”.
2. ,,a refuzat o altă sarcină de serviciu: să se prezinte la testarea cunoştinţelor profesionale din data de 28.03.2014 de la sediul firmei din C.N., după ce la testarea din ianuarie 2014 nu a participat – fiind bolnav, deşi a fost atenţionat ca este aşteptat în martie 2014 la aceasta testare”.
În drept intimata a reţinut că, prin faptele sale, contestatorul a încălcat prevederile art. 60 din Regulamentul intern şi sarcinile de la punctul 5 din fişa postului.
Raportat la această stare de fapt tribunalul a apreciat ca fiind fondată contestaţia cu soluţionarea căreia a fost investit pentru considerentele ce succed:
Prima abatere sancţionată, respectiv neîntocmirea planului zilnic de activitate şi de evaluare (cu menţionarea fiecărei activităţi pe care şi-o propune, una sub alta, a procentului de realizare şi a procentului de satisfacţie personală legat de fiecare activitate) în două zile şi întocmirea unuia sumar în alte trei zile este minoră şi nu justifică sancţiunea aplicată, cu atât mai mult cu cât a fost săvârşită în perioada de preaziv. Acesta are un anumit specific şi este impus de lege angajatorului în beneficiul salariatului. Astfel, rolul termenului de preaviz este acela de a-i da răgaz angajatul concediat să se acomodeze din punct de vedere material şi moral cu noua situaţie, de a-i permite căutarea unui alt loc de muncă, predarea sarcinilor şi lucrărilor către angajaţii care îi preiau atribuţiile etc. Or, în raport de această situaţie specială a contestatorului, nerealizarea scriptică a planului de activitate în două zile, ceea ce nu echivalează cu neîndeplinirea concretă a celorlalte atribuţii ce îi revin conform fişei postului, nu apare ca fiind o încălcare a sarcinilor de serviciu de o asemenea gravitate încât să aibă caracterul unei abateri disciplinare care să justifice sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă.
În sensul că, pentru neîntocmirea de către contestator a unui plan zilnic de activitate şi a evaluării zilnice în două zile, respectiv pentru întocmirea unor asemenea planuri fără detalii (sumare) pentru trei zile cu aproximativ o săptămână înainte de concedierea sa pentru desfiinţarea postului, nu se impunea aplicarea sancţiunii concedierii s-a reţinut că, prin art.250 din Codul muncii, s-a stabilit o anumită ordine a aplicării sancţiunilor disciplinare, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare, în funcţie de anumite criterii indicate limitativ, ceea ce înseamnă că nu se poate aplica pentru o abatere minoră o sancţiune majoră, în speţă cea mai gravă dintre cele reglementate de lege (art. 248 din Codul muncii). Astfel, art. 250 din Codul muncii dispune în sensul că:
ART. 250
     ,,Angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat, avându-se în vedere următoarele:
     a) împrejurările în care fapta a fost săvârşită;
     b) gradul de vinovăţie a salariatului;
     c) consecinţele abaterii disciplinare;
     d) comportarea generală în serviciu a salariatului;
     e) eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta”.
În speţă abaterea în discuţie a fost săvârşită în împrejurările speciale anterior menţionate, vinovăţia contestatorului este scăzută întrucât acesta, în perioada de preaviz, a avut în vedere cu prioritate pregătirea părăsirii locului de muncă, a predării activităţii, ceea ce este firesc, abaterea sancţionată nu a avut nicio consecinţă, iar comportarea anterioară a contestatorului nu s-a dovedit că ar fi justificat aplicarea sancţiunii celei mai drastice. De asemenea, nu s-a susţinut şi dovedit că anterior contestatorul ar fi fost sancţionat disciplinar.
Prin urmare, niciunul dintre criteriile stabilite prin lege nu justifică sancţiunea drastică aleasă de intimată pentru faptele analizate.
A doua faptă imputată contestatorului nu are caracterul unei abateri disciplinare, în sensul art. 247 alin. 2 din Codul muncii, în condiţiile în care evaluarea cunoştinţelor contestatorului cu câteva zile înainte de desfiinţarea postului său, în temeiul prevederilor art.65 din Codul muncii, reprezintă un demers fără nicio justificare, fără finalitate practică sau interes pentru angajator, punând în lumină mai degrabă exercitarea abuzivă de către acesta a drepturilor sale, contrar scopului pentru care sunt recunoscute de lege, decât o încălcare de către angajat a atribuţiilor specifice postului. Prezenţa contestatorului la evaluare presupunea pregătirea acestuia prin studierea unui material pregătit de către angajator anume în acest sens, adică însuşirea unor cunoştinţe care nu îi mai foloseau nici angajatului şi nici angajatorului în cele câteva zile de muncă pe care trebuia să o mai presteze, deplasarea contestatorului la o mare distanţă, respectiv la C.N., participarea efectivă la testare, recuperarea în altă zi a zilei de lucru pierdută, efectuarea unor cheltuieli etc. în condiţiile în care întregul demers nu putea avea nicio influenţă asupra modului de îndeplinire efectivă a atribuţiilor de serviciu ale contestatorului în perioada rămasă până la concediere (câteva zile).
În lumina acestei atitudini abuzive, şicanatorii a intimatei în calitatea sa de angajator, ţinând seama de faptul că perioada de preaviz are ca scop protecţia angajatului, care trebuie să se pregătească pentru o schimbare majoră a situaţiei sale şi să îşi caute un nou loc de muncă, iar nu perfecţionarea profesională pentru un post de pe care este concediat, având în vedere că intimata s-a dovedit că a refuzat acordarea unor ore libere contestatorului în scopul de a-şi găsi un nou loc de muncă tribunalul apreciază că aplicarea celei mai grele sancţiuni disciplinare (nu pentru neîndeplinirea sarcinilor concrete care îi reveneau angajatului în cele câteva zile rămase până la concediere, ci pentru neînştiinţarea detaliată a superiorului ierarhic cu privire la programul său zilnic, pe categorii de activităţi şi intervale orare, cu indicarea gradului de satisfacţie) nu respectă o justă proporţie care trebuie să existe între abaterea disciplinară a angajatului şi sancţiunea aplicată. Din această perspectivă, susţinerile contestatorului în sensul că decizia atacată este rezultatul unei atitudini şicanatorii, abuzive a intimatei sunt întemeiate, actul de concediere fiind emis cu încălcarea legii, respectiv a prevederilor art. 248 coroborat cu art. 250 Codul muncii atât în litera cât şi în spiritul său.
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat apel de apelanta pârâtă S.C. S.P.I. S.R.L. criticându-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel sentinţa este criticată pentru faptul că prima instanţă a acordat mai mult decât s-a cerut în sensul că prin nici un capăt de cerere, contestatorul nu a solicitat plata salariilor indexate majorate şi reactualizate aferente perioadei cuprinsă între data încetării contractului de muncă şi data reintegrării în funcţia deţinută anterior.
O altă critică vizează faptul că modul de soluţionare al fondului cauzei şi a faptului că instanţa de fond a analizat gravitatea abaterilor disciplinare reţinute în sarcina salariatului, ca nefiind suficient de grave pentru a atrage sancţiunea cea mai grea, respectiv aceea a desfacerii disciplinare a contractului de muncă.
Instanţa trebuia să ţină cont de faptul că contestatorul se face vinovat de nerespectarea obligaţiei de îndeplinire a rapoartelor privind activitatea proprie şi a  personalului din subordine că a nesocotit obligaţia de a se prezenta la evaluarea periodică realizată de angajator şi a lipsit nemotivat de la serviciu încălcând dispoziţiile art. 60 lit. 34 din Regulamentul de Ordine Interioară.
Măsura desfacerii contractului individual de muncă este una legală, care a fost luată în temeiul dispoziţiilor art. 114 din Regulamentul de Ordine Interioară  şi nu a fost discreţionară sau stabilită în mod arbitrar de angajator.
În continuarea motivelor de apel se mai arată că în nicio situaţie,  perioada de preaviz nu îi permite salariatului să aibă o atitudine necorespunzătoare, nu este o situaţie de protecţie a salariatului şi  nu îl exonerează de dreptul de a îndeplinirea obligaţiilor de serviciu.
 Se mai critică şi faptul că prima instanţă a reţinut în mod contrar stării de fapt, atitudinea apelantei ca fiind una şicanatoare şi abuzivă. Analiza instanţei la acest aspect a fost una sumară şi s-a stabilit cu mare uşurinţă că atitudinea angajatorului a fost una abuzivă.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate instanţa apreciază că apelul nu este întemeiat şi în consecinţă va fi respins iar sentinţa primei instanţe va fi păstrată ca legală şi temeinică, în baza dispoziţiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă pentru următoarele considerente:
În legătură cu prima critică din apel,  care vizează faptul că prima instanţă a acordat mai mult decât s-a cerut, din cererea de chemare în judecată se poate observa că petitul principal îl constituie anularea DECIZIEI nr. 2375/2014 emisă de intimată şi obligarea acesteia la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă ar fi continuat să execute contractul individual de muncă.
Prin urmare nu se poate susţine că instanţa de judecată nu a fost învestită cu un astfel de capăt de cerere şi aceste pretenţii nu au fost puse în discuţia contradictorie a părţilor, pentru că cererea de chemare în judecată a fost comunicată către pârâtă.
În consecinţă, prima critică din apel va fi respinsă ca nefondată.
În ceea ce priveşte restul criticilor din apel, nici acestea nu sunt fondate.
Pentru prima faptă, reţinută în sarcina contestatorului drept abatere disciplinară se poate constata că reclamantul se afla în perioada de preaviz, iar lipsa acelor rapoarte precum şi întocmirea defectuoasă şi lacunară a lor, nu periclita activitatea societăţii angajatoare. Prima instanţă în mod corect a analizat gravitatea faptei pentru ca această să poată fi considerată o abatere disciplinară sau nu. În mod corect s-a apreciat că, obiectul abaterii disciplinare, respectiv valoarea socială lezată prin săvârşirea ei, o reprezintă relaţiile sociale de muncă, ordinea şi disciplina în muncă. În decizia de desfacere a contractului de muncă s-a reţinut că planul activităţilor zilnice precum şi evaluarea zilnică a planului pentru următoarele zile au fost trimise foarte succint şi nu corespundeau cerinţelor  de detalii minime specificate. Ori, întocmirea necorespunzătoare a planului de activitate, în condiţiile în care contestatorul se afla în termenul de preaviz, fără ca angajatorul să delege aceste atribuţii unui alt salariat, care eventual ar fi urmat să preia aceste atribuţii, nu trebuie apreciată ca fiind o faptă suficient de gravă pentru a fi antrenată răspunderea disciplinară.
Unul dintre principiile de bază în derularea raporturilor de muncă îl constituie principiul consensualităţii şi al  bunei credinţe, principiu care îşi găseşte reglementarea în cuprinsul dispoziţiilor art. 8 din codul muncii.  Ori, aplicarea celei mai drastice sancţiuni, în perioada de preaviz a contestatorului, pentru îndeplinirea corespunzătoare a unei atribuţii de serviciu, faptă  care nu a atras consecinţe negative suficient de mari, astfel încât să fie lezată  valorile enumerate mai sus, încalcă flagrant principiul bunei credinţe.
Termenul de preaviz este unul care profită atât angajatorului cât şi salariatului. Angajatorului îi este asigurată posibilitatea de a-şi organiza activitatea şi de a lua toate măsurile necesare înlocuirii salariatului concediat, iar pe de altă parte salariatul are dreptul în acest interval de timp  de a căuta un alt loc de muncă. Prin urmare, în respectarea principiului bunei credinţe ambele părţi trebuie să acţioneze în concordanţă cu interesul său în măsura în care nu afectează şi interesul celuilalt.