Art. 108 Publicitatea virtuală Publicitate şi teleshopping


Art. 108

(1) publicitatea virtuală se poate difuza numai în cadrul transmisiunii unor evenimente sportive, culturale sau expoziţionale, cu respectarea următoarelor condiţii cumulative:

a) să existe acordul organizatorului evenimentului respectiv şi al titularilor de drepturi;

b) să nu aducă atingere integrităţii, valorii şi/sau specificului evenimentului în care este plasată, să nu fie stridentă şi obositoare din punct de vedere vizual;

c) telespectatorii să fie informaţi asupra utilizării acestui procedeu publicitar, la începutul transmisiei evenimentului şi după fiecare pauză, prin menţiunea acest program conţine publicitate virtuală, afişată lizibil pe o durată de minimum 5 secunde.

(2) În cazul evenimentelor sportive, publicitatea virtuală poate să fie plasată pe suprafaţa de joc în timpul jocului, în pauza acestuia şi după sfârşitul său. De asemenea, publicitatea virtuală poate fi plasată şi în spaţiile situate în afara suprafeţei de joc destinate de către organizatorul competiţiei plasării de panouri publicitare.