ARTICOLUL 17 Subiectele raportului juridic fiscal Raportul juridic fiscal


ARTICOLUL 17

Subiectele raportului juridic fiscal

(1) Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, definite potrivit Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, contribuabilul, precum şi alte persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport.

(2) Contribuabilul este orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat, în condiţiile legii.

(3) Statul este reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate cu personalitate juridică.

(4) Unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor sunt reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuţiilor delegate de către autorităţile respective.

(5) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile subordonate acesteia, precum şi compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale sunt denumite în prezentul cod organe fiscale.

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

OUG 19/2008 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 27 februarie 2008, Monitorul Oficial 163/2008;

OG 47/2007 – privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 28 august 2007, Monitorul Oficial 603/2007;