ARTICOLUL 233 Constatarea faptelor ce pot constitui infracţiuni Soluţii asupra contestaţiei


ARTICOLUL 233

Constatarea faptelor ce pot constitui infracţiuni

Constatarea faptelor ce pot constitui infracţiuni în condiţiile art. 2961 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, este de competenţa organelor fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Procesul-verbal întocmit constituie mijloc de probă în condiţiile art. 214 din Codul de procedură penală.

OUG 54/2010 – privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale din 23 iunie 2010, Monitorul Oficial 421/2010;

OUG 54/2010 – privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale din 23 iunie 2010, Monitorul Oficial 421/2010;

ARTICOLUL 2331

Colaborarea cu organele de urmărire penală

(1) În situaţia în care sunt date sau indicii temeinice cu privire la pregătirea sau săvârşirea unor infracţiuni ce vizează bunuri prevăzute la art. 135 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ce intră în sfera de aplicare a accizei, organele de urmărire penală pot efectua activităţi de constatare, cercetare şi conservare de probe.

(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) organele de urmărire penală solicită de îndată organelor cu atribuţii de control din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală efectuarea de verificări fiscale conform obiectivelor stabilite.

(3) La solicitarea organelor de urmărire penală, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unei situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, personalul desemnat din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală efectuează verificări fiscale.

(4) În cazuri temeinic justificate, după începerea urmăririi penale, cu avizul procurorului, poate fi solicitată Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală efectuarea de verificări fiscale, conform obiectivelor stabilite.

(5) Rezultatul verificărilor prevăzute la alin. (2)-(4) se consemnează în procese-verbale, care constituie mijloace de probă. Procesele-verbale nu constituie titlu de creanţă fiscală în înţelesul art. 110.