ARTICOLUL 38
Acord asupra competenţei
Cu acordul organului fiscal care, conform prevederilor prezentului cod, deţine competenţa teritorială, precum şi al contribuabilului în cauză, un alt organ fiscal poate prelua activitatea de administrare a acestuia.
ARTICOLUL 381
Schimbarea competenţei
(1) În cazul în care se schimbă domiciliul fiscal, potrivit legii, competenţa teritorială trece la noul organ fiscal de la data schimbării domiciliului fiscal.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi contribuabililor mari şi mijlocii, definiţi potrivit legii, în cazul în care se modifică această calitate.
(3) În situaţia în care se află în curs de derulare o procedură fiscală, cu excepţia procedurii de executare silită, organul fiscal care a început procedura este competent să o finalizeze.
OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;