ARTICOLUL 84 Corectarea declaraţiilor fiscale Termene


ARTICOLUL 84

Corectarea declaraţiilor fiscale

(1) Declaraţiile fiscale pot fi corectate de către contribuabil, din proprie iniţiativă, pe perioada termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale.

(2) Declaraţiile fiscale pot fi corectate ori de câte ori contribuabilul constată erori în declaraţia iniţială, prin depunerea unei declaraţii rectificative.

(3) În cazul taxei pe valoarea adăugată, corectarea erorilor din deconturile de taxă se realizează potrivit prevederilor Codului fiscal. Erorile materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată se corectează potrivit procedurii aprobate prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

(4) Declaraţiile fiscale nu pot fi depuse şi nu pot fi corectate după anularea rezervei verificării ulterioare, cu excepţia situaţiilor în care corecţia se datorează îndeplinirii sau neîndeplinirii unei condiţii prevăzute de lege care impune corectarea bazei de impunere şi/sau a impozitului aferent.

(5) Prin erori, în sensul prezentului articol, se înţelege erori cu privire la cuantumul impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, bunurile şi veniturile impozabile, precum şi alte elemente ale bazei de impunere.

(6) În situaţia în care în timpul inspecţiei fiscale contribuabilul depune sau corectează declaraţiile fiscale aferente perioadelor şi impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor venituri ce fac obiectul inspecţiei fiscale, acestea nu vor fi luate în considerare de organul fiscal.

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;