ARTICOLUL 97 Proceduri şi metode de control fiscal Sfera inspecţiei fiscale


ARTICOLUL 97

Proceduri şi metode de control fiscal

(1) În realizarea atribuţiilor, inspecţia fiscală poate aplica următoarele proceduri de control:

a) controlul inopinat, care constă în activitatea de verificare faptică şi documentară, în principal, ca urmare a unei sesizări cu privire la existenţa unor fapte de încălcare a legislaţiei fiscale, fără anunţarea în prealabil a contribuabilului;

b) controlul încrucişat, care constă în verificarea documentelor şi operaţiunilor impozabile ale contribuabilului, în corelaţie cu cele deţinute de alte persoane; controlul încrucişat poate fi şi inopinat.

(2) La finalizarea controlului inopinat sau încrucişat se încheie proces-verbal.

(3) În realizarea atribuţiilor, inspecţia fiscală poate aplica următoarele metode de control:

a) controlul prin sondaj, care constă în activitatea de verificare selectivă a documentelor şi operaţiunilor semnificative, în care sunt reflectate modul de calcul, de evidenţiere şi de plată a obligaţiilor fiscale datorate bugetului general consolidat;

b) controlul electronic, care constă în activitatea de verificare a contabilităţii şi a surselor acesteia, prelucrate în mediu electronic, utilizând metode de analiză, evaluare şi testare asistate de instrumente informatice specializate.

(4) Abrogat.

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

OUG 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;

OUG 39/2010 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 21 aprilie 2010, Monitorul Oficial 278/2010;